Soluția perfectă

De-a lungul timpului acest blog s-a mai numit „Pagină pentru inimă și spirit”, „ În căutarea absolutului”, „Drumul spre înțelepciune”.
Dar toate sunt cuvinte și nici unul nu e un titlu perfect.
Acum se numește „Pe dificilul drum al cunoașterii de sine”, dar ar fi putut foarte bine să se numească și „Dificultățile îmblânzitorului de animale interioare”, de exemplu. De ce spun asta?! Pentru că am motive foarte întemeiate să cred că omul este alcătuit dintr-un Spirit inteligent și o turmă de animale inconștiente. Realitatea tristă sau veselă, depinde cum vreți s-o luați, este că viața în forma ei manifestată nu este posibilă fără prezența acestor animale. Acestea fiind zise, este periculos să încercați să le ucideți, pentru că într-un fel sau altul procedând așa vă veți ucide pe voi. Soluția mea simplă este să le conștientizați mai întâi, apoi să le acceptați așa cum sunt, iar în cele din urmă, ca metodă infailibilă de a le ține sub control, abțineți-vă să le mai oferiți mâncare în cantitatea și calitatea cerută de ele. Să nu credeți că ceea ce mâncăm acum este singura posibilitate. Această hrană este doar efectul inconștienței și inerției transmis prin gene de strămoșii noștri din negurile istoriei. Când te abții începi să crezi că te poți hrăni cu lumină și universul acesta extrem de răbdător chiar poate crea această realitate într-un timp foarte îndelungat.

Dacă procedați precum v-am sugerat puterea și voința Spiritului în cadrul materiei va creste, iar turbulența acestor animale va scade. Întărindu-se puterea Spiritului, printr-o infinitate de mijloacele imposibil de descris, veți fi înștiințați cu privire la tot ce e mai important să cunoașteți. Veți beneficia pur si simplu de pace, luciditate si conștiință intuitivă.

Insist asupra acestei soluții, pentru că fără a lua în seama realitatea materiei, așa cum este prezentă aici și acum, speculațiile spirituale și psihologia sunt simplă frecție la picior de lemn.

marți, 29 martie 2016

Cele trei dorinți ale tânărului astru


Acestă poveste este un pamflet. 

