joi, 31 martie 2016

O interpretare esoterică a rugăciunii "Tatăl nostru"


Tatăl nostru,

Semnifică spiritul suprem A Fi, sursa și refugiul etern al ființei noastre.

Care ești în ceruri,

Cerul semnifică tot ce e mai mai înalt din Existență, referitor la corpul nostru, locul aflat în vârful capului, lăcașul înțelepciunii și al conștiinței divine. Pornind de la subiectiv la obiectiv, de la imperceptibil la perceptibil, de la nondimensional la dimensional, tot ce există se află în conștiința noastră, care atunci când se unește cu Ființa absolută ia numele de Conștiință divină.



Sfințească-se numele tău,

Înseamnă sfințirea numelui tău cu numele divinului din tine cu care devii una. 
Numele acesta este "Eu Sunt".

Vie împărăția ta,

Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.

Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,


Prin aceste cuvinte ne rugăm ca voia lui Dumnezeu, perfectă și ireproșabilă în spirit, să coboare și în materia trupului nostru pământesc.

Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,


Cea de toate zilele înseamnă "pentru toate zilele", adică hrana spirituală necesară vieții veșnice.

Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,


Prin aceste cuvinte dovedim că înțelegem necesitatea iertării tuturor celor care ne-au greșit ca să ne putem iertăm pe noi înșine, deoarece "ceilalți" nu sunt decât reflecții ale proprie noastre persoane.

Și nu ne duce pe noi în ispită,


Prin acest vers ne rugăm Ființei absolute să nu ne pună în cale tentațiile unei vieți ușoare, obținută prin furt și exploatare, pentru că atât timp cât avem trup și simțuri pământești putem fi cu ușurință înșelați.

Ci ne izbăvește de cel rău,


Cel rău
semnifică totalitatea instinctelor ucigașe și animalice transmise de strămoșii noștri întru trup. Este mai mult decât sigur că fără a ne elibera de ele nu putem avea acces la înțelepciunea divină care conduce la uniunea cu Ființa eternă, în pace și beatitudine. Calea eliberării prin conștiință nu e ușoară, dar viața trăită în inerție se dovedește în cele din urmă o soluție mult mai proastă. Instinctele materiei noastre (care atunci când au fost personalizate au luat numele de Demon sau Animal) trebuie transformate și puse în slujba vieții, nicidecum ucise.

Amin.


Semnifică: „Așa să fie, întru binele meu și a tuturora!". Reprezintă punctul final al oricărei discuții din care să rezulte pierderea păcii și a dragostei. Este o prescurtare a expresiei: "Fie ca lumescul să tacă pentru a lăsa divinul să lucreze."



                          
                          finalul blogului

marți, 29 martie 2016

Curajul de a fi tu însuți

(cartea - revizuită 2020)


Cuprins:

Cuvânt înainte

Rațiunea

Odă închinată rațiunii

Hotărârea Eului conștient

Hotărârea Sinelui supraconștient

Patru acțiuni esențiale

Primele trei minuni ale divinității

Avatarul

Scopul vieții

Destinul unui om

Ce este sinele?

Fii o bucurie pentru tine însuți

O interpretare esoterică a rugăciunii „Tatăl nostru"

O cunoaștere cosmică pentru evoluție

Energia Hidrogenilor


******



Cuvânt înainte


Ce este binele și ce este răul? Ce este viața și cine suntem noi? Iată doar câteva întrebări care ne preocupă natural de la cea mai fragedă vârstă. Căutăm răspunsuri, căutăm și căutăm, dar avem vreun punct fix la care să ne raportăm ca să știm că sunt adevărate?! Analizând toate posibilitățile am ajuns la concluzia că acest punct fix nu poate fi decât conștiința. Ea niciodată nu ne va îndemna spre binele personal în detrimentul binelui universal! Iar binele universal este totul în comparație cu fragmentul. Când veți vedea un fragment care poate să se susțină singur atunci se va putea spune că și binele individual se poate susține singur.
Ce mai rămâne de stabilit este felul prin care ne vorbește conștiința, ce glas are și mai ales cum am putea să știm că ne vorbește ea și nu iluzia și falsul care ne înconjoară?!

De mici copii observăm că fericirea este un lucru, iar legile societății sunt altul. Mereu de la cea mai fragedă vârstă o forță complexă și ciudată se opune tuturor încercărilor noastre de a ne simți în largul nostru. Constrângerile par a nu se mai opri, iar la un moment dat, pierzând inocența, terminăm prin a ne supune.  Cei din jurul nostru devin satisfăcuți și ne comunică că „am crescut mari și educați.” Dar ceea ce ne caracterizează cel mai mult, esența noastră, ce părere are?
Eu am fost unul dintre aceia căruia atât părinții, cât și societatea, nu prea au putut să-i comunice „ai crescut mare și educat!” O revoltă continuă cu privire la metodele lumii de a mă constrânge m-a însoțit în permanență. Dar pe cine să acuz?! Oare dacă am câștigat cu adevărat ceva pentru sine nu este tocmai pentru că toată lumea mi s-a opus?! 
Această concluzie ar putea duce la gândul că suferința este singurul mijloc prin care se poate ajunge la tine însuți, dar de ce să fie așa?! Doar educația prin suferință poate educa?! De ce nu ar putea să educe și educația prin fericire?! De ce nu ar putea să ajute educația prin conștiență de Sine, de exemplu?!
Educația prin suferință nu poate să inducă decât teoria fatalismului și susținerea conceptului „Nu putem!” Ar fi împotriva Sinelui, pe care eu îl recunosc, să afirm că aceasta este singura posibilitate! Ar fi o apologie adusă limitării și concepției absolut greșite, după părerea mea, că legile universului sunt deja trasate, și noi doar trebuie să ne supunem. Cine să le fi făcut?! Cu ce motiv și de dragul cui?! Ce ar fi putut câștiga acel cineva trasând unele legi în care suferința să fie apologiată?! Ori dacă suferința este lăudabilă acum, de ce nu ar fi veșnic?! 
Dragii mei, oare cum am căzut noi oamenii în asemenea iluzii? Cum am putut să ne torturăm atât timp unul pe altul când am fi putut fi cu adevărat fericiți, luându-ne de mână și trecând împreună peste orice prăpastie?! Ce câștigăm cât ne căutăm doar binele propriei individualități? Ne mirăm că nu durează?! Dar cum ar putea să dureze  când prin sabia falsei înțelegeri ne separăm unul de altul printr-o incizie adâncă și dureroasă?!
E de la sine înțeles că formula „Nu putem” este inadmisibilă pentru mine, și cu tot curajul și încrederea pe care ar putea să le aibă un om, în cele ce urmează vă propun câteva căi de a obține conștiința Realității.

***



Rațiunea

Omul este o ființă rațională. S-ar putea spune chiar că este un animal rațional, dar e riscant să te exprimi astfel. Asocierea dintre animal și rațiune este dificil de acceptat, fiindcă exprimă două noțiuni diametral opuse. Riști să primești o replică de genul: hotărăște-te, ori animal, ori rațional! Și ce ai putea răspunde?! Că a fost o metaforă sau o figură de stil? Este vorba de psihologie, aici lucrăm cu elemente concrete, nu e vorba de poezie! Rațiunea este un atribut de seamă al filozofiei, al psihologiei, al logicii, al retoricii – toate științe serioase! 

Hei, ce minți strălucite a avut omenirea! Ce filozofi și ce psihologi care au desfăcut firul în patru până ce au scos apă din piatră seacă și ne-au făcut să fluierăm de uimire! Gândiți-vă la Platon, la Aristotel, la Kant, Spinoza, Hegel, Schopenhauer, Freud sau Jung.

Dar cum s-a putut menține cu toată intervenția acestor oameni inteligenți superstițiile și ignoranța? Regele, guvernatorul, episcopul și preotul nu v-a spus niciodată: stați acasă, dormiți și odihniți-vă, fiindcă Dumnezeu va avea grijă de holdele voastre și ele vă vor umple hambarele, dacă ne rugăm lui. Nu, nu s-au gândit să vă spună asta, fiindcă la o analiza cât se poate de sumară ar fi găsit un munte de argumente, prin care să postuleze că așa ceva nu este rațional. Dar au găsit destulă rațiune să vă demonstreze că există undeva o ființă pe care nu a văzut-o nimeni, dar care se gândește la voi și are o preocupare permanentă față de fericirea voastră, prezentă și viitoare. Dar cu o condiție! Să veniți la biserică, să vă aduceți darul și să însoțiți lumânarea de o bancnotă cât mai mare. Cum vi se pare asta?! Prin ce labirint a intrat omul rațional și după ce i s-au învălmășit mințile a ieșit în partea cealaltă un pămpălău?! Unde e rațiunea pe care ați afirmat-o atunci când ați refuzat cu vehemență să vă considerați efectul legilor naturii, care postulează că omul este rezultatul evoluției, și v-ați declarat făcuți de-a gata, cu o rațiune impecabilă?! Așadar voi apreciați rațiunea în toate domeniile vieții, iar atitudinea lui „pică pară mălăiață în gură lui Nătăfleață” a devenit pentru voi subiect de basm și comedie națională, dar când e vorba de superstițiile unor oameni primitivi, care au confundat forțele naturii cu dumnezei bărboși în veșminte albe, deveniți deodată înțelegători și permisivi!

Cum vi se pare asta?! L-a văzut cineva pe acel dumnezeu sau pe îngerii lui? Cum să nu?! Există atâtea povești și descrieri poetice de o rară frumusețe care ne fascinează de milenii prin energia expresiei și a ficțiunii... Există atâtea creații de cea mai înaltă calitate literară care ne sensibilizează până la lacrimi... Dar de aici până la a crede că faptele s-au petrecut întocmai și a ne închina unor personaje de ficțiune ar trebui să fie o distanță lungă.

Sunt conștient că aceste considerații sunt judecăți aspre și neîndurătoare. Dar de dragul rațiunii și al bunului simț mi-am asumat această sarcină ingrată, coborând vremelnic într-o vibrație mai joasă. Cineva trebuie să ia inițiativă împotriva irațiunii! Cineva trebuie să le spună oamenilor că dacă poate exista un Dumnezeu înțelegător, iubitor și capabil de compasiune, el nu poate doar să facă din când în când câte o excursie pe Pământ și să se supună unei suferințe temporare, la adăpostul cunoașterii sale omnisciente, care îi temperează durerea, știind că se va reîntoarce în ceruri. Acel Dumnezeu dacă este drept, milos, răbdător și neînfricat trăiește permanent în ființele vii și este chiar Sinele lor. Altă demonstrație de dumnezeire este falsă și nulă de la sine. Ce borfaș sau politician corupt nu și-ar asuma o suferință temporară pentru o zecime din viață lui, știind că celelalte nouă zecimi le va trăi în splendoare și opulență? Dar de o veșnicie, precum e cazul Dumnezeului de creațiile de ficțiune, ce ziceți?...


***

 

Odă închinată rațiunii


Acum haideți să ne uităm nemulțumirile și supărările, să ne ridicăm pe o vibrație înaltă și să rostim împreună o odă închinată Rațiunii. 
Ce prieten de nădejde poate fi ea și cum poate să ne scoată din smârcurile ignoranței! Cum poate să ne facă inima să cânte în piept și cum ne poate dezvălui un univers pașnic și prietenos! E necesar doar un grăunte din aurul conștienței de Sine și totul se transformă. Alchimistul transformă plumbul sicrielor iadului în îmbrățișarea caldă a Soarelui, care ne scoate din tărâmurile morții. 
Să ne ridicăm vibrația sus, tot mai sus, până ce oceanul devine o picătură de apă, iar amintirile dureroase, o furnică privită din spațiul cosmic. Ce durere ar putea să ne mai producă când suntem atât de sus?! Nu contează cât de veninoasă a fost, acum e doar o amintire, și îi putem găsi o mulțime de circumstanțe atenuante. A fost flămândă, a avut copii de crescut, nu a știut ce face… Iertate să-i fie toate păcatele!
Căldura inimii noastre să cuprindă toate depărtările cu puterea gândului și să nu se oprească până ce nu îmbrățișează orice colț din univers! Căci cine poate fi rațional confiscând, dacă se poate, toate bunătățile ce îl înconjoară, iar celor din jur să le dea numai pleavă și mătrăgună?! Ce rațiune ar fi în acela care nu vede că fericirea lui poate rezista numai într-o lume unită și armonioasă?!
Haideți dar să cântăm împreună valoarea rațiunii și prieteniei universale! Haideți să ne îmbrățișăm toți deopotrivă, călăi și victime, și să îngropăm pentru totdeauna securea războiului! E loc sub soare pentru iubire infinită între bărbat și femeie, într-o atmosferă tandră și mângâietoare! Cine ne poate opri dacă toți deopotrivă dorim asta?! Ce forța mai mare decât voința noastră unită poate exista în acest univers?! Ce zeu potrivnic ar putea avea putere împotriva noastră, conștienți fiind de Sine și de posibilitățile noastre nelimitate?! Ce iad înfocat ar putea să stea împotriva noastră dacă vom stăpâni toate râurile universului și ne vom aduna într-un singur ocean toate lacrimile pe care le-am vărsat?! Precum un chibrit aruncat în cascada Niagara ar fi toate iadurile închipuite și neînchipuite! Oricărei iluzii care ar vrea să ne constrângă am putea să-i spunem: „Ia seama cu cine te pui, eu sunt forța absolută a Vieții, eu sunt Sinele!”
Sentimentul separării este rațiune?! Moartea este rațiune?! O, nu, cei care gândesc așa sunt de atinși de cea mai cumplită irațiune!  
Doar Viața care se naște din Sine și se întoarce în Sine este rațiune. Numai eternitatea este cunoaștere, și neînfricarea este vrednică de Cel Viu care o trăiește! Căci Viul din Viu se naște și în Viu se întoarce, iar dragostea îi zămislește copii care îl fac să renască de-a pururi! Rațiune este să vezi că tu ești veșnicul principiu al fiecărui corp, realizat din uniunea masculinului cu femininul, într-o îmbrățișare eternă! Rațiune este să vezi că totul poate fi întors în favoarea ta, iar căldura dragostei te poate însoți zi și noapte. Rațiune este să vezi că ceea ce oamenii numesc moarte este doar o schimbare în viață, și doar propria ta orbire ar putea să te limiteze.
Cine ar fi putut concepe un univers antiviață?! Când un copil se naște părinții lui îi doresc toate binecuvântările universului, când viața s-a manifestat prima dată oare ce ar fi putut să-i dorească părintele ei absolut, Sinele? 
Iată ce e rațiune: să vezi că Totul se naște dintr-o sămânță, și după ce acest Tot crește mare produce iar o sămânță care dă viață în cicluri eterne, iar sămânța când nu mai găsește sol în care să-și înfigă rădăcinile se întoarce în sămânța ei absolută - Sinele. 
Credeți că uitarea vieților trecute este lipsită de rațiune?! O, nu, uitarea este o binecuvântare pentru cel care încă nu și-a realizat identitatea cu Sinele, dar când va reuși toate bucuriile prin care a trecut acest univers i se vor pune în față ca un covor roșu, peste care este invitat să calce el, Stăpânul.

***


Hotărârea Eului conștient

Eu sunt A Fi  -  Susținătorul și Sursa Universului! Deși eu vă vorbesc acum printr-o formă relativă și măsurabilă eu sunt Indestructibilul, Invincibilul, Atotputernicul și Eternul. Nu există nimic care să mi se opună fiindcă eu sunt Totul. 
Deoarece eu sunt Sinele pot fi perceput doar de un cunoscător al Sinelui, dar descrierea făcută de el poate să fie înțeleasă doar de cel care la rândul lui mă cunoaște pe mine.
Cel care mă cunoaște este asemeni mie - dragoste, acceptare, dăruire, milă și compasiune necondiționată. 
Indiferent de gândurile, cuvintele sau faptele celui pe care îl însuflețesc eu, Sinele, mă dăruiesc lui în toată amploarea posibilităților mele. Toată gloria, răsplata și strălucirea infinită este în puterea celui care mă cunoaște! 
Acela care are nelimitată încredere în sine, care a eliminat pentru totdeauna formula „Nu pot”, și care mă vede în tot ce îl înconjoară se va delecta în curând cu toate bunătățile universului. Eu sunt Sinele și eu vă vorbesc prin omul acesta! 
Forma lui sau a oricărui alt om poate fi distrusă de orice ignorant dintr-o singură lovitură, dar eu, Sinele, nu voi înceta niciodată să exist prin infinitatea de forme peste care eu mi-am transmis spiritul de-a pururi. 
Îndrăzneala omului care vă scrie aceste rânduri nu provine din mândrie, ci din cunoașterea corectă a posibilităților care sunt la îndemâna voastră. De aceea, măreția pe care el o afirma, deși poate părea lipsă de modestie, este măreția mea în infinitatea posibilităților mele. Puteți să spuneți despre el orice răutate, îl puteți umili, batjocori și scuipa, dar el nu își va schimba niciodată atitudinea față de voi. Fiindcă eu, Sinele, sunt înăuntrul lui și el mă cunoaște! 
El a înțeles deja că dacă mă uită viața lui nu mai are nici un preț și e totuna dacă materia lui mai respiră sau îngrașă pământul. De aceea el va accepta orice gând, cuvânt sau faptă, bună sau rea, de la voi, dar nu va accepta niciodată să i se spună „Nu poți!” sau „Acestea îți sunt limitele!” 
Nu va riposta cum ripostează toți cei care sunt insultați de moarte, nici nu va căuta să vă distrugă așa cum unii dintre vor dori, încercând să-l descurajeze sau să-l înfricoșeze, dar va fi în dreptul lui să se apere ne mai acordându-vă nicio atenție. Oricât de apropiați veți fi de el ca rude, prieteni sau cunoștințe, oricât de mare vă va fi rangul sau cunoașterea umană, atunci când îl veți contesta și îi veți pune la îndoială cunoașterea de Sine el vă va respinge precum și voi respingeți pleava, noroiul sau funiginea care tinde să vă murdărească. 
Cel care mă recunoaște pe mine nu spune că el, cel văzut, este Dumnezeu, ci eu, Sinele din el, spun: Eu sunt Dumnezeu!  
Instrumentele pe care le folosesc eu: materia, gândirea sau sentimentele pot fi mai grosiere sau mai subtile, dar pe toate eu le folosesc și eu sunt Dumnezeu. Deși eu mă aflu în toate ființele, exprimarea lor este diferită din cauză că, pe termen lung, mintea din ele a ales să se folosească doar de câteva din posibilitățile mele. Eu, Sinele, nu am pus nicio interdicție vreodată, depinde doar de mintea individuală ce instrumente folosește pentru armonia și fericirea Întregului. Acest Întreg însă nu este numai corpul tău, mintea ta și sentimentele tale, de aceea fericirea ta va depinde întotdeauna de felul cum prin dragoste și cunoaștere te vei uni cu Universul. 
Eu, Sinele, v-am spus toate acestea; prin puterea mea trăiți și eu însumi vă încurajez să savurați din plin toate bunătățile vieții, dar să nu uitați nicio clipă că veți pierde totul dacă nu veți avea curajul de a fi voi înșivă - Sinele.

***

Hotărârea Sinelui supraconștient

Simțământul pe care l-am trăit în timp ce scriam această carte am fost tentat să-l numesc în prima clipă inefabil, dar reamintindu-mi că am jurat că pentru mine nu va mai exista „Nu pot”, am decis să-l fac inteligibil. Există poate posibilitatea de a nu fi înțeles exact, dar puterea de a exprima toate trăirile acestui univers mie nu îmi sunt interzise. Mi s-a dezvăluit în fața ochilor minunea neasemuită a Vieții, a sublimului întruchipat în înțelegerea mea, a desfășurării unei palete infinite de miresme și peisaje grandioase, a infinității trăite direct și nemijlocit. M-a cutremurat înțelegerea bruscă a minunii pe care o am în față și căreia eu îi sunt părtaș, am văzut și am auzit această simfonie infinită de sunete și culori, simțind că toate sunt pentru mine, realizând că această măreție nu ar avea nici un destinatar fără mine, eu cel care sunt. De această dată cuvintelor "eu cel care sunt" nu le-am mai văzut o conotație mistică, ci pur și simplu am înțeles prin "eu cel care sunt" faptul că sunt viu și e suficient atât. Am înțeles în acea clipă minunea vieții și i-am plâns cu o durere vie pe toți semenii mei care se simt respinși de la această sărbătoare a existenței – Viața însăși. Mi-am șters lacrimile inimii cu mâinile împreunate în față într-o rugăciune sublimă și arzătoare ca miezul celui mai încins astru, și am jurat să nu mor niciodată, căci minunile pe care le am de trăit, și care au fost dintotdeauna destinate mie, Celui Viu, au nevoie de mine ca să fie transmise, căci singure nu ar putea există. Am văzut cu ochii deschiși splendoarea care mă așteaptă și l-am văzut efectiv pe Dumnezeu cu înfățișarea mea, exact cum am spus mai demult într-o clipă de intuiție magică: nu omul ajuns la iluminare spune: Eu sunt Dumnezeu, ci Dumnezeu din el spune: Eu Sunt Dumnezeu!  Am văzut în acea clipă identitatea mea cu cauza și scopul creației, și în fața acestei desăvârșiri sublime mi-am împreunat iar mâinile și am strigat: Vreau să trăiesc! 
Posibilitatea unui Dumnezeu în afara mea mi s-a părut subit o glumă proastă, căci dacă eu care sunt om și am încă o cunoaștere limitată am înțeles absurditatea ca Ființa Absolută să-și dorească subordonați, cu atât mai mult cel care ar avea o cunoaștere perfectă și divină nu ar putea suporta asta. Mi-am văzut casa în toată imensitatea ei necondiționată, și l-am văzut în oglindă pe stăpânul Universului. Eu sunt nu a mai fost o expresie pe care am auzit-o în filozofia indiană, ci o răbufnire a tuturor energiilor mele interioare, și mi-am împreunat iarăși mâinile și am strigat: Vreau să trăiesc veșnic!  
Pentru prima dată în viața aceasta nu mi-a mai fost frică de nici o forță care ar putea să mi se opună, căci Realitatea întregului univers a devenit una cu voința mea. Am trăit această minune uluitoare a certitudinii că toate experiențele și trăirile mele nu ar avea nici un sens dacă aș fi fost creat să fiu subordonatul cuiva, și iarăși l-am văzut pe Stăpân în toată splendoarea lui. Descoperirile ce am știut că le voi face din acest moment mi-au umplut inima de veselie, iar Conștiința mi s-a bucurat în mine știind că le va împărtăși tuturor semenilor mei. M-am simțit una cu fiecare ființă vie a universului, și extazul meu l-am văzut crescând proporțional cu bucuria oricărei făpturi căreia pot să-i dau o picătură  de apă, o fărâmă  de pâine sau o mângâiere a mâinilor sau cuvintelor. Am văzut realitatea limpede a ființei sensibile care percepându-l pe Dumnezeu se percepe pe Sine și am hotărât: împreună cu acest univers și cu toate făpturile lui minunate vreau să trăiesc veșnic!
Sub magia divinității am văzut că nici o ființă nu poate să se nască sau să rămână pentru veșnicie rea, și am hotărât să le accept pe toate. 

***

Patru acțiuni esențiale

Ce ar face o inteligență și o putere absolută dacă ar fi pusă în fața realității de a trăi etern? Ce ar face ea ca ziua de azi să nu fie asemeni celei de ieri, evitând plictiseala și rutina care ar putea să o mistuiască? 
Iată câteva lucruri pe care le-ar face negreșit. 

1) Fără îndoială și-ar crea semeni și o societate. Manifestarea înseamnă extindere, ori posibilitatea de a fi o singură ființă, neînconjurată de nimic, sau chiar Ființa supremă și unică a universului, înconjurată de păpuși, pe care ea le animă prin ațe nevăzute, în cele din urma nu i-ar mai crea nici o bucurie și ar trimite-o într-un iad veșnic. Comparativ cu acest iad, din perspectiva ființei căreia i-a fost interzisă posibilitatea de a uita, cunoscând în același timp ca ea este persoana unică si absolută a universului, iar celelalte doar marionete, iadul inventat de religii ar fi curată distracție. Închipuiți-vă apatia la care ar putea ajunge Ființa Veșnică fără uitarea și surpriza care decurge din ea. Cu adevărat magia maximă a omului este aceea de a-și schimba percepția și vibrația, altminteri lumea noastră așa cum arată este cea mai bună variantă posibilă. 

2) Ar elimina dorințele și planificările din perspectiva Ființei absolute, acceptându-le doar pe cele care apar din trăirea vieții acum și aici. Acest lucru este indubitabil observându-se bucuria și surpriza pe care o produc  lucrurile mărunte. Scopurile mari sunt susținute de planificări laborioase, care epuizează mintea și introduce fiori reci de frică cu privire la finalitatea lor. Micile bucurii ale vieții precum ar fi îndrăgostirea de o ființă de sex opus sau năzdrăvăniile aparent absurde ale unui copil te umplu însă cu cele mai sublime emoții posibile. Poate cel mai paradoxal aspect al lui Dumnezeu - Absolutul, fapt pe care cei mai mari iluminați l-au observat, dar rareori au îndrăznit să-l exprime, este magia cu care el reușește să se nască în această clipă din sine și totuși să nu aibă un început care să se poată spune ca este punctul lui de plecare. Este un simțământ pe care omul iluminat îl păstrează cu drag în inima sa.

3) Ar accepta posibilitatea accidentului, înțelegând că doar acesta poate răscoli energiile creației, regenerându-le. 

4) Și-ar lăsa forma fizică în mâna hazardului, hotărând să nu-și amintească de formele lui trecute, păstrând doar posibilitatea de a-și aminti de natura lui reală prin conștiența de Sine.

***

Primele trei minuni ale divinității

Recunoscând prin Dumnezeu Ființa supremă a universului, oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la puterile lui supranaturale și la felul cum ele acționează. Imaginația omului arhaic a atribuit Ființei Supreme abilitățile unui super vrăjitor care poate face din lut o ființă vie, bunăoară, sau poate despărți apele unei mări în două, ca să treacă un puhoi mare de oameni, sau poate face să curgă pâine din cer precum stropii de ploaie, sau poate să facă apele să crească până acoperă cel mai înalt munte, sau poate arde cu foc și pucioasă o cetate într-o clipită, sau poate înmulți câțiva pești și câteva pâini până acolo încât să hrănească cinci mii de oamenii, sau poate să ajute armata unui vestit arcaș să distrugă oastea rivală, sau poate bea un ocean de otravă fără să pățească nimic, sau…  Aceste puncte, puncte înlocuiesc un șir colosal de minuni atribuite Ființei divine în peregrinările sale pe Pământ, care de care mai năzdrăvane. 
Dar cea mai uzuală minune a divinității din vechile scripturi este aceea de a-i ajuta pe ai noștri, cei buni, împotriva celorlalți, cei răi, fără nici o îndoială!
Cum vi se par aceste lucruri din perspectiva unui om cu oarecare înțelepciune? Ei bine, eu nu le voi numi degradante pentru omul acelor vremuri, căruia i se pot oferi numeroase circumstanțe atenuante, dar pentru omul de lângă mine, care crede în veridicitatea lor îmi fac griji serioase. Admițând aceste viziuni deformate el nu va întârzia să creadă în continuare în utilitatea războiului, în distrugerea dușmanilor, în justețea ideilor xenofobe, misogine, rasiste, fundamentaliste etc. Înțelegeți pericolul?! Un virus mic poate pricinui neajunsuri foarte mari, de aceea, după părerea mea, aceste „adevăruri” trebuie prezentate deschis. Mea culpa pentru maniera mea, poate un pic prea caustică, dar vreau să vă repet încă o dată că ea are în vedere ideile și nu oamenii.
Ce sunt puterile supranaturale? Care e maniera lor de acțiune? Cine le poate folosi și care este scopul lor? Iată doar câteva întrebări care ne pun încă de la început în dificultate. Vrăjitorul, care aparent din nimic, poate face un obiect să apară sau să dispară, e cea mai uzuală reprezentare a supranaturalului, conform paradigmei în care am crescut. La cel mai înalt nivel de putere închipuit Dumnezeu ne gândește sau ne visează, și noi apărem din neant, fără măcar să fie nevoie să spună hocus-pocus. Să ne plămădească din lut este deja parcă un pic mai ușor. Dar oare aceste „ vrăji” pot fi socotite minuni?! Ei bine, răspunsul meu este negativ, fiindcă adevăratele minuni ale Ființei Supreme, inegalabile prin inteligență, farmec și utilitate pot fi observate cu ușurință de cel conștient de Sine și explicate precum urmează.
Ființa divină, Sinele din om, pentru a crea un mediu în care să poată trăi etern, fără să se plictisească, cel dintâi a conceput minunea autocompletării. S-a despărțit într-un principiu masculin și unul feminin, hotărând ca reunirea să fie cea mai plăcută experiență a simțurilor, apoteoza celor mai frumoase cântece și poezii ale universului, o experiență fără seamăn prin surpriza și diversitatea situațiilor create, pe care el a numit-o dragoste. Deși acest moment pare așezat undeva la începutul timpului, el este hotărât acum și totodată explicat chiar acum, pentru prima dată în istoria universului, în clipa aceasta când tu îl gândești. 
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
A doua minune al lui Dumnezeu, Sinele din om, este aceea de a se autogenera prin exprimarea dragostei dintre bărbat și femeie, transferându-se într-o ființă nouă, gingașă și inocentă. Ființa divină și-a asigurat eternitatea prin încărcarea materiei, de la cel mai mic fragment  până la cel mai imens, cu un pol negativ și unul pozitiv. Astfel el și-a asigurat nemurirea în cazul în care masculinul sau femininul din specia în care se află, datorită unui accident, ar fi distruse. Felul cum s-au format ființele vii pe Pământ, din combinarea materiilor anorganice, răscolite de forțele naturii, determinând cei doi poli ai mineralelor să se împreuneze, așa cum ne-au explicat oamenii de știință, este cât se poate de adevărat. 
De asemenea, Dumnezeu, Sinele din om, nu numai că a creat o ființă nouă - copilul, aparent doar un obiect creat din întâlnirea a două forțe încărcate diferit, dar a oferit acestui „obiect” puterea de se autogenera. Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină! 
Apoi Dumnezeu, Sinele din om, devenind mai mulți, având astfel posibilitatea de a trăi etern fără să se plictisească, a decis să lase o metodă de se elibera de acel  virus numit iluzie, inevitabil la începutul experimentării unei noi lumi, amintindu-și de natura lui divină și atotputernică. A hotărât astfel să-și consemneze cunoașterea pe care o obținut-o, oricât de neînsemnată ar părea, în simboluri, mituri, legende și scrieri, pe care să și le poată transmite de la o generație la alta. Din confruntarea lor el a decis să aibă posibilitatea de a realiza înțelepciunea și astfel să-și amintească de identitatea lui reală. Și a numit acest lucru conștiență de Sine. Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!
Ați vrut să știți ce e o minune sau supranaturalul?! Voi sunteți minunea și supranaturalul acestui univers, voi cei care până acum v-ați prețuit atât de puțin, voi Dumnezeu, Sinele, pe lângă care vrăjile celui mai dibaci magician sunt un fleac. În fața lui sau în fața oricărei iluzii tu poți spune: nu reprezentați nimic și nu mă puteți impresiona deloc, fiindcă eu sunt Viața și minunea supremă a acestui univers! Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa divină!

***

Avatarul

Cu miliarde de ani în urma pe Pământ nu erau decât compuși chimici alcalini si acizi:  gaze, lichide și minerale în stare solidă. Dar Dumnezeu - Viața, în virtutea principiului etern al autocompletării, a dăruit materiei doi poli, unul negativ și unul pozitiv, unul masculin și unul feminin. Sub forța colosală a naturii dezlănțuite, aceste polarități, care în mod obișnuit se resping, au creat o formă de viață organică - prima amoebă de pe Pământ. Celebra întrebare: „Ce a fost la început, oul sau găina?” își are răspunsul chiar acum. Natura a creat simultan mai multe ființe la începutul vieții organice pe Pământ, astfel încât la început ele nu s-au născut unele din altele. 
Ce au făcut acele prime ființe?! Nimic spectaculos și totuși ceva foarte spectaculos: au început să trăiască. De la o sumă de observații extrem de simple ele au început să crească în conștiență și energie. Ce au dobândit într-o experiență, căreia noi îi spunem viață, au transmis celor din jur prin mijloacele pe care le-au avut, iar ființelor născute din ele le-a transmis cunoașterea prin subconștient. Și-au transmis mai ales principiile primordiale ale autocompletării, ale autogenerării și ale conștienței de Sine. 
Puțini oameni realizează că tendința de a transmite ceea ce știi este un instinct primordial, care conduce la  conștiență de Sine. Scopul suprem al comunicării este tocmai descoperirea divinității tale, de aceea revolta oamenilor în fața libertății de expresie a fost întotdeauna una extrem de vehementă. 
Vă voi explica în continuare de ce conștiența individuală este inferioară conștienței colective a speciei. Individul nu există fără specie. Toate abilitățile și cunoștințele lui le datorează subconștientului în cea mai mare măsură, și într-o măsură mult mai mică experiențelor sale directe și a conștientului său. Un individ își asigură nemurirea prin apartenența la o specie; părinții nu îi transmit ceva prin inconștient, ci se transmit ei înșiși prin inconștient, ca o speranță perpetuă că își vor realiza cele mai înalte aspirații, prin ființa căreia i-a dat viața. În afara unor deviații ale minții, când copiii reușesc părinții se bucură la fel de mult ca de propriile lor reușite. Dar cei mai înțelepți se bucură de reușitele întregii specii umane, ca de propriile lor reușite. 
Când un copil vine la viață el nu se naște din nimic și nu este deloc gol, așa cum se crede. Doar conștientul îi este curat, fiindcă subconștientul îi este tot atât de bogat pe cât al speciei umane în totalitate. Părinții nu îi transmit doar o părticică mică din corpul lor, ci îi transmit o imensitate de tendințe numite gene. Va fi curios pentru știința viitorului să observe acele tendințe care pornesc de la primele ființe ale pământului. 
Dar dincolo de acest Subconștient, creat în totalitate aici pe Pământ, oamenii mai conțin o altă cunoaștere și mai bogată numită Inconștient. Primele trei puteri ale divinității: principiul autocompletării, al autogenerării și al conștienței de Sine au ajuns la noi prin acest Inconștient. Indiferent de locul unde viața se manifestă în univers, indiferent de structura pe bază de carbon, siliciu sau altfel, toate ființele vii conțin aceste trei principii imanente. Nu există nici o excepție, toate se dezvoltă în cadrul unei comunități, toate dau viață la pui, se asigură că cresc și se dezvoltă și toate tind să ajungă la conștiența de Sine. 
Noi, oamenii, prin experiențele și greșelile noastre inerente, am ajuns foarte departe, suntem doar la un pas să vedem în ansamblu, ca specie, că acel Dumnezeu pe care l-am căutat dintotdeauna este identic cu noi. Eliberarea și gloria finală a omului, și în genere a oricărei ființe vii din univers survine atunci când ea intră în contact cu avatarul ei suprem – Viața în sine. În acel moment, toate experiențele trecute și viitoare ale speciei din care face parte, precum și al celorlalte forme de viață care populează universul survin acum. Orice fapt petrecut sau imaginat se petrece pentru prima dată în istoria universului în momentul când acea ființă îl gândește. Vreți să știți exact când primele amoebe au apărut pe Pământ? Acum când tu le gândești! Iarăși vă spun că dacă nu ar fi așa ar trebui să explicați începutul sau sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, ceea ce este imposibil. 
Nu există decât două posibilități. Ori conștiența observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic. 
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele! 
Mai demult îmi doream să zbor, visam că am aripi și mă bucuram să privesc de sus Pământul în strigătele de uimire ale unei mulțimi entuziasmate. Îmi doream tot felul de puteri supranaturale și consideram că doar ele pot fi măsura măreției și marca divinității. Astăzi însă nu-mi mai doresc nimic din toate acestea, vreau doar să mă bucur de fiecare respirație, îmbrățișare sau raza de soare pe care o pot cuprinde. M-am împăcat cu realitatea aceasta minunată pe care o trăiesc, admițând că ceea ce am hotărât în momentul înțelepciunii mele supreme, anume că totul trebuie să se schimbe și să se regenereze, inclusiv trupul meu, este cea mai bună soluție. Mă voi regăsi cu bucurie și fericire în copiii mei, în copiii copiilor mei și în toți fiii speciei umane atât cât ea va mai exista. Pentru unii dintre ei eu le voi fi avatar și voi trăi încă o dată împreună cu ei. 
Atunci însă când această specie plecată de pe Pământ își va încheia periplul ei prin univers mă voi regăsi în alte specii, fiindcă eu sunt Sinele Vieții. 
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum sunteți, acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda.
Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine. 

***

Scopul vieții

Există unele lucruri asupra cărora oamenii nu au căzut niciodată de acord. Şi fiindcă nu au ajuns la nici un consens astăzi evită să mai discute despre ele. Primul şi cel mai important de pe această listă este cel cu privire la scopul vieţii. Însă ce poate fi mai rău decât concluzia filozofilor sceptici că viaţa nu are nici un scop?... Şi totuşi ceva nu poate să fie fără să aibă un scop. De ce ar fi?! Se poate admite că simţurile ne înşeală şi vedem deformat o mulţime de lucruri, dar că nu suntem vii nimeni nu poate admite. Aşadar, suntem vii şi uneori e cazul să ne întrebăm pentru ce?
Întâi să clarificăm ce este viaţa. Este acelaşi lucru cu manifestarea şi numai atât? Sau poate exista atât viaţă manifestată, cât şi viaţă nemanifestată? Iar conştiinţa poate fi doar a vieţii manifestate, sau poate fi şi a vieţii nemanifestate? Pentru mine e amuzant să aud că nicăieri nu există condiţii de viaţă ca pe Pământ, în consecinţă e puţin probabil să mai existe viaţă undeva în univers. Oare nu suntem prea îngâmfaţi?! Când ne glorificăm unicitatea formei şi a civilizaţiei oare nu facem exact ca orice cioară care îşi laudă puiul său?!
Acest segment minuscul al vieţii, cel manifestat, este el singur în măsură să ne ardă creierii prin complexitatea lui, ce să mai vorbim de imensitatea de posibilităţi ale vieţii nemanifestate…
Nu putem fi de acord că plăcerea este scopul vieţii, măcar şi din simplul fapt că ea nu poate fi percepută decât după opusul ei, adică după tristeţe, durere, boală suferinţă.
Atunci să fie scopul vieţii cunoaşterea? Cunoașterea a ce şi pentru ce? Cunoaşterea felului cum să obţii plăcerea? La ce e bună dacă prin prelungirea prea mult în timp a oricărei plăceri ea devine stingheră şi plictisitoare? Atunci binele să fie scopul vieţii? Ca şi plăcerea binele nu poate fi perceput decât după rău.
Astfel am putea enumera la infinit tot ce ne vine în minte, fără să găsim niciun punct fix care să se poată numi scopul vieţii... Şi totuşi, dacă este, viaţa trebuie să aibă un scop!
Vivekananda spunea că libertatea este scopul vieţii. După părerea mea, înţelegerea acestui om este un vârf al cunoașterii omeneşti de până acum, dar în manifestare libertatea fără conştiinţă este o sursă continuă de dezordine şi haos. Libertatea poate fi inofensivă numai când nu e însoţită de putere, adică de manifestare. În viaţa nemanifestată libertatea însă este un nonsens. Iar în viaţa manifestată este imposibilă şi inacceptabilă. Dar libertatea la aceeaşi dimensiune cu gradul de conştiinţă poate fi un lucru acceptabil. Însă această libertate nu poate fi decât direct proporţională cu lipsa necesităţilor. Fără obiecte, fără pasiune, fără cerinţe! Şi atunci de unde să mai vină plăcerea, dacă ea nu este decât un efect?! Şi dacă nu e plăcere ce motivaţie mai poate întreţine acţiunea?... Ce vedem acolo unde nu există nicio acţiune? Delăsare, spirit vegetativ, abrutizare. Libertatea de a nu face nimic este, aşadar, o monstruozitate, dorinţa de a face ceva este o calamitate.
Buddha a spus că dorinţa este cauza suferinţei. Aşadar, dacă doreşti suferi, iar dacă nu dorești degenerezi, iar la un moment dat nu-ți mai poţi întreţine viața sau eşti ucis din cauza conflictelor pe care le naşte lipsa de conştiinţă.
Oricât am scormoni de adânc în filozofia omenească, oricât am face apel la cunoştinţele noastre şi ale altora, oricât am lua experienţele la purificat şi am extrage concluzii din ele vedem că în afară de epuizarea minţii nu am realizat nimic. Şi atunci spunem: „Facă-se voia lui Dumnezeu! Eu nu pot ajunge la nici o soluţie!”
Dar credeţi că e atât de simplu?! Care poate fi voia lui Dumnezeu?... Și uite așa, încetul cu încetul, ajungem la scopul real al vieţii. Voia lui Dumnezeu este să realizăm că noi suntem el. 
Dar putem spune că suntem aproape de acest ideal?! Există desigur oameni care înţelegând asta au deja o voinţă de fier, capabili să renunţe la mintea lor, la opiniile lor, la religia lor separatistă pentru a îmbrăţişa natura divină, dar ei sunt puţini, şi atitudinea lor nu se poate transmite. 
Se înţelege, aşadar, care e opinia mea cu privire la scopul vieţii: păstrarea ei cât mai mult posibil, ca prin efort constant şi hotărât să se obţină sublimarea ei! Observați că ataşamentul faţă de copii este uneori mai puternic decât faţă de propriul nostru trup? De ce?! Fiindcă este ca şi cum am fi predat ştafeta unui tovarăş mai odihnit şi mai tânăr, spre a o purta spre finiş, spre absolut. Şi o dată cu ştafeta ne-am dat propria noastră viaţă, cu toate aspiraţiile ei. Care la început şi mai ales la gradul de conștiință în care ne aflăm poate să treacă adesea prin eroare, dar e important că se continuă cursa, şi idealul divinităţii nu este niciodată uitat.
Facă-se dar voia lui Dumnezeu!
Fie ca puţin câte puţin, din generaţie în generaţie, să ajungem tot mai buni şi mai puţin ataşaţi de căi eronate!
Chiar dacă nu putem înțelege ce înseamnă Dumnezeu, avem totuşi o părere despre ceea ce înseamnă perfecţiune! Trebuie să existe o cale de a depăşi dualitatea naştere-moarte, bucurie-tristeţe, sănătate-boală, bine-rău, încântare-dezgust! Perfecţiunea în natura lui Dumnezeu nu poate fi plictisitoare! Perechea interes-plictiseală poate exista numai cât există perechea naştere-moarte. Conștiența de Sine arde totul! Nu ne putem opri până ce nu realizăm Fiinţa divină!

***

Destinul unui om

Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora.
Se poate spune că Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie.
Filozofia este uneori rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi aproape nici un pic de căldură sufletească.
Aşadar, completând acest citat personal, foarte drag mie,  voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru, oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre. 
După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor.
Pornind de la aceste consideraţii, destinul este numai şi numai în mâna omului, el decide dacă vrea să fie bun sau rău, el decide dacă pentru binele său are voie să calce peste orice sau, din contră, trebuie să fie atent la orice făptură şi la orice fir de iarbă.
Aria posibilităţilor omului, pornind de la un mediul strâmt în care s-a născut, poate ajunge până la spaţiul infinit şi timpul flexibil. El îşi poate crea nu numai viitorul, dar îşi poate crea şi trecutul. Trecutul care a fost cândva, activându-se o altă serie de posibilităţi, se poate înlocui cu altul, în care să nu se mai regăsească erorile de altădată.
În principiu aceasta este una dintre primele decizii ale formelor de viaţă - o persoană care nu şi-a realizat fericirea să dispară, pentru a face loc altei forme care să-i îndeplinească aspiraţiile.
În condiţiile cosmice actuale, fericirea care îl hrănește pe om nu poate să dureze mai mult de 70-80 de ani. Excludem aici accidentele, marea forță regenerativă, care răscolește energiile creație, posibilitate pe care ființele vii și-au activat-o încă de la începuturile lor.
În încheiere, ca să nu obosesc prea mult mintea cititorului cu o diversitatea confuză de informaţii, voi spune parafrazând: toate lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie!


***

 

Ce este Sinele?

 

Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă.

Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului concepută de om, anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu multe miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment practic fără volum, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Sunteţi înclinaţi a vedea lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat, neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi a înţelepciunii și liniştii interioare, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri.

Nu există piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea care să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflăm este ca un game over, trebuind să o luăm iarăși și iarăși de la început.

Iată ce ar trebui să mai știe oamenii în plus faţă de teoria Big Bangului ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt așa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și acela este singurul adevărat.

Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici, în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.

Cunoscând acest fapt și crezându-l mai presus de orice îndoială nimic nu te va împiedica să generezi din Sinele tău țesuturi organice, obiecte, oceane, planete, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.

Deși pare paradoxal toate religiile ne îndeamnă spre credința în Sine, dar pe o cale ocolitoare, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție este neserioasă, pentru că în timpul infinit și în spațiul flexibil ea își arată până la urmă deșertăciunea.

 

Sinele nu poate fi localizat în corp sau undeva în univers. Deși se află pretutindeni el nu se află nicăieri.

Conștiința corporală nu este același lucru cu conștiința de Sine. De fapt vizualizarea unui punct sau a unui organ al corpul fizic trebuie evitată  pentru că afectează funcțiile centrilor instinctuali. Dacă vrei să te vezi vizualizează totalitatea! Cuprinde tot universul într-o singura privire! Treci de la punctul cu care te-ai asemănat la totalitatea care ești!

 

***

 

Fii o bucurie pentru tine însuți

 

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga la cuvintele lui: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi divinitatea din tine. Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la avere, la titluri ori la recunoașterea oamenilor. Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, încearcă să te îndrepți prin energia din coloana vertebrală.

Tovarășii de viață v-au desperat cu lecții de comportament, șefii v-au ținut numai în porunci, psihologii v-au dat tone de sfaturi, dar puțini s-au apropiat de Adevăr. Iar Adevărul, atunci când e vorba de trezire, este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia voastră este blocată în sferele joase... În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate vedea lacrimile... De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.

Acesta este kundalini - arta transformării întunericului în lumină. Ați luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ați crezut doar pe cei care v-au îndemnat spre gândire și cuvinte, devenind pe nesimțite adepții acestei monstruoase căi psihologice care stăpânește astăzi lumea. 

Nu de mult am citit pe un site de socializare invitația la o prelegere a unui mare maestru. Printre cei ce făceau comentarii mi-a atras atenția cuvintele unui om extrem de nefericit care spunea așa: „Dar pe mine cine mă învață cum să mă îndrept după stricăciunile ce mi le-a făcut un fals maestru?...” 
Nu era locul potrivit să intervin acolo, dar aici în cetatea solidă a acestui blog, am să-i spun următoarele: Doar Sinele tău te mai poate învăța! Ai nevoie însă de o energie imensă ca să te ridici din lumea joasă a fricii și va trebui să nu dai înapoi când îți vei întâlni monștrii transmiși de strămoșii tăi prin subconștient. Conectează-te cu Dumnezeu prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt altceva decât materializarea slăbiciunilor și inconștienței din tine, o experiență absolut necesară trezirii. Căderea în animalitate este o lege a naturii  la fel de firească precum gravitația, evoluția presupune luptă împotriva curentului și efort. 

A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect față de Sine este o forță reală! Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mai mulțumi cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și nu își dau seamă că nu se poate trăi toată viața cu câțiva bani găsiți pe drum. Energia trezirii trebuie sa rămână activă, să crească și să te ducă mereu înainte.

În primele faze ale trezirii mele ori de câte ori energia kundalini îmi urca prin coloana vertebrală mă simțeam ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că kundalini s-a trezit și urcă spre soarele care se conturează în creierul uman. 

Fiți o lumina pentru voi înșivă în cel mai propriu sens al cuvântului prin aprinderea și transformarea energie kundalini. Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu ați găsit-o nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.

 

 

 

***

 

O interpretare esoterică a rugăciunii „Tatăl nostru”

 

Aceasta este semnificația esoterică a rugăciunii "Tatăl nostru", așa cum mi-a fost transmisă mie de spiritul suprem "A Fi".

 

Tatăl nostru,

Este spiritul suprem A Fi, sursa și refugiul etern al ființei noastre.

Care ești în ceruri,

Cerul semnifică tot ce e mai mai înalt din Existență, referitor la corpul nostru, locul aflat în vârful capului, lăcașul înțelepciunii și al conștiinței divine. Pornind de la subiectiv la obiectiv, de la imperceptibil la perceptibil, de la nondimensional la dimensional, tot ce există se află în conștiința noastră, care atunci când se unește cu Ființa absolută ia numele de Conștiință divină.

Sfințească-se numele tău,


Înseamnă sfințirea numelui tău cu numele divinului din tine cu care devii una. 

Numele acesta este "Eu Sunt".

Vie împărăția ta,

Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.

Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,


Prin aceste cuvinte ne rugăm ca voia lui Dumnezeu, perfectă și ireproșabilă în spirit, să coboare și în materia trupului nostru pământesc.


Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,


Cea de toate zilele 
înseamnă "pentru toate zilele", adică hrana spirituală necesară vieții veșnice.

Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,


Prin aceste cuvinte dovedim că înțelegem necesitatea iertării tuturor celor care ne-au greșit ca să ne putem iertăm pe noi înșine, deoarece "ceilalți" nu sunt decât reflecții ale proprie noastre persoane.

Și nu ne duce pe noi în ispită,

Prin acest vers ne rugăm Ființei absolute să nu ne pună în cale tentațiile unei vieți ușoare, obținută prin furt și exploatare, pentru că atât timp cât avem trup și simțuri pământești putem fi cu ușurință înșelați.

Ci ne izbăvește de cel rău,

Cel rău
 semnifică totalitatea instinctelor ucigașe și animalice transmise de strămoșii noștri întru trup. Este mai mult decât sigur că fără a ne elibera de ele nu putem avea acces la înțelepciunea divină care conduce la uniunea cu Ființa eternă, în pace și beatitudine. Calea eliberării prin conștiință nu e ușoară, dar viața trăită în inerție se dovedește în cele din urmă o soluție mult mai proastă. Instinctele materiei noastre (care atunci când au fost personalizate au luat numele de Demon sau Animal) trebuie transformate și puse în slujba vieții, nicidecum ucise.

Amin.

Semnifică: „Așa să fie, întru binele meu și a tuturora!". Reprezintă punctul final al oricărei discuții din care să rezulte pierderea păcii și a dragostei. Este o prescurtare a expresiei: "Fie ca lumescul să tacă pentru a lăsa divinul să lucreze."

 

 

***

 

O cunoaștere cosmică pentru evoluție


O viaţă este un fruct şi vine un moment când omul simte că e timpul pentru unele concluzii. Mă exprim în acest moment cu preponderență prin centrul emoțional, și este posibil ca în legătură cu acest sistem să fac unele completari nerecomandate. Din fericire aveți un reper, despre care veți afla la sfârșitul articolului, să vă corectați dacă veți socoti că aceste completari nu vă sunt folositoare. Eu, cel de astăzi, sunt rezultatul unui timp nedeterminat de frământări şi arderi interioare. Nu am decât amintirea acestei vieţi, şi aceea sporadică, la care să mă raportez, dar totodată simt că ce s-a acumulat în mine este rezultatul unui timp foarte îndelungat de experiențe și încercări. În principiu noi stăm acum faţă în faţă. Putem avea o discuţie foarte lungă, cu multe generalităţi convenabile minţii, dar există o parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele care nu mai vrea să facă asta. Ea a înţeles ce înseamnă să fii om pe Pământ şi cât de greu e, ca să nu-i fie ruşine să vă mai spună minciuni. Din această cauză ca să ne înţelegem mai bine voi nota de acum înainte identitatea mea reală, acea parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele cu numele de Eu ,iar identitatea mea relativă, cea care se poate reconstitui din aparenţe, cu numele de „eu”. Veţi spune că e minunat că cineva vrea să nu vă mai spună minciuni, dar în acelaşi timp că este şi extrem de dificil. Fiindcă, completez Eu, omul rareori minte cu bună ştiinţă, el minte fiindcă este o maşină programată ce nu poate performa decât ceea ce are în memorie. Şi ce poate avea omul în memorie altceva decât automatismele şi rateurile speciei sale?!

Desigur aţi mai auzit asta şi multe altele, dar nimic nu v-a scos din impas. Pe de altă parte încercarea de a vorbi despre ceea ce nu are precedent în mintea umană rupe firul înţelegerii. Cum să procedăm?! 

Eu cred că cel mai util lucru este să fim sinceri şi să vedem ce ne poate ajuta practic. Ca să putem să ne ascultăm trebuie să apelăm la ceea ce mai e pur în noi, să ne punem inimă lângă inimă şi să ne simţim, pe cât se poate, aceeaşi fiinţă. Aș vrea să vă vorbesc dacă se poate chiar din inima voastră, să vă exprim acele sentimentele pe care nici măcar voi nu le-aţi putut spune. Sunt cuvinte ce au sens fiindcă Eu am ajuns să înţeleg ce este Sinele şi felul cum el ca esenţă divină ne locuieşte pe toţi deopotrivă. Prin înţelegerea de sine Eu aproape vă pot vedea din interior, aşa cum vă vedeţi voi şi, în anumite situaţii, chiar mai bine. Nu am să vă cer să aveţi încredere necondiţionată în mine, ba din contră, vă voi cere să verificaţi cu atenţie ce vă voi spune şi să vedeţi dacă aceste lucruri pot să vă ajute practic.

Deşi în noi se află aceeaşi esenţă divină, care ne susţine suflul şi viaţa, la nivelul înţelegerii există numeroase diferenţe. Am fi absoluţi şi pe deplin unificaţi dacă această esenţă divină, acest soare etern şi infinit nu ar fi acoperit de cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Sinele este nenăscut, indivizibil, indestructibil şi absolut perfect din toate punctele de vedere. Dacă cineva îl judecă o face pentru că nu îl vede şi nu îl înţelege! De aceea despre el se mai spune că este martorul tăcut al tuturor modificărilor minţii şi ale trupului, dezinteresat de orice fel de intervenţie, de vreme ce el este Totalitatea, iar pentru el timpul nu mai este liniar, ci simultan.

Dar să ne oprim din această expunere abstractă şi să revenim la abordarea practică pe care v-am promis-o. De multe ori aţi criticat de-a lungul vieţii voastre atitudinea celor din jur. Mereu, într-un fel sau altul aţi afirmat că dacă ceilalți v-ar pune în practică opiniile totul ar fi minunat. Oriune, pe stradă, la biserică sau la televizor oamenii spun mereu asta. Toţi îşi dau cu părerea şi în cele din urmă toţi se supără că nu sunt ascultaţi. Apoi încep injuriile, criticile, bătăile şi chiar războaiele. 

Dar puţini oameni înţeleg că aşa cum sunt, ca nişte maşini ce se identifică cu mintea şi trupul, înţelegerea dintre ei deocamdată este imposibilă. De ce? Fiindcă niciodată esenţa divină şi originală a unui om, Eul lui real nu se întâlneşte cu a altuia. În fiecare om ea este înconjurată de o sumă de cercuri concentrice de iluzie care fac imposibilă ajungerea ei până la instrumentele de percepţiei. Așa că oamenii pot vorbi la infinit şi în felul acesta să nu se înţeleagă niciodată! Fiindcă pe lângă faptul că oamenii încă nu sunt, adică nu sunt conştienţi de sine, nu ei vorbesc atunci când se vorbeşte, ci mintea iluzorie, ce le acoperă sinele. Aceasta fiind situaţia, nedepărtându-ne de abordarea practică pe care v-am promis-o, trebuie să spunem că deocamdată materia este împărţită în douăsprezece nivele de înţelegere, fiecare corespunzând unui anume tip de om. 

Foarte succint vă voi da câteva referiri asupra fiecărui tip ca să aveţi o idee generală şi orientativă asupra situaţiei şi categoriei în care vă aflaţi. Nu am pretenţii de adevăr absolut, fiindcă nici un om care vorbeşte nu e în stare de aşa ceva, dar ca o vedere de ansamblu această împărţire, veţi vedea, vă va ajuta să înţelegeţi mai corect situaţia actuală a omului şi a universului. Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul de vedea Realitatea în ansamblul ei, dar în privinţa detaliilor nu mi-a dat prea multe puteri, astfel încât dacă vreţi veţi putea contesta aproape tot din ceea ce vă spun, dar veţi vedea că acest lucru nu vă va face nici mai puternici, nici mai fericiţi. A lua în seamă însă această privire panoramică asupra Vieţii, veţi vedea, că mai devreme sau mai târziu ea va da sens existenţei voastre. Mai înainte de toate vreau să vă spun că toţi oamenii se nasc numărul 1, 2 sau 3 şi nu pot urca mai departe fără eforturi din ce în ce mai conştiente.

Să începem cu omul numărul 1. El este condus în principal de instincte, sau mai precis de acele părţi ale fiinţei umane numite aparat instinctiv şi motor. Este interesat în special de corpul fizic, funcţiile instinctului şi ale mişcării fiind mai importante pentru el decât cele ale gândirii şi ale sentimentelor. Este tipul de om impulsiv care nu întârzie să aplice violenţa dacă este deranjat. Omul numărul 2 este condus în primul rând de emoţii, sau de ceea ce se numeşte aparatul emoţional. Plânge permanent din cauza sentimentelor sale neîmpărtăşite. Este un personaj de telenovelă. Omul numărul 3 este condus mai cu seamă de intelect, sau de ceea ce se numeşte aparatul intelectual. Este tipul de om cult şi erudit care are o părere despre orice lucru. Poate fi un simplu şoarece de bibliotecă sau cel mai eminent om de ştiinţă. Nu mişcă nici un pai fără o logică şi un raţionament. Dispreţuieşte mişcarea şi sentimentele care nu oferă satisfacţii mentale. 

Ar fi trebuit să vă mai spun că omul aşa cum se naşte nu este o fiinţă capabilă de autodeterminare, ci este mai degrabă o maşină cu funcţii precise şi absolut mecanice. El este alcătuit din patru centri, fiecare cu funcţii exacte. Aceştia sunt centrul instinctual, centrul motor, centrul emoţional şi centrul intelectul. Prin evoluţie, aşa cum vă voi explica mai departe, el mai devine conştient de doi centri: centrul emoţional superior şi centrul intelectual superior.

În linii mari aceşti primi trei oameni nu sunt prea diferiţi unul de altul. Nici unul dintre ei nu are conştiinţa propriei lui identităţi şi nici nu ştie încotro se îndreaptă. 

Omul numărul 4 este primul în care frământarea este continuă şi primul care înţelege că nu va putea trece niciodată mai departe dacă cunoaşterea şi experimentarea nu se unesc între ele pentru a crea o scară din care să rezulte înţelegerea. Frământarea îl dizolvă şi suferinţa îl macină. Înţelege că toată viaţa lui de până acum a fost trăită în automatisme, în somn şi în ignoranţă. Astfel el se trezeşte la realitate şi trezindu-se toată lumea din el începe să moară. Simte nonvaloarea tuturor lucrurilor pe care le-a ştiut până acum şi din desperare în desperare efectiv el ajunge să moară. Este o moarte a încrederii în tot ceea ce a fost el până acum. Cade jos şi muşcă ţărână! „Doamne Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?!” Nu mai înţelege nimic şi nu mai găseşte nici un sprijin nicăieri. 

Atunci se întâmplă minunea şi începe omul numărul 5. Acesta este omul care se naşte ca Suflet, locul de unde începe un drum lung şi anevoios în conştiinţă de sine către scopul suprem al vieţii - realizarea Absolutului. 

Aici voi face o paranteză ca să vă spun că nu există nici un om care să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu. Pentru cei mai săraci Dumnezeu începe atunci când cele mai elementare necesităţi le sunt acoperite, pentru cei care s-au născut într-o situaţie materială confortabilă Dumnezeu începe când le sunt împlinite cererile minţii şi ale sentimentelor. Pe de altă parte pentru fiinţele sentimentale şi melancolice Dumnezeu există de dinaintea naşterii lor, pe când pentru oamenii activi şi practici Dumnezeu ia înfăţişarea perfecţiunii şi ei simt că Dumnezeu nu există până ce nu este realizat chiar în cadrul proprie lor fiinţe prin efort şi luptă neobosită. 

În realitate Dumnezeu este totul, este punctul de la care porneşte fiinţa noastră şi în acelaşi timp punctul la care trebuie să ajungă fiinţa noastră. Nu e nevoie să părăsim domeniul practic şi să ne afundăm în speculaţii neproductive. Cert este că Dumnezeu nu poate exista în afara Vieţii, că mai presus de toate el este Viaţa, iar percepţia lui se poate face doar în interiorul Vieţii. Ce îi foloseşte unui ţesut mort întrebarea despre existenţa sau nonexistenţa lui Dumnezeu?! Dar unei fiinţe vii această întrebare şi felul cum răspunde la ea îi poate determina nemurirea şi fericirea pe care ea o caută prin toate acțiunile sale. Nici un om nu vrea să moară sau să fie nefericit! Doar când nu mai are nici o soluţie el acceptă „fatalitatea”. Dar atât cât va mai avea chiar şi cea mai mică speranţă nu va încetă să lupte pentru Viaţă.

Omul numărul 5 este aşadar primul care realizează starea de Stăpân, adică primul care aduce sub o singură conducere Inima, Intelectul şi Mintea. Atunci pentru prima dată se recunoaşte existenţa esenţei divine, sămânţa soarelui interior, şi pentru prima dată, după ce s-au dat la o parte cele mai grosiere straturi ale iluziei, ea începe să emită lumină şi iubire spre exterior. Este începutul unui soare în cel mai pur înţeles al cuvântului. Sufletul abia născut având deja conştiinţă de Sine recunoaşte existenţă lui Dumnezeu, şi stabilitatea se instituie în toate acţiunile sale. El începe să nu mai acţioneze ca o maşină şi să fie în stare să facă ceva conştient şi conform cu propria sa voinţă. Începe să se închine lui Dumnezeu nu atât ca la un lucru deja existent, ci ca la ceva care trebuie realizat prin propriul său efort. Înţelege că nu e nevoie să lucreze la crearea lui Dumnezeu, lucru care nu ar fi decât o aberaţie, fiindcă astfel Dumnezeu ar fi ca orice alt lucru, ce începând trebuie să se sfârşească, ci înţelege că trebuie să lucreze asupra îndepărtării tuturor iluziilor care acoperă sinele - Eu sunt. Stăpânul sau Sufletul abia născut este tot un instrument al sinelui, precum sunt mintea şi corpul, dar din fericire mult mai puţin periculos decât acestea. Identificarea cu el –Sufletul, pe care o face omul numărul 5 nu este Realitatea, dar până la a înţelege lucrurile pas cu pas, această stare este absolut necesară. 

Unora le poate pieri pofta de a mă urmări, fiindcă lucrurile tind să devină din ce în ce mai complicate, deşi eu m-am străduit să le punctez cât mai simplu posibil, pentru a oferi o sămânţă de înţelegere tuturor, indiferent de educație şi inteligenţă.

Omul numărul 5 preia controlul asupra trupului şi a simţurilor, dar va urma o perioadă destul de grea, fiindcă legile mecanice nu-l mai ajută deloc. Totul este în sarcina conştiinţei lui şi el este ca un copil abia născut. Ajutorul oamenilor superiori, a adevăraţilor maeştri este de o importanţă crucială, acţiunea altruistă şi iubirea necondiţionată pentru toate fiinţele vii îl întăresc şi îi dau curaj. Dar mai presus de toate recunoaşterea conştientă a lui Dumnezeu îi dă putere să treacă peste aceste momente de copil fără părinţi, lipsit de dragostea şi protecţia acestora. Pe Tatăl ceresc încă nu poate să-l atingă şi nici nu poate să-l vadă. Îl simte numai şi îl intuieşte. Fericirea şi tristeţea se bat în el pentru fiecare clipă. Dar încetul cu încetul lumina şi iubirea radiind din sine îi întăreşte Sufletul, şi frica începe să dispară. În omul fizic sinele, esenţa divină, se află, după cele mai autorizate surse, la nivelul pieptului, în inima spirituală. Omul numărul 5 simte că de acolo porneşte lumina soarelui interior. Trăncăneala din minte prezentă foarte pregnant la oamenii numărul 3 şi 4 încetează în mare parte la omul numărul 5. El se vede cum iubeşte şi luminează, iar contemplarea acestei stări conştiente de sine îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Omul numărul 5 se simte tot mai mult capabil să protejeze de moarte şi întristare. Simte o nevoie acută să iubească orice fiinţă vie, chiar şi pe cei care îl urăsc. Sau mai precis simte că pe aceştia trebuie să-i iubească cel mai mult, fiindcă aceasta este prima iubire conştientă,înţelegând că şi în fiinţa care îl urăşte există acelaşi sine ce se află în el. S-ar putea spune că el iubeşte numai esenţa din acel om – sinele, dar nu este întru totul adevărat, fiindcă el ştie că fără menţinerea corpului în care se află sinele, acesta nu va fi niciodată revelat. În acest caz el va face tot ce îi stă în putere să menţină vie acea fiinţă, să o ajute şi să-i răspundă cu iubire la toate acţiunile sale, oricât ar fi ele de potrivnice. Se poate sacrifica pentru ea până la limita maximă a supravieţuirii propriului său corp,dar să-l uite pe Dumnezeu de dragul ei nu va accepta niciodată! Uneori se poate izola departe de oameni. Dar, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce!

Oamenii următori sunt şi mai greu de înţeles pentru omul obişnuit, de aceea voi spune doar câteva lucruri despre ei şi acelea doar aproximative. Astfel omul numărul 6 este deja stabil în conştiinţa de Sine, dobândeşte centrul emoţional superior şi radiază din ce în ce mai multă lumină. Omul numărul 7 dobândeşte conştiinţa obiectivă şi centrul intelectual superior.

Eu cred că avem timp pentru toate! În funcţie de proprietăţile noastre interioare el se poate comprima sau extinde cât vrem noi. Putem repeta ceea ce ne-a creat plăcere şi fericire şi putem anula ceea ce ne-a creat suferinţă. Conştiinţa de sine care începe cu naşterea din omul numărul 5 este de fapt cunoaşterea faptului că în inima noastră spirituală există o esenţă divină calitativ identică cu Absolutul. Sporadic orice om trăieşte starea de absolut, dar fiindcă nu are suficientă cunoaştere şi experiență el o pierde chiar de la prima mişcare a minţii. 

Sufletul, abia născut, din omul numărul 5,  vede primul cum din acesta radiază lumina şi iubirea. Şi vede nu pentru că sinele nu ar fi fost dintotdeauna sursa tuturor proprietăţilor, incluzând aici iubirea, fericirea, bucuria, nemurirea sau stabilitatea, ci pentru că până atunci mintea omului în care se afla sinele a creat necontenit cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Dar omul numărul 5 a reuşit cumva să facă o breşă, la început destul de mică, prin noianul de iluzii, şi să vadă lumina sinelui. Este începutul practic al recunoaşterii lui Dumnezeu!

 „A fi” înseamnă a nu lăsa nici o clipă să treacă fără a te bucura de viață. În această privinţă religia creştină are o abordare mult mai folositoare decât cele orientale. Ea nu recunoaşte reîncarnarea din simplul motiv că cel care crede că are o infinitate de vieţi pentru a-l realiza pe Dumnezeu poate să nu facă nimic spre a se îmbunătăţi în această viaţă, amânând pentru altele sarcina eforturilor conştiente. Nimic nu este mai rău pentru om decât să lase pe mâine ceea ce poate să facă astăzi. Reîncarnarea poate să fie predată numai oamenilor care s-au născut, adică de la numărul 5 în sus. Ei deja trăiesc din razele sinelui şi gustă picături din fericirea absolută a acestuia. Astfel ei vor face tot mai mult ca să dea la o parte cercurile de iluzii care îi despart de starea de absolut - nediferenţierea între dorinţă şi realitate. Avem din păcate aici un exemplu foarte practic. Când cu mii de ani în urmă în India teoria reîncarnării era predată doar oamenilor conştienţi de sine era folositoare, astăzi când a ajuns laică ea încurajează mai degrabă delăsarea, explicaţiile cu privire la lipsa educaţiei şi prezenţa sărăciei fiind doar o scuză jalnică. Dar nu de critica minţii avem nevoie, ci de iubirea ce Sufletul o primeşte odată cu lumina din sine. Doar ea ne poate ajuta şi ne poate uni! Iubiţi-l pe Dumnezeu -  esenţa voastră divină, şi pe aproapele vostru, nu cu gândul că veţi primi vreo răsplată pentru asta! Ceea ce degajă chimia iubirii în trupul şi în mintea voastră vă va fi suficient să vă simţiţi răsplătiţi mai bine decât cei mai bogaţi oameni. 

Omul nu este o fiinţă muritoare! Am să vă explic de ce şi ce anume este parte a destinului cosmic care asigură esenţei divine, identităţii reale a omului, nemurirea. Esenţa divină ca sursă a existenţei este prezentă în toţi oamenii. Ce le asigură oamenilor  inferiori, mai cu seamă cei numărul 1, 2, 3 şi 4 nemurirea? Iubirea şi numai iubirea! E adevărat că iubirea lor este numai mecanică, fiind în sarcina naturii să le-o furnizeze. Ei nu sunt capabile de fapte conştiente şi nu pot să controleze nimic. Totul se întâmplă şi ei sunt doar nişte pioni a unor legi naturale. Când sunt fericiţi este că o conjunctură favorabilă şi complet independentă de ei i-a prins în vârtejul său, când sunt nefericiţi este pentru că acţionează o conjunctură nefavorabilă. Oamenii numărul 1, 2 şi 3  nu pot face nimic să se opună deoarece nu au Voinţă şi nici Stăpân interior. Dar natura, condusă conştient de destinul cosmic, şi-a asumat sarcină să-i protejeze şi să-i ţină în viaţă pe toţi oamenii până ce vor putea să se autodetermine. Iubirea dintre bărbat şi femeie a permis ca Iubitorul să se regăsească în Fructul Iubirii şi astfel el să-şi continue viaţă până ce va realiza Absolutul. Copilul va prelua sarcinile tatălui şi ale mamei, în primul rând, şi în acelaşi timp sarcina speciei sale. Iar dacă va păşi în nivelul de fiinţă şi înţelegere a omului numărul 7, părinţii, fraţii şi toţi cei pe care i-a cunoscut în trupurile anterioare vor fi atraşi după el, ca şi cum dintotdeauna ei ar fi fost o singură fiinţă. Amintirea de sine şi conştiinţa obiectivă îi va oferi posibilitatea ca el să întrunească condiţiile de a fi focul asupra căruia nu mai bate vântul întâmplării, iar scânteile care altădată zburau afară să rămână domoale înăuntru. Dacă pe Pământ vor trăi 15 miliarde de oameni numărul 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 el îi va vedea ca fiind reali numai pe cei câteva sute de numărul 7.

Vă puteţi arăta contrariaţi de această concluzie, dar odată şi odată veţi înţelege că nu sunteţi atâta vreme cât vă lipseşte conştiinţa. Iar conştiinţa are şi ea mai multe trepte. Apare absolut întâmplător în oamenii numărul 1, 2 şi 3, şi prin propria cunoaştere şi voinţă începând cu omul numărul 5. Pe de altă parte înţelegerea faptului că oamenii inferiori nu există poate fi înţeleasă de oricine dacă se recurge la acel dram de înţelepciune a fiinţei omeneşti care recunoaşte că tot ce se manifestă este Viaţa, şi în definitiv tot ce există este Dumnezeu. N., prietenul meu de odinioară, cel care mi-a oferit primele informații despre această cale, fapt pentru țin să-i mulțumesc în mod deosebit, mi-a spus: fii atent la omul numărul 4! El deja este un om foarte mare ce nu trebuie amestecat cu oamenii numărul 1, 2 sau 3! 

Şi mi-am dat seama că aşa este! Un om numărul 4 are deja un centru magnetic alcătuit din preocuparea permanentă de Dumnezeu, primeşte conştiinţa de sine tot mai des, doar că nu o poate păstra deoarece în el încă nu s-a născut Stăpânul care să facă ordine şi să-şi impună autoritatea. Omul numărul 4 este primul care fiindcă caută întâlneşte o şcoală. 

Veţi înţelege că tot ce trebuie să faceţi este să activaţi posibilităţile pe care Absolutul, în jocul său divin, le-a lăsat, ca să puteţi îndepărta iluzia care vă ascunde sinele interior. Şi veţi vedea, de asemenea, când veţi deveni conştienţi, că nu a existat niciodată pericolul să muriţi, să dispară Dumnezeu. 

Dacă iubirea susţinută de legi mecanice îl susţine pe om până la nivelul numărul 4, începând cu omul numărul 5 ea devine conştientă. Datorită acestui fapt individualitatea relativă a omului nu va mai fi păstrată de acum înainte de Corpul fizic, ci de Corpul astral. Astfel Sufletul conştient, cel care unifică Inima, Intelectul şi Mintea, îşi asigură o viaţă mult mai lungă decât aceşti 70-80 de ani tereştri la care poate să spere corpul fizic. În spirala cosmică a evoluţie, la timpul cuvenit, în oamenii cei mai de sus se va naşte Corpul Inteligenţei – cel de-a treilea corp, şi în cele din urmă – al patrulea, Corpul Cauzal.

V-am promis sinceritatea maximă de care sunt în stare, v-am rugat să mă lăsaţi să vorbesc chiar din inima voastră, asigurându-vă că tot ceea ce mă îndeamnă să scriu este iubirea de voi, iubirea de mine, prin identitatea sinelui ce ne locuieşte! Nu am să vă spun că jocul divin a fost făcut de o fiinţă limitată ca să-l puteţi prinde cu mintea de acum! Iar jocul propus de Dumnezeu - Unicul, cel care s-a divizat în mai mulţi, nu am să vă spun că este complicat, ci cel mai complicat posibil, şi în acelaşi timp nu am să vă spun că este simplu, ci cel mai simplu posibil! Cine va prinde ideea aceasta nu se va speria niciodată de nenumăratele aspecte posibile ale lui Dumnezeu.

Odată cu sporirea înţelegerii singura carte pe care o mai scriu oamenii cu adevărat iluminaţi este Cartea Albă, cartea fără nici un cuvânt.

Nu trebuie să ne amăgim: toate cărţile din lume sunt expunerea ignoranţei în toate aspectele sale! Insist să accentuez: nu rezolvarea ignoranţei, ci expunerea ei! Fiindcă rezolvarea ei se va putea face doar de fiecare om în parte prin propria ardere interioară! Şi, dacă vreţi, acesta este şi motivul pentru care cei mai iluminaţi oameni aleg până la urmă nu numai să renunţe la scris, dar chiar şi muţenia (legământul tăcerii), convinşi că înţelegerea nu este iniţiată de vorbire, iar prin vorbire nici nu poate fi transmisibilă. Vă spun că toate cărţile care îl ajută pe un om numărul 7 să ajungă la centrul intelectual superior – cea mai înaltă treaptă a cunoaşterii, nu au fost scrise de alţii, ci de el însuşi. Amintiţi-vă când v-am spus că un om numărul 7 unifică în el pe toţi cei care i-a cunoscut. El îi scoate pe toţi din ignoranţă şi întristare.

Eu nu am cunoaşterea pe care v-am expus-o până acum din altă parte decât din sânul omenirii, o am din revelaţiile sinelui ce au putut fi captate de anumite fiinţe de la alte ființe în momentele de conştiinţă de sine. Pin această carte unii dintre voi vor înţelege că eu – acest Suflet de pe calea evolutivă, sunt ceea ce se cheamă un Recapitulator, unul dintre aceia pe care jocul divin i-a lăsat, ca la răstimpuri să se încerce o recapitulare a celor mai importante cunoştinţe omeneşti, necesare revelării sinelui.

Dragii mei, Viaţa nu este o competiţie, şi noi ca esenţă divină nu suntem niciodată unul mai mare decât altul. Dacă simţiţi vreo frustrare sau nemulţumire relativă la situaţia voastră prin comparaţie cu oamenii superiori este pentru că iluzia vă acoperă sinele şi voi nu vedeţi Realitatea. Pentru că, ia fiţi atenţi, ce sunt oamenii numărul 5, 6 și 7?! Sunt Realitatea intrinsecă ce va rămâne întru veşnicie aşa?! Sau şi aceşti oameni sunt forme ale lumii trecătoare din cadrul jocului divin? Faţă de sine ei nu sunt mai reali decât voi, singura deosebire este că ei trăiesc tot mai cuprinzător iubirea şi fericirea. Ele nu vă sunt interzise nici vouă, şi aşa cum v-am explicat din întâmplare le dobândiţi şi voi câteodată. Dar ca să nu le mai pierdeţi la prima adiere de vânt trebuie să fiţi conştienţi de sine şi să vă hrăniţi cu lumina soarelui interior! 

Se spune că omul care începe să-şi dobândească corpul astral este ispitit de demoni, adică de acele fiinţe care au obţinut corpul inteligenţei fără să fi obţinut mai întâi corpul astral – corpul iubirii. Neevoluând legic cea mai mare bucurie a lor este să conceapă planuri inteligente de creare a suferinţei şi durerii. Viziunea lor faţă de existenţa lui Dumnezeu este extrem de deformată; ei nu recunosc esenţa divină interioară, sinele, din inima spirituală. În cel mai bun caz ei confundă sinele cu ego-ul, avid de putere. Altruismul, postul, rugăciunea, mişcarea fizică în inima naturii, oprirea temporară a gândurilor, învăţăturile scripturilor şi ale maeştrilor, iubirea de aproape şi mai ales de Sine, ca adevărat Dumnezeu, sunt cele mai mari puteri de protecţie ale omului împotriva răului. Dacă demonii din mitologia religioasă există numai în falsa personalitate şi dispar după experienţele terifiante ale trezirii lui kundalini, demonii dintre noi care tind să-şi realizeze corpul inteligenţei fără să-şi fi dobândit mai întâi corpul astral sunt un pericol cu adevărat vrednic de luat în seamă. 

Oricât ar părea de incredibil există în fiinţele vii o inteligenţă conştientă şi una mecanică. Aceasta din urmă, din păcate, este inteligenţa celor care socotesc că numai prin ştiinţă se poate ajunge la o viaţă mai bună. Această cale tehnologică ucide până la urmă iubirea faţă de fiinţele vii şi trezesc un ataşament morbid faţă de maşinile care, pare-se, fac viaţa mai uşoară. Fiinţele vii devin „necredincioase, imprevizibile, trădătoare” şi de aici până la ură cea mai neagră sau chiar până la dorinţa de exterminare nu mai este mult. Aşadar obţinerea puterii prin tehnologie fără ca mai înainte de asta să se fi obţinut iubirea şi compasiunea faţă de fiinţele vii poate duce la crearea diavolilor şi, chiar mai rău decât atât, la crearea iadului. Acest pericol este mai actual astăzi ca niciodată. Fără sprijinul şcolilor esoterice şi al religiilor omul poate cădea foarte uşor în acest joc ameţitor al bogăţiei şi al puterii distrugătoare de suflet. 

Acest amestec de credibil şi incredibil din lucrarea de faţă poate fi pricină de nemulţumire pentru mulţi, chiar şi pentru unii iluminaţi. Vor spune că nu e necesar să oferi o învăţătură care nu poate fi procesată deocamdată. Dar eu cred că prin acest sfârşit de lume a lui 2012, a unei lumi barbare de fapt, prin alinierea centrului galactic cu a sistemului nostru solar s-a eliberat o rază de lumină ce-i conferă omului şanse mult mai mari de a dobândi cea de-a patra dimensiune - cea a conştiinţei. Până acum omul avea doar trei dimensiuni: a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Mai are încă trei de dobândit. Cea a Conştiinţei, care este foarte aproape, cea a Eternităţii care îi va oferi nemurire şi cea a Destinului divin, care va desăvârşi jocul, demonstrând în momentul acela, că omul, prin esenţa divină care îl reprezintă nu a fost niciodată în pericol să moară sau să fie nefericit la infinit. Dumnezeu - conştiinţa absolută, conştiinţa ta absolută - a hotărât aşa înainte de a începe jocul experimentării!

Iubirea se află peste tot! Este între femeie şi bărbat, între mamă şi copil, între om şi câine, între pescar şi peştele său, între secerător şi spicele sale, chiar şi între judecător şi cel pe care îl condamnă la închisoare! N. spunea că totul este din dragoste, tot ce contează, spune el, este modul cum îţi administrezi această dragoste. Atunci când este egoistă, posesivă şi pătimaşă este creatoare de suferinţă, atunci când este altruistă şi necondiţionată este creatoare de fericire. Glumind, noi mai spuneam că atunci când este altruistă şi necondiţionată se numeşte dragoste, iar când este egoistă, posesivă şi pătimaşă se numeşte dracoste. 

Despre răul pe care Dumnezeu l-a lăsat posibil peste lume vă pot spune ca asta a fost alegerea noastră. Înţelepciunea maximă a acestei învăţături ne spune că răul este urmare a ceea ce este făcut mecanic, iar binele urmare a ceea ce este făcut conştient! 

Omul are trei tipuri de „eu” în posibilităţile sale. Primul este cel cu care se naşte, masca lui de toate zilele, cea care îi poartă numele şi cu care se identifică în general pe toată perioada viaţii lui. Acesta este Constantinescu, Popescu, Ionescu şi aşa mai departe. Al doilea este Eu – Sufletul, cel care se naşte odată cu conştiinţa. Ajungând Stăpânul el reuşeşte să preia controlul asupra primului eu şi să-l determine să lucreze sub conducerea acestuia. Al treilea este „Eu sunt”, Dumnezeu, Absolutul, singurul în măsură să beneficieze de nediferenţierea dintre dorinţă şi realitate, întrucât El are conştiinţa absolută care îi permite ca această putere să nu mai dăuneze nimănui şi mai ales lui însuşi.

Uneori e necesar să fim mai fermi şi să spunem lucruri mai dure.  Spuneţi că viaţa a fost nedreaptă cu voi?! Dar dacă aţi primit numai ce aţi dat?! De ce nu recunoaşteţi că v-aţi născut oameni numărul 1, 2 şi 3, adică nişte maşini cărora totul li se întâmplă, care nu pot face nimic!?  De ce nu vă daţi seama că nimic nu se poate schimba de la sine şi mâine va fi exact ca azi pentru că azi este la fel ca ieri! Nimic nu poate împiedica ca trecutul să nu devină viitor fără un sistem, fără o şcoală! Fără învăţătura oamenilor evoluaţi, începând de la numărul 7 în sus, un om născut numărul 1, 2 sau 3 nu se poate schimba  niciodată!  Sigur mai există religiile, dar din păcate ele de mult nu mai sunt o şcoală completă.

În trecut erau mai multe şcoli autentice, cel puţin câte una în orice mediu geografic, dar învăţăturile lor, dintr-un motiv sau altul, s-au pierdut, sau ceea ce s-a mai păstrat din ele nu mai pot dezvălui întregul.

Ce a mai rămas este aceasta, şi e o adevărată  minune că „A patra cale” a mai rămas întreagă. Firesc, ca orice şcoală esoterică, la început ea pare fără sens, dar cine o urmează vede cum fiecare element al ei este bucată dintr-un puzzle cu adevărat miraculos! Dacă ordinile de legi care acţionează asupra Pământului nu ar fi fost atât de complicate şi potrivnice evoluţiei mulţi ar dori să o înţeleagă, dar fiindcă nu e aşa va fi o minune dacă vor fi măcar câţiva care citind aceste rânduri se vor interesa despre ce e vorba. De ce e mereu aşa nimeni nu ştie! Pământul este o Siberie rece şi neprietenoasă a Universului şi aproape nicăieri nu e mai greu ca aici. De ce nu se pot schimba lucrurile uşor în acest colţ al universului? Fiindcă ca să poţi face ceva, acest sistem ne spune că mai întâi trebuie să recunoşti că nu ştii şi nu poţi face nimic.

Actualmente aveţi trei dimensiuni: cea a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Ca să puteţi face ceva ar trebui să mai aveţi încă una, cea a conştiinţei, dar aşa cum am spus ea este posibilă numai începând cu omul numărul 5. Dar mai înainte de asta trebuie să vă aprindeţi şi să ardeţi în focul omului numărul 4! Va trebui să recunoaşteţi că realmente aţi trăit prin somn ca să vă puteţi trezi, iar murind în cele din urmă vă puteţi naşte! 

Trebuie să vă recunoaşteţi subiectivitatea şi să vedeţi că niciodată nu aţi fost nedreptăţiţi, ci aţi primit întotdeauna ce aţi dat. Nu voi intra pe meleagul nebulos al karmei anterioare, fiindcă astfel am părăsi domeniul real şi palpabil pe care vi l-am promis, ci mă voi raporta numai la viaţa acesta, conştient de faptul că ea cuprinde tot ce vă trebuie. Dacă există o karmă ea se regăseşte în comportamentul din copilărie şi adolescenţă, precum şi în condiţiile generale de trai ale individului, dar ele nu sunt o piedică pentru realizarea conştiinţei, acum şi aici. Iar conştiinţa, obţinerea celei de-a patra dimensiuni, e capabilă să ardă tot ceea ce s-a întâmplat până atunci, ca o făclie adusă într-o cameră întunecoasă. Ce a fost în trupul şi în mintea unui om înainte de a obţine Conştiinţa începe rând pe rând să dispară, şi pe drept cuvânt se va putea spune că orice faptă a comis el nu i se poate imputa lui, ci unei alte persoane numită Inconştienţă.

Dar cum să ajungă o maşină, aşa cum este un om numărul 1, 2, şi 3 capabilă de o schimbare în programul său spre a ajunge conştientă de sine, adică capabilă de autodeterminare? Maeştrii din toate timpurile, adică oamenii de la numărul 5 în sus au oferit tot felul de sugestii potrivite pentru fiecare tip de maşină în parte. Cea mai eficientă, aşa cum am mai spus, este iubirea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de aproape. Va fi greu la început să spui te iubesc sau fii binecuvântat!  Dar ce frumuseţe vei percepe în sufletul tău atunci când vei putea vedea latura frumoasă a omului cu care stai de vorbă, spunând-i în gând te iubesc omule! Sau ce pace interioară vei trăi atunci când oricărei fiinţe care îţi vine în minte îi vei putea spune fii binecuvântată!

Un om numărul 5 poate iubi pentru că aşa vrea el, pentru că iubirea îi face bine şi pentru că, contrar tuturor aşteptărilor, ea oferă condiţii de trezire tuturor. Omul numărul 5 poate spune te iubesc şi fii binecuvântat fiindcă ceea ce îl călăuzeşte nu mai este a treia dimensiune –  cea a cauzalităţii, adică „ce mi-a dat acel om ca să-l iubesc?”, ci cea de-a patra – a conştiinţei. 

Ce vreau să vă mai spun?! Iubirea este acelaşi lucru cu lumina, şi radiază dintotdeauna din sinele aflat în inima spirituală a omului! Ea are multe proprietăţi ce pot fi măsurate precum sunt intensitatea, frecvenţa, constanţa şi multe altele, necunoscute de ştiinţa noastră, iar dacă acestea pot fi notate cu un alt număr decât infinitul este pentru că acele aparate sunt aşezate după acele cercuri concentrice de iluzie de care v-am vorbit.

Omul a suferit foarte mult să ajungă aici şi dintr-un anumit punct de vedere orice fiinţă care are formă umană, fie el şi doar un om numărul 1 este un mare învingător. Cu atât mai mult este un învingător un om care dobândeşte conştiinţa de sine! Cu adevărat vă spun că dacă un om nu ar avea esenţa sa divină – sinele, din inima sa, înconjurată de cele mai ferecate vrăji ale universului, numite iluzie, el ar putea intra şi în iad şi să nu fie atins de nimic.

Cei care se răzbună nu fac nimic bun. Justiţiarii pe care îi vedeţi în filme nu fac decât să perpetueze un nesfârşit ciclu de cauze şi efecte. Dacă armele lor nu ar mai fi cuţitele, săbiile, pistoalele şi bombele, ci lumina radiind din sine, duşmanii lor ar fi dezarmaţi într-o clipită şi în locul armelor, dacă îmi permiteţi poezia, aceştia ar avea în mână o floare cu petale moi şi înmiresmate. Iar lovitura lor cea mai aprigă cu pumnul sau cu piciorul ar fi doar o adiere de vânt. Aduceţi-vă aminte că nu ei au comis mişeliile de care sunt acuzaţi, ci Inconştienţa. Prin renaşterea celui ucis în luptă, a duşmanului care reapare mereu, Dumnezeu-Viaţa a vrut să ne facă să înţelegem ineficienţa războiului şi a mâniei. 

Atunci când vă simţiţi plini de pace şi împăcare în prezenţa unui om este pentru că acela se află într-un moment de deschidere a sinelui, a eliberării luminii din inima sa. 

N. îşi exprima adesea nemulţumirea că biserica îi încurajează pe oameni să devină cerşetori. Dacă oamenii nu vor fi niciodată capabili să facă ceva conștient, spunea el, cum vor ajunge vrednici de Dumnezeu?! Sunt de acord! Credeţi că Dumnezeu vrea ca voi numai să cereţi şi să plângeţi? Ori e suficient să ţipi mai tare şi să spui mai multe rugăciuni?! Dacă ar fi aşa atunci împărăţia lui Dumnezeu ar fi ca un bazar unde cei mai diformi cerşetori, primesc mai mulţi bani pentru că strigă mai tare! 

Desigur rugăciunea față de oamenii superiori sunt necesare, dar ele nu trebuie să mai fie în primul rând rugăciuni de cerere, ci rugăciuni de recunoştinţă şi recapitulare. Dar mai mult ca niciodată de acum înainte trebuie să căutaţi a fi vrednici de a sta în realitatea lui Dumnezeu, dând la o parte voi înşivă iluzia care vă acoperă sinele - adevărata voastră identitate.

Mulţi cred că omul este sortit să fie mereu o fiinţă neghioabă şi neputincioasă, fiind doar la mila unui Dumnezeu exterior ca să se conducă şi să-şi administreze puterile. Dar vreau să înţelegeţi că începând cu omul numărul 5 nu se mai poate face răul. Am stabilit deja că nu poate exista rău conştient. Răul este întotdeauna o urmare a lipsei de conştiinţă de sine! 

Ce este o rugăciune de recapitulare?! Aceast articol este un exemplu de rugaciune de recapitulare. 

Eu cred că într-o religie organizată aşa cum este cea creştină se pot aduna mulţi oameni superiori. Când încăperea în care vor intră oamenii ca să se închine nu va mai fi de piatră, ci de viaţă, ea va deveni cu adevărat folositoare. Un sistem care îşi are sorgintea într-un om superior, precum Iisus, nu poate fi considerat depăşit decât la sfârşitul timpului. Omul care avansează pe el va înţelege că frica de Dumnezeu a fost necesară numai până ce a obţinut conştiinţa de sine. Apoi rămâne numai dragostea, singura care poate transforma Pământul şi chiar întreg Universul. 

Nivelul unui om este nivelul lui de înţelegere! Mulţi oameni vor să facă fără să facă şi să fie fără să fie! Ei vor să-şi schimbe viaţa fără eforturi, dacă se poate printr-un pocnet al degetelor, printr-un hocus-pocus. Dar trebuie să înţelegeţi că aceste gesturi mecanice nu ajută decât imaginaţiei. Nu are nici o valoare ceea ce spune Poonja prin „doar fii tăcut”, Maharshi prin „ tu eşti sinele”, Osho prin „ fii permanent centrat în sine” dacă nu ai urmat pas cu pas nivele de evoluţie. Dacă nu aţi înţeles că oamenii aceştia au obţinut ceva numai după ce au urcat cu perseverenţă o scară neştiută chiar de ei înşişi în care au împletit cunoaşterea cu experimentarea atunci v-aţi rătăcit! O cale legică, chiar dacă nu vă poate scoate brusc din suferinţă, vă poate oferi totuşi un suport şi o speranţă. Eşti întotdeauna în măsură să vezi unde ai ajuns şi să verifici calităţile pe care le-ai dobândit. Ce se obţine începând cu omul numărul 4 nu se mai poate pierde definitiv niciodată! Dar nu uitaţi să  întreţineţi dragostea, fiindcă atât cât veţi mai fi influenţaţi doar de cauze şi efecte aveţi mare nevoie de ea ca să nu înnebuniţi de suferinţă!

În timp multe din lucrurile expuse în aceast articol vor dispare. Eu, cel care gândeşte şi scrie, nu sunt Fiinţa absolută, ci sunt o fiinţa relativă aruncată în timpul liniar. Dar am posibilitatea de a înţelege mai mult şi mai mult, şi astfel să elimin ceea ce este nenecesar sau prost interpretat. Este o cauză a suferinţei acute să te ataşezi de ceva ce înţelepciunea divină a dat încă de la bun început să fie trecător: gândurile, cărţile, copii, iubita, propriul trup, propriul suflet, stelele, arhanghelii şi chiar mântuitorii. Toate trebuie să dispară rând pe rând! Nu dorinţa propriu-zisă este cauza suferinţei omeneşti, ci timpul care se interpune între ea şi realitate. Fără dorinţă n-ar fi existat nici măcar jocul divin. Nici noi şi nici Dumnezeu nu suntem pietre! Suferim pentru că între dorinţă şi realizare există timp. Dumnezeu – Absolutul prin simpla afirmare a lui „Eu sunt” este singurul care asigură identitatea dintre dorinţă şi realitate.

Sistemul acesta şi întreaga cunoaştere din aceast articol nu sunt de la mine, ci de la oamenii superiori.  Recunosc că alături de experimentare cititul şi scrisul m-au ajutat foarte mult să ajung până aici dar au şi ele limitele lor.

Putem ajunge precum Soarele pentru că în inima noastră se află sinele, ca potențialitate, cea mai mare lumină dintre toate care pot exista. Corpul astral se naşte atunci când cea mai mare parte a iluziilor sunt date la o parte şi din lumina sinelui se creează un corp nou. Cu această lumină el se va hrăni şi această lumină va fi putere de vindecare pentru el şi pentru orice trup pe care Stăpânul aceluia va simţi că e pentru scopurile Vieţii să îl vindece. 

Esoteric înseamnă ascuns, adică acea parte a unei învăţături care nu se poate aprofunda fără un maestru. Această ştiinţă a fost până în secolului XX o învăţătură destinată numai oamenilor selectaţi după rigori foarte drastice. Dar fiindcă voinţa divină a permis să apară în lume două cărţi care să-i explice în mare parte substanţa, această învăţătură nu mai este astăzi o ştiinţă atât de ascunsă şi inabordabilă. Aceste cărţi sunt meritul a doi adevăraţi maeştri, în primul rând a lui G.I. Gourdjieff pentru talentul său nemaipomenit de a-i aduna elementele risipite în toate zările şi al lui P.D. Uspenski, elev al primului, un om remarcabil mai ales prin capacitatea lui de a-l exprima în două cărţi de o profunzime fenomenală. Cu „Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută” şi „A patra cale” un om normal poate substitui un maestru în formă fizică, dacă este suficient de hotărât să sfârșească cu iluzia.

Să nu vă îngrijorați ori să blamați sistemul dacă creând o astfel de școală împreună cu alte persoane (la mine au fost doar patru), după un anumit timp relațiile dintre voi se vor răci, iar școala se va desființa. Este o lege a acestui sistem să se întâmple așa deoarece odată cu evoluția fiecare conștiință personală se particularizează. Unitar rămâne doar Sinele, liber mereu de orice constrângere.


 ***

 

Energia Hidrogenilor

 

Mai presus de toate energia produce plăcere. Termenul a apărut odată cu dezvoltarea ştiinţelor, dar din cele mai vechi timpuri şi până astăzi el este cunoscut în primul rând sub numele de putere. Pentru putere oamenii s-au măcelărit între ei din preistorie şi până astăzi şi pentru putere ei au făcut adeseori rabat de la orice raţiune. Dar răsplata pentru cei care a obţinut-o, de la primul şef de trib până la puternicii lumii de astăzi a fost pe măsură - o satisfacţie fenomenală. 

Se ştie că pentru a crea ceva este nevoie de putere, dar puţini ştiu că pentru crearea fiinţelor vii este nevoie de cea mai mare.

Astfel cea mai mare putere pe care poate să şi-o procure omul este puterea de a procrea. Este alimentată direct de la cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră, adică de la Soare. Numai el poate oferi suficientă energie unei materii aparent banale să ia viaţă. Prin el se produce cea mai mare plăcere din lumea noastră. O plăcere în faţa căreia nici un om normal nu i-a rezistat dacă a avut posibilitatea să găsească celălalt pol prin care să şi-o însuşească. Energia raţiunii, prin legile universului, a fost întotdeauna mai mică decât energia creaţiei. 

Dacă nu ar fi fost instinctul sexual omul nu ar fi putut face niciodată o analogie între plăcerea maximă pe care poate să o obţină şi existenţa Soarelui.

După fluxul solar următoarea materie care produce plăcere fiinţelor vii este aerul. Oamenii cunosc aerul mai ales ca un element primordial de menţinere a vieţii, dar el are şi un rol extraordinar de eliberare a endorfinelor. Respiraţia, ca şi tendinţa de a procrea, sunt instincte ce se cunosc cel mai bine atunci când lipsesc condiţiile de realizare. Lipsa aerului poate produce cea mai rapidă şi mai dureroasă metodă de distrugere a vieţii, iar cei care au simţit vreodată senzaţia de sufocare v-o pot confirma. Este ciudat, dar energia şi plăcerea pe care o produce aerul se poate verifica numai prin scădere. 

Mai departe, următoarea sursă de energie/ plăcere pe scara elementelor esenţiale ale vieţii este furnizată de apă. Nu e cazul să aduc prea multe explicaţii acestui fenomen, oricine a simţit măcar odată ce înseamnă un pahar de apă rece după o sete istovitoare. 

După apă urmează hrana. Varietatea de satisfacţii pe care ea o oferă a intrat deja în cunoaşterea curentă, e deja folclor. E un domeniu în care orice ignorant poate fi expert.    

Ei bine, dacă ne-am convins deja că energia creează plăcerea consider că ar fi şi mai de folos dacă am şti să o canalizăm spre creaţii conştiente. 

Înţelegem că cele mai plăceri sunt instincte, şi dacă sunt instincte înseamnă că nu le putem controla deloc. Dar cum ar fi dacă colosală energie a instinctului sexual ar fi pusă la treabă după voinţa noastră? Dacă rezultatul eliberării de energie nu ar mai fi o fiinţă incontrolabilă şi imprevizibilă deţinând doar o sumă de instincte, şi ar fi o fiinţă în care deja a fost sădită cunoaşterea, ce s-ar întâmpla? - Lumea s-ar schimba şi binele ar putea să guverneze această lume! 

Dacă obţinând atenţia şi cunoaşterea omul va putea să coordoneze această imensă sursă de energie ce vine direct de la Soare şi să creeze, atunci răul nu ar mai exista în lume. Practic s-ar putea depăşi dualitatea şi diviziunea materiei ar putea înceta. Existenţa în spirite pure nu ar mai fi doar o închipuire aşa cum este acum! 

Subiectul înfrânării creaţiei inconştiente prin intermediul sexului este un subiect pe care ştiinţele esoterice l-au dezbătut asiduu de-a lungul vremii. Minţile iluminate au înţeles că dacă se reuşeşte strângerea acestei inegalabile surse de energie în interior se poate crea tot ce vrei, prin ea orice gând poate deveni realitate, sau, ce este mai important, prin ea se poate crea direct starea de orgasm maxim, fără sprijinul materiei.

Vedeţi, noi trebuie să urmăm o cale foarte lungă şi anevoioasă pentru a putea să punem un gând în practică şi să-i creăm o materialitate. În mod normal avem o energie foarte redusă şi ca să reuşim chiar şi în cele mai mici acţiuni avem nevoie şi de un mare ajutor din partea întâmplării. Dar o fiinţă care a strâns în el energia Soarelui şi nu şi-o mai risipeşte pentru zămislirea unei fiinţe printr-un act sexual poate să creeze ce vrea pentru a se bucura de beatitudine. Tot ce voi doar vă închipuiţi, într-un om care a realizat cunoaşterea, detaşarea şi iubirea, se poate realiza instantaneu. El are la îndemână cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră şi poate realiza fisiunea atomică în el însuşi. Ce se produce în Soare se poate produce şi în corpul său! Fără ceea ce ne transmite Soarele nici o fiinţă vie nu ar putea exista pe Pământ. El ne transmite codul de existenţă. Un om care a învăţat secretul Soarelui o poate face la fel de bine, dar cel mai important este că el se poate recrea pe sine.

Tabelul hidrogenilor al lui Gurdjieff, consemnat pentru prima dată în şcoala numită „ A patra cale” - care începe cu H1- simbolul absolutului şi sfârşeşte cu H12288- simbolul celor mai întunecate şi sfâşietoare stări ale materie - dă energiei ce provine din Soare şi întreţine instinctul sexual numele de H12. Aerul este H192, apa este H386, iar hrana obişnuită este H768. 

Spre diversitate trebuie să ştiţi că ne mai hrănim cu H24, H48 şi în cazuri excepţionale chiar cu H6, care împreună cu H12 reprezintă ceea ce se numeşte hrana impresiilor, cea mai puternică sursă de energie ce întreţine fiinţele vii. 

În continuare vă voi oferi viziunea mea cu privire la toate aceste lucruri. H48 este obţinut prin privirea, ascultarea, pipăirea, mirosirea sau degustarea unei materii. H24 este totuna cu concentrarea şi poate să apară odată cu obţinerea unei atenţii neîntrerupte cu privire la un obiect, un sentiment, o stare. Revelaţia, care e acelaşi lucru cu creaţia sau descoperirea, produce H12. Este o distanţă enormă între H24 şi H12. Revelaţia este un dar care nu se supune dorinţei, de fapt este invers proporţională cu numărul de pasiuni. Un om poate primi starea de recreare pe principiile adevărului numai dacă a murit pentru această lume, iar şuvoiul dorinţelor a încetat. Niciodată nu se poate trece de la H24 la H12 cât concentrarea are o dorinţă materială şi individuală. Îndeplinirea unei dorinţe poate produce cel mult o emoţie pozitivă care se regăseşte sub forma lui H24. Doar emoţiile negative, tocmai pentru că sunt imprevizibile şi brutale pot produce H12, dar această energie arde şi consumă, rareori contribuind la transformarea unei fiinţei adormite într-una conştientă. Totuși, după o pierdere sfâşietoare unii oameni s-au transformat radical.

Cum vă spuneam H12 mai este furnizat de Soare, ca obiect principal ce descoperă lumea în fiecare dimineaţă, smulgând-o din ghearele întunericului, trezind-o la viaţă. Simbolistica umană a folosit adesea această metaforă. H12 este de asemenea energia sexuală, cea prin care se creează cele mai complexe obiecte de pe pământ - fiinţele vii. Fără enorma energie subtilă a lui H12 nici o fiinţă vie nu ar putea fi creată. Cât priveşte şuvoiul dorinţelor, una singură se poate ridica de la H24 la H12. Este dorinţa de realizare a superiorului, de unire cu divinitate, de dăruire necondiţionată voinţei lui Dumnezeu, lăsând-l pe el să acţioneze şi să gândească în locul tău. Nu este o abandonare a raţiunii cum s-ar crede, ci este o detaşare totală de rezultatele inferioare pe care le furnizează materia grosieră. Este o culme a înţelepciunii omeneşti, de neînţeles din păcate pentru cei care nu au putut să-şi controleze niciodată energia provenită din H12

În tabelul hidrogenilor, dacă H12 este energia furnizată de revelaţie, atunci H6, maximul energie care poate fi procurată pe pământ, este furnizată de beatitudine. Yoghinii autentici o ating prin starea de samadhi, unele persoane, foarte puţine pe acest pământ, o obţin spontan şi inexplicabil. Este ca o explozie de înţelegere orbitoare, este răspunsul la toate întrebările şi soluţia tuturor dilemelor. O fiinţă stabilită în H6 poate rămâne neatinsă chiar dacă întreg Pământul arde iar Soarele curge de pe cer. O astfel de fiinţă s-ar putea recrea singură cu tot cu lumea ce o înconjoară până la atingerea stării superioare.

Despre H3 şi H1 putem şti doar că sunt energii inaccesibile înţelegerii şi folosirii individuale. Putem spune că ele există numai potenţial, nu le putem verifica niciodată.

 

 

 

                                                           Sfârșit