"Om înspre înger" este o colecție de meditații, rodul unor introspecții profunde din urmă cu 15-20 de ani. Notate inițial în grabă pentru a nu pierde frumusețea clipei, au fost acum purificate de cuvintele inutile, pentru a-și dezvălui esența.
***
Fragmente
***
Eu sunt în contact cu viaţa când sunt atent la momentul când imperceptibilul devine perceptibil, când nimicul devine ceva, pentru că atunci, chiar în clipa producerii sunetului, pot trece înaintea lui, pot trece înaintea creaţiei şi pot pătrunde în viaţa în sine, absolută şi fără nici o proprietate, doar vie, doar prezenţă, nenăscută, deci nemuritoare, fără cunoştinţa binelui şi a răului, fără ruşinea care se naşte din minte odată cu judecata, fără mândria realizării lucrurilor efemere, doar viu, stare din starea lui Dumnezeu, suficient şi fericit până la absolut prin mine însumi.
***
Trăieşti într-un mediu potrivnic, încărcat cu prea multe gânduri şi energii negative, de aceea crede cu tărie că moartea şi suferinţa nu sunt aşa cum ai fost educat. Nu te lăsa niciodată înrobit de gânduri şi simţăminte negative, şi află că moartea este dezrobirea de o formă veche şi perimată pentru şansa de a trăi într-o formă nouă şi îmbunătăţită. Teama este doar o deviaţie mentală.
***
***
Ascultarea atentă e o poartă.
În chiar clipa producerii sunetului dacă pătrunzi prin ea pătrunzi în absolut.
Judecata încetează, mintea se topeşte; vezi şi devii una cu ce este dincolo de ce vezi, auzi şi devii una cu ce este dincolo de ce auzi, perfect prin ceea ce eşti, dezinteresat de vreun obiectiv, depăşind iluzia corpurilor şi faptelor care intră în repetiţie şi reciclare.
Prin sunet începe creaţia şi viaţa se manifestă. Sunetul este pentru mine un drum, prin el ajung la sursă, la viaţa în sine din interiorul oricărei forme. Ascultarea este cea mai puternică formă de meditaţie – clipa, înainte de a concepe o poziţie viitoare.
***
***
Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar. Eu sunt singur în Univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut. Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane, decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită, plictiseala sau păcatul sunt clipiri din genele unor copii, eu sunt etern şi suficient prin mine însumi.
***
Animal, om, înger. Inconştienţă, conştienţă, supraconştienţă.
Când omul ia pentru prima dată contact cu fiorul marelui mister al creaţiei începe să devină conştient. Căci ce înseamnă toată zarva grijilor cotidiene când te întrebi înfiorat pentru prima dată cum ai apărut în Univers, care este scopul vieţii şi încotro te îndrepţi? Cât de mic şi de dezumflat devii atunci când nu îți poţi explica apariţia lucrurilor din nimic? Iar dacă accepți opinia că totul provine din Dumnezeu, cum a putut apare Acesta din nimic şi, dacă El există dintotdeauna, nu se naşte și nu moare, cum e posibil aşa ceva?!
În faţa acestui mister înţelegi că orice ai face nu faci nimic, că adevărul nu te cunoaşte şi nu te vrea, aşa cum te comporți și gândești acuma.
Când omul ia pentru prima dată contact cu fiorul marelui mister al creaţiei începe să devină conştient. Căci ce înseamnă toată zarva grijilor cotidiene când te întrebi înfiorat pentru prima dată cum ai apărut în Univers, care este scopul vieţii şi încotro te îndrepţi? Cât de mic şi de dezumflat devii atunci când nu îți poţi explica apariţia lucrurilor din nimic? Iar dacă accepți opinia că totul provine din Dumnezeu, cum a putut apare Acesta din nimic şi, dacă El există dintotdeauna, nu se naşte și nu moare, cum e posibil aşa ceva?!
În faţa acestui mister înţelegi că orice ai face nu faci nimic, că adevărul nu te cunoaşte şi nu te vrea, aşa cum te comporți și gândești acuma.
***
Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă.
Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale n-ar fi putut da altfel de rezultate.
Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice. Controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia unei ființe vii provine din minte, materialistul consideră că mintea ei este un produs al materiei. Dar care este problema? Suntem cu toții de acord că una provine din alta și ambele ne reprezintă.
Prostul din faţa ta eşti chiar tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este înşelător. Între o amintire şi ceea ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte şi, chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.
Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă.
Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale n-ar fi putut da altfel de rezultate.
Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice. Controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia unei ființe vii provine din minte, materialistul consideră că mintea ei este un produs al materiei. Dar care este problema? Suntem cu toții de acord că una provine din alta și ambele ne reprezintă.
Prostul din faţa ta eşti chiar tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este înşelător. Între o amintire şi ceea ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte şi, chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.
***
Ce prostie sunt discuţiile în contradictoriu! Ce prostie sunt explicaţiile! Înţelege că nu ai nevoie de ele pentru a te realiza. Din contră, ele creează greutatea materială care te ţine rob sub câmpul de atracţie al Pământului. Renunţarea la ele, printre altele, te ajută în procesul continuu de transformare a substanţei, a celulelor de carne în altele de lumină, astfel încât la voinţa ta să devii mai uşor sau mai greu, mai dens sau mai eterat, pentru a crea deplasarea independent de legile fizice ale materiei inferioare de pe Pământ.
La ce ajută asta?! Nicidecum pentru a obţine ceva, ci mai degrabă pentru a scăpa de multe, pentru a fi tot mai liber şi mai fericit, în comuniune cu viaţa care trece prin tine, observându-te, unificând interiorul cu exteriorul şi realizând unitatea vieţii în tot Universul.
***
Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu şi tot ce este viu este Dumnezeu, în consecinţă, Dumnezeu, fiind viaţă, este şi a fost dintotdeauna în mine, şi tot ce este viu acum aşa va fi întotdeauna.
Formele sunt trecătoare, ce le însufleţeşte este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieţii rămâne fix şi suficient prin el însuşi.
La ce ajută asta?! Nicidecum pentru a obţine ceva, ci mai degrabă pentru a scăpa de multe, pentru a fi tot mai liber şi mai fericit, în comuniune cu viaţa care trece prin tine, observându-te, unificând interiorul cu exteriorul şi realizând unitatea vieţii în tot Universul.
***
Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu şi tot ce este viu este Dumnezeu, în consecinţă, Dumnezeu, fiind viaţă, este şi a fost dintotdeauna în mine, şi tot ce este viu acum aşa va fi întotdeauna.
Formele sunt trecătoare, ce le însufleţeşte este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieţii rămâne fix şi suficient prin el însuşi.
***
Precum lumina ajunge diluată pe Pământ şi numai în forma aceasta coruptă este benefică pentru fiinţele vii, tot aşa cunoaşterea şi învăţătura autentică nu este bună pentru ele, deocamdată. Dacă ea ar veni în toată splendoarea ei mişcarea electronilor s-ar opri, pentru că însăşi orice motivaţie a exprimării este un efect al ignoranţei din forme şi substanţe.
Motivaţia oricărei fapte poate fi îmbrăcată în cuvinte frumoase, dar motivaţia aparţine persoanei, iar persoana aparţine minţii şi când mintea dă şi ridică este pentru a avea ce să ia şi să trântească la pământ; dacă nu şi-ar lua darurile înapoi i s-ar consuma toată substanţa, ajungând goală şi secătuită.
Numai în cel care depăşeşte deşertăciunea oricărui obiectiv şi trăieşte fără vreo aşteptare, când lasă viaţa din el să zburde, e pace şi soare, nu în cel care caută un răspuns.
De ce, pentru ce, de când, cum, unde, care – creează monumente de beton, dar fericire interioară niciodată.
De aceea, toată manifestarea poate fi un prilej de joacă şi de veselie dacă nu te amesteci în evoluţia celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor şi a legii, încurajând conştiinţa, dacă nu te ataşezi de nimic şi înţelegi că ce se naşte apare din ceea ce moare, că cei dragi – prietenii şi tovarăşii de joacă – izvorăsc din tine mereu.
***
Motivaţia oricărei fapte poate fi îmbrăcată în cuvinte frumoase, dar motivaţia aparţine persoanei, iar persoana aparţine minţii şi când mintea dă şi ridică este pentru a avea ce să ia şi să trântească la pământ; dacă nu şi-ar lua darurile înapoi i s-ar consuma toată substanţa, ajungând goală şi secătuită.
Numai în cel care depăşeşte deşertăciunea oricărui obiectiv şi trăieşte fără vreo aşteptare, când lasă viaţa din el să zburde, e pace şi soare, nu în cel care caută un răspuns.
De ce, pentru ce, de când, cum, unde, care – creează monumente de beton, dar fericire interioară niciodată.
De aceea, toată manifestarea poate fi un prilej de joacă şi de veselie dacă nu te amesteci în evoluţia celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor şi a legii, încurajând conştiinţa, dacă nu te ataşezi de nimic şi înţelegi că ce se naşte apare din ceea ce moare, că cei dragi – prietenii şi tovarăşii de joacă – izvorăsc din tine mereu.
***
Creaţia este joaca eternului, din care a rezultat frumosul, binele şi lumina, dar şi urâtul, răul şi întunericul.
De aceea existenţa în creaţie este umbra eternului, de unde izvorăşte moartea şi uitarea.
Lumina fără întuneric şi frumosul fără urât nu există pentru că tot ce există trebuie să fie muritor, altfel viaţa temporală ar fi o plictiseală şi Universul întreg o inconştienţă eternă. Conştiinţa se realizează numai prin dualitate, de aceea există manifestare.
Absolutul există în sine, creaţia – numai în minte, nu există nici un antagonism între ele.
***
Sunt două categorii de fiinţe: simple şi învăţate. Cele învăţate ştiu, cele simple sunt fericite.
Dar noi, oamenii, suntem condamnaţi să cunoaştem. Nu mai putem da înapoi pentru că reminiscenţele cunoaşterii s-ar transforma în coşmaruri şi nu ne-am mai găsi liniştea oriunde ne-am ascunde.
Dar prin cunoaştere vom evolua, şi când vom putea cunoaşte esenţa de unde vin toate lucrurile, identică cu nimic, atunci orice altă cunoaştere se va arde în sine şi vom ajunge iarăşi să nu mai cunoaştem nimic. Suntem nefericiţi pentru că cunoaştem ceva, vom fi fericiţi când nu vom mai cunoaşte nimic.
Nimicul are o reputaţie proastă printre oameni pentru că este confundat cu puţinul.
Dar Nimicul este sursa de unde provine şi se întoarce Totul.
Singurul sens al existenţei, cu care acum desigur nu putem fi de acord, este să muncim, ca prin trudă şi cunoaştere să ajungem să obţinem Nimicul.
***
Dar noi, oamenii, suntem condamnaţi să cunoaştem. Nu mai putem da înapoi pentru că reminiscenţele cunoaşterii s-ar transforma în coşmaruri şi nu ne-am mai găsi liniştea oriunde ne-am ascunde.
Dar prin cunoaştere vom evolua, şi când vom putea cunoaşte esenţa de unde vin toate lucrurile, identică cu nimic, atunci orice altă cunoaştere se va arde în sine şi vom ajunge iarăşi să nu mai cunoaştem nimic. Suntem nefericiţi pentru că cunoaştem ceva, vom fi fericiţi când nu vom mai cunoaşte nimic.
Nimicul are o reputaţie proastă printre oameni pentru că este confundat cu puţinul.
Dar Nimicul este sursa de unde provine şi se întoarce Totul.
Singurul sens al existenţei, cu care acum desigur nu putem fi de acord, este să muncim, ca prin trudă şi cunoaştere să ajungem să obţinem Nimicul.
***
Timpul şi spaţiul sunt efemere pentru că pot fi măsurate, dar sinele meu este permanent pentru că el nu are unitate de măsură.
Când pornesc la drum eu creez drumul, când mă opresc nu mai există nici o dovadă că m-am mişcat vreodată. De fiecare dată este cum a mai fost şi totuşi atât de diferit.
Numele şi formele mele sunt nenumărate, pentru că eu creez mereu noi combinaţii de elemente.
Ziua şi noaptea nu sunt diferite în percepţia mea. La fel le iubesc pe amândouă şi le ţin în aceeaşi inimă şi în aceiaşi ochi.
Dacă ziua este născută din Soare, noaptea există, de asemeni, prin el. Eu ştiu că manifestarea mea pe Pământ este dictată de Soare şi lumina lui este hrană mea. Noaptea este lumina Soarelui care mă odihneşte, nu este lipsa lui.
***
Când sunt atent la viaţa din mine şi ascult sunetul din clipa prezentă mă contactez la sursa de energie primordială. Câte nu aş putea să fac cu această supremă energie!… Aş putea atunci rescrie Universul şi aş putea să-i dau alte coordonate. Dar, din fericire, acea clipă mi-e suficientă prin ea însăşi şi în acea clipă mintea nu se poate naşte ca să vrea ceva. Abia când părăsesc clipa în sine mintea revine şi încearcă să analizeze această experienţă încântătoare.