- Ce mai faci tinere astru, întrebă Soarele.
- Am ieșit să mângâi pădurea cu-ale mele raze. Vreau să mă plimb printre aceste forme de viață simple care nu cunosc ce e răutatea și pizma. Atingerea frunzelor mă inspiră, vederea florilor mă respiră...
- Azi eşti poet după cum văd... Triste ființe care încearcă din răsputeri să-și transmită înțelegerea prin grupuri ermetice de cuvinte...
Eu îi cunosc pe oameni de când erau doar o celulă acum miliarde de ani, și i-am văzut trecând printre nenumărate specii de animale. Fără mine iubitul nu ar fi putut să simtă căldura iubitei și nici o ființă materială pe acest pământ nu ar fi fost creată. Eu sunt lumina care a arătat oamenilor toate frumusețile vieții, dar precum știi nici pe mine nu m-au cruțat… Mintea unora s-a stricat atât de tare încât au ajuns să afirme că trebuie să se termine cu dictatura Soarelui, altfel ei nu vor ajunge în paradis...
- Vorbe de oameni, Doamne, vorbe negândite... Îmi aduc aminte că am deschis nu de mult o carte într-o librărie, și acolo un om rătăcit vorbea despre tine ca despre Lucifer, îngerul răzvrătit. S-au întrebat oare oamenii cum s-a creat legenda aceasta? Sau în general toate celelalte ce abundă prin diverse scripturi?… Iată cum: un om înțelept a definit o lege a universului, folosindu-se de o parabolă, și apoi o mulțime de nebuni au început să arunce cu pietre în baltă, confundând simbolurile cu faptele-n sine. Acum cu greu se mai poate trezi cineva printre atâtea minciuni… Cu cât au mai multe bogății și culcușul le e mai cald cu atât somnul conștiinței lor e mai mare… 
Ce pot să-ți spun despre aceste umbre numite oameni, Doamne?... Probabil aveam nevoie de suprema decepție ca să mă pot trezi... M-au trădat atunci când aveam cea mai mare nevoie de ei, iar în ziua când voi avea puteri fizice astrale, așa ca tine, în această paradigmă a visului social, desigur, tare aș pofti să le pun unora dintre ei niște cărbuni încinși sub fund, să se trezească. Mă refer aici la mizerabilii care m-au descurajat permanent de la orice acțiune pe placul sufletului meu... Mă întreb oare cu ce am greșit înainte de a mă naște de i-am chemat?... Dar mă calmez când realizez că fără greața absolută pe care mi-au făcut-o cu vorbele lor veninoase nu mi-aș mai fi căutat sprijinul în Sine ca ultim refugiu și poate nu aș mai fi descoperit niciodată această minunată lumină interioară, care îmi produce astăzi atâta bucurie. Cu lumina Sinelui eu călătoresc acum spre o nouă lume și sper că ea va arăta exact așa cum mi-o doresc.
- Dedesubt, în orice lume, praful nu va înceta să se răscolească mereu. Eu, ca Soare al acestui pământ, ard toate uriciunile care apar în lumina mea și în fiecare primăvară fac ca totul să fie mai proaspăt. Din această cloacă și din această fricțiune însă se pot naște oameni conștienți, de aceea eu am lăsat bucuria și decepția să coexiste deopotrivă pe acest pământ. Vei învăța, tinere astru, că în orice lume vie conflictul și nemulțumirea trebuie să rămână, altfel acea lume nu va fi funcțională. Infernul și paradisul sunt stări de spirit, vin și pleacă ca anotimpurile. Tot ce poate să facă o ființă vie întru binele său este să-și descopere lumina din sine și să comande din când în când materiei să se pregătească de o sărbătoare. Altminteri, așa cum ți-am mai zis, dacă ai ține-o toată ziua în puf și beție de simțuri, lumea ta nu ar mai putea fi funcțională. Desigur totul se petrece în paradigma mentală creată de Observator.
Tinere astru, să știi că există două tipuri de oameni care fac rău: cei care sunt oameni demoni și cei care sunt înșelați de aceștia. Aceștia din urmă dacă sunt scuturați cu putere și la timp se pot trezi înainte de a deveni demoni, pe când cu cei dintâi este mult mai greu. Pe demoni îi poți recunoaște cu ușurință prin două trăsături distincte: nu își cer iertare niciodată, iar dacă tu îți ceri iertare de la ei nici nu te ascultă și nici nu te iartă.
- Mulțumesc, Soarele meu, pentru această minunată învățătură, dar înainte de a pleca din această lume, veșnic recunoscător că m-ai lăsat să experimentez întru lumina conștiinței mele binele și răul, vreau să-ți cer o favoare. S-au strâns în jurul meu în ultimele mii de ani o sumă de demoni, îi știi tu cu ce treburi și ce gânduri. Inconștienți m-au lovit ori de câte ori au avut ocazia și adesea m-au înșelat infiltrându-se printre prieteni. Aici m-au supărat cel mai tare. Scopul lor a fost să mă înrăiască și să mă atragă în echipa lor de chinuitori fără scrupule și conștiință. Acum unii din ei au trup de oameni și pozează în ființe educate și profesori pentru spiritele slabe. Înainte de a pleca dă-mi voie să le dau o lecție. Lasă-mă să le arăt adevărata lor față oamenilor ce îi înconjoară pentru a fi părăsiți ca niște uriciuni ale pustiirii, ca să simtă și ei din plin singurătatea oamenilor pe care i-au adus la depresie. Iar fizic vreau, în afară de cei câțiva cărbuni încinși sub fund la fiecare, indiferent de sex, femeilor demon să le smulg câte un smoc de păr din zona pubiană, iar bărbaților demoni să le aplic câte o lovitură exact unde trebuie ca să le ajungă ouăle în gât. Apoi îi voi lăsa în pace să-și continue matrapazlâcurile (dacă vor mai avea chef după ce le va trece icnitul cauzat de mine), căci inteligența lui A Fi – spiritul, a gândit atât de bine lucrurile încât și făcătorii de rele să aducă folos, desigur fără ca ei să-și dea seama. Îi voi lăsa în pace până ce alții ca mine, căpătând puterile necesare, le va aplica din nou aceste măiestre lovituri, ca să știe dumnealor că viața de demon nu e ușoară. Îmi dai voie, Doamne?
- Fii binevenit, numai să fie ziua să le pot vedea fețele, spuse Soarele, tăvălindu-se de râs spre apus...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu