miercuri, 18 ianuarie 2012

Du-te, iluzie, du-te!

Când în urmă cu câteva luni mi-am deschis un cont pe un site de socializare am sperat că voi găsi oameni cu care să comunic, oameni ca mine. Dar nu a fost posibil. Am devenit conştient în schimb că mesajul meu nu are destinatar, că el nu poate fi popular niciodată şi cu atât mai puţin pe un asemenea site. Voiam un lucru imposibil - să transmit simbolurile vieţii unor oameni care în realitate nu doreau aşa ceva, care îşi făcuse cont acolo doar să se distreze, să vândă ceva, să flecărească ori să-şi arate nurii. Dar cel mai grav era faptul că încercând să intru în felul lor de comunicare, singurul pe care ei îl putea înţelege, îmi consumam energia destinată scopurilor esenţiale ale vieţii pe lucruri de nimic. Oamenii nu o pot stoca decât în cantităţi foarte mici, trebuie produsă mereu, şi de regulă, cu cât cineva are mai multă cu atât o consumă mai repede când e angrenată în lucruri de rutină.
Ştiam că raza mea de acţiune nu putea să cuprindă un număr mare de oameni, dar aş minţi dacă aş spune că mă aşteptam chiar la acest dezinteres ; întra-adevăr o închisoare nu ar mai rămâne închisoare dacă toţi deţinuţii ar evada, iar Pământul, chiar dacă puţini îşi dau seama de asta, are acest rol. Orice încercare a omului de a se elibera, pornind de la cele mai mici lucruri, până la eliberarea finală, dau Pământului statut de închisoare, iar ca să existe acel lucru minunat numit speranţă acest fapt nici nu e de dorit să fie schimbat.
Această închisoare este mult mai bine păzită decât cele construite de oameni, s-ar putea spune într-un fel mai plastic că a fost construită de zei, ca spaţiu desinat unui anume tip de păcătoşi, păzit nu cu ziduri care s-ar putea escalada folosindu-se de forţa brută sau de mintea obişnuită, ci este păzit cu legi extrem de puternice precum sunt forţele gravitaţionale, dependenţa de hrană, de aer şi multe altele.
Problema energiei este foarte importantă şi înţelepţii din toate timpurile au spus că mai important decât acumularea ei este să opreşti scurgerile pe lucruri inutile. Am greşit când mi-am închipuit că pe această cale pot ajuta, dar aş fi greşit şi mai mult dacă m-aş fi încăpăţânat să continui. Este un lucru inacceptabil pentru o fiinţă care dă se trezească, mi-am zis.
Nu se poate spune că eu sunt o persoană trează întru totul, dar am depus şi depun eforturi să mă scutur de această lume a întâmplării. Pe calea acestui site de socializare însă nu aveam nici o şansă. Mi-am dat seama de lucru acesta şi din felul cum se exprimau oamenii acolo. Niciodată nu am văzut pe cineva să spună: ce faceţi somnoroşilor, v-aţi trezit? Sunteţi pregătiţi să vă scuturaţi din visul acesta care vă îndreaptă vertiginos spre moarte?
Asemenea lucruri nu le-am văzut niciodată scrise, niciodată adevărul spus în faţă, singurul în stare să producă un şoc real, un şoc energetic, indiferent de direcţia care va urma, căci mai periculos decât somnul, decât trecutul care devine viitor nu este nimic pentru om. Fără şocurile care să întrerupă traiectoria descendentă a unei vieţi normale un om nu poate părăsi niciodată închisoarea pământească.
Dar curentul oficial spune că nu mai există nimic după această viaţă. Nu numai această structură socială axată pe muncă şi frică încurajează această idee, dar din păcate, chiar şi unele curente esoterice care deşi afirmă că vor să-l trezească pe om din mecanicitatea sa nu băgă de seamă că prin neîncrederea într-o viaţă viitoare se iroseşte tocmai cea mai puternică energie pe care o poate primi omul, cea a lucrurilor eterne.
Eu nu cred în moarte. E adevărat, se pierde memoria vieţii precedente, fiindcă ea nu este decât o proprietate a minţii conştiente, lucru benefic de altfel, dar viaţa nu se pierde. Chiar dacă viaţa care urmează nu mai are conştiinţa lucrurilor inutile din cea trecută, direcţia şi tendinţele se păstrează. Nu înţeleg cum oamenii pot fi atât de orbi. Ceea ce face generaţia actuală oare nu este punct de plecare pentru cele următoare? Şi cum ai putea să spui că nu contează ceea ce faci astăzi dacă viaţa se naşte din viaţă? Nu se dă mai departe ce ai făcut tu?... Este greu pentru oameni să înţeleagă că viaţa lor de azi este extrem de importantă pentru viaţa lor de mâine, pentru soarta vieţii, în general. Iluzie nu este să crezi într-o viaţă viitoare care se va aşeza pe planuri non strict individuale, ci iluzie este să trăieşti în limitarea unei vieţi semianimalice, ca acum.
A închide acel cont era un lucru pe care trebuia să-l fac fără întârziere. Mi-am spus că dacă vor fi oameni interesaţi de mesajul meu mă vor găsi în puţinele mele intervenţii, pe blog sau în cărţi. Oricum nici pe aceste căi speranţele mele nu mai sunt mari, sunt legi care în această închisoare fac ca totul să fie extrem de dificil, şi e bine că e aşa, pentru că altfel eliberarea s-ar putea obţine prin accidente sau s-ar putea cumpăra pe bani. Dacă vor căuta, mi-am zis, oamenii vor găsi surse de şocuri conştiente necesare pentru trezire. Există natura, există chiar câteva cărţi bune şi vechi ca înţelepciunea. Totul este să vrei. Până la urmă chiar ce am scris eu nu este destinat decât în mică măsură intelectului. Ce am scris este destinat fiinţei în toate aspectele sale, nicidecum unui colţişor al ei cum este centru intelectual comun. Lumea nu duce lipsă de oameni care şi-au dezvoltat cunoaşterea în dauna fiinţei, şi acum suportă preţul: minciuna, exploatarea, boala, sentimentul sărăciei care creşte proporţional cu bogăţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai… Sarcina mea în această lume este să ofer unele şocuri emoţionale pentru cei capabili să le primească şi atât. În ceea ce priveşte viaţa lor sarcina mea se opreşte aici, dar pentru viaţa din mine am responsabilităţi enorme pe care nu le pot îndeplini decât prin sacrificii şi eforturi. Ce folos dacă prin şocuri emoţionale eu am oferit momente de trezire unor oameni dacă, din păcate, ei nu au fost dispuşi să aplice nimic şi nu au învăţat cum să-şi procure energia şocurilor conştiente, lucru fără de care nu se poate opri ca trecutul să nu devină viitor...
Aşadar adevăratul sens al scrierilor mele este acela de a produce şocuri, dar nu era posibil pe site-ul de socializare, un loc unde nu se învaţă decât rutina, amabilitatea prost înţeleasă, „iubirea” faţă de aproape când îl vezi cum cade în groapă şi nu realizezi că în alte condiţii ai fi putut face cu adevărat ceva ca asta să nu se întâmple.
Era necesar să fac acest pas şi să opresc scurgerea de energie pe lucruri inutile. De fapt este un lucru bine ştiut de toţi misticii că exprimarea fără un destinatar precis consumă extrem de multă energie; este ca şi cum ai rupt ceva din tine şi eşti obligat să-i susţii mişcarea până ce îşi găseşte lucrul pe care să se depună, în acest caz o persoană receptivă.
Îmi voi diminua vorbirea ca să mă bucur de forţa tăcerii. Sunt deja destule surse de cunoaştere în lume, la ce să mai vin şi eu cu ceva care oricum s-a mai spus… De-ar fi oameni vii!
De ce am dat greş pe acest site şi în mod sigur voi da greş pe orice cale aş acţiona, indiferent de eforturile mele? Pentru că oamenii vor să trăiască într-un mod de viaţă liniar şi previzibil, în formalităţi, obiceiuri şi ritualuri, adică făcând mereu aceleaşi lucruri şi producând aceleaşi cauze ei se aşteaptă la alte efecte?! De unde să vină ele? Chiar şi ce le va fi favorabil va veni prin accidente şi nimic nu se va schimba în viaţa lor… Nu numai în aceasta în care sunt deja ca şi morţi, dar nici în cele viitoare în care nici nu cred şi nici nu vor să facă ceva să le schimbe.