Om înspre înger, cartea revizuită, fragmente

 "Om înspre înger" este o colecție de meditații, rodul unor introspecții profunde din urmă cu 15-20 de ani. Notate inițial în grabă pentru a nu pierde frumusețea clipei, au fost acum purificate de cuvintele inutile, pentru a-și dezvălui esența.

***

Fragmente 

***

Eu sunt în contact cu viaţa când sunt atent la momentul când imperceptibilul devine perceptibil, când nimicul devine ceva, pentru că atunci, chiar în clipa producerii sunetului, pot trece înaintea lui, pot trece înaintea creaţiei şi pot pătrunde în viaţa în sine, absolută şi fără nici o proprietate, doar vie, doar prezenţă, nenăscută, deci nemuritoare, fără cunoştinţa binelui şi a răului, fără ruşinea care se naşte din minte odată cu judecata, fără mândria realizării lucrurilor efemere, doar viu, stare din starea lui Dumnezeu, suficient şi fericit până la absolut prin mine însumi.

***

Trăieşti într-un mediu potrivnic, încărcat cu prea multe gânduri şi energii negative, de aceea crede cu tărie că moartea şi suferinţa nu sunt aşa cum ai fost educat. Nu te lăsa niciodată înrobit de gânduri şi simţăminte negative, şi află că moartea este dezrobirea de o formă veche şi perimată pentru şansa de a trăi într-o formă nouă şi îmbunătăţită. Teama este doar o deviaţie mentală.

***

Ascultarea atentă e o poartă.

În chiar clipa producerii sunetului dacă pătrunzi prin ea pătrunzi în absolut.

Judecata încetează, mintea se topeşte; vezi şi devii una cu ce este dincolo de ce vezi, auzi şi devii una cu ce este dincolo de ce auzi, perfect prin ceea ce eşti, dezinteresat de vreun obiectiv, depăşind iluzia corpurilor şi faptelor care intră în repetiţie şi reciclare.

Prin sunet începe creaţia şi viaţa se manifestă. Sunetul este pentru mine un drum, prin el ajung la sursă, la viaţa în sine din interiorul oricărei forme. Ascultarea este cea mai puternică formă de meditaţie – clipa, înainte de a concepe o poziţie viitoare.

***

Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar. Eu sunt singur în Univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut. Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane, decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită, plictiseala sau păcatul sunt clipiri din genele unor copii, eu sunt etern şi suficient prin mine însumi.

***

Animal, om, înger. Inconştienţă, conştienţă, supraconştienţă.
Când omul ia pentru prima dată contact cu fiorul marelui mister al creaţiei începe să devină conştient. Căci ce înseamnă toată zarva grijilor cotidiene când te întrebi înfiorat pentru prima dată cum ai apărut în Univers, care este scopul vieţii şi încotro te îndrepţi? Cât de mic şi de dezumflat devii atunci când nu îți poţi explica apariţia lucrurilor din nimic? Iar dacă accepți opinia că totul provine din Dumnezeu, cum a putut apare Acesta din nimic şi, dacă El există dintotdeauna, nu se naşte și nu moare, cum e posibil aşa ceva?!
În faţa acestui mister înţelegi că orice ai face nu faci nimic, că adevărul nu te cunoaşte şi nu te vrea, aşa cum te comporți și gândești acuma. 

***

Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă.
Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale n-ar fi putut da altfel de rezultate. 
Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice. Controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia unei ființe vii provine din minte, materialistul consideră că mintea ei este un produs al materiei. Dar care este problema? Suntem cu toții de acord că una provine din alta și ambele ne reprezintă.
Prostul din faţa ta eşti chiar tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este înşelător. Între o amintire şi ceea ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte şi, chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.

***

Ce prostie sunt discuţiile în contradictoriu! Ce prostie sunt explicaţiile! Înţelege că nu ai nevoie de ele pentru a te realiza. Din contră, ele creează greutatea materială care te ţine rob sub câmpul de atracţie al Pământului. Renunţarea la ele, printre altele, te ajută în procesul continuu de transformare a substanţei, a celulelor de carne în altele de lumină, astfel încât la voinţa ta să devii mai uşor sau mai greu, mai dens sau mai eterat, pentru a crea deplasarea independent de legile fizice ale materiei inferioare de pe Pământ.
La ce ajută asta?! Nicidecum pentru a obţine ceva, ci mai degrabă pentru a scăpa de multe, pentru a fi tot mai liber şi mai fericit, în comuniune cu viaţa care trece prin tine, observându-te, unificând interiorul cu exteriorul şi realizând unitatea vieţii în tot Universul.

***

Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu şi tot ce este viu este Dumnezeu, în consecinţă, Dumnezeu, fiind viaţă, este şi a fost dintotdeauna în mine, şi tot ce este viu acum aşa va fi întotdeauna.
Formele sunt trecătoare, ce le însufleţeşte este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieţii rămâne fix şi suficient prin el însuşi.

***

Precum lumina ajunge diluată pe Pământ şi numai în forma aceasta coruptă este benefică pentru fiinţele vii, tot aşa cunoaşterea şi învăţătura autentică nu este bună pentru ele, deocamdată. Dacă ea ar veni în toată splendoarea ei mişcarea electronilor s-ar opri, pentru că însăşi orice motivaţie a exprimării este un efect al ignoranţei din forme şi substanţe.
Motivaţia oricărei fapte poate fi îmbrăcată în cuvinte frumoase, dar motivaţia aparţine persoanei, iar persoana aparţine minţii şi când mintea dă şi ridică este pentru a avea ce să ia şi să trântească la pământ; dacă nu şi-ar lua darurile înapoi i s-ar consuma toată substanţa, ajungând goală şi secătuită.
Numai în cel care depăşeşte deşertăciunea oricărui obiectiv şi trăieşte fără vreo aşteptare, când lasă viaţa din el să zburde, e pace şi soare, nu în cel care caută un răspuns.
De ce, pentru ce, de când, cum, unde, care – creează monumente de beton, dar fericire interioară niciodată.
De aceea, toată manifestarea poate fi un prilej de joacă şi de veselie dacă nu te amesteci în evoluţia celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor şi a legii, încurajând conştiinţa, dacă nu te ataşezi de nimic şi înţelegi că ce se naşte apare din ceea ce moare, că cei dragi – prietenii şi tovarăşii de joacă – izvorăsc din tine mereu.

***

Creaţia este joaca eternului, din care a rezultat frumosul, binele şi lumina, dar şi urâtul, răul şi întunericul.
De aceea existenţa în creaţie este umbra eternului, de unde izvorăşte moartea şi uitarea.
Lumina fără întuneric şi frumosul fără urât nu există pentru că tot ce există trebuie să fie muritor, altfel viaţa temporală ar fi o plictiseală şi Universul întreg o inconştienţă eternă. Conştiinţa se realizează numai prin dualitate, de aceea există manifestare.
Absolutul există în sine, creaţia – numai în minte, nu există nici un antagonism între ele.

***

Sunt două categorii de fiinţe: simple şi învăţate. Cele învăţate ştiu, cele simple sunt fericite.
Dar noi, oamenii, suntem condamnaţi să cunoaştem. Nu mai putem da înapoi pentru că reminiscenţele cunoaşterii s-ar transforma în coşmaruri şi nu ne-am mai găsi liniştea oriunde ne-am ascunde.
Dar prin cunoaştere vom evolua, şi când vom putea cunoaşte esenţa de unde vin toate lucrurile, identică cu nimic, atunci orice altă cunoaştere se va arde în sine şi vom ajunge iarăşi să nu mai cunoaştem nimic. Suntem nefericiţi pentru că cunoaştem ceva, vom fi fericiţi când nu vom mai cunoaşte nimic.
Nimicul are o reputaţie proastă printre oameni pentru că este confundat cu puţinul.
Dar Nimicul este sursa de unde provine şi se întoarce Totul.
Singurul sens al existenţei, cu care acum desigur nu putem fi de acord, este să muncim, ca prin trudă şi cunoaştere să ajungem să obţinem Nimicul.

***

Timpul şi spaţiul sunt efemere pentru că pot fi măsurate, dar sinele meu este permanent pentru că el nu are unitate de măsură.
Când pornesc la drum eu creez drumul, când mă opresc nu mai există nici o dovadă că m-am mişcat vreodată. De fiecare dată este cum a mai fost şi totuşi atât de diferit.
Numele şi formele mele sunt nenumărate, pentru că eu creez mereu noi combinaţii de elemente.
Ziua şi noaptea nu sunt diferite în percepţia mea. La fel le iubesc pe amândouă şi le ţin în aceeaşi inimă şi în aceiaşi ochi.
Dacă ziua este născută din Soare, noaptea există, de asemeni, prin el. Eu ştiu că manifestarea mea pe Pământ este dictată de Soare şi lumina lui este hrană mea. Noaptea este lumina Soarelui care mă odihneşte, nu este lipsa lui.

***

Când sunt atent la viaţa din mine şi ascult sunetul din clipa prezentă mă contactez la sursa de energie primordială. Câte nu aş putea să fac cu această supremă energie!… Aş putea atunci rescrie Universul şi aş putea să-i dau alte coordonate. Dar, din fericire, acea clipă mi-e suficientă prin ea însăşi şi în acea clipă mintea nu se poate naşte ca să vrea ceva. Abia când părăsesc clipa în sine mintea revine şi încearcă să analizeze această experienţă încântătoare.

Fii o bucurie pentru tine însuți

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi măreția Divinității ce locuiește în tine! Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la titluri, la diplome sau la recunoașterea oamenilor! Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, îndreaptă-ți coloana vertebrală și privește cu hotărâre spre cer!
Rudele ți-au oferit mereu lecții de comportament la care tu păreai permanent corigent, șefii au fost mereu poruncitori și te-au amenințat mai mult sau mai puțin voalat, psihologii ți-au dat indicații care de care mai prețioase, dar puțini s-au apropiat de adevărul inimii tale. Iar acest adevăr este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia ta este blocată în sferele joase! În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate înțelege durerea. De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.
Astfel se ajunge la Kundalini - arta transformării întunericului în lumină. Ai luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ai crezut doar pe cei care te-au îndemnat spre gândire și cuvinte înflorite, devenind pe nesimțite adeptul acestei monstruoase căi psihologice care zăpăcește astăzi cumplit lumea.
Nu de mult am citit pe un site de socializare invitația la conferința unui om care părea să promită foarte multe. Printre cei care făceau comentarii pro și contra mi-a atras atenția cuvintele unui om foarte descumpănit care sunau cam așa: „Dar pe mine cine mă învață cum să-mi recapăt încrederea în sine și bucuria de a trăi după stricăciunile ce mi le-a făcut un om care s-a dovedit a fi un fals maestru?”
I-aș răspunde următoarele: Doar sinele tău te poate învăța! Ai nevoie însă de multă energie ca să te ridici din lumea joasă a fricii. Conectează-te cu Dumnezeu-Sinele prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt  decât formele materializate ale slăbiciunilor și ignoranței cu care te-ai născut. Căderea la dispoziția simțurilor este la fel de firească ca și gravitația; evoluția spre ființa ta reală presupune însă luptă împotriva curentului și efort.
A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect față de sine este o idee foarte bună. Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mulțumi doar cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și cred că au cunoscut Divinitatea. Energia care te-a trezit trebuie sa rămână mereu activă, să crească și să te conducă neabătut înainte.
Îmi amintesc că la începutul trezirii mele spirituale simțeam Energia Kundalini prin coloana vertebrală ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că ea urcă spre soarele care se conturează în creierul uman.
Eu nu mă adresez în acest articol celor abia veniți în subregnul uman, ci mă adresez celor deja pregătiți, plini de durere și lacrimi, cei care au cunoscut de nenumărate ori înfrângerea, care au experimentat până la refuz penibilul și stupidul, care au fost dezamăgiți de milioane de ori de falsitatea societății umane, care au fost părăsiți de rude și prieteni, care au meditat și au pătruns în cele mai adânci smârcuri ale firii; doar lor mă adresez și doar pe ei pot să-i ajut. 

Fiți o lumina pentru voi înșivă, în cel mai propriu sens al cuvântului, prin trezirea Energie Kundalini - Energia telurică a Pământului. Când această energie și Energia Cerului se unesc în creierul uman se produce minunea de a deveni Conștient.

Fiți o lumina pentru voi înșivă, în cel mai propriu sens al cuvântului, prin trezirea Energie Kundalini! Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu le-ați găsit nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.

Ce este Sinele?

(în română, mai jos)

What is the Self?

When we speak of the Self we need not think of religion or mythology at all, for the Self is exactly what the word says - the wellspring from which everything is born when it manifests and at the same time its shelter when it no longer manifests.
No doubt it is quite difficult for our minds accustomed to dimensions to conceive of anything dimensionless and to understand the true nature of the Self. I will now refer to the most truthful theory about the creation of the universe conceived by humans, namely the Big Bang theory. It tells us that many billions of years ago, the universe was born from a practically volumeless fragment but with enormous mass through an explosion. Many of you, if you accept this theory, imagine this fragment floating somewhere in an empty and dark space. You are inclined to see things as if space had already been created, not understanding that the Big Bang not only gave birth to matter, but also to the space-time that goes with it. It's an effort the mind can hardly make, which is why most people give up trying to understand. But understanding is the apex of wisdom and inner peace, and where we don't understand even the smallest aspect of reality, it's like having a very sophisticated space shuttle, which we built with a lot of effort and suffering, but which explodes whenever we want to launch it into space, because of an oring of a few millimeters!!!
There is no piece in the cogs of wisdom, no matter how small it may seem that is not important. Understanding is a matter of life and death in the truest sense of the word, for whenever we are born and don't understand enough for the plane we are in it is like a game over, having to start again and again.

Here's what else people need to know about the Big Bang theory for their understanding to be complete. Space and time do not exist until they are observed, in other words, the universe needs an observer to come into being. That observer is here and now and it is you. All manifestation arises from a point considered to be of enormous mass and minute volume that lies within you and is called Self. All manifestations of life are as you have constructed them and can be changed as you wish. There is no standard universe, there is only a universe of perceptions, and that is the only true one.

For me it is very clear that the Self means pure potentiality from which an object is created, while at the same time it is its shelter when it no longer manifests. The central point (or center of gravity) of any object is not in itself, but in the being that observes it. There are not multiple Selves, because without time and dimension it is in you when you observe me and it is in me when I observe you. Here, in the center of your body, from a point considered of immense mass and infinitesimal volume, the universe is created at every moment when you observe something and ends when you cease your observation.

Knowing this fact and believing it beyond all doubt, nothing will prevent you from generating from your Self organic tissues, objects, oceans, planets, etc. All we lack to succeed is faith in the Self as the source of all that we see.

Although it seems paradoxical, all religions urge us towards faith in the Self, but in a roundabout way, for to unite with God is to unite with the Self that is in the one who worships his divinity. By the direct or indirect path man reaches the Self, becouse he cannot reach anywhere else. Any other solution is unsound, because in infinite time and in flexible space it ultimately shows its vanity.
The Self cannot be located in the body or anywhere in the universe. Although it is everywhere it is nowhere. Body consciousness is not the same as Self-consciousness. In fact the visualisation of a point or an organ of the physical body is to be avoided because it affects the functions of the instinctive centre. If you want to see yourself visualize the whole! Encompass the whole universe in one view! Go from the point you have likened yourself to the totality you are!



Ce este Sinele?

Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă.
Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului concepută de om, anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu multe miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment practic fără volum, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Sunteţi înclinaţi a vedea lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat, neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi a înţelepciunii și liniştii interioare, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri!!!
Nu există piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea care să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflăm este ca un game over, trebuind să o luăm iarăși și iarăși de la început.
Iată ce ar trebui să mai știe oamenii în plus faţă de teoria Big Bangului ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt așa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și acela este singurul adevărat.
Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici, în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.
Cunoscând acest fapt și crezându-l mai presus de orice îndoială nimic nu te va împiedica să generezi din Sinele tău țesuturi organice, obiecte, oceane, planete, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.
Deși pare paradoxal toate religiile ne îndeamnă spre credința în Sine, dar pe o cale ocolitoare, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție este neserioasă, pentru că în timpul infinit și în spațiul flexibil ea își arată până la urmă deșertăciunea.
Sinele nu poate fi localizat în corp sau undeva în univers. Deși se află pretutindeni el nu se află nicăieri. Conștiința corporală nu este același lucru cu conștiința de Sine. De fapt vizualizarea unui punct sau a unui organ al corpul fizic trebuie evitată pentru că afectează funcțiile centrului instinctiv. Dacă vrei să te vezi vizualizează totalitatea! Cuprinde tot universul într-o singura privire! Treci de la punctul cu care te-ai asemănat la totalitatea care ești!

Cum am ajuns să înțeleg că eu sunt Sinele

Ce putem spune despre noi în primul rând? Că existăm,nu-i așa?! Eu exist, tu exiști, el există! Eu sunt, tu ești, el este! Deși avem trăsături individuale și fiecare evoluăm în ritmul nostru niciodată nu încetăm a fi. Se pot spune multe răutăți despre noi, putem fi criticați și insultați, dar nimeni niciodată nu ne poate contesta trăsătura de ființă care există. Mai mult decât atât, depășind timpul destinat vieții pământești, admitem despre orice tip de entitate, organică sau anorganică, că s-a transformat, spunem că s-a făcut pământ sau pulbere, dar niciodată nu ne trece prin minte să spunem că ea s-a șters definitiv dintre cele care există. Viața ne arată că nimic nu dispare, ci doar se transformă, în consecință cel care era continuă să existe în altă formă, stare sau expresie. Mergând mai departe cu cercetarea, după ce am înțeles cele de mai sus, ne dăm seama că deși în universul acesta totul poate fi măsurat, cântărit și divizat, nu același lucru se poate spune și despre A Fi – Spiritul Suprem. El, Sinele și esența universului este ceea ce înțelepții dintotdeauna au spus că este nenăscut, indivizibil, indestructibil și etern. Și atunci dacă eu sunt s-ar putea să fiu separat de ceea ce este? Se poate da vreo trăsătură cantitativă sau calitativă principiului pur și independent de orice transformare denumit simplu A Fi? Se poate spune ca există o cantitate mai mare de a fi într-un obiect, ființă sau entitate în comparație cu alta?! Contează mărimea, inteligența, vârsta sau alte particularități în determinarea cantității de a fi? Desigur că nu, este un nonsens din capul locului să continuăm această discuție. Și atunci dacă prin lumina înțelegerii îți devine evident ca A Fi și spiritul una sunt, că acest spirit este Dumnezeul tuturor religiilor, că el este nenăscut, mereu viu și nemuritor, că el este și în același timp și eu sunt, că A Fi așa cum am mai spus este indivizibil, se poate spune că eu sunt divizibil de Dumnezeu?... El este A Fi, eu sunt A Fi; cine ar putea arăta vreodată care este partea lui Dumnezeu (așa cum și-l închipuie unii) din A Fi și care este partea mea? Nimeni! A Fi este indivizibil! Și atunci unde este creatorul universului, unde există acea potențialitate pură care face posibilă apariția universului manifestat și după zeci de miliarde de ani îl reabsoarbe în Sine? Este în mine, și în miliarde de ani cât va mai dura universul nu ar trebui să mă mai sint niciodată nefericit și singur pentru că acolo unde voi fi eu va fi și Dumnezeu.

Înapoia mea satană!

În mod obișnuit oamenii cred că satana este o persoană individuală, având un corp ca toate persoanele, a cărei principală preocupare este să producă suferință oamenilor. Dar oare Isus, folosind acest cuvânt s-a referit cu adevărat la o persoană?! Eu cred că nu, ci mai degrabă la acele instincte ucigașe și animalice transmise prin subconștient de strămoșii noștri din negurile timpului. Acest adversar (diavol, în ebraică) este un dușman cu adevărat perfid, deoarece se află în mintea și în simțurile noastre încă de la naștere, în consecință știe unde să ne atace și cum să ne facă să suferim.
Când omul își dă seama că tocmai instinctele lui naturale, atât de importante pentru asigurarea supraviețuirii fizice, îi sunt și cei mai perfizi adversari, conștiința lui trece printr-un moment de ruptură și îndoială, pe care vechii creștini au numit-o pe bună dreptate „noaptea neagră a sufletului”. Este o perioadă plină de ispite și încercări prin care trebuie să trecem cu toții.
Aceste încercări pot lua chipul unor oameni "binevoitori" care te îndeamnă la ipocrizie, reavoință, minciună, aroganță etc.***
Nu se poate ca satana să fie un personaj material, și cu atât mai puțin unul energetico-spiritual, măcar și din simplul motiv că dacă ne-am ști amenințați de o astfel de entitate nu am trimite-o în spatele nostru fizic, amăgindu-ne precum struțul, că dacă nu o vedem nu ne poate face nici un rău, ci dimpotrivă i-am spune să stea în fața noastră, împiedicând-o astfel să ne atace mișelește.
Așadar satana nu poate fi decât acea imensitate de instincte și tendințe animalice care există în carnea și în mintea noastră, așteptând cel mai mic motiv să răbufnească. Aceasta este o lege primordială a vieții: orice energie, sentiment sau gând, aflat în adâncuri, vrea să iasă în afară pentru existență proprie și individuală.
„Înapoia mea satană” înseamnă în acest caz: „Rămâneți în trecut instinctele mele animalice și războinice, nu vă mai vreau în prezent!”. Iar odată cu aceste instincte animalice ne eliberăm de ignoranța care ne ascunde sinele și totodată de dependența de materia perisabilă, de aceea și iluzorie.
Evoluția naturală de la amoebă la animalul sălbatic, care s-a descurcat cum a putut prin jungla lui, trecând apoi prin comunitățile primitive de vânători nemiloși, sau prin oștirile de luptători fără conștiință și scrupule ale imperiilor antice și moderne, fac parte din bagajul nostru informatico-energetic, dar dacă am reușit să ne ridicăm centrul de greutate în sahasrara – chakra solară a înțelepciunii, putem obține Conștiința divina și astfel să ne apărăm de toate rebuturile memoriei.
Atunci și numai atunci putem spune, cu toată convingerea, asemeni lui Isus: Înapoia mea satană!

*** La vremea ispitelor, acești „binevoitori", care sunt în fapt o unealtă a „animalului din tine”, te mai îndeamnă la următoarele: speculații filozofice inutile, ipocrizie, critică răutăcioasă, minciună, manipulare, bârfă, considerarea dragostei și a compasiunii drept slăbiciuni, invidie, șiretenie, reavoință, lăcomie, zgârcenie, egoism, lăudăroșenie, trădare, consumarea de alimente și băuturi nesănătoase, relații sexuale în exces, puteri oculte, dorință de faimă și prestigiu samd.