Fii o bucurie pentru tine însuți

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi măreția Divinității ce locuiește în tine! Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la titluri, la diplome sau la recunoașterea oamenilor! Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, îndreaptă-ți coloana vertebrală și privește cu hotărâre spre cer!
Rudele ți-au oferit mereu lecții de comportament la care tu păreai permanent corigent, șefii au fost mereu poruncitori și te-au amenințat mai mult sau mai puțin voalat, psihologii ți-au dat indicații care de care mai prețioase, dar puțini s-au apropiat de adevărul inimii tale. Iar acest adevăr este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia ta este blocată în sferele joase! În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate înțelege durerea. De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.
Astfel se ajunge la Kundalini - arta transformării întunericului în lumină. Ai luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ai crezut doar pe cei care te-au îndemnat spre gândire și cuvinte înflorite, devenind pe nesimțite adeptul acestei monstruoase căi psihologice care zăpăcește astăzi cumplit lumea.
Nu de mult am citit pe un site de socializare invitația la conferința unui om care părea să promită foarte multe. Printre cei care făceau comentarii pro și contra mi-a atras atenția cuvintele unui om foarte descumpănit care sunau cam așa: „Dar pe mine cine mă învață cum să-mi recapăt încrederea în sine și bucuria de a trăi după stricăciunile ce mi le-a făcut un om care s-a dovedit a fi un fals maestru?”
I-aș răspunde următoarele: Doar sinele tău te poate învăța! Ai nevoie însă de multă energie ca să te ridici din lumea joasă a fricii. Conectează-te cu Dumnezeu-Sinele prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt  decât formele materializate ale slăbiciunilor și ignoranței cu care te-ai născut. Căderea la dispoziția simțurilor este la fel de firească ca și gravitația; evoluția spre ființa ta reală presupune însă luptă împotriva curentului și efort.
A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect față de sine este o idee foarte bună. Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mulțumi doar cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și cred că au cunoscut Divinitatea. Energia care te-a trezit trebuie sa rămână mereu activă, să crească și să te conducă neabătut înainte.
Îmi amintesc că la începutul trezirii mele spirituale simțeam Energia Kundalini prin coloana vertebrală ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că ea urcă spre soarele care se conturează în creierul uman.
Eu nu mă adresez în acest articol celor abia veniți în subregnul uman, ci mă adresez celor deja pregătiți, plini de durere și lacrimi, cei care au cunoscut de nenumărate ori înfrângerea, care au experimentat până la refuz penibilul și stupidul, care au fost dezamăgiți de milioane de ori de falsitatea societății umane, care au fost părăsiți de rude și prieteni, care au meditat și au pătruns în cele mai adânci smârcuri ale firii; doar lor mă adresez și doar pe ei pot să-i ajut. 

Fiți o lumina pentru voi înșivă, în cel mai propriu sens al cuvântului, prin trezirea Energie Kundalini - Energia telurică a Pământului. Când această energie și Energia Cerului se unesc în creierul uman se produce minunea de a deveni Conștient.

Fiți o lumina pentru voi înșivă, în cel mai propriu sens al cuvântului, prin trezirea Energie Kundalini! Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu le-ați găsit nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.

Ce este Sinele?

(în română, mai jos)

What is the Self?

When we speak of the Self we need not think of religion or mythology at all, for the Self is exactly what the word says - the wellspring from which everything is born when it manifests and at the same time its shelter when it no longer manifests.
No doubt it is quite difficult for our minds accustomed to dimensions to conceive of anything dimensionless and to understand the true nature of the Self. I will now refer to the most truthful theory about the creation of the universe conceived by humans, namely the Big Bang theory. It tells us that many billions of years ago, the universe was born from a practically volumeless fragment but with enormous mass through an explosion. Many of you, if you accept this theory, imagine this fragment floating somewhere in an empty and dark space. You are inclined to see things as if space had already been created, not understanding that the Big Bang not only gave birth to matter, but also to the space-time that goes with it. It's an effort the mind can hardly make, which is why most people give up trying to understand. But understanding is the apex of wisdom and inner peace, and where we don't understand even the smallest aspect of reality, it's like having a very sophisticated space shuttle, which we built with a lot of effort and suffering, but which explodes whenever we want to launch it into space, because of an oring of a few millimeters!!!
There is no piece in the cogs of wisdom, no matter how small it may seem that is not important. Understanding is a matter of life and death in the truest sense of the word, for whenever we are born and don't understand enough for the plane we are in it is like a game over, having to start again and again.

Here's what else people need to know about the Big Bang theory for their understanding to be complete. Space and time do not exist until they are observed, in other words, the universe needs an observer to come into being. That observer is here and now and it is you. All manifestation arises from a point considered to be of enormous mass and minute volume that lies within you and is called Self. All manifestations of life are as you have constructed them and can be changed as you wish. There is no standard universe, there is only a universe of perceptions, and that is the only true one.

For me it is very clear that the Self means pure potentiality from which an object is created, while at the same time it is its shelter when it no longer manifests. The central point (or center of gravity) of any object is not in itself, but in the being that observes it. There are not multiple Selves, because without time and dimension it is in you when you observe me and it is in me when I observe you. Here, in the center of your body, from a point considered of immense mass and infinitesimal volume, the universe is created at every moment when you observe something and ends when you cease your observation.

Knowing this fact and believing it beyond all doubt, nothing will prevent you from generating from your Self organic tissues, objects, oceans, planets, etc. All we lack to succeed is faith in the Self as the source of all that we see.

Although it seems paradoxical, all religions urge us towards faith in the Self, but in a roundabout way, for to unite with God is to unite with the Self that is in the one who worships his divinity. By the direct or indirect path man reaches the Self, becouse he cannot reach anywhere else. Any other solution is unsound, because in infinite time and in flexible space it ultimately shows its vanity.
The Self cannot be located in the body or anywhere in the universe. Although it is everywhere it is nowhere. Body consciousness is not the same as Self-consciousness. In fact the visualisation of a point or an organ of the physical body is to be avoided because it affects the functions of the instinctive centre. If you want to see yourself visualize the whole! Encompass the whole universe in one view! Go from the point you have likened yourself to the totality you are!



Ce este Sinele?

Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă.
Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului concepută de om, anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu multe miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment practic fără volum, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Sunteţi înclinaţi a vedea lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat, neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi a înţelepciunii și liniştii interioare, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri!!!
Nu există piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea care să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflăm este ca un game over, trebuind să o luăm iarăși și iarăși de la început.
Iată ce ar trebui să mai știe oamenii în plus faţă de teoria Big Bangului ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt așa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și acela este singurul adevărat.
Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici, în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.
Cunoscând acest fapt și crezându-l mai presus de orice îndoială nimic nu te va împiedica să generezi din Sinele tău țesuturi organice, obiecte, oceane, planete, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.
Deși pare paradoxal toate religiile ne îndeamnă spre credința în Sine, dar pe o cale ocolitoare, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție este neserioasă, pentru că în timpul infinit și în spațiul flexibil ea își arată până la urmă deșertăciunea.
Sinele nu poate fi localizat în corp sau undeva în univers. Deși se află pretutindeni el nu se află nicăieri. Conștiința corporală nu este același lucru cu conștiința de Sine. De fapt vizualizarea unui punct sau a unui organ al corpul fizic trebuie evitată pentru că afectează funcțiile centrului instinctiv. Dacă vrei să te vezi vizualizează totalitatea! Cuprinde tot universul într-o singura privire! Treci de la punctul cu care te-ai asemănat la totalitatea care ești!

Aventurile lui Deryzor ( cartea revizuită)

Tatăl şi fiul

— Ce te roade fiul meu? rosti Dumnezeu, clătinând din cap în sens cât se poate de metaforic, deoarece, vă dați seama, el nu putea să aibă cap ca toate capetele, în pericol uneori să se spargă. El a fost destul de precaut dintotdeauna și nu s-a afișat niciodată în vreun fel, mai cu seamă cu această ordinară podoabă. 

- Iar te văd întunecat de parcă ți-ar face plăcere să suferi. La fel de mult ca soarta fratelui tău mă preocupă soarta ta și dacă aș putea să-ți șterg măcar și pentru o clipă întunecimea din privire aș face orice, numai să nu pun în pericol echilibrul vieții și al universului. Știu că vrei să mă convingi de dreptatea acțiunilor tale... După cum văd iarăși vrei să discutăm pe marginea acestui subiect... Nu vreau să adaug tristețe mai multă inimii tale sfâșiate, suferința ta e cea mai mare pedeapsă pe care ai dăruit-o lumii și cu ea te hrănești zilnic cu nesaț. Spune-mi dar ce te roade, căci văd, după săbiile pe care le scoți din ochi, că la celelalte focuri care te ard s-a mai adăugat unul.

— E vorba de robul tău, Deryzor, tată. Mi-ai lăsat lumea s-o pun la încercare în fel și chip, ai spus că nu mă vei obstrucționa cu nimic…

— Cum așa fiul meu?! L-am binecuvântat eu pe Deryzor mai mult decât pe ceilalți oameni? Ai fost de față la nașterea lui. Am făcut eu ceva deosebit?… Pământul se învârte după legile tale. Încă de la început ți-am spus că nu o să mă amestec în creația materială, căreia eu nu i-am prevăzut nicio noimă. Dar tu te-ai încăpățânat, ca de obicei, și ai spus că îmi vei demonstra că există ceva superior vieții în Sine. Am văzut cum ai tresărit când Deryzor s-a născut. Dar am făcut eu să fie vreo tresărire în ceva?! Parcă ai vrea să-mi spui că eu sunt vinovat că în sistemul tău s-a strecurat o eroare și din nebuneasca lui complexitate, întru totul după voia ta, ai ajuns să greșești.Tu știi că expresia "robul meu" este o metaforă. E chiar viața mea care a coborât în creație prin cel născut din mine și tu în acest sistem ești stăpâna ei.

— Mă enervează la culme orice discuție cu tine. De câte ori plec de la tine jur să nu mă mai întorc niciodată. Cu o furie nebună extind cosmosul cât mai departe de sine și-l împroșc spre depărtări, în particule nenumărate. Eoni fără număr concep stratageme cu care să te prind în greșeală…

— Fiul meu, de ce te chinui?! Înțelege că greșeala există numai în mintea ta încărcată de gânduri negative. Eu sunt spirit pur. Unde ar putea să stea în mine greșeala?!

— Spui că nu ești amestecat în menținerea echilibrului cu care Deryzor străbate creația. Dar cum face? 

— Ți-am spus de atâtea ori că Spiritul vieții nu poate fi șters. Când binele și răul se anulează prin echilibru perfect apar oameni ca Deryzor. Mă acuzi pe mine pentru neajunsurile tale, dar să știi că nu eu am făcut asta. Acțiunea ta face ca lucrul acesta atât de rar în univers uneori să se întâmple.

— Răbdarea lui mă face să disper. Nu-mi place să-ți cer, dar oricine poate greși o dată. Îl voi lăsa în pace pentru totdeauna dacă mi-l dai să-l mai nasc o dată. Orice greșeală are o rezolvare!... Știu de ce și-a păstrat spiritul pur acest om atât de special. Fratele meu i-a dat binele în creație cât a vrut, eu i-am dat răul cât am putut. Știi că nu protejez pe nimeni și nu iert nimic. Dar, ce Dumnezeu! cum s-a întâmplat ca dintr-atâtea numere câte conține infinitul, eu să-i dau răul exact cât fratele meu i-a dat binele, astfel încât dualitatea să se anuleze și el să tindă spre Spiritul pur?! Dacă eroarea asta se mai repetă se prăbușește universul meu... Știu că fratele meu coboară adesea pe Pământ să-i învețe pe oameni dragostea, sentiment pe care eu nu l-am simțit niciodată și nici nu cred că există. Eu cred că ceea ce numiți voi dragoste este o dorință a simțurilor și atât. Pe el l-ai convins, dar pe mine, nu!

— Dragul meu, scuturăm iarăși praful de pe cărțile vechi. Ți-am dat libertate maximă, căci eu nu am nici un motiv să constrâng. Ai tulburat prin vicleniile tale chiar și mintea credincioșilor mei pentru scurt timp. Ai spus despre Iov că este robul meu și mi se închină numai din interese materiale. Dar el nu era robul meu pentru că eu nu am nevoie de robi. Dar oamenii, în schimb, au nevoie de un Spirit personificat și protector care să le ofere încredere în inima lor.

— Ha, ha, râse fiul drăcește, m-am amuzat copios atunci și citesc cu plăcere infernală acea parabolă, mai ales acele fragmente în care eu am strecurat minciuna, șoptind-o la ureche scriitorului biblic.

— Mda, ai înșelat oamenii cu o perversitate demnă de tine, încurajându-i să se închine pentru a fi răsplătiți material. I-ai făcut tot mai încăpățânați și mai dificili, amestecând lucrurile în oale otrăvite, înșelându-i cu plăcerile simțurilor. Acum ce mai dorești?! Spune-mi deschis, căci știi că trăiești pe suportul meu și dacă vreau oricum pot afla.

— Da, eu știu că tu nu poți fi păcălit, de aceea, franc, îți voi spune ce vreau.

A fost ușor să păcălesc atunci lumea. Aproape nimeni nu s-a întrebat de unde am apărut eu. Proștii au crezut că am apărut din ceva ce nu este din tine. Mă bucur totuși că eu i-am educat pe proști, unul pentru altul. Au citit printre rânduri și s-au mulțumit cu firimiturile pe care eu le-am lăsat să cadă.

Povestea este consemnată și în ceea ce se numește acum Chandogya upanishad, unde tu, sub numele de Prajapati, ca părinte al vieții, i-ai instruit pe demoni și pe zei cu privire la cunoașterea sinelui. Bineînțeles, eu sunt de partea demonilor și cred în continuare că trupul este sinele, ceea ce voi încerca în viitorul omenirii să dovedesc prin cercetarea științifică asupra materiei și prin confortul oferit de tehnologie. În fine, în strategia mea s-a strecurat o eroare, dar am să o repar cumva. Am descoperit o metodă nouă de a-i deturna pe oameni de la calea ta și de a le înnebuni mintea la fel de mult că drogurile și alcoolul numită internet, în special prin dependența de social media, jocuri video, jocuri de noroc și pornografie.

Oricum ei dintotdeauna au căutat comoditatea și s-au învelit în puf într-o beție de simțuri confuze. Nici măcar nu s-au întrebat cum cineva poate să facă ceva dacă nu are acea capacitate dată de Spirit. Au crezut că stoicismul și puterea lui Iov de a suferi toate dezastrele sunt realizări materiale și de atunci au început și mai cu foc de la mine din iad să-și fardeze chipul și persoana. Au văzut o realizare acolo unde nu ar fi fost decât intervenția divinului, în slăbiciunea lui eventuală, de a fi părtinitor în susținerea creației materiale, creație care se învârte în jurul propriei sale axe imaginare și în afară de susținerea mea nu duce la nimic. Nu le-a fost evident că era vorba de credința în propriile lor iluzii. Nu le-a fost evident că Iov nu ar fi putut rezista decât dacă tu nu i-ar fi dat putere să o facă. Iar răsplata pe care a primit-o, conform poveștii, a fost de tot râsul. Zice-se că tu l-ai binecuvântat, ca răsplată pentru credința lui, cu și mai multă materie, cu alte soții și alți copii cu care să-și îmbete simțurile, neștiind, sărmanii, că tocmai din această cauză ființa omenească nu-și poate regăsi liniștea sufletească, din cauza iadului care o arde și care naște drumuri noi și coordonate nenumărate...

—Da, rosti Dumnezeu, te-am lăsat să faci ce vrei pe suportul vieții, așa cum am promis, pentru că e un pas înainte chiar să te bucuri de răutate. Dacă fratele tău este bucurie, ori de câte ori te poți bucura de ceva lucrezi împreună cu el și mai există speranța de a renunța și de a te întoarce acasă.

— N-am epuizat toate coordonatele existenței, tată, mai sunt o groază de posibilități  prin care mi-am pus mintea să caute. E adevărat că sunt obosit, dar ura îmi dă energie să mă ridic iar și iar. Oamenii încă nu știu ce e răul! O să-i fac să regrete amarnic că nu s-au închinat în fața mea! E ca dracu'!, pardon, e așa ca mine, deși stăpânesc întreaga materie nu pot face ca Spiritul tău să mă îndreptățească. E atât de greu pentru tine să înțelegi că eu sunt puterea pe Pământ?! Lasă-mă pe mine să conduc, eu sunt energia creatoare, eu sunt viitorul!

— Uită-te ce spui, fiule. Te-ai îndrăgostit de durere și nu poți să concepi viața fără ea. Dar viața nu e durere. E adevărat, nu e nici bucurie permanentă pentru că astfel ar deveni plictisitoare. Viața este ceea ce este, frumoasă, curgătoare și eternă. Acceptă asta!

— Nu! vui năprasnic Răul, înnebunit de prea multe gânduri care se băteau cap în cap, cum li se întâmplă tuturor celor care gândesc prea mult. Nu înainte de a îndrepta greșeala pe care am făcut-o cu Deryzor! Mai mulți ca el și lumea îmi va vrea binele când eu, dintotdeauna, am vrut să-mi vrea răul. Riposta pe care oamenii au dat-o răului a fost energia prin care eu am trăit. Fără lupta împotriva răului eu ajung dezarmat, fără să fiu ucis mereu cu ură extremă eu nu mă pot naște în ființe tinere, care să mă ducă mai departe.

— Și ce ai de gând să faci? îl întrebă Dumnezeu pe cel care de o veșnicie suferă mereu din cauza dorințelor sale pătimașe. Vrei să-l deposedezi și pe Deryzor de toate bogățiile lui? spuse Dumnezeu, râzând părintește. Vrei să-i iei hainele de pe el?! Vrei să-i iei banii și bogățiile pe care oricum nu le-a avut niciodată?! Ce vrei să-i iei bietului Deryzor?

— Nu! Să fiu al dracului, dacă vreau să-i iau ceva!

— Nu vrei să-i iei nimic?! spuse Dumnezeu, râzând părintește. Atunci pur și simplu devii bun. Renunți?!

— Ba nu, n-ar mai fi mintea mea o drăcie dacă n-aș mai avea soluții în tolba mea cu săgeți otrăvite.

— Hm, clătină Dumnezeu din capul său metaforic, defel de vreo culoare sau formă. Atunci ce vrei să faci?

— Ce vreau să fac?… Vreau să-i dau de toate, cele mai dulci lucruri și nenumărate, așa cum n-am dat nici mamei dracului, care numai în cazul meu special este creația mea. Am greșit că lui nu i-am dat nimic! El este unul dintre aceia care a învățat să nu-și dorească nimic pentru a fi fericit, și s-a bucurat când i s-a luat. Așa ceva nu am putut să concep! Nu am mai întâlnit om care să nu se înfurie din cauza lipsei, n-am mai întâlnit om care să nu te înjure măcar în cele mai ascunse unghere ale minții sale de greutățile pe care le trăiește. Atunci când oamenii au făcut-o m-au socotit una cu tine și am fost satisfăcut. Se rugau la mine să le dau diverse bunuri și mă numeau cu numele tău. Voiau copii, aur, dolari, câștiguri la loto, curve, soții de același sex… Doamne! Cât am mai râs! Clocoteam de hohote înfundate ca sângele care gâlgâie în gâtul unui porc înjunghiat. Simțeam clar lama cuțitului intrând în gâtul sau inima omului în care mă aflam și mă bucuram nespus de această durere enormă. Dar cu Deryzor am dat greș. L-am considerat prea prost și această tendință desigur s-a răspândit prin toți oamenii. Și când colo ce să vezi?! El a început să planteze florile vieții prin iadul meu. I-am dat răgaz să mediteze neobstrucționat iar el a dăruit nimicului fericire sau, cel puțin, un echilibru care nu exista în planurile mele. Îți dai seama ce înseamnă asta? Recunoașterea faptului că se poate trăi numai cu spirit, zdruncinarea muncii mele de o eternitate, victoria ta asupra mea. 

Ştii ce înseamnă fiul care nu își poate depăși tatăl? Moartea minții, încetarea rațiunii ei de a exista…

— Ciudat de încurcată mai e mintea asta a ta, pe care nu o invidiez deloc, spuse Dumnezeu cu mirare. Așadar ce vrei să faci cu bietul Deryzor, mai concret? Nu am de ce să-l apăr pentru că el este o idee, știi bine. El nu poate muri în realitate, ca orice ființă vie, dealtfel, căci fiecare reprezintă doar o idee în materie.

— Pentru prima dată eu, cel care iau, am să dau, răspunse dracul, simțuri încinse ca jarul pe care stă bărbatul cel mai viril înconjurat de cele mai frumoase femei, bani pe care nici cei mai dăruiți bancheri muncii lor nu ar putea să-i numere vreodată, copii frumoși și mulți câtă frunză și iarbă, pământuri întinse pe care turmele lui nenumărate să pască pentru ca el să aibă carne să se-ndoape zi și noapte. Orice lucru pe care mintea poate să-l conceapă pentru plăcerea ei îi voi da cu dobândă, tot universul i-l voi oferi să-l străbată în lung și în lat, endorfinele vor galopa prin trupul lui cu o viteză nebună și-i voi da și putere să le ducă, mai abitir decât unul care și-a injectat un sac de heroină…

— Și ce speri că vei face cu asta?! rosti Dumnezeu, privind țintă la fiul său transformat într-un vulcan de răutate nestăvilită.

— Nu ți-e clar?! Îl voi face să uite Viața, laolaltă cu ceilalți oameni. Pe orice va pune mâna se va transforma în aur. Îl voi lua încet. Cu afaceri mici îl voi bucura la început. Apoi cu cât mai mari. Îi voi da toate pământurile din Pipera, apoi Manhattan-ul și toată coasta de Est, apoi îi voi da California și pe gigantul Microsoft; apoi Luna, ajungând acolo cu sonda spațială Apollo, cea care nu a ieșit mai mult decât câteva sute de metri în fața unui hangar din deșertul Nevada, apoi îi voi da pe Marte, că-i mai apropiată, pe Jupiter și pe Pluto, să-și facă casă de vacanță unde poftește, galaxie după galaxie îi voi da și în jurul cozii în care se învârte câinele toate viețile își va trăi. Asta vreau să fac, râse cel din Unul născut, drăcește.

— Eu n-am vrut să te naşti în formă materială, oftă Dumnezeu fără oftică, pentru că el era sigurul care ştia cu certitudine că toate acestea se produceau în minte.

Şi dracul s-a ţinut de cuvânt. I-a dat lui Deryzor tot ce-a zis și altele pe care încă nu le-a zis niciodată. Și-a amintit tot ce știa și s-a întrecut pe sine, cel care era pe jumătate, și a ajuns bun pe nesimțite, căci era atent doar cum să-și pună planul să funcționeze ireproșabil.

Apoi s-a uitat spre materie satisfăcut de drăcia lui și l-a căutat pe Deryzor, așteptându-se să-l vadă istovit de griji nenumărate, încâlcit în mlaștinele organice ale pământului, plin de fluide ca în chinurile facerii.

— Am dat tot ce-am putut!, și-a zis el. Creația mea acum trebuie să fie desăvârșită! Și și-a eliberat privirea asupra întregii existențe, așteptându-se să o vadă mai mare decât a putut să o vadă vreodată.

E important să-l văd pe Deryzor captivat de plăcerile puterii într-o beție în afară căreia să nu mai fie nimic, sau apăsat de cele mai negre griji cu privire la viitorul său pe tronul puterii. Important este că el să fie captat cu desăvârșire de gândirea sa, își spuse dracu’, și să fie pe deplin dăruit acțiunii. Stai tată lângă mine, să-mi vezi desăvârșirea, spuse el către Dumnezeu. O viață de om pentru noi e doar o clipită.

— O, dar nu se poate!... Explodez peste univers și-l fac o infinitate de particule inconștiente!... Deryzor nu a devenit nici dependent, nici părtinitor?! Toată creația mea nu i-a fost suficientă?!

— Fiule, rosti Dumnezeu, te surprinde liniștea?... Ai văzut toată viața lui Deryzor în această clipă și ești descumpănit? Mulți oameni s-au închinat ție, dar așa cum binele pe Pământ nu poate fi veșnic, tot așa nici răul nu ar putea vreodată să-i rețină pe deplin. În creație le lipsește libertatea, și fără libertate totul este nimic. Te miră atitudinea lui Deryzor? El caută libertatea Spiritului pur care numai în mine se găsește. Oricât te vei chinui nu vei putea determina niciodată scânteile vieții să te slujească pentru totdeauna. Nu uita că ei înainte de toate sunt spirit liber, asemenea mie, și în Spirit tind să se întoarcă.

Atunci pentru prima dată în existența sa diavolul a tresărit și pentru că în această lume materială aproape totul este absurd o face în fiecare zi, pentru că veșnicia este făcută din clipe.

Dar Dumnezeu, Izvorul vieții transcendent timpului, permanent sfânt și curat, care a fost personificat de noi oamenii doar ca să ne putem transmite înțelegerea și emoțiile pozitive în mod inteligibil, nu este supărat pe nimic, nici măcar pe diavol, deoarece el știe că aceasta se află în mintea oamenilor numai din ignorarea Sinelui, Unul. El știe că dracu' există numai pentru cei care cred în el, în conformitate cu mintea lor, cea care le-a creat realitatea.

Și binele și răul s-au împăcat în acea clipă, în clipa prezentă, pentru că în ea nu există nici conștiința diavolului și nici a mântuitorului, ci doar Conștiința Sinelui, Unul.

 *

Deryzor în mijlocul unor probleme domestice 

De ce se tem oamenii când se tem, se întrebă Deryzor. Am să las toate treburile în grija câinilor și am să pornesc în căutarea locului unde se naște teama. Se spune că cea mai înaltă datorie a omului e să-și ajute semenii.

Dacă nu am să mai muncesc ca să-i hrănesc sau să le construiesc case, dar totuși am să le arăt unde se află bârlogul fricii, oare așa am să le fiu mai puțin de ajutor? Nădăjduiesc că nu, de aceea, ca să nu iau frica cu mine, voi porni fără lucruri prețioase în această vitală călătorie.

— Dar ce vei mânca? îl întrebă un motan care stătea cu burta la soare, după ce tocmai se îndestulase cu un vrăbioi care, pierzându-și capul după mândre, și-a pierdut până la urmă și restul trupului pe gâtul motanului.

Eu, zise motanul, nu găsesc o plăcere mai mare decât să mănânc bine și să dorm bine. Oamenii sunt niște ființe ratate pentru că mănâncă pe fugă și dorm pe apucate…

Un câine puricos, care tocmai trecea pe lângă casa lui Deryzor, amintindu-și de toate scuipăturile luate de la alte pisici, cu care el ar fi vrut doar să comunice amiabil, hotărî subit că flecăreală nu e bună și dădu buzna asupra motanului cu tot ce avea el mai ascuțit.

— Miau, miau… cu chiu și vai scăpă săracul cotoi din colții câinelui și se aciuă într-un copac să-și lingă rănile, ca un erou ce fugise de pe câmpul de luptă, deși cărțile de istorie nu urmau să consemneze asta.

— Măi, măi, ce câine mitocan! Habar nu are de bunele maniere, începu el să comenteze cu obidă.

Vrăbiile, logodnicele pițigoiului, nefericite din cauza morții premature a sus numitului vrăbioi, săriră cu un potop de injurii asupra motanului.

— Lighioană nesuferită! Nu ți-a fost milă de sentimentele noastre rămase acum fără reper! Tu vorbești de bunele maniere?!… Sta-ți-ar în gât ciocul și ghearele lui John și arză-te-ar viermii pe care i-a ciugulit de la începutul vieții lui! Știi tu că el a venit tocmai din Anglia pentru noi, iar tu la-ai înghițit mișelește!… Crezi că era vreun prost care nu a știut să-și păzească spatele?! Nu, el era un gentleman născut în cartierul Chelsea din părinți aristocrați, iar tu l-ai crăpat ca un nesimțit pentru că nu se aștepta la o ispravă ca asta, deoarece pisicile de acolo mănâncă numai mâncare de la supermarket și poartă fundițe roșii… Haram de capul tău, cotoi răpciugos, și încă te mai plângi că prea onoratul câine nu te-a atenționat că urmează să te flocăie?!

— Miau, zise motanul, lingându-și rănile, ce vină am eu că pe mine nu mă hrănește nimeni cu delicatese de la cutie?! Dacă s-ar fi găsit și pe aici vreun om care să fi ajuns aristocrat cu sânge albastru imediat după ce a coborât din copac, eu nu l-aș mai fi mâncat pe bietul John. Așa că nu mai dați vina pe mine…

— Dar pe cine s-o dăm, arătare? Se vede că nici măcar nu te uiți la televizor. Dacă nu se găsește repede un vinovat, crainicii nici nu au ce să dea la știri și rămân săracii cu audiența ratată.

— Lătrați precum câinii, se răsti motanul. Faceți-vă o casă ca oamenii și răcoriți-vă deschizând ferestrele! Mai dați-mi pace că o să vină acuși fratele lui John…

Păzea, își zise Deryzor, trebuie să plec cât mai repede de aici, deoarece este foarte posibil să mă găsească pe mine, omul, vinovat de toate neajunsurile lor și zău dacă aș putea să le contrazic.

Și iată așa s-a tras într-o parte, detașându-se total de zarva din curte și lăsând toate gândurile în urmă.

Astfel le-a arătat el oamenilor unde se află bârlogul fricii. Cei înțelepți știu asta și nu se mai lăcomesc muncind ca nebunii. Ei își diminuează dorințele și își văd cea mai mare bogăție dăruită de Dumnezeu – sufletul pur pe care îl păzesc de acum cu sfințenie…

*

Raţiunea unei înfăţişări exemplare

În lumea unde frigul și căldura conviețuiesc s-a găsit și Deryzor să-și ia trup, ca să aibă sufletul lui casă. El n-ar fi fost el înșiși fără această faptă. Eul său se referea de fapt la casă, ce era în ea nu putea fi văzut de nimeni.

Oamenii, născuți după același principiu, treceau prin fața casei lui Deryzor și ca să poată comunica unii cu alții au început să dea nume la tot ce puteau vedea cu ochii ce-i posedau la acea vreme.

— Acoperișul lui este prea țuguiat, spuse un om care nu de mult se uitase în oglindă și din această cauză a putut face o comparație. Dacă ar fi avut fruntea mai scurtă ochii i-ar fi stat mai bine în cap!

— Nu e asta cea mai importantă problemă, adăugă un alt om care în dimineața aceea observase că trebuia să-și strângă cureaua cu o gaură mai încolo, deoarece în celelalte nu mai încăpea. Cel mai mult mi-e teamă să nu-l ia vântul. Nu ai cum să apreciezi un om care nu e cât mai lat în spate ca să fie de adăpost altora împotriva vântului. Femeile vor să fie protejate. Niciuna nu va sta cu el dacă nu va mai crește în proprietate.

— Într-adevăr, și nici nu e greu asta, comenta un altul. E atâta abundență de supermarketuri pline cu de-ale gurii încât te poți face mare cât ai pocni din degete.

— Măi Deryzor, de ce ești atât de slab și insesizabil?! Nu te simți fără greutate pe Pământ din cauza asta?

— Ba nu, de fapt mă simt foarte greu. Când vreau să zbor, greutatea pe care o am mă reține.

— Dar nu e de vină greutatea, frate. Eu cred că îți lipsesc aripile.

— Da, și eu m-am gândit la asta.  Acum de fapt încerc să nu mai cred că îmi lipsesc aripile.

— Pentru asta ar trebui să-ți schimbi casa, iar Pământul nu-ți va permite asta, spuse un altul cu înțelepciune.

— Bine spui, dar oricum toată ziua nu facem decât să ne chinuim. Cât ne bate soarele în pălărie, ca să ne întreținem "casa" în stare de funcționare, muncim pe brânci și ea tot se strică. Aerul ne ruginește și apa ne putrezește. Nu vi se pare că o locuim doar ca să avem timp?

— Adică ar trebui să descoperim ceva cu cât îmbătrânim și drumul care contează este doar cel care te conduce spre înțelepciune?

— Păi voi ce spuneți, altfel efortul supraviețuirii ar mai fi atât de încrâncenat?

Și oamenii din jurul lui Deryzor s-au gândit un pic la asta și apoi la ce se gândeau au uitat.

— Nu zău, e prea slab să fie frumos. Acoperișul lui e prea țuguiat!

*

Boala frigului

Lui Deryzor i se făcu frig și a decis că trebuie să se ducă după lemne.

Își luă toporul pe care îl primise moștenire de la bunicul său și se afundă în pădure. "Care copac scârțâie mai tare, ca un moșneag căruia i se frâng oasele și cade

în moarte, pe acela îl voi tăia ca să-mi încălzesc tălpile. Căci de la talpă observ eu că se ridică frigul în sân și hainele nu-ți mai sunt suficiente."

Merse el cât merse și apoi se opri în fața unui copac falnic.

— Teiule bătrân, se pare că te-au cam obosit vânturile care și-a făcut cuib în coroana ta. Să știi că am venit să te dobor și să te trimit în lumea celor drepți, după obiceiul strămoșesc.

— Măi Deryzor, rogu-te, nu mă alege tocmai pe mine. Sunt plin de carii și putregai și ți-aș face mare mizerie prin casă. Apoi nu știu ce plămâni ai tu, dar fumul te-ar sfârși ca pe o prună și ți-ar cădea și hainele și așa prea largi pe oasele tale.

Ai ajunge de râsul găinilor și te-ar trânti până și cocoșul la pământ cu cântecul său de la revărsatul zorilor. Fii înțelept și ascultă un moș bătrân! Ia la ochi vreo babă din aceea grasă dacă vrei să ai la iarnă căldură în vatră.

— Cum așa, fârtate?! Doar nu vrei să scormonesc la tulpina vreunei râchite? Amarnică muncă aș mai avea…

— Nu măi, Deryzorelule, eu vorbeam de o cioată. Oricum a rămas fără cap și n-o mai doare nici în spate cu privire la ce se întâmplă cu ea de acum înainte. Nu e bine să tai un pom care încă mai respiră stând în

picioare. Și-o creangă verde dacă îi tai nu vezi cum plânge și-l doare?…

— Mda, mărturisesc că de plâns am văzut cum copacii plâng, dar n-am știut că-i și doare. Eu îi credeam insensibili la asemenea daraveri.

— Păcatul tău, când un copac plânge înseamnă că-l doare.

Deryzor tăcu și se îndreptă în direcția indicată de tei. Nu după mult timp ajunse în fața unei frumuseți de cioată, puternic în pământ ancorată. Aici îmi trebuia o cazma și o lopată, zise el pentru sine. Cu toporul n-o să fac decât așchii care o să-mi sară în ochi. Dar nici acasă nu mă duc cu mâna goală să tremur până la primăvară.

Și se porni el să dea zdravăn cu toporul în cioată cea insensibilă.

— Haram de capul tău, mai omule, dar cât e pădurea de mare tocmai pe casa mea ți-ai găsit să-ți verși nervii tăi de ființă înghețată?… La puișorii mei nu te gândești? Vor rămâne fără casă și poate îi va înghiți vreun hultan? se răsti la el o pupăză intens colorată.

— Iertare, coană pupăză, dar nu ai nici număr la casă, nici gaz, nici electricitate… De unde să știu eu că aici e o casă?!

— Bate la ușă, frate!

— Dar n-ai ușă!

— Fiecare bucată de lemn e o ușă! În fiecare bucată de lemn e o casă!

— În acest caz eu voi îngheța de frig la iarnă…

— Vei îngheța pentru că te-ai încălzit cu focul transformării, spuse ea clipind din ochi. Fără el nu ai fi știut niciodată de frig...Când l-ai aprins prima dată ai început să te topești și să te transformi.

Așa își aminti Deryzor de înțelepciune.

Și n-a mai înghețat de atunci, căci a început să-i țină de cald viața și dragostea lucrurilor din jur, vii toate.

*

Deryzor parlamentarul

Nu se știe din ce cauză o mulțime de oameni din orașul lui Deryzor au venit la el să-i spună că vor să-l aleagă parlamentar.

— Par la ce? întrebă Deryzor.

— Parlare la tribună, când îți vine rândul, ziseră ei.

— Tribuna aceasta are puteri magice? Dacă eu îi cer să facă ceva extraordinar ea chiar poate să o facă?

— Cam așa, pentru că dintr-un ciocănel bătut în ea când o lege e gata milioane de oameni trebuie să-și schimbe natura veche cu una nouă, și cine nu se acomodează crapă.

— Dar de câte legi are nevoie omul ca să trăiască bine?! Eu văd foarte puține, într-o săptămână mi-aș termina treaba și m-aș întoarce acasă.

— Stai că nu e așa, noi te trimitem acolo pentru patru ani, și pentru că nicio lege nu e perfectă deoarece presupune o restricție și o pedeapsă, tu nu vei avea altceva de făcut în această perioadă decât să le dărâmi pe cele vechi ca noi să ne amăgim că cele noi vor fi mai bune.

— Cum așa, se răsti atunci un om al Puterii, parlamentul nu are nicio noimă și am putea trăi mai bine fără el?! Dacă n-ar fi animale pe străzi, nimic de zis, tare ne-am mai debarasa de politică, dar atâta vreme cât oamenii nu se mai satură de carne, dacă n-ar fi legi ferme și precise care să reglementeze această activitate sângele ar curge prea vijelios pe caldarâm.

— Sânge?! rosti Deryzor. Mi-a displăcut dintotdeauna să-l văd, pentru că am observat că ceva nu e în regulă atunci când este văzut. Dacă o să ajung parlamentar am să fac tot ce pot ca el să rămână întotdeauna acolo unde îi e locul, în interiorul corpului și nu la vedere pe stradă ori în magazinele alimentare. Am să accept invitația voastră și am să-i cer acelei tribune să vă ajute, spuse el cu respect deja pentru acea tribună.

Deryzor a avut susținere peste așteptări și a câștigat alegerile în acea circumscripție. Oamenii îl numeau Alesul și, la deschiderea sesiunii parlamentare, a fost invitat sub cupola unei săli grandioase ce îi amintea de o sală de circ.

Încă din primele sesiuni ale Parlamentului el a observat că majoritatea parlamentarilor au interdicție să fie sinceri, pentru că astfel și-ar termina treaba de îndată și nu ar mai fi nicio motiv să fie plătiți. Ei hârâiau scaunele prin tot felul de comisii, și chiar dacă ajungeau la vreun punct comun între ei, ca oameni, când ajungeau în plen Sarsailă își băga coada în mintea lor iar legea cea mai bună nu se putea vota și gata. Era atâta vuiet de satisfacții și insatisfacții încât era foarte ușor să fii luat de val și înecat în larg susținând o opinie sau alta.

Ce să facă acum Deryzor ca să-și slujească alegătorii? Pentru cei care făceau parte dintr-un partid totul era simplu, trebuiau doar să zică nu când opozanții lor spuneau da, dar el, fiind deputat independent, trebuia să-și coordoneze strategia în funcție de interesul oamenilor de rând. Iar oamenii obișnuiți nu prea mai au răbdare. Vor să vadă rezultate imediat. Ce să facă el acum să atragă atenția opiniei publice? Știa foarte bine că cel împins în parlament de faimă e ascultat cu ușurință dar el, "neștiutul", cum să facă să fie ascultat? Să utilizeze lozinci naționaliste? Să promită oamenilor marea cu sarea?...Nu mai era nimic disponibil prin piață. Toate strategiile fusese arestate de partidele istorice și licența era acum scumpă. Astfel încât el hotărî să aleagă calea negativă cu bună știință pentru a intra în atenția mass-mediei și implicit a maselor. Cum începea o ședință în plen el se prefăcea că doarme, și atunci toți fotografii și reporterii îl lăsau baltă pe cel de la tribună pentru a se ocupa de el căci, știau ei, circul ridică mult mai mult audiența decât vorbele bine ticluite și de aceea plictisitoare.

— Ia auziți cum sforăie domnul parlamentar, pe care noi, poporul, îl plătim, spuneau ei, dând microfonul mai aproape de el. Iar Deryzor le făcea pe plac, sforăind mai tare.

„Cine or fi proștii care l-au ales?“ gîndeau ei, dar se fereau să spună asta cu glas tare, pentru că știau că erau plătiți tocmai de acești "proști".

De fapt ei nu-l vedeau pe Deryzor, ci se vedeau pe ei, cei din temerile lor, în situația penibilă în care acesta se producea cu bună știință pentru a intra în miezul prostiei.

Câți au văzut-o din interior?! E ușor să-i judeci pe alții dacă n-ai trecut prin experiențele lor…Deryzor văzuse mulți oameni dormind în mijlocul celui mai avântat discurs.

Care e somnul care dăunează cel mai mult? Cel în care stai liniștit într-un fotoliu sau într-un pat, sau cel din care se adapă o mie de monștri însetați de sânge și răzbunare? Lăudați sunt patrioții care și-au atras o majoritate naivă când oportunitățile istoriei au permis-o din motive absolut paralele cu ei, culegând lauri pe care nu-i meritau… Și pe ce s-a sprijinit discursul lui zgomotos? Pe dușmănia față de un animal rănit și ajuns în inferioritate…

Dar au fost necesari, veți zice. La ce? La divizarea lumii în triburi pe care cu fală acum le numim nații și țări? Ori la crearea unor modele de gândire și exprimare care au împiedicat evoluția omului cu mii de ani...Ce n-a vrut să cedeze omul, adesea cu prețul vieții, prostit de asemenea adormiți, acum dă de bunăvoie și se leapădă de aceste cârpe precum bolnavul, după ce s-a însănătoșit, de pansamentele care put și-i amintesc de urâciunile prin care a trecut. Ce va mai rămâne în câteva zeci de ani din limbile pentru care, se spune, s-au sacrificat strămoșii? O unitate de memorie într-un calculator de muzeu, câteva grame de siliciu și aluminiu…

Cine a împiedicat pacea și unitatea umană să se manifeste?! Cuceritorii?! Gingis Han, Alexandru sau Napoleon?! Ei reprezentau o majoritate efemeră într-un timp și într-un spațiu limitat, dar după câteva generații asupritorii și asupriții ar fi format un popor nou cu energii altminteri nedescoperite, și chiar conducătorii s-ar fi ales dintre cei asupriți.

E periculoasă pisica care doarme lângă horn și în preajma căreia ești odihnit și relaxat sau fiara care-și arată colții urât mirositori?

Deryzor voia să le spună asta oamenilor...Dar subiectul era prea delicat pentru gustul comun.

Asta fusese strategia lui Deryzor.

În cele din urmă Deryzor a fost înțeles de foarte mulți oameni iar el a exemplificat ori de câte ori a luat cuvântul pericolul pe care îl reprezintă somnul celor nebuni de dorință, încât oamenii l-au apreciat și au vrut să-l mai aleagă parlamentar pentru încă patru ani.

Dar Deryzor a refuzat, pentru că, declara el, "viaţa pe Pămînt este scurtă şi în acest răstimp trebuie să mai experimentăm și alte meserii".

*

Deryzor se ține de cuvânt şi devine văcar

După ce şi-a terminat mandatul de parlamentar, următoarea meserie a lui Deryzor a fost aceea de văcar.

Desigur că ar fi putut face şi altceva, dar în meseria de văcar a considerat el că îşi poate pune în aplicare cel mai bine ce a învăţat de la înalta tribună a parlamentului.

Vacile nu prea erau de acord cu decizia lui, dar, după cum se învăţaseră în cele câteva mii de ani de când erau în slujba omului, cu tot felul de nuiele şi ciomege pe spate, tot aşa au admis că se vor învăţa şi cu noile reguli împrumutate de la Casa Poporului.

— Ei, suratelor, cuvântă o vacă mai tânără, e momentul să ne emancipăm. Eu cred că e un fapt extraordinar că Deryzor a ajuns conducătorul nostru. Se vede după cum calcă, ca pe covorul roşu, că e doldora de idei noi şi revoluţionare...

— Stai cuminte! făcu plictisită o vacă rasată şi mult mai în vârstă. Oamenii tot la fel de tare ne vor stoarce de ţâţe, vor continua să mănânce rasol din carnea noastră, iar de îmbrăcat tot cu pielea noastră tăbăcită se vor îmbrăca şi de acum încolo.

— Ba bine că nu, răspunse taurul şef, căruia i se puse roşu de matador pe ochi în privința lui Deryzor, deoarece îl bănuia că urmează să-l deposedeze de unele prerogative.

— Păi da, se băgă şi un viţel în vorbă, om sau fiară, oricare ar fi ordinea, noi, vitele, tot trebuie să ajungem în meniul lor. Oare care o fi diferenţa între oameni şi fiare?! Faceţi-mă şi pe mine să înţeleg...

— Aici competenţa noastră e insuficientă, rosti cea mai bătrână dintre vaci, dar eu cred că Deryzor, cel care a trecut prin burta organului legislativ, ne poate lămuri în privinţa asta.

— Eu nu mă prezint cu jalba în proţap în faţa domniei sale, să fiu confundat cu vreun organizator de răscoală, zise taurul şef. În afară de iarbă îmi mai place şi ceea ce fac pentru propăşirea glorioasei noastre specii, sacră în unele locuri şi sacrificată în altele. Nu vreau să fiu tăbăcit înainte de vreme!

— Oho, eu văd aici o sămânţă de streche, sări o viţică care nu mai avea stare de o vreme, din cauză că-i crescuse blana, dacă ne-am porni toate deodată în galop am putea râde satul oamenilor de pe faţa pământului. Apoi am putea paşte în voie prin toate lanurile cu bunătăţi fără să mai fim ciomăgite de oameni.

Dar nimeni nu-i răspunse, deoarece toate vacile au considerat, la unison, că e mai bună iarba decât explicaţiile filozofice pe tema inutilului şi efemerului în faţa unei opinii atât de deplasate.

Deryzor însă bănuia care e starea de spirit printre vaci, şi una dintre primele lui decizii a fost aceea de le aduna şi a le vorbi, aşa cum fac toţi şefii după ce sunt confirmaţi în funcţie.

— Dragele mele, începu el, oare voi ştiţi pentru ce există legile?

— Nu! mugiră toate la unison, cu coada ţeapănă băţ, semn de cea mai adâncă sinceritate.

— Pentru că în nicio vieţuitoare continuă el, nu există destulă conştiinţă care să permită traiul, în cirezi aşa mari ca ale voastre, în deplină ordine şi armonie. Pentru asta, oamenii, după exemplul divin, s-au gândit să conceapă legi.

— Asta mă pune pe gânduri, stăpâne, rosti cea mai bătrână dintre vaci. Când Dumnezeu a dat primele legi, aşa cum spui, tot el a completat şi o listă de pedepse, zic cărţile sfinte, ca şi cum el ar fi ştiut că fiinţele vii nu le pot respecta.

— Se prea poate, dacă e vorba despre acele fragmente în care cel cu coarne și-a băgat coada. Dar eu nu vreau să vorbesc despre Dumnezeu din acele fragmente, intrând în conflict cu predicatorii evlavios atestaţi, eu când mă refer la Dumnezeu mă gândesc ca la cel care susţine viaţa şi nu judecă pe nimeni, acela pe care îl cunoaştem cu inima și nu cu mintea noastră.

— Bravo! Foarte frumos! se auzi atunci prin tot izlazul comunal, după care urmă un ropot puternic de aplauze. Aşa te vrem! Zi-i mai departe, stăpâne Deryzor! Şi noi suntem oloage, orbe şi bolnave, avem şi noi dreptul să fim iluminate aşa cum se spune în scripturi despre unii oameni.

— Aşadar, continuă Deryzor impasibil, trebuie să vă dau legi noi, căci acestea trebuie schimbate măcar o dată la două mii de ani, deoarece, datorită mişcării întregului sistem solar în jurul punctului de referinţă al galaxiei, s-a stabilit ştiinţific şi ocult că situaţia actuală nu mai corespunde realităţii.

— Super tare! Bravos, domnule Deryzor! Și pe noi ne strânge în ultima vreme pielea asta veche şi răpciugoasă. Ne gândeam că dacă nu intervine ceva magic vom ajunge fosile vii şi-o să ne crească negi pe greabăn asemenea crocodililor. Deci ce veşti ne aduci de la înaltele tribune ale cunoaşterii omeneşti care, după cum deja am putut să observăm, e în stare să facă iarba mai verde şi grajdurile mai iluminate.

— De azi înainte, rosti Deryzor, nu veţi mai fi ucise, ci doar eutanasiate.

— Uraaa!, săriră toate vacile în sus, apucate de cea mai naturală streche. Credeam că n-o să mai apucăm ziua asta. Bravos! Mulţumim ţie Galaxie că te-ai gândit să dai colbul terestru deoparte şi să ne iluminezi pe noi, slabele, din cauza ierbii insuficiente. Şi, ia zi-ne, stăpâne Deryzor, ce vom mânca de acum înainte? Cred că şi acest aspect va suferi unele îmbunătăţiri, dacă tot e să ajungem ca stelele de iluminate.

— Dragele mele, aici intervine cea mai sublimă minune care se poate întâmpla fiinţelor vii, anume că de acum înainte, conform legilor cosmice de cei mai devază înţelepţi enumerate, vă veţi hrăni numai cu lumină solară și nu veţi mai suferi vreodată de foame.

— Hooo! mugiră toate vacile suprem de dezamăgite. Cum aşa?... Nu vrem asta, nene! Lasă-ne în pace cu toată evoluţia ta, mai bine ciomăgite și înjugate, apoi la rasol şi în alte bucate. Ce aiurești, bădie?... Nu dăm noi iarba noastră pe lumina ta solară nici dacă ne treci în calendar alături de Sfânta Parascheva!

Astfel, cuvioasele vaci l-au trimis pe Deryzor la plimbare, cerând primarului să-l aducă înapoi pe vechiul văcar.

*

Întâlnire cu spiritele

Casa lui Deryzor era lângă o mănăstire străveche. Zidurile înalte de câțiva metri împiedicau ochiul neinițiat să privească înăuntru, astfel încât oamenii interesați de vreun beneficiu spiritual trebuiau să intre pe poarta principală și să aprindă măcar o lumânare, contra cost, precum era obiceiul pe vremea aceea. Dar pe poarta din spate, numită a spânzuraților, nu putea intra nimeni încă de pe vremea când se interzisese această umanitară metodă de îndreptare a vinovaților.

Casa lui Deryzor avea vedere chiar înspre această poartă și spiritele smulse din trup cu mare împotrivire,

rătăcind prin lume în căutarea liniștii de mici copii pierdută, se întorceau adeseori la locul unde dreptatea

fusese înfăptuită. Desigur, ele nu erau de acord cu această exprimare, pe care o contestau vehement, dar cum erau lipsite de dreptul de a se arăta în public, niciun om nu a putut vreodată să simtă durerea din sufletul lor.

Chiar dacă ar fi putut să o facă oamenii ar fi fost cu toții interesați să afle dacă i-a durut la fel de mult sufletul și atunci când au comis greșelile și crimele pentru care au primit creștineasca pedeapsă de la poarta cuvioasei

mănăstiri. Pe atunci toți oamenii socoteau că această metodă este născută din os divin și nimeni nu

concepea o altă cale de a se face dreptate pe pământul oamenilor, în proporție fixă de cincizeci la sută dreptate și cincizeci la sută nedreptate.

Dar oamenii nu se temeau de moarte în primul rând, de care știau că nu vor putea să scape, ci de felul cum mor, căci pe unele metode le socoteau onorabile, iar pe altele nu.

Chiar se formase un curent în fața căruia și îngerii rămaseră muți, acela de a muri onorabil, deoarece se spunea că altfel mortul nu s-ar fi simțit bine. Nu știu dacă mai știți, dar la început îngerii vorbeau cu oamenii, însă cu timpul și-au pierdut glasul văzând ce le trece oamenilor prin cap...

Alta însă era întrebarea care se născuse în mintea lui Deryzor. Dacă invariabil cincizeci la sută dintre ființele și lucrurile de pe pământ comit nedreptatea în raport cu cealaltă jumătate asupra căreia pedeapsa cea mai justă este moartea, oamenii mor pentru că asta își doresc unii altora și nicidecum din altă cauză.

Astfel Deryzor a ajuns la concluzia că nu există oameni drepți și oameni nedrepți ci doar oameni care judecă superficial.

Dar poate cineva judece imparțial? Ioc! Așa cum judecătorul de la înalta curte are un vraf de file după care se ghidează ca să dea un verdict, tot așa un om de rând are un teanc de concepții și de gânduri după care se pronunță asupra dreptății înconjurătoare.

Sunt ele creația lui? Nicidecum! Ar fi putut fi altele în alte condiții, dar pentru că Pământul s-ar rotit în jurul Soarelui între aceste coordonate spațio-temporale alt rezultat nu se putea obține și ca să se mențină echilibrul cineva trebuie să moară ca altul să se nască.

Uneori, Deryzor, în naivitatea lui memorabilă, se întreba dacă numărul ființelor vii pe Pământ nu a fost dintotdeauna o constantă? Se întreba dacă Pământul nu poate primi decât un număr finit de ființe, indiferent de mărimea și forma lor? Și e rău dacă oamenii devin tot mai mulți iar celelalte ființe de alte specii tot mai puține?

Deryzor nu putea răspunde la această întrebare pentru că prin însăși sângele și respirația lui era implicat. Dacă n-ar fi fost implicat în vârtejul manifestării ar fi putut fi just, dar el nu era decât cel care observă din mers. El nu avea pretenția să dea soluții pentru că prin simplitatea naturii sale originale, simțea că soluțiile sunt nule de la sine, pentru că oricare ar fi fost ele, profund chibzuite sau luate la întâmplare, erau valabile numai pentru cincizeci la sută dintre ființele vii.

Sigur, această idee avea mulți dușmani care dădeau bine cu pana sau cu vârful limbii, dar cel înțelept tăcea mut ca peștele în această privință, deoarece pentru el nu era greu de observat că absolut orice lucru sau concept după câteva transformări de spațiu sau de timp este tot atât de bun pe cât de rău, iar sfârșitul seminței care dă colț în orice primăvară este un lucru imposibil pentru viață. Forma minții, ajunsă într-o anumită formă, era dependentă de alegerea sau judecata unora sau altora,

dar soarta vieții, în sens real, nu depindea de nimic.

Așa încât Deryzor s-a gândit să stea de vorbă cu spiritele neliniștite și să le explice cum stă situația la vremea actuală.

— Nu aveți de ce să vă simțiți vinovate, le spuse el, lumea aceasta v-a transformat așa și nu este copil, care luat de la mama lui, imediat după ce a fost zămislit și pus într-un mediu anume să nu fie influențat de ceea ce vede sau aude. Toate acestea se întâmplă după aceeași metodă după care copii se învață să vorbească, reproducând sunetele pe care le aud. Iar excepțiile în care un copil crescut între criminali ajunge un binefăcător sunt minciuni. El tot un criminal rămâne, dar pentru alte vietăți!

— Nu ne facem griji pentru cei morți, răspunseră spiritele, fremătând prin întuneric. Nu ai înțeles! Noi nu

suntem spiritele celor morți, noi suntem spiritele celor vii, încărcate de gânduri și remușcări. Societatea umană a devenit prea încărcată de iluzii și contradicții. Lumea acum e plină de spirite care nu și-au găsit calea prin care se pot liniști, de aceea nu pot muri. De aceea plângem.

Deryzor și-a plecat atunci capul în pământ și a tăcut rușinat de ignoranța lui.

*

Dimineața unei nopți de vară

La marginea pădurii câteva păsări se chinuiau să compună un tril. Roua aruncată noaptea peste pământ nu se grăbea deloc să plece.

Unde au dispărut greierii negri ca tăciunii? se întrebă Deryzor. Toată noaptea nu m-au lăsat să dorm! Oare ei sunt de vină sau eu? Poate n-am fost obosit și îi acuz degeaba... Deh, acesta e obiceiul oamenilor, ce să-i faci?... Dintre ei vin și la ei trebuie să mă întorc... Dar la noapte voi veni iar să dorm în liniștea dintre oraș și pădure. Când eram copil voiam să dorm în copaci, astăzi mi-e frică să nu cad. De cădere mă tem și totuși nu încetez să cad. Cum zicea bătrânul acela simpatic? „Oamenii nu îmbătrânesc, oamenii se prostesc.” Cât ești tânăr ești fericit pentru că nu știi, societatea te trimite la școală să înveți, ajungi învățat dar nu mai ești fericit.

Ce ciudat! De ce trebuie omul să învețe? Să-și îmbunătățească condițiile de trai?! De aceste condiții minunate se bucură doar copii și nebunii, când trebuie să le produci chiar tu adio bucurie...

În acel moment un viezure, veșnic mânat de un foc interior, apăru în fața lui Deryzor și se răsti la el:

— Tu ce faci pe aici? Vă știu eu pe voi!

Veniți pe teritoriile noastre, ne stricați casele și dați drumul la câini să ne ucidă puișorii. Te-aș mânca, individule, dacă aș putea.

— Păstrează-ți energia pentru ceva mai bun, știi bine că eu nu sunt hrana ta. Ești prea supărat și asta poate să-ți facă rău la inimă. În plus, după cum văd suferi și de bulimie de stres. Ce te doare, de ce nu ești fericit?

— Fericit?! Ce înseamnă lucrul acesta?

— Nu știi nimic despre fericire?! Cum poți să trăiești fără această cunoaștere?!

— Habar n-am de acest cuvânt dar din această cauză nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă spânzur. Spune-mi, pentru că am auzit vorbindu-se prin pădure, de ce se sinucid oamenii?! Voi sunteți singurii care știți despre fericire. Eu n-am putut să înțeleg niciodată ce înseamnă asta. Nu cumva e vreo boală? Mă gândesc că nu ai cum să știi despre nefericire dacă nu știi de fericire. E bine să știi despre fericire?

— Nu știu prea bine, recunoscu Deryzor spășit. Ar trebui să întrebi un profesor de fericiologie, dar trebuie să mai aștepți, pentru că această disciplină nu e încă omologată. Dar o să apară negreșit, pentru că sunt destui oameni dispuși să plătească pentru orice ar putea să-i învețe alții, chit că acea învățătură nu-i ajută la nimic. Tot ce pot eu să-ți spun este că oamenii nu și-au ales de bună voie postura de stăpâni ai dreptului de viață și de moarte peste toate celelalte ființe ale Pământului, răspunse Deryzor. Oamenii sunt rodul întâmplării, ca toate celelalte lucruri din natură. Activitatea de stăpânitori i-a corupt cel mai mult și pe ei, rosti Deryzor cu sinceritate. Pot să-ți spun un secret? Oamenii cred că a ști înseamnă evoluție dar în realitate ei au ajuns robii unui străin numit "Mentalitate socială" ce s-a infiltrat în ei și acum îi conduce din interior. Nu ai de ce să-i invidiezi! Tratează-i cu compasiune, pentru că și ei au nevoie de ajutor, mai mult decât orice alt animal. Știi pilda matematicianului?

— Nu!

— Se spune că un om și-a dus copiii la un matematician să-i învețe matematică.

— Cât mă costă? a întrebat omul respectuos. Băiatul mai mare știe ceva matematică, dar cel mic este tufă.

— O sută de lei pentru cel mare și cincizeci pentru cel mic.

— Cum așa? se arătă nedumerit omul.

— Păi, răspunse profesorul, pentru cel mare trebuie să muncesc de două ori, întâi trebuie să-i scot din cap toate ideile superficiale care îl fac să greșească iar apoi trebuie să-l învăț matematica de la început.

— Domnule viezure, înțelegi cum stă treaba? Cu oamenii e greu s-o scoți la capăt. Ei sunt atât de orgolioși din cauza cunoașterii lor eronate încât sunt gata să ucidă ca să și-o impună, mai ales dacă e vorba de opiniile lor religioase. Tu ucizi vreodată pentru că cineva nu-ți împărtășește punctul de vedere?

— Nu!… Doar când mi-e foame, mărturisi spășit viezurele.

— Dar o faci vreodată cu ură?

— Ură? Nu înțeleg ce e asta, spuse viezurele.

— O otravă care coboară din minte prin tot corpul tău.

— Ți-am spus că eu nu am o minte atât de mare și mai ales la mine nu e ruptă de corp. Vezi, asta e boala voastră, a oamenilor, vreți să-i învățați pe alții lucruri de care nu au nevoie. La ce-mi trebuie să știu dacă nu pot face? Nu ar trebui să știu abia după ce pot face?

— Asta e valabil în lumea îngerilor, dar pe Pământ totul este invers.

— Da, e complicată treaba, zise viezurele. Dar pe mine mă roade ceva în stomac. Discuția cu tine nu-mi ține de foame.

— Te comporți ca și cum ți s-ar fi pus grăsime în jurul inimii. Nu vrei să te duci la un doctor?… Cunosc eu unul foarte bun.

— E de oameni sau veterinar?

— Veterinar.

— Doamne ferește! Eu nu pot să înțeleg de ce acestor oameni li se zice doctori. Nu aceștia se ocupă ca animalele să fie sănătoase înainte de a fi tăiate?! Nu, mulțumesc! Eu mănânc o buruiană și îmi trece durerea de cap, iar la burtă nu mă stric pentru că am pielea groasă.

Nu mă supăr nici dacă îmi zici că sunt cu obrazul gros. Dar tu te superi, nu-i așa? Am auzit că oamenii sunt foarte sensibili.

— Așa e, dar de ce ar fi acesta un păcat?! Prin sensibilitate se nasc sentimente profunde și omul poate evolua.

— Bine spui că se nasc sentimente profunde, dar așa cum se naște iubirea și mila până la apogeu, tot așa se naște și ura și intoleranța fără limite, odată ce mintea își dorește tot mai mult. Prin această sensibilitate voi, oamenii, vă depărtați de voi înșivă și nici măcar nu trăiți în clipa prezentă ca să vă anunțe cineva de asta.

— Nu știam că există vreun poștaș care poate face asemenea fapte. Pe cel pe care îl cunosc îl văd adesea prea deșelat de greutatea scrisorilor prin care fiscul cere bani sau a citațiilor la niscaiva procese ca să mai aibă timp, săracul, să-i anunțe pe oameni când calcă strâmb.

— E treaba voastră, tot voi oamenii scrieți aceste scrisori și, ca să vă mențineți societatea viabilă, vă chinuiți unii pe alții. Societatea prosperă și se perpetuează, dar voi muriți în chinuri. Nu s-ar putea, mă întreb așa, ca un viezure prost și umil, ca societatea să moară dar omul să trăiască veșnic? Spun asta pentru că astfel nu ați mai fi dependenți de case și de teritorii, și nu ați mai face atâta rău animalelor pădurii.

— Viezure naiv! Dar omul este animalul dominant pe planetă, cum ar putea el să renunțe la teritoriile lui pe care acum le deține cu acte în regulă?

— Dar de la cine le-a cumpărat? Eu nu-mi amintesc să fi semnat vreun act. Și era clar că și eu eram proprietar pe o bună bucată de teren pe care o marcasem după moda animalelor. Prin miros erau evidente delimitările…

— Zău? Dar eu cum de nu am auzit de  asta?…

În acel moment viezurele se aprinse la propriu și la figurat răspunzând:

— Pentru că voi, oamenii, aveți nasul înfundat și v-ați stricat mirosul din cauza prafului de pușcă. Nu trebuie să vă dorească cineva răul, vi-l doriți singuri, mai ales prin mâncarea pe care o mâncați.

— Cum așa? se miră Deryzor, cu totul dezorientat.

— Păcatele tuturor vieților se transmit vouă prin mâncarea pe care o mâncați, pentru că trăiți și respirați pe același pământ care ne-a făcut și pe noi, animalele. Câtă vreme vă veți hrăni și respira la fel ca toate animalele veți pendula în cadrul speciei voastre de la sublim la abject și per total veți rămâne tot o rasă de animale. Veți fi deosebiți doar prin aceea că v-ați ales cu o minte complexă, un rebut respins de toate celelalte vietăți, luat din activitatea voastră de stăpânitori.

Și spunând asta, viezurele se pierdu în soarele care tocmai se ridicase pe cer.

O fi fost un înger, își zise Deryzor. De ce nu mi-a spus de la început?! Aș fi fost mai respectuos!... 

Apoi râse amuzat de gluma sa. 

Păcătosul spune: Aș crede în Dumnezeu dacă l-aș vedea. Dar deși Dumnezeu li se arată de multe ori ei spun: Cine ești tu? Te crezi Dumnezeu? Și ori îl ucid, ori îl crucifică, ori, în timpurile noastre mai moderne, îi ignoră cu desăvârșire.

*

Cea mai bună cură de dezintoxicare de pe pământ


Orice spectacol este încântător dacă nu te apuci să-i judeci pe artiști.
Dacă crezi că există vreo rațiune în ideile fixe și în rigiditate, nu vei putea niciodată să percepi farmecul libertății, salturile iedului, zburdălnicia lui...
Când te eliberezi de orice cunoaștere preexistentă distracția chiar are un sens: acela de a te simți bine în
clipa prezentă, fără conștiința celei ipotetice care va urma.
Deryzor participă că orice cetățean la spectacolul lumii. După ce asistă la dezbateri furtunoase cu privire la curele de detoxifiere pe un grup specializat, își spune și el părerea, după cum urmează:


În ultimele zile am observat pe paginile grupului dumneavoastră o febrilitate nemaipomenită în legătură cu curele de dezintoxicare. Asta m-a pus pe gânduri și mi-am zis că toată această frământare trebuie să prevestească ceva. Am auzit mai întâi despre cura Rudolf Breuss. Am fost foarte atent la ce înseamnă ea și mi-am zis: da, domnule, uite ceva foarte bun pentru orice organism! Apoi am auzit despre clisme și am început să fremăt de plăcere: ia uite ce lume hotărâtă! Să știi că e foarte bine să dai totul afară...
Dar iluminarea mea nu s-a oprit aici, știam că mai urmează ceva și am rămas în continuare receptiv și vigilent.
Am auzit apoi de cura cu argilă, apoi de cea cu mătrăgună și am exclamat: bravos națiune! nu duci lipsă de oameni cu idei. Dar au venit unii ca niște drăcușori cârcotași și au început să-mi expună reversul. Ei, al dracului mai e și mintea asta umană! Măi să fie, deci argila o să te transforme într-un mușuroi de termite, mătrăguna o să te facă să cânți, normal, o arie de Puccini, iar din cauza sucului de sfeclă roșie în cantitate mai mare de o sută cincizeci de grame pe zi, tocmai pentru că această legumă conține mult fier, o să ruginiști ca o găleată de tablă cumpărată într-o după-amiază călduroasă de la o pirandă mincinoasă!... Care va să zică sfecla roșie nu te vindecă, ci mai degrabă te pregătește pentru furnalul pământului,
să te învârtă acolo cu furcile o mie de draci. Mamă dragă, ce-i de făcut?!
Și atunci pur și simplu am luat foc ca o fabrică de artificii din China. Domnule! Oamenii trebuie să-mi facă statuie (e necesar, doar și ciorile sunt ființele lui Dumnezeu, ca să nu mai zic de porumbei, numai să fie neagră ca să se vadă urmele plecăciunii lor... de burtă).
Eu sunt cel ales! Măiculiță! (sper să nu afli niciodată despre asta), oare cei de la comisia pentru inovații și invenții sunt pe fază?! Nu de alta, dar să nu-și aroge altul fenomenala cură de dezintoxicare și curățire generală a organismului care trebuie să rămână în memoria universală cu numele Deryzor. Cum n-am inventat-o eu?! Ce, adică merele n-au mai căzut pe pământ până ce Newton nu a venit să-i spună legea atracției gravitaționale? Bravo ție maimuță, degeaba ai observat-o dacă n-ai prezentat-o în fața unei comisii! Va
rămâne în istorie legea atracției gravitaționale a lui Newton și gata! Cum zici că trebuia să i se spună?
Legea maimuței atârnată de o cracă? Sorry, comisia de validare în cazul tău a intrat în vacanță perpetuă...
Ei, prima dată m-am gândit să cer drept de autor, și deja m-am văzut mai bogat ca Bill Gates, dar nu-s băiat prost, dacă o să am prea mulți bani o să-mi cumpăr mai multă sfeclă roșie decât e necesar pentru o sută cincizeci de grame de suc pe zi și-o să ruginesc dracului, iar copiilor nu pot să le las mai mult de zece milioane de dolari pentru fiecare. N-aș fi un tată bun, trebuie să-i las să experimenteze binele și răul ca orice altă vietate pentru că altfel cum o să învețe?! Zece milioane de dolari, mă gândesc, e suficient de puțin să mănânce cartea pe pâine ca orice student de bună credință...
Iată ce zic eu. Nu există aliment pe Pământ care într-un fel sau altul să nu-ți dăuneze, trebuie să meditezi cât mai mult la asta zile întregi, să devii circumspect și să-ți reduci cât mai mult cantitatea de hrană. Așadar, după câteva zile de felul acesta, conștient că trupul tău suferă o anume modificare, trebuie să te scoli într-o dimineață și să-ți pregătești o tocăniță de aer curat, apoi la amiază trebuie să-ți faci o friptură de fereastră deschisă la maxim, iar spre seară să servești o supă de ușă umflată de vânt, pentru că ai uitat să închizi geamul, of course. Satisfăcut, să te culci și să visezi frumos, fericit că n-ai mâncat nici ceapă, nici usturoi și nici carne grasă, deoarece s-a stabilit științific că aceste alimente predispun la vise urâte și coșmaruri diverse. Când se face ziua scoală-te repede și dă cu apă pe fața. Pe dinți, pentru că ce ai mâncat ieri a fost atât de ușor, poți să nu te mai speli, gura nu-ți va mai mirosi, nici de Orbit nu vei avea trebuință ca să ai o respirație proaspătă; ia micul dejun la fel ca și ieri, iar la amiază ai grijă cât de tare scoți capul afară, dacă stai cumva la etaj, și seara să-ți ții mâna la nas, pentru că o ușă izbită violent peste acest organ poate dăuna grav sănătății.
A treia zi adu-ți aminte că ieri ai cam exagerat cu friptura de aer afumat de oraș și poate te duci pe la amiază la un grătar de miresme proaspete de pădure și datorită ambientului, conștient că ai cam băgat mult în ghiozdan, cina e suficient s-o iei scoțând capul pe geam din autoturism când te întorci acasă, dacă ai un utilaj de genul acesta.
Domnule, ești nebun! Cum adică să nu mai mănânci ce e scris pe meniu? Îi vei face pe bucătari, pe patroni și chiar pe doctori să moară de foame…
Păi cum?! Începi să crezi că poți și pur și simplu nu vei mai mânca din ceva care creează dependență și produce efecte-defecte la nivelul organismului tău.
Mintea ta poate fi dependentă de tot felul de învățături prostești, vei considera tabu părerea șmecherilor și a ignoranților că dacă nu mănânci la ora când animalul din tine se ridică după pradă, organismul va elibera sucuri gastrice și dacă nu le dai ce trebuie vor toca în gol. Asta e valabil câteva zile… În mod cert poți mânca mult mai puțin decât o faci acum.
Dar cât de ușor găsești explicații pentru neputința ta de a-ți stăpâni poftele!… Deși poate ai o sută douăzeci de kilograme și gâfâi ca un cuptor încins când urci două etaje, ce simplu e să găsești aliați pentru distrugerea ta!… Șapte zile măcar, șapte zile dintr-o viață hrănește-l cu aer curat. Măcar în aceste șapte zile crede în tine și lasă-i pe alții să creadă în ce vor ei…
Înțeleptul a spus că în ultimă instanță orice aliment nu este altceva decât lumină modificată. Lipsește cumva lumina de pe Pământ? Lumina nu, dar adaptarea unui mecanism interior care să transforme direct lumina solară în energie vitală da… Dar o secundă fără lumină solară este mai mult decât șapte zile fără mâncare fizică.
Vrei să ai un corp mai sănătos și o minte mai limpede?
Nu cred că vrei asta cu adevărat!…
De ce un copil nu se îneacă când se naște în apă?… Pentru că ceea ce simte sau crede el e singurul lucru adevărat.
Există o terapie mai bună decât eliberarea de condiționare, există o cale mai bună decât aceea de nu te mai minți? Obișnuința de a renunța la plăcerile limbii, iar în acest timp, în compensație firească, deschiderea unui timp real pentru vremea înțelegerii este ceea ce trebuie să urmeze.
Am văzut cum oamenii sunt mereu împinși de la spate de parcă dracu' ar fi pe urmele lor. Fă asta, adună asta, mănâncă asta! se spune mereu, ca și cum muncind tot mai mult ei ar întineri și s-ar întoarce la Dumnezeu ca niște pui de înger. Să fie acțiunea și în consecință hrănirea cu ceva trecut prin ghearele degenerării, ca din putrezire să supraviețuiești și să crești, soluția care îl poate elibera pe om?
Nu cred, chiar dacă unii vor spune că salvarea este ea însăși o vorbă goală…
Și poate au dreptate. De cine să te salvezi? Eu Ființa trebuie să mă salvez de eu Mintea? Sau eu, non-eu să mă salvez de eu-eu?
Ce ciudat!… Cine o să mă învețe adevărul? Și dacă o să mă învețe cineva iar eu nu îl voi putea înțelege, la ce bun?! Trebuie să mă învăț singur ca să-l pot înțelege! Trebuie să mușc țărână ca să nu-mi mai placă dezordinea... 

Și Deryzor și-a văzut într-o străfulgerare următorii ani din viață, și chiar așa a fost.

*

Deryzor la sfatul găinilor din ogradă

Deryzor nu şi-a văzut niciodată tatăl în mărime naturală.
Maică-sa îi vorbea rareori despre el şi de aceea era atât de mic încât încăpea într-un gînd. Nici acel gând nu era prea consistent căci copilăria lui nu anunţa cu nimic că el urma să devină un om mare. Toată ziua făcea lucruri de nimic şi ca orice copil îşi necăjea mama
că nu făcea lucrurile aşa cum voia ea.
— Drace afurisit, cât ai să mă mai chinuieşti? De te-ai face mare odată!…
Dar ea voia să-i bage în cap mintea ei, căci aşa văzuse la maică-sa şi la toţi oamenii pe care îi cunoştea.
Nu ştiu din ce motiv dar Deryzor era greu de convins.
— Parcă n-ai fi fiul lui taică-tu. El era un om foarte cumsecade, de aceea cred că m-a şi părăsit. Din cine te tragi, de eşti aşa de îndărătnic? Nici un plod din satul astă nu e aşa de sucit că tine, pot să bag mîna în foc…
— Mamă dacă îmi dai voie eu pot să plec în lume. Cred că nu sânt făcut să rămân după gardurile tale.
— Ia te uită la el!… Care garduri? Că le-ai dărmat pe toate… Vin câinii şi pisicile vecinilor de-mi mănâncă până şi mămăliga de pe masă!…
— Există garduri care nu se pot dărma cu mîna altora, şi acelea sînt făcute din gîndurile tale. Mama, tu eşti supărată că nu văd lumea cu mintea ta!
— Da’ de unde ai învăţat tu vorbele astea? Nu cumva le-ai furat de pe undeva?
— Nu o să te tragă nimeni la răspundere pentru ele…
— Zău?! Dar tu nu ştii că lumea îi judecă pe părinţi pentru năzbâtiile copiilor?! Ai face mai bine să nu te întrebi nimic despre lucrurile pe care nu poţi să le vezi. S-ar putea să nu mai creşti niciodată mare din cauza asta…
— E o problemă delicată, rosti cocoşul din ogradă. Dacă nu mai creşti mare rămâi cu o minte inocentă de copil şi e greu să supravieţuieşti când se face iarnă afară.
Desigur, el se referea la iarna luptei pentru supravieţuire.
— Dar când va începe iarna pentru el, măi bărbate, întrebă găină cea mai în vârstă din ogradă, cu doi ani mai
tânără decît Deryzor. Ce greu se mai maturizează puii aceştia de oameni!…
— Acesta, rosti cocoşul, nu cred că se va mai maturiza vreodată. Până la urmă s-ar putea ca asta să fie şansa lui. Căci
noi care creştem, când ajungem maturi, poposim în oala cu borş. Dar e o artă mult prea dificilă să nu-ţi pierzi
sufletul inocent, de copil…


*

Omul şi norul

De ce ai trebuinţă, se întrebă Deryzor, ca să duci un lucru pînă la capăt? Nici măcar nevoia celui care acționează nu e suficientă dacă mintea lui e atinsă de cunoaştere.
De ce mi se întîmplă să încep un lucru şi să simt încă de la început că nu voi putea să-l duc la capăt ? De ce îl
încep?
Un nor apăsat de prea multe griji, aflându-se foarte aproape de pământ, îi auzi gândurile şi consideră că e un
bun prilej să înceapă o discuţie cu tinerelul acesta în mare măsură cu capul în nori.
— Eu am fost creat să aduc ploaia şi prin ea viaţa pe pământ, din lacrimile oamenilor şi a celorlalte vietăţi m-am ridicat la cer cînd soarele le-a transformat în aburi. Nu ştiam de ce sînt trist, dar acum înţeleg. Dar pe
tine omule cine te-a făcut? Aş vrea să aflu adevărul despre geneza ta şi cum eu am apărut din lacrimile tale aşa voi putea afla izvorul care ne cauzează nelinişte amîndurora.
Deryzor s-a bucurat de noul său prieten deoarece avea mîna foarte răcoroasă şi drumul spre adevăr în compania lui avea toate şansele să fie mai uşor.
— Dar cum rămâne cu neîncrederea ta faţă de raţiunea oricărei fapte?! S-a schimbat ceva în structura ta?
Crezi că vei putea urma drumul acesta până la capăt, drumul care duce la adevărul gol-goluţ?
— De fapt nu mai cred că există vreun drum, deoarece am înţeles de la tine că totul este transformare.
Dacă mai înainte un lucru a fost altul, înseamnă că lucrul pe care vreau să-l obţin nu provine din parcurgerea
unei distanţe, ci din interiorul călătorului care are în structura sa totul. De aceea probabil am simţit întotdeauna un gust amar în faţa oricărui obiectiv. Era de la deşeurile pe care le presupune intrinsec orice transformare…
Am de ales în a vedea lucrurile cum iau formă şi apoi se dezintegrează într-o mulţime de fragmente care te rănesc, intrîndu-ţi în ochi şi între aceea de a le
simţi efective în forma mea cea fără de formă. Ce mă sfătuieşti, norule, să fac?
— Eu cred că dacă vei privi problema asta cu mintea va fi ca în povestea aceea cu căsătoria, anume că după o vreme tot îţi va părea rău, fie că o faci, fie că nu o faci. Dar ce priveşti cu inima nu se schimbă, căci sângele prin tot corpul este la fel… Asta e înţelegerea
mea la momentul actual, prietene Deryzor.
— Atunci adevărul, rosti Deryzor, se găseşte doar în momentul actual, imperceptibil, şi nu există nici o raţiune
să-l căutăm în altă parte.
Şi norul a încuviinţat, aplecîndu-se pînă la pământ în ploaie de viaţă.


*

Deryzor în casa naturii

Deryzor stătea singur în faţa casei sale din copaci falnici de pădure, admirând peisajul. Copacii, bine înrădăcinaţi
în pământ, bucuroşi de zilele lor, stăteau la sfat, lăsând vîntul să bată din perete în perete.
El se gândea că oamenilor le-ar fi fost mai bine cu pereţii caselor din copaci vii şi nu înţelegea de ce a trebuit
să-i taie ca să-şi facă case. Atât timp cât au trebuit să se protejeze de animalele sălbatice, mai multe şi mai puternice, acest lucru a avut logică, dar acum pentru ce o mai fac? Ca să se protejeze unii de alţii, gândi el. Cum se poate asta? Uite-aşa! Animalele au fost înlocuite de oameni iar fraţii, deoarece toate vietăţile au un strămoş comun, au ajuns să se extermine unii pe alţii. Bun! să admitem că nici sursele de hrană nu erau atît de variate în trecut şi, ca să nu se arunce nimic, animalele slabe
sau pe moarte erau devorate de celelalte ca ele să trăiască…
Dar la oamenii actuali, care au atâtea posibilităţi ca să-şi pregătească hrana din surse vegetale de ce trebuie
să se mai întîmple asta?! De ce trebuie ei să-şi mănînce fraţii? Ba mai mult, de ce trebuie ei să-i ucidă înainte de vreme?! Cum de nu le e clar că dacă toate fiinţele vii au un tată comun atunci ele trebuie să fi fost
odată fraţi şi surori…
Deryzor a întrebat copacii şi toţi au fremătat adânc că nu ştiu. S-a uitat la nori dar ei erau prea tineri şi uitaseră
ploaia din care provin. Apoi şi-a coborît ochii în jos şi a zărit un putregai de hîrtie ducându-şi cu greu
zilele.
— Deryzor, eu ştiu cauza anomaliei pe care ai spus-o cu gândurile tale. E transcrisă chiar pe spatele meu cu lovituri aspre de tipar. Nu am fost mîndră de ce am primit dar nu am putut să aleg. Citeşte!
Şi Deryzor citi: „Şi Dumnezeu le-a dat pe toate vietăţile omului să-l slujească şi să-i fie hrană…“
„Vai!“ – făcură toate fiinţele pădurii, copaci şi animale laolaltă.
–„Cine a putut conferi divinităţii o astfel de idee?!“ Şi atunci toate se uitară cu reproş la Deryzor, căci el era specia care inventase scrisul.
— Te-am crezut fratele nostru dar tu ne-ai trădat. De azi încolo te blestemăm să fii singur şi să nu mai simţi liniştea şi farmecul pădurii până ce nu te vei spăla tu şi toată specia ta de păcatele care vă acuză.
Şi Deryzor s-a ridicat de la locul său de odihnă, fără să protesteze sau să se justifice, căci a înțeles că ființele pădurii au dreptate. 
De atunci el tot caută soluţii de împăcare. Adesea acţiunile lui sunt hilare, dar pentru că logica şi raţiunea nu mai sunt apreciate el se foloseşte de alte metode ca să-și sensibilizeze semenii.
Unele le-aţi aflat, altele sînt inexprimabile…


*

Deryzor în pelerinaj la sfîntul munte

Deryzor aflase că la munte aerul este mai tare.
— Unii oameni chiar şi-au spart capul de el, îi spuse un vecin, plin de intenţii bune. Ei spun că sunt pietre, dar tu să ştii că totul este aer.
— Sigur că da, răspunse Deryzor, o să mă duc să privesc, căscând gura. Eu cred că astfel te hrăneşti şi în consecinţă acumulezi învăţătură.
— Cu gura căscată?! Dar nu poţi vorbi. Cum o să-ţi exprimi înţelegerea?!
— Dacă o am este inexprimabilă, dacă nu o am cum aş putea s-o exprim? Pe drum s-ar putea mulţi să m-asculte,
dar Dumnezeu ştie dacă ascultându-i pe alții faci ce este bine.
— Vorbeşti de parcă te-ai duce în Hades. Doar te duci în pelerinaj… Poţi să întâlneşti acolo oameni iluminaţi,
pentru că muntele e mai aproape de cer. Tu crezi că cei care şi-au cîştigat acest renume au trăit în zadar pe înălţimi singuratice?!
— Ştiau ei ceva, dar n-au spus niciodată totul din lipsă de cuvinte și instrumente.
— Se spune că aveau doar un bol şi un toiag. Se căţărau pe stânci şi stăteau nemişcaţi laolaltă cu ele. De aceea nu i-a văzut mulţi trecători…
— Am auzit că şi astăzi stau tot pe acolo. Plec în munte, căci vreau să-i caut. Totuşi e curios că din atâţia
oameni care se duc aproape regulat pe munte în drumeţii misterioase
şi adânci nimeni nu i-a mai văzut, căci n-am mai citit nici un articol prin ziare despre ei.
— Poate s-au făcut apă şi au curs în mare?!
— Da, dar şi apa se evaporă şi ajunge iar pe creste de munte. Trebuie să se fi întors înapoi! Voi încerca să-i găsesc, spuse Deryzor, plin de speranţă.
Câmpiile s-au întins cît au putut, dealurile s-au opus din răsputeri despărţirii de tovarăşul lor drag. Au încercat să-l reţină cu cele mai înflorite privelişti şi cele mai frumoase rîuri, limpezi ca lacrima viţei-de-vie; pomii şi-au scuturat roadele cu nespusă dărnicie dar paşii lui Deryzor nu s-au oprit.
La poalele munţilor s-a întîlnit cu pietrele căzute de pe coamele timpului, ruginite de muşchi, pufoase ca o pernă, îmbiindu-l să se culce. Ca să-l oprească cerul a vărsat ploaie-nspumată şi albia pîraielor a luat aripi ameninţătoare din aşchii de brad, ascuţite ca săbiile heruvimilor. Stîncile au devenit negre ca ochii celor fără de răsărit!
Lumina se ascundea de străini, căci munţii nu voiau s-o lase să plece, lăsîndu-i întunecaţi. Învăţătura înţelepţilor trebuia să rămînă în locurile liniştite, altfel ea s-ar fi transformat în cuvinte. Din cuvinte se nasc interpretările, şi din interpretări războiul. Învăţătura trebuia să rămînă pe crestele munţilor!
Asta era porunca divinului şi pentru asta ei fuseseră crescuţi din inima vieţii care nu se opreşte niciodată să
bată.
— Tu nu vei putea duce vreodată cunoaşterea la marea cea întunecată, acolo unde simţurile sînt încinse de căldura trupurilor care se învălmăşesc. Acolo totul este materie, nisip încins de focul emoţiilor. Cunoașterea nu o poţi lua dar tu poţi rămîne…
Dar Deryzor nu a vrut să rămână și s-a chinuit să rupă măcar și o unghie din roca aceea misterioasă ce purta cunoaşterea. Până la urmă a luat numai praful şi s-a întors în satele și orașele de câmpie.
S-a întors ca să cunoască întoarcerea şi a răsuflat aerul înălţimilor peste casele oamenilor obosiți de griji şi de trebi.
A rămas cu obiceiul de a-şi căra răsuflarea cu băgare de seamă să
nu o piardă pe drum şi este fericit dacă înviorează cu ea măcar și o singură fiinţă necăjită, redându-i speranța.

                   Sfârșit

Curajul de a fi tu însuți (cartea revizuită)

(în română, mai jos)

The courage to be yourself

Foreword

Personal happiness is one thing, and the laws of society another. From the earliest age a complex and strange force seems to oppose all our attempts to feel free and happy. The compulsions don't seem to stop and at some point we end up submitting. Parents and people around us suddenly become satisfied and tell us that we have grown up and educated. But what represents us most, our subtle essence, our higher and free self, what does it think?!
Why is it necessary to gain wisdom only through our own mistakes? Why only education through pain and suffering can awaken us to reality?! Why shouldn't education through Awareness of our higher and free Self, as urged by those who already know it, also help us?

In my opinion, education through suffering can only lead to the theory of fatality and the absurd idea that we cannot change anything from the harsh laws of this Earth. It would be against my higher and all-powerful Self in permanent connection with the Absolute Spirit of Life, even when the senses do not perceive it, to say that this is the only possibility! It would be an apology for limitation and the absolutely wrong conception that the laws of the universe are already drawn and we have nothing to do but obey them. Who made them?! For what reason and for whose sake?! What could that someone, the Spirit of Life, the Universe or God, whatever you want to call it, gain by drawing some laws where suffering is praised?!
My dears, how did we humans fall into such illusions?! How could we torture each other for so long when we could have been truly happy, holding hands and going over any precipice together?! What do we gain by seeking only the good of our own individuality? Are we surprised it doesn't last?! But how could it last when by the sword of false understanding we are separated from each other by a deep and painful incision?!
It goes without saying that the formula "We can't" is unacceptable to me, and with all the courage I find in me now, that even though I have already lost everything that could be lost, I still propose to you some ideas that might to help you achieve freedom from illusions.


(Some paradoxes or confusions are inevitable in such an attempt!)

***

Ode to Reason


Let us now rise to a high vibration and sing together an ode to Reason.
What a reliable friend she can be, and how she can bring us out of the snares of ignorance! How she can make our hearts sing and reveal to us a peaceful and friendly universe! It only takes one grain of the gold of Self-Consciousness and everything is transformed. The spirit within us is the absolute Alchemist who transforms the oppressive lead of negative feelings into the gold of love.
Let's raise our vibration higher and higher until the ocean becomes a drop of water and painful memories an ant viewed from outer space. What more pain could she cause us when we are so high?! No matter how poisonous it was, it's just a memory now and we can find plenty of extenuating circumstances for it. She was hungry, she had children to raise, she lost her conscience, etc... May all her sins be forgiven!
May the warmth of our hearts embrace life with the power of thought and not stop until it embraces the whole universe! Because who can be rational by confiscating, if possible, all the good things that surround him, and to give only chaff and chaff to those around him?! What sense would there be in the one who does not see that his happiness can last only in a united and harmonious world?!
Let us therefore praise together the value of reason and universal friendship! Let us all embrace, executioners and victims alike, and bury the hatchet of war forever! There is room under the sun for infinite love between man and woman, in a tender and comforting atmosphere! Who can stop us if we all equally want it?! What greater force than our united will can exist in this universe?! What adversary god could have power against us, aware of our higher self and our limitless possibilities?! What fiery hell could stand against us if we together rule all the rivers of the universe and collect in one ocean all the tears we have shed?! Like a match thrown into Niagara Falls would all hells imagined and unimagined!
The feeling of separation is reason?! Is death reason?! Oh, no, those who think like that are touched by the most terrible irrationality!
Only Life that is born from Itself and returns to Itself is reason. Only eternity is knowledge and fearlessness is worthy of the Living One who lives it! For the Living from the Living is born and in the Living it returns, and love gives birth to children that make it reborn forever! Reason is to see that you are the eternal principle of every body, made of the union of the masculine with the feminine, in an eternal embrace! Reason is to see that everything can be turned in your favor, and the warmth of love can accompany you day and night. Reason is to see that what people call death is only a change in life, and only your own ignorance and blindness can limit you.
Who could have conceived an anti-life universe?! When a child is born its parents wish it all the blessings of the universe, when life first manifested what could its absolute parent, the Spirit of life, have wished for it?
This is reason: to see that the All is born from a seed and after this All grows large it again produces a seed that gives life in eternal cycles, and the seed when it no longer finds soil in which to plant its roots returns to its absolute seed - the Spirit of Life.
Do you think that forgetting past lives is irrational?! Oh no, oblivion is a blessing to him who has not yet realized his identity with the absolute Self of life, but when he succeeds all the joys through which this universe has passed will be laid before him like a red carpet, over which he is invited to tread he, the Master.


***

Four Essential Actions

What would absolute intelligence and power do if faced with the reality of living forever? What would she do so that today would not be like yesterday, avoiding the boredom and routine that could consume her?
Here are some things they would definitely do.

1) No doubt they would create their peers and a society. Manifestation means expansion, or the possibility of being a single being, surrounded by nothing, or even the supreme and unique Being of the universe, surrounded by puppets, which she animates by unseen threads, in the end she would not even create a joy and would send her to an eternal hell. Compared to this hell, from the perspective of the being who was forbidden the possibility to forget, knowing at the same time that he is the unique and absolute person of the universe, and the others are only puppets, the hell invented by religions would be pure fun. Imagine the apathy the Eternal Being could reach without the oblivion and surprise that comes from it. Truly man's ultimate magic is to change his perception and vibration,

2) It would eliminate desires and planning from the perspective of absolute Being, accepting only those that arise from living life here and now. This is indubitable by observing the joy and surprise that small things produce. Big goals are backed up by painstaking planning that exhausts the mind and instills chills of dread about their finality. The small joys of life such as falling in love with a being of the opposite sex or the apparently absurd antics of a child fill you with the most sublime emotions possible. Perhaps the most paradoxical aspect of God - the Absolute, a fact that the greatest enlightened ones have noticed but rarely dared to express, it is the magic with which he manages to be born in this moment of himself and yet not have a beginning that can be said to be his starting point. It is a feeling that the enlightened man cherishes in his heart.

3) They would accept the possibility of accident, understanding that only it can stir up the energies of creation, regenerating them.

4) He would leave his physical form to chance, choosing not to remember his past forms, retaining only the ability to remember his true nature through Self-awareness.

***

The first three wonders of divinity

Acknowledging God as the Supreme Being of the universe, people have made all sorts of assumptions about his supernatural powers and how they work. The imagination of archaic man ascribed to the Supreme Being the abilities of a super-wizard who can make a living being out of clay, perhaps, or divide the waters of a sea in two, so that a great rush of men may pass, or make bread flow from the sky like sprinkles of rain, or he can cause the waters to rise until they cover the highest mountain, or he can burn a city with fire and brimstone in a moment, or he can multiply a few fish and a few loaves until they feed five thousand people, or he can help the army of a famous archer to destroy the rival army, or he can drink an ocean of poison without suffering, or... These points,
But the most common miracle of the divinity in the ancient scriptures is to help our own, the good ones, against the others, the bad ones, without a doubt!
How do these things appear to you from the perspective of a man of some wisdom? Well, I will not call them degrading to the man of those times, to whom many mitigating circumstances may be offered, but to the man next to me, who believes in their veracity, I am seriously worried. Admitting these distorted views, he will not be slow to continue believing in the usefulness of war, in the destruction of enemies, in the justice of xenophobic, misogynist, racist, fundamentalist ideas, etc. Do you understand the danger?! A small virus can cause very big shortcomings, therefore, in my opinion, these "truths" should be presented openly. Mea culpa for my manner, perhaps a bit too caustic, but I want to repeat to you once again that she has ideas in mind and not people.
What are supernatural powers? What is their modus operandi? Who can use them and what is their purpose? Here are just a few questions that trouble us from the start. The sorcerer, who seemingly out of nothing can make an object appear or disappear, is the most common representation of the supernatural, according to the paradigm in which I grew up. At the highest level of power imaginable God thinks or dreams us, and we appear out of nothing, without even having to say hocus-pocus. Molding us out of clay is already a bit easier. But can these "spells" be considered miracles?! Well, my answer is in the negative, because the true wonders of the Supreme Being, unmatched in intelligence, charm and usefulness can be easily observed by the Self-conscious and explained as follows.
The divine being, the Self in man, in order to create an environment in which he could live eternally without getting bored, first conceived the miracle of self-completion. He separated himself into a male and a female principle, deciding that the reunion would be the most pleasant experience of the senses, the apotheosis of the most beautiful songs and poems of the universe, an unparalleled experience through the surprise and diversity of the created situations, which he called- a love. Although this moment seems set somewhere at the beginning of time, it is decided now and also explained right now, for the first time in the history of the universe, at this moment when you think of it.
Here indeed is a thing worthy of the divine Being!
The second miracle of God, the Self in man, is that of self-generating itself through the expression of love between man and woman, transferring itself into a new being, tender and innocent. The divine being ensured his eternity by charging matter, from the smallest fragment to the most immense, with a negative and a positive pole. Thus he ensured his immortality in case the male or female of the species in which he is, due to an accident, were destroyed. The way in which living beings on Earth were formed, from the combination of inorganic matter, stirred up by the forces of nature, causing the two poles of minerals to come together, as explained to us by scientists, is as true as can be.
Also, God, the Self in man, not only created a new being - the child, apparently just an object created from the meeting of two differently charged forces, but gave this "object" the power to self-generate. Here indeed is a thing worthy of the divine Being!
Then God, the Self in man, becoming more, thus having the opportunity to live eternally without getting bored, decided to leave a method to free himself from that virus called illusion, inevitable at the beginning of experiencing a new world, remembering his divine and all-powerful nature. He thus decided to record the knowledge he had obtained, however insignificant it may seem, in symbols, myths, legends and writings, which he could pass on from one generation to another. From their confrontation he decided to have the opportunity to realize wisdom and thus remember his real identity. And he called this Self-awareness. Here indeed is a thing worthy of the divine Being!
Did you want to know what a miracle or the supernatural is?! You are the wonder and the supernatural of this universe, you who have hitherto valued yourselves so little, you God, the Self, beside whom the spells of the most accomplished magician are a trifle. In front of him or in front of any illusion you can say: you represent nothing and you cannot impress me at all, because I am Life and the supreme wonder of this universe! Here indeed is a thing worthy of the divine Being!

*******

Life is eternal, while death is fleeting. Wealth gained through the work and knowledge of others, without your direct involvement, can be compared to a large sum of money found on the road: it helps you for a while, but sooner or later it will run out. By contrast, life, in its cosmic sense, is all-encompassing and eternal, and to be lived beautifully, it requires overcoming thresholds and obstacles. Without courage and commitment, without pushing boundaries and accepting failures, you will never taste its real sweetness.

Although the following articles are written in literary rather than scientific language, their ideas are invaluable in the work of achieving personal freedom and happiness. Sooner or later you will have to go through them, first theoretically, then practically. The living being is a stream of infinite energy that cannot stop until it realises its full potential. Then it becomes a timeless and spaceless singularity, after which a new cycle of life begins, starting from the nearest ignorance to zero.

***

The Avatar

Billions of years ago on Earth there were only alkaline and acidic chemical compounds: gases, liquids and solid minerals. But God-Life, by virtue of the eternal principle of self-completion, endowed matter with two poles, one negative and one positive, one male and one female. Under the colossal force of nature unleashed, these polarities, which normally repel each other, created an organic life form - the first amoeba on Earth. The famous question: "Which came first, the chicken or the egg?" he has his answer right now. Nature created several beings simultaneously at the beginning of organic life on Earth, so that at first they were not born of each other.
What did those first beings do?! Nothing spectacular and yet something very spectacular: they began to live. From a sum of extremely simple observations they began to grow in consciousness and energy. What they acquired in an experience, which we call life, they transmitted to those around them through the means they had, and to the beings born from them they transmitted knowledge through the subconscious. Above all, they transmitted the primordial principles of self-completion, self-generation, and self-awareness.
Few people realize that the tendency to pass on what you know is a primal instinct that leads to Self-awareness. The ultimate goal of communication is precisely the discovery of your divinity, which is why people's revolt against freedom of expression has always been extremely vehement.
I will further explain why individual consciousness is inferior to the collective consciousness of the species. The individual does not exist without the species. All his abilities and knowledge he owes to the subconscious to the greatest extent, and to a much lesser extent to his direct experiences and his conscious. An individual secures his immortality by belonging to a species; the parents do not transmit something to him through the unconscious, but they themselves are transmitted through the unconscious, as a perpetual hope that they will realize their highest aspirations, through the being to whom they gave life. Apart from some deviations of the mind, when the children succeed the parents enjoy as much as their own successes. But the wisest enjoy the successes of the whole human species as their own.
When a child comes to life it is not born out of nothing and it is not at all empty as it is believed. Only his conscious is pure, because his subconscious is as rich as the human species as a whole. Parents don't just pass on a small part of their body to him, they pass on to him an immensity of tendencies called genes. It will be curious for the science of the future to observe those trends which start from the first beings of the earth.
But beyond this Subconscious, created entirely here on Earth, humans contain another and richer knowledge called the Unconscious. The first three powers of divinity: the principle of self-completion, self-generation, and self-consciousness have come to us through this Unconscious. Regardless of where life manifests in the universe, regardless of carbon, silicon, or other structure, all living things contain these three immanent principles. There is no exception, all develop within a community, all give life to the young, ensure that they grow and develop, and all tend to Self-consciousness.

We humans, through our experiences and inherent mistakes, have come very far, we are only one step away from seeing as a whole, as a species, that that God we have always sought is identical to us. The ultimate liberation and glory of man, and generally of every living being in the universe, comes when he comes in contact with his ultimate avatar – Life itself. At that moment, all the past and future experiences of the species of which he is a part, as well as the other life forms that populate the universe now arise. Any fact that happens or is imagined happens for the first time in the history of the universe at the moment when that being thinks it. Do you want to know exactly when the first amoebas appeared on Earth? Now that you think of them!
There are only two possibilities. Either the consciousness of the observer, starting from here and now, is that very point of minimum volume and maximum mass, from which the universe is born through the Big Bang and into which it is then reabsorbed, also observing its path, or the universe is born from nothing and eventually it will disappear forever into nothingness.
He who through meditation overcomes the illusion of time understands that the first possibility is the true one. By elimination in the end only the Self remains!


***

Purpose of life

There are some things on which people have never agreed. And because they did not reach any consensus today, he avoids discussing them. The first and most important on this list is the one regarding the purpose of life. But what could be worse than the conclusion of skeptical philosophers that life has no purpose?... And yet something cannot be without having a purpose. Why would that be?! It can be admitted that our senses deceive us and we see a lot of things distorted, but no one can admit that we are not alive. So, we are alive and sometimes we have to ask ourselves why?
First let's clarify what life is. Is it the same thing as manifestation and that's all? Or can there be both manifested life and unmanifested life? And can consciousness only be of manifested life, or can it also be of unmanifested life? It's funny to me to hear that there are no conditions for life like on Earth anywhere, so it is unlikely that there is still life somewhere in the universe. Aren't we too conceited?! When we glorify the uniqueness of our form and civilization, aren't we doing exactly like any crow that praises its young?!
This tiny segment of life, the manifested one, is the only one in a position to burn our brains with its complexity, let alone the immensity of the possibilities of the unmanifested life...
We cannot agree that pleasure is the goal of life, even from the simple fact that it can only be perceived by its opposite, i.e. by sadness, pain, illness, suffering.
Then should the purpose of life be knowledge? Knowing what and for what? Knowing how to get pleasure? What good is it if by prolonging any pleasure too much in time it becomes awkward and boring? Then the good should be the goal of life? Like pleasure, good can only be perceived after evil.
Thus we could endlessly enumerate everything that comes to mind, without finding any fixed point that can be called the purpose of life... And yet, if it is, life must have a purpose!
Vivekananda said that freedom is the goal of life. In my opinion, this man's understanding is a pinnacle of human knowledge so far, but in manifestation freedom without conscience is a continuous source of disorder and chaos. Freedom can be harmless only when it is not accompanied by power, that is, by manifestation. In the unmanifested life, however, freedom is nonsense. And in manifested life it is impossible and unacceptable. But freedom in the same dimension as the degree of consciousness can be an acceptable thing. But this freedom can only be directly proportional to the lack of necessities. No objects, no passion, no requirements! And then where does the pleasure come from, if it is only an effect?! And if there is no pleasure, what motivation can sustain the action?... What do we see where there is no action? letting go, vegetative spirit, dullness. The freedom to do nothing is, therefore, a monstrosity, the desire to do something is a calamity.
Buddha said that desire is the cause of suffering. So, if you want to suffer, and if you don't want to, you degenerate, and at some point you can no longer maintain your life or you are killed because of the conflicts that arise from the lack of consciousness.
No matter how deep we delve into human philosophy, no matter how much we appeal to our knowledge and that of others, no matter how much we purify experiences and draw conclusions from them, we see that apart from the exhaustion of the mind, we have achieved nothing. And then we say: "God's will be done!" I can't come to any solution!"
But do you think it's that simple?! What can be the will of God?... And look like this, little by little, we reach the real purpose of life. God's will is for us to realize that we are him.
But can we say that we are close to this ideal?! There are of course people who, understanding this, already have an iron will, able to give up their mind, their opinions, their separatist religion to embrace the divine nature, but they are few, and their attitude cannot be transmitted.
It is understood, therefore, what my opinion is regarding the purpose of life: preserving it as much as possible, so that through constant and determined effort its sublimation can be obtained! Do you notice that the attachment to children is sometimes stronger than to our own body? Why?! Because it is as if we handed over the baton to a more rested and younger comrade, to carry it to the finish line, to the absolute. And once with the baton we gave our own life, with all its aspirations. Which at the beginning and especially at the level of consciousness we are in can often go through error, but it is important that the race continues, and the ideal of divinity is never forgotten.
God's will be done!
May little by little, from generation to generation, we become better and less attached to erroneous ways!
Even if we cannot understand what God means, we still have an opinion about what perfection means! There must be a way to overcome the duality of birth-death, joy-sadness, health-disease, good-bad, delight-disgust! Perfection in God's nature cannot be boring! The interest-boredom pair can exist only as long as the birth-death pair exists. Self-consciousness burns everything! We cannot stop until we realize the divine Being!

***

The destiny of a man

The destiny of a man is the sum of the possibilities that he decided to activate from those that the divinity gave equally and infinitely to everyone.
It can be said that God only gave us life and the power of decision.
Philosophy is sometimes cold and implacable, it is quite possible that in what follows you will find almost no warmth of soul.
Therefore, completing this personal quote, very dear to me, I will say that after the moment when the divinity gave us the power of decision, it is no longer responsible at all for what happens to us. From this moment she can no longer intervene directly in our destiny, no matter how fervent our prayers are.
According to me, this is the ultimate wisdom, because otherwise the universe would be a place without justice and balance. If God directly helped the self-obsessed, remembering him only when he reached an impasse, then God would be nothing more than a dangerous weapon in the hands of the unconscious.
Starting from these considerations, destiny is only and only in the hands of man, he decides if he wants to be good or bad, he decides if for his own good he is allowed to step over everything or, on the contrary, he must be attentive to every creature and to any blade of grass.
The area of ​​human possibilities, starting from a narrow environment in which he was born, can reach up to infinite space and flexible time. He can create not only his future, but also his past. The past that once was, activating another series of possibilities, can be replaced by another, in which the errors of the past are no longer found.
In principle this is one of the first decisions of life forms - a person who has not achieved his happiness to disappear, to make room for another form that fulfills his aspirations.
In the current cosmic conditions, the happiness that nourishes man cannot last more than 70-80 years. We exclude here the accidents, the great regenerative force, which stirs up the energies of creation, a possibility which living beings have activated since their beginnings.
In conclusion, in order not to tire the reader's mind too much with a confusing diversity of information, I will paraphrase: all things are as they should be!


***

What is the Self?

When we speak of the Self we need not think at all of religion or mythology, for the Self is exactly what the word says - the source from which everything is born when it manifests and at the same time its shelter when it ceases to manifest.
No doubt it is quite difficult for our mind accustomed to dimensions to conceive of something dimensionless and understand the true nature of the Self. In what follows, I will turn to the most truthful theory about the creation of the universe conceived by man, namely the Big Bang theory. It tells us that many billions of years ago the universe was born from a virtually volumeless but enormous mass fragment in an explosion. Many of you, if you accept this theory, imagine this fragment floating somewhere through dark empty space. You are inclined to see things as if space had already been created, not understanding that the Big Bang not only gave birth to matter, but also to the related space-time. It is an effort that the mind can hardly make, which is why most people give up the effort to understand.
There is not a piece in the gears of wisdom, however small it may seem, that is not important. Understanding is a matter of life and death in the truest sense of the word, for whenever we are born and do not understand enough for the plane we are in it is like a game over, having to take it again and again from the beginning.
Here is what people should know in addition to the Big Bang theory so that their understanding is complete. Space and time do not exist until they are observed, in other words for the universe to be born it needs an observer. That observer is here and now, and it is you. Every manifestation arises from a point considered of enormous mass and infinitesimal volume that is within you and is called Self. All manifestations of life are as you have built them and can be changed as you wish. There is no standard universe, there is only one universe of perceptions, and that is the only true one.
To me it is as clear as can be that the Self means the pure potentiality from which an object is created and at the same time its shelter when it no longer manifests. The center point (or center of gravity) of any object is not in itself, but in the being who observes it. There are no more Selfs, for having no time and dimension he is in you when you observe me, and he is in me when I observe you. Here, in the center of your body, from a point of enormous mass and infinitesimal volume, the universe is created every moment you notice something, and ends when you stop observing.
Knowing this fact and believing it beyond any doubt nothing will prevent you from generating from your Self organic tissues, objects, oceans, planets, etc. All we lack to succeed is faith in Himself as the source of all that we see.
Although it seems paradoxical, all religions urge us to believe in the Self, but in a roundabout way, because to unite with God means to unite with the Self that is in the one who worships his divinity. By the direct or indirect path man reaches Himself, because he cannot reach anywhere else. Any other solution is frivolous, because in infinite time and flexible space it ultimately shows its futility.
The self cannot be located in the body or somewhere in the universe. Although he is everywhere he is nowhere.
Body consciousness is not the same as Self consciousness. In fact the visualization of a point or an organ of the physical body must be avoided because it affects the functions of the instinctive center. If you want to see yourself, view the whole thing! Take in the whole universe in one glance! Go from the point you resembled to the totality you are!

***


Kundalini energy

It goes without saying that any action requires a necessary energy. To move a straw requires a certain type of energy, and to write a book requires another. But in order to become aware of your identity with the Self, how much and what kind of energy do you have to use?! I recommend you to try all types of energy that are in your person's possibilities until the last drop!
I would very much like in what follows to help you understand what Self-awareness means and what unparalleled opportunities for power and fulfillment it can provide. But when at our fingertips is the most powerful source of energy that can be used by the human being, what prevents us from using it?! Here is the answer: misinformation, fear, cowardice and religious interpretations.
Kundalini energy has been extremely maliciously exposed by both religious dogma and science. A great pity, I dare say, because without receiving correct information man has lost a great chance to get rid of his weaknesses by becoming his own master.
Monks confused it with "satan", an illusion with which they "blessed" humanity, scientists could not pass it through their machines, move their needles, psychiatrists considered it a danger to the mind because those who attest they tended to leave the herd of lost sheep and become their own master.
Those in power did not like the idea at all! How would it have been a society made up only of conscious people, masters of their powers and their future?! In it every man should work honestly for the necessities of life. Each should consume only as much as he produces by his labor, and not by cheating his neighbor.
Such a world would of course have been fair to good and honest people, but unacceptable to charlatans! And what did these latter think?... Everything that could please people by itself, without intermediaries and related taxes, should be declared to come from "satan" and only what passes before the altar (sorry, in front of the little table to collect taxes) to be declared as coming from God.

Not long ago at an American university ☆☆☆ an extremely strange experiment was done, designed to help researchers explain what exactly causes people to behave like brutes when they have total power over their neighbors. The exact reason for the experiment was the reports in the American media about the inhuman behavior of the guards on the convicts produced by the war in Iraq.
Thus the teachers and project coordinators chose two teams made up of the most serious and educated students, dividing them into two camps; one was to play the part of the convicts and the other of the guards. All were suggested to play their part according to their real nature and not to shrink from any instinctual manifestation. A suitable location for the project was sought, a former prison if I'm not mistaken, and the two teams were cut off from the rest of the world for an indefinite period of time. The researchers and project managers moved away, deciding to follow the behavior of the two teams through the Big Brother method. They armed themselves with plenty of writing paper and plenty of hard drive space, expecting a long summer. But to their amazement, after a few days they had to stop the "film",
Watching the recorded material, the researchers were forced, first of all, to ask themselves what led those quite educated and serious young people, raised in a healthy environment, in families without trauma and material problems, to reach that almost animal behavior. Until then, the behavior of the torturous guards was explained by the "bad apple theory", that is, it was considered that a person trained in an environment devoid of compassion and full of violence becomes a role model for his colleagues. But this time the researchers were in a position to reject the theory, taking into account the environment from which the young people came and especially their excess of zeal that did not seem at all borrowed from others.
After long deliberations it was concluded that a disposition far stronger than recent education prompted those young people to behave in this way, and they realized that the subconscious mind was responsible for all these mental deviations.
Interpreting this event for myself, I think it would have been wonderful if the initiators of the project, after having presented the recorded material to those who played the role of guards, had urged them to participate in another project, in which isolated from the rest of the people, to reveal that subconscious to be burned into Consciousness. What a surprise both students and teachers would have had!
Here's what I mean:
That subconsciousness that the students manifested is in all the atoms of the human body, but especially at the base of the spine, the place where, in my terminology, "man's storehouse of animality" is located. I admit that this localization is a bit forced, but I find it satisfactory because it explains what yogis and mystics throughout the ages have observed. In what they called the muladhara chakra gather all the basic instincts of life, mostly unconscious and uncontrollable. But the yogis also noticed that in this chakra lies an almost unlimited energy potential, which they called Kundalini. As a further description it has been said to "be the raw and original force of matter," an energy which can create huge forms of matter, even planets, if the Self, the true identity of the living being, is recognized and allowed to act. The formulation has never been done in this way before, to my knowledge, so I take full responsibility for it and tell you that by means of it man can not only build a new planet to live on, but can even recreate the universe as a whole. If you will retort that this can only be a change of perception on the old medium, I will ask you to clarify the beginning or the end of the universe. Can you conceive it if you say that only perception is sovereign?! Who gave birth to the universe and where is this source?! so that I take full responsibility for it and tell you that through it man can not only build himself a new planet to live on, but can even recreate his universe entirely. 

Although I am aware that this understanding is accessible to a very small number of people I will tell you that the universe is born and kept within the self of the Observer/Reader here in front.
That this process of appearance and disappearance of the universe is unprovable, although it is well known that for living beings only personal perception matters, it is not a secret, but at the same time I want to tell you that all the splendours of the universe are within your reach if you become Self-aware .
Before I reveal to you one of the most powerful Kundalini raising exercises, I want to tell you something about this immense energy.
It's no secret that without the right information Kundalini can wreak havoc or send you to the insane asylum for a short period of time. Accounts of this kind can be found in great numbers, therefore before acquiring these enormous powers it is good to surround yourself with true friends and, if possible, connoisseurs of the phenomenon, able to advise you in delicate moments. I assure you that you cannot indefinitely postpone the raising of the Kundalini energy because every individuality must go through this experience on its cosmic journey.
If you decide to enter the fierce war with inertia and change something in your life, you need to know what the chakras mean, what main features they represent, what colors they have, how they rotate and what are the signs that you are evolving in harmony with the universe.
As I told you before, the main problem caused by the raising of the Kundalini energy is that along with it on its way through the chakras, it opens and energizes them, it takes with it and carries into the conscious, i.e. into the brain, all the messes of the subconscious human. I would say even more than that, that Kundalini carries into the consciousness of the individual not only the human subconscious, but also the subconscious of all life forms on Earth from their creation until today. Understand then why the raising of the Kundalini is such a great challenge, for the instincts of all the beasts that dwell in the universe can come into your consciousness as if they belonged to you. Add to all of this the more recent frustrations deposited in each chakra (very powerful precisely because they are recent) and you have as accurate a view as possible of the potentially explosive baggage you need to burn into Consciousness. This Consciousness, when it becomes freed from the consciousness of death and impotence, takes the name of Self-Consciousness. But until it is yours, as it rightly is, you will have to put your furnace of Consciousness, Discernment and Reason to serious work and burn away galaxies of countless illusions and fears. You will have the feeling at first that the Kundalini is giving you much more material than you can burn and you will be about to snap. Then stand up, clench your fists at your sides and shout on your frequency, loud enough to shake the universe: I am the Self and no illusion will ever pass me by. I am the supreme Power of this universe.

But how can this power be made aware and then gradually activated? Through the love of being and doing! This exercise is an example of such love, and will surely convince some people that it is better to die trying than to live like a weed that unconsciously bakes in the sun and will inevitably wither when autumn comes.

Love is therefore the magical force that can change dark perceptions into light reality. Love will never become dogma because it exists only through the feeling you have in you, here and now.
I assure you that you can do more than you think. Heat the furnace of Consciousness and burn away all illusions, for you are the Self and within you is the supreme force of this universe.
Here is the exercise:

From the most ancient times wise people have noticed the existence in the human body of some centers of force which they called chakras. They saw them as a knot or jam that prevented the energy from rising into the Conscious, transforming the brain. Beyond any representation, more or less symbolic, that goes so far as to place the seat of Consciousness above the body, in reality it is only a matter of transforming the commanding instrument of the human being, called the brain.
After going through your minimum series of physical movements, static positions and breathing exercises, which can vary greatly depending on the time, sensations and inner requirements, the first thing you will do on the first day of the week - Monday, is to visualize within you the first chakra in the human body, by its name muladhara. It is represented by a lotus with four deep red petals. (In parentheses be it said, you must know that all these representations of the chakras are relative and the correspondence between their color and the chromatic spectrum of white light is a newer but very good idea). Muladhara is therefore the elemental seat of the subconscious and survival instincts. Vitality is her primary quality and it will be beneficial for you to associate her shape and color with this trait. The Kundalini energy is right inside her, being represented by a snake coiled three and a half times. Of course, it is not about any snake, but the representation is very successful because this energy, like the entire energy of the universe, being vibration, does not move in a straight line, but in specific synapses and undulations. The idea of ​​the snake is also successful in that when it is not raised properly it can produce as great disadvantages as the bite of a venomous snake.

So on Monday visualize the first chakra and ask it to open and light up. Feeling the Kundalini energy moving in it say to it: shine my chakra with kindness and power, shine and encompass with your light more and more around you, grow and enjoy the celebration of life! Always speak to her with warm and loving words as if she were a lover.
After this prelude, which can last depending on the time you have available, from a few seconds to a few minutes, start the actual exercise. After contemplating the unparalleled beauty and brilliance of the four-petaled lotus flower, create within yourself a clockwise rotational movement in which the four petals become four propellers of a turbine. Spin it faster and faster to the point of making the shaft that supports it tremble, as if in danger of breaking, and then with a short, powerful breath raise the energy and consciousness into the second chakra, called svadhisthana, located in the human body a little above the reproductive organs. Here you will see a wonderful lotus flower with six orange petals. As before, after you have the light and its radiance in your eyes, resume that clockwise rotating movement where the six petals become six propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point, and the orange light becomes blinding, with the same short and powerful inhalation enter with energy and consciousness into the third chakra, called manipura, located in the middle of the abdomen, above the navel. Here you will see a wonderful lotus flower with ten yellow petals. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotation movement where the ten petals become ten propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point and the yellow light becomes blinding, with the same short, powerful inhalation raise the energy and consciousness into the fourth chakra, called anahata, located in the human body in the center of the chest, a little to the right of the physical heart. Here you will see a wonderful lotus flower with twelve light green petals, like the vegetation in spring. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotating movement where the twelve petals become twelve propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point and the green light becomes blinding, with the same short and powerful inspiration enter with energy and consciousness the fifth chakra, called vishuddha, located in the neck area where the thyroid and Adam's apple are located. Here you will see a wonderful lotus flower with sixteen azure petals. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotating movement where the sixteen petals become sixteen propellers of a turbine. When the speed reaches an acceptable maximum point and the azure light becomes blinding, with the same short and powerful inhalation you raise the energy and consciousness in the sixth chakra, called ajna, located between the eyebrows but closely connected to the pineal gland. Here you will see a wonderful lotus flower with two dark blue to indigo petals. As before, once you have the light and its glow in your eyes, resume that clockwise rotation motion, in which the two petals turn into two propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point, and the dark blue light becomes blinding, with the same short and powerful inspiration enter with energy and consciousness the seventh chakra, called sahasrara, located where the hair of the head normally whirls, but in closely related to the pituitary gland. Here you will see a wonderful lotus flower with a thousand light purple petals. Sahasrara is not strictly speaking a chakra, because here you feel that you have arrived at that quiet place within yourself that you have always been looking for. You simply feel at home in indestructible union with all that exists. It is the pure sensation of divinity in all its glory. You have no more questions to ask and no wishes to fulfill. You become your own light,
After a few seconds of being in this unparalleled place for now, with the same clockwise rotation, but this time gentle and relaxed, move through each chakra from top to bottom invigorating them with this new light. After you reach the first chakra again, begin the upward climb again, but this time without the frenzy of before. Just visualize the energy rising and falling through each chakra, energizing them. There is no need to stick to strict rules, you can now let your consciousness and Kundalini energy predominantly in certain chakras, which you feel you need to energize more. Let the energy go up and down for a few minutes. Let it, as far as you can, flow freely, confident that this freedom will only bring you benefits.
Return to sahasrara during the day as often as possible, feeling above, untouchable by the cares of this world.
You will benefit more from the awakening of the Kundalini energy if after you have raised it in the sahasrara, on the way down you visualize it as a bright light activating especially in the upper chakras. By intuitively mastering consciousness, purifying ability and love (good thought, good word and good feeling) you will feel more and more peaceful and at peace with all beings in the universe.
If you want, in a more scientific approach, Kundalini is the enormous energy potential located in every human being at the base of the spine, called by physicists antimatter, which through certain practices can be raised to the top of the head, to give birth to an individual sun with an unlimited potential of benefits.
This exercise can be performed sitting on a chair or on the edge of a bed, or, if you master these positions well without feeling strain, in lotus or semilotus.

It goes without saying that on the second day of the week - Tuesday, you will begin this exercise by visualizing the second chakra - svadhishtana, asking it to open and illuminate. Visualizing the Kundalini energy moving in it say to it: shine my chakra with kindness and power, shine and encompass with your light more and more around you, grow and enjoy the celebration of life! Speak to her with the same warm and loving words as if she were a lover, because she also has consciousness and will surely appreciate the warmth of your heart. One by one, Wednesday - manipura, Thursday - anahata, Friday - vishuddha, Saturday - ajna and Sunday - sahasrara, before the actual exercise, visualize each chakra separately, treating it as a lover. The union between them will come naturally.

Let us once again recall the main feature of each chakra, as if it were a nickname. All of our aspirations override some of their properties or subproperties. Open and energized muladhara gives us vitality. Physical health and the instinct for survival are subordinate to the life force. Svadhishtana is responsible for our creativity. The value of the object emerging from our mind or hands is directly proportional to the degree of enlightenment of svadhishtana. Man's most precious work of art – the child, is born from the action and force of this chakra. The two poles of creation mainly meet here, which is why it is sometimes called the chakra of sexuality. Manipura is the seat of personal power. Matter without personal power disintegrates. The molecules of a body are held together by the cohesive force obtained from the activity of this energy node. Anahata is the seat of love. Compassion and gentleness are coordinated from here. When anahata is open and energized the world becomes a friendly place. Every human is studded with an unimaginable network of sensors that feel our feelings when we approach them. If the warmth of the heart does not work, a wall of ice will rise between us and him, preventing communication.
Vishuddha is responsible for expressiveness. The power of persuasion starts here. When vishuddha is open and energized, those around us become receptive to our ideas and patient to listen to us. A significant percentage of a person's response to our requirements lies in the way we pose the problem. The job we are looking for will be easily obtained if the vishuddha is full of energy and light. It is also called the chakra of purification because it has the ability to transform a wide range of gross expressions into subtle expressions.
Ajna is responsible for the colossal force of consciousness. When ajna is open and energized it will be easy to see our enemies, especially the ones within. Potentially dangerous primal instincts are seen and controlled like villains with big posters stuck to them in broad daylight. It is precisely for this capacity that ajna is sometimes called the third eye. Ajna imposes the force of mastery and self-control, therefore it is recommended, as much as possible, to awaken and energize it before others.
Sahasrara is the seat of wisdom. The feeling of union with the All and the inevitable disillusionment of the opponent arises naturally when this magical place is reached through the raising of energy and the awakening of consciousness. When the sahasrara is definitively opened the illusion of a God different from us, harsh, judicial, critical or punitive disappears in this life.
Scientists have not yet agreed on the existence of chakras or Kundalini. They admit that they have not yet discovered any unit of measurement that could prove their existence.
What actually happens by raising the Kundalini energy? A colossal power, similar to atomic energy, feeds the central points of the body, a process following which the brain receives an immensity of suggestions and impressions, a fact that brings it closer to the state of genius.
If scientists could not understand the chakras and the Kundalini energy, they could still recognize the correspondence between the chakras and the color spectrum, as well as evidence of a far-seeing brain.

☆☆☆ Source of this experiment: Debbie Ford - The Shadow Effect

A lot of patience and caution is needed in performing this exercise. You will inevitably go through moments when everything will seem fateful. The vagaries of the mind are truly monstrous. Many times you'll think you've gone to port and you'll find you're wrong. It is possible that the universe at your superconscious request is testing you. Everything around you seems to be conspiring to bring you to your knees... The karmic baggage, deeply influenced by the unconsciousness of our ancestors at the root of the animal kingdom, through the raising of the Kundalini, will be forced to the light and become turbulent. Take breaks when you feel overwhelmed and try to always keep the warmth of your heart burning. Breaks are also necessary to allow the energy to stabilize in the open chakras.


As you will see for yourself this exercise is of inestimable value in favor of Self-Consciousness, that is, the permanent, and often unknown, connection between your being and the Absolute Spirit of life.
Even if from the inherent weakness and doubt that comes into the human being through its physical and mental nourishment you will not be able to practice it every morning as it should ideally be, write down somewhere your promise to return to it as soon as you notice that motivation decreases and happiness dependent only on yourself is a dream that you have forgotten.

Confusion and loss of self-confidence are among the first effects of raising Kundalini energy in the brain. Everything you thought about yourself or the world becomes insignificant. Consciousness expands enormously, and both your own concerns and those of the people around you begin to disgust you. The immense energy within you lifts you like a rocket towards the sky, and the surface you see becomes larger and larger. The general shortcomings of humanity initially push you towards a severe criticism and self-criticism. You feel very guilty in those moments because you realize that you have created the people and objects around you through your thoughts. You would greatly want to isolate yourself from all these errors of your past, but this old and unfriendly world opposes it all. You somehow know that if you succeed, in the unparalleled tranquility of solitude, you will put your thoughts in order and then begin to attract (create) only things and people that help you feel good.

Without raising Kundalini energy in the brain, the animal instincts inherited from our ancestors from the mists of time through genes  will never disappear from our actions. This energy practically modifies the brain - our creative tool. 

By ascending the Kundalini energy you can see the negative side, which is as necessary as the positive side to stay alive, but which, through this exercise and other spiritual practices such as raja yoga and mindfulness, you can keep inactive. Personally I can vouch for these two practices, the ones that have brought a lot of happiness into my life, except when I combined them with judgement and overthinking. 

The one liberated through awareness then has eternal time and infinite space in which to fulfill their dreams. 

***

Be a joy to yourself

 Buddha said: Be a light unto yourself!  I would also add: Be a joy to yourself!  Search deep within your being for reasons of love and self-respect, search among the seemingly small things, for there you will find the greatness of the Divinity that dwells within you!  Don't look at the face the mirror shows you, the headlines or the recognition of people!  Most of those you have met in this life have had little understanding and little concern for evolution.  Recognize that you have done the same, but right now, right now, try to straighten your spine.

 Relatives gave you behavior lessons to which you always seemed incorrect, bosses were always commanding and threatened you more or less veiled, psychologists gave you indications that were more precious, but few followed  close to the truth of your heart.  And this truth is this: all words are a dead letter if your consciousness and energy is stuck in the lower spheres!  Behind leaden gates your soul is locked up and no one can see its tears!  That is why you first of all seek to open the door of these lower planes and try to rise to the higher ones.

 This is how you get to kundalini - the art of turning darkness into light and weakness into strength.  You took this teaching for granted and believed only those who encouraged you to think and flowery words, becoming unwittingly the follower of this monstrous psychological path that terribly confuses the world today.

 Not long ago I read on a social media site an invitation to meet a writer who seemed to promise a lot.  Among those who made comments for and against, the words of a very discouraged man caught my attention, which sounded something like this: "But who teaches me how to regain my self-confidence after the damage done to me by a false master?  "

 I would answer him the following: Only your self can teach you!  But you need a lot of energy to rise from the low world of fear.  Connect with God through this wonderful property called light and accept him as your only master.  Fight for your life, open yourself with love to the whole world, but stop letting the ignorant teach you lessons.  In fact they are nothing but the materialized forms of your weaknesses and ignorance.  Falling at the disposal of the senses is as natural as gravity, but evolving into your true being involves fighting against the current and effort.

 Looking among seemingly small things for self-respect is a very good idea.  Awakening is a shock that cannot be sustained in this world without immense energy.  Don't settle for just a passing impulse;  many people stop there and think they have known Divinity.  The energy that awakened you must always remain active, grow and drive you unswervingly forward.

 I remember at the beginning of my spiritual awakening I could feel the kundalini energy through my spine as if I had been electrocuted.  This is a sure sign that she is ascending to the sun taking shape in the human brain.

 I am not addressing in this article those who have just arrived in the human sub-realm, but I am addressing those who are already prepared, full of pain and tears, those who have known defeat countless times, who have experienced to the point of refusal the embarrassing and the stupid, who have been disappointed  millions of times by the falsity of human society, who have been forsaken by relatives and friends, who have meditated and penetrated into the deepest recesses of nature;  I only address them and I can only help them.

 Be a light unto yourself, in the truest sense of the word, by awakening the kundalini Energy or Living Energy, if you want to call it another way!  Be a joy to yourselves if you have arrived here, for there awaits you the celebration of union with Being, peace and power that you have not found anywhere among the dust of this world.

*********

(fragmente din cartea revizuită)


Cuvânt înainte

Fericirea personală este un lucru, iar legile societății, un altul. De la cea mai fragedă vârstă o forță complexă și ciudată se opune parcă tuturor încercărilor noastre de a ne simți liberi și fericiți. Constrângerile par a nu se mai opri iar la un moment dat sfârșim prin a ne supune. Părinții și oamenii din jurul nostru devin deodată satisfăcuți și ne comunică că am crescut mari și educați. Dar ceea ce ne reprezintă cel mai mult, esența noastră subtilă, eul nostru superior și liber, ce părere are?!
De ce este nevoie să obținem înțelepciunea doar prin propriile noastre greșeli? De ce doar educația prin durere și suferință ne poate trezi la realitate?! De ce nu ar putea să ne ajute și educația prin Conștiință de Sinele nostru superior și liber, așa cum ne îndeamnă cei care îl cunosc deja?
După părerea mea educația prin suferință nu poate conduce decât la teoria fatalității și la idea absurdă că nu putem schimba nimic din legile aspre ale acestui Pământ. Ar fi împotriva Eului meu superior și atotputernic aflat în permanentă conexiune cu Spiritul Absolut al Vieții, chiar și atunci când simțurile nu îl percep, să afirm că aceasta este singura posibilitate! Ar fi o apologie adusă limitării și concepției absolut greșite că legile universului sunt deja trasate iar noi nu avem nimic de făcut decât să ne supunem. Cine să le fi făcut?! Cu ce motiv și de dragul cui?! Ce ar fi putut câștiga acel cineva, Spiritul Vieții, Universul sau Dumnezeu, depinde cum vreți să-i spuneți, trasând unele legi în care suferința să fie apologiată?!
Dragii mei, oare cum am căzut noi oamenii în asemenea iluzii?! Cum am putut să ne torturăm atât timp unul pe altul când am fi putut fi cu adevărat fericiți, luându-ne de mână și trecând împreună peste orice prăpastie?! Ce câștigăm cât ne căutăm doar binele propriei individualități? Ne mirăm că nu durează?! Dar cum ar putea să dureze când prin sabia falsei înțelegeri ne separăm unul de altul printr-o incizie adâncă și dureroasă?!
Este de la sine înțeles că formula „Nu putem” este de neacceptat pentru mine, și cu tot curajul ce-l regăsesc în mine acum, că și cum am pierdut deja tot ce se putea pierde, vă propun în continuare câteva idei care ar putea să vă ajute să obțineți eliberarea de iluzii.


(Unele paradoxuri sau confuzii sunt inevitabile într-o astfel de încercare!)

***

Odă închinată rațiunii


Haideți acum să ne ridicăm pe o vibrație înaltă și să rostim împreună o odă închinată Rațiunii.
Ce prieten de nădejde poate fi ea și cum poate să ne scoată din smârcurile ignoranței! Cum poate ea să ne facă inima să cânte și să ne dezvăluie un univers pașnic și prietenos! E necesar doar un grăunte din aurul Conștienței de Sine și totul se transformă. Spiritul din noi este Alchimistul absolut care transformă plumbul apăsător al sentimentelor negative în aurul iubirii.
Să ne ridicăm vibrația tot mai sus până ce oceanul devine o picătură de apă, iar amintirile dureroase, o furnică privită din spațiul cosmic. Ce durere ar putea ea să ne mai producă când suntem atât de sus?! Nu contează cât de veninoasă a fost, acum e doar o amintire și îi putem găsi o mulțime de circumstanțe atenuante. A fost flămândă, a avut copii de crescut, i-a lipsit conștiința s.a.m.d… Iertate să-i fie toate păcatele!
Căldura inimii noastre să cuprindă viața cu puterea gândului și să nu se oprească până ce nu îmbrățișează întreg universul! Căci cine poate fi rațional confiscând, dacă se poate, toate bunătățile ce îl înconjoară, iar celor din jur să le dee numai pleavă și mătrăgună?! Ce rațiune ar fi în acela care nu vede că fericirea lui poate rezista numai într-o lume unită și armonioasă?!
Haideți așadar să lăudăm împreună valoarea rațiunii și a prieteniei universale! Haideți să ne îmbrățișăm toți deopotrivă, călăi și victime, și să îngropăm pentru totdeauna securea războiului! E loc sub soare pentru iubire infinită între bărbat și femeie, într-o atmosferă tandră și mângâietoare! Cine ne poate opri dacă toți deopotrivă dorim asta?! Ce forța mai mare decât voința noastră unită poate exista în acest univers?! Ce zeu potrivnic ar putea avea putere împotriva noastră, conștienți fiind de Sinele nostru Superior și de posibilitățile noastre nelimitate?! Ce iad înfocat ar putea să ne stea împotriva dacă vom stăpâni împreună toate râurile universului și ne vom aduna într-un singur ocean toate lacrimile pe care le-am vărsat?! Precum un chibrit aruncat în cascada Niagara ar fi toate iadurile închipuite și neînchipuite! Oricărei iluzii care ar îndrăzni să te constrângă ai putea să-i spui atunci: Ai grijă cu cine te pui, ignoranto, eu sunt Sinele Vieții și doar eu hotărăsc ceea ce rămâne și ceea ce dispare.
Sentimentul separării este rațiune?! Moartea este rațiune?! O, nu, cei care gândesc așa sunt atinși de cea mai cumplită irațiune!
Doar Viața care se naște din Sine și se întoarce în Sine este rațiune. Numai eternitatea este cunoaștere iar neînfricarea este vrednică de Cel Viu care o trăiește! Căci Viul din Viu se naște și în Viu se întoarce, iar dragostea îi zămislește copii care îl fac să renască de-a pururi! Rațiune este să vezi că tu ești veșnicul principiu al fiecărui corp, realizat din uniunea masculinului cu femininul, într-o îmbrățișare eternă! Rațiune este să vezi că totul poate fi întors în favoarea ta, iar căldura dragostei te poate însoți zi și noapte. Rațiune este să vezi că ceea ce oamenii numesc moarte este doar o schimbare în viață, și doar propria ta ignoranță și orbire poate să te limiteze.
Cine ar fi putut concepe un univers antiviață?! Când un copil se naște părinții lui îi doresc toate binecuvântările universului, când viața s-a manifestat prima dată oare ce ar fi putut să-i dorească părintele ei absolut, Spiritul vieții?
Iată ce e rațiune: să vezi că Totul se naște dintr-o sămânță și după ce acest Tot crește mare produce iar o sămânță care dă viață în cicluri eterne, iar sămânța când nu mai găsește sol în care să-și înfigă rădăcinile se întoarce în sămânța ei absolută - Spiritul vieții.
Credeți că uitarea vieților trecute este lipsită de rațiune?! O, nu, uitarea este o binecuvântare pentru cel care încă nu și-a realizat identitatea cu Sinele absolut al vieții, dar când va reuși toate bucuriile prin care a trecut acest univers i se vor pune în față ca un covor roșu, peste care este invitat să calce el, Stăpânul.

***

Patru acțiuni esențiale

Ce ar face o inteligență și o putere absolută dacă ar fi pusă în fața realității de a trăi etern? Ce ar face ea ca ziua de azi să nu fie asemeni celei de ieri, evitând plictiseala și rutina care ar putea să o mistuiască?
Iată câteva lucruri pe care le-ar face negreșit.

1) Fără îndoială și-ar crea semeni și o societate. Manifestarea înseamnă extindere, ori posibilitatea de a fi o singură ființă, neînconjurată de nimic, sau chiar Ființa supremă și unică a universului, înconjurată de păpuși, pe care ea le animă prin ațe nevăzute, în cele din urma nu i-ar mai crea nici o bucurie și ar trimite-o într-un iad veșnic. Comparativ cu acest iad, din perspectiva ființei căreia i-a fost interzisă posibilitatea de a uita, cunoscând în același timp ca ea este persoana unică si absolută a universului, iar celelalte doar marionete, iadul inventat de religii ar fi curată distracție. Închipuiți-vă apatia la care ar putea ajunge Ființa Veșnică fără uitarea și surpriza care decurge din ea. Cu adevărat magia maximă a omului este aceea de a-și schimba percepția și vibrația, altminteri lumea noastră așa cum arată este cea mai bună variantă posibilă.

2) Ar elimina dorințele și planificările din perspectiva Ființei absolute, acceptându-le doar pe cele care apar din trăirea vieții acum și aici. Acest lucru este indubitabil observându-se bucuria și surpriza pe care o produc lucrurile mărunte. Scopurile mari sunt susținute de planificări laborioase, care epuizează mintea și introduce fiori reci de frică cu privire la finalitatea lor. Micile bucurii ale vieții precum ar fi îndrăgostirea de o ființă de sex opus sau năzdrăvăniile aparent absurde ale unui copil te umplu însă cu cele mai sublime emoții posibile. Poate cel mai paradoxal aspect al lui Dumnezeu - Absolutul, fapt pe care cei mai mari iluminați l-au observat, dar rareori au îndrăznit să-l exprime, este magia cu care el reușește să se nască în această clipă din sine și totuși să nu aibă un început care să se poată spune ca este punctul lui de plecare. Este un simțământ pe care omul iluminat îl păstrează cu drag în inima sa.

3) Ar accepta posibilitatea accidentului, înțelegând că doar acesta poate răscoli energiile creației, regenerându-le.

4) Și-ar lăsa forma fizică în mâna hazardului, hotărând să nu-și amintească de formele lui trecute, păstrând doar posibilitatea de a-și aminti de natura lui reală prin conștiența de Sine.

***

Avatarul

Cu miliarde de ani în urmă, pe Pământ existau doar compuși chimici alcalini și acizi: gaze, lichide și minerale. Dar Dumnezeu-Viața, în virtutea principiului etern al autocompletării, a înzestrat materia cu doi poli, unul negativ și unul pozitiv, unul masculin și unul feminin. Sub forța colosală a naturii dezlănțuite, aceste polarități, care în mod normal se resping, au creat o formă de viață organică - prima amibă de pe Pământ. Faimoasa întrebare: "Ce a fost mai întâi, oul sau găina?" își are răspunsul chiar acum. Natura a creat mai multe ființe simultan la începutul vieții organice pe Pământ, astfel încât la început nu s-au născut una din cealaltă.

Ce au făcut aceste prime ființe! Nimic spectaculos și totuși ceva foarte spectaculos: au început să trăiască. Pornind de la o sumă de observații extrem de simple, ele au început să crească în conștiință și energie. Ceea ce au dobândit în cadrul unei experiențe, pe care noi o numim viață, au transmis celor din jurul lor prin mijloacele pe care le aveau, iar ființelor născute din ele le-au transmis cunoștințe prin intermediul subconștientului.

Mai presus de toate, au transmis principiile primordiale ale autocompletării, autogenerării și conștiinței de sine.

Puțini sunt cei care realizează că tendința de a transmite ceea ce știi este un instinct primordial care duce la conștiința de sine. Scopul ultim al comunicării este tocmai descoperirea divinității tale, motiv pentru care revolta oamenilor împotriva libertății de exprimare a fost întotdeauna extrem de vehementă.

Voi explica în continuare de ce conștiința individuală este inferioară conștiinței colective a speciei. Individul nu există fără specie. Toate capacitățile și cunoștințele sale le datorează în cea mai mare măsură subconștientului și, într-o măsură mult mai mică, experiențelor sale directe și conștientului său induvidual. Un individ își asigură nemurirea prin apartenența la o specie; părinții nu-i transmit ceva prin inconștient, ci ei înșiși sunt transmiși prin inconștient, ca o speranță perpetuă că își vor realiza cele mai înalte aspirații, prin intermediul ființei căreia i-au dat viață.

În afară de unele deviații ale minții, atunci când copiii reușesc, părinții se bucură la fel de mult ca și de propriile lor succese. Dar cei mai înțelepți se bucură de succesele întregii specii umane ca de ale lor.

Când un copil vine la viață, el nu se naște din nimic și nu este deloc gol, așa cum se crede. Doar conștientul său este pur, pentru că subconștientul său este la fel de bogat ca întreaga specie umană. Părinții nu îi transmit doar o mică parte din corpul lor, ci îi transmit o imensitate de tendințe numite gene. Va fi curios pentru știința viitorului să observe aceste tendințe care pornesc de la primele ființe de pe pământ.

Dar dincolo de acest Subconștient, creat în întregime aici, pe Pământ, oamenii conțin o altă cunoaștere mai bogată, numită Inconștient. Primele trei puteri ale divinității: principiul autocompletării, al autogenerării și al conștiinței de sine au ajuns la noi prin acest Inconștient. Indiferent de locul în care se manifestă viața în univers, indiferent de carbon, siliciu sau altă structură, toate ființele vii conțin aceste trei principii imanente. Nu există nicio excepție, toate se dezvoltă în cadrul unei comunități, toate dau viață celor mici, se asigură că aceștia cresc și se dezvoltă și toate tind spre conștiență de sine.

Noi, oamenii, prin experiențele și greșelile noastre inerente, am ajuns foarte departe, suntem doar la un pas să vedem în ansamblu, ca specie, că acel Dumnezeu pe care l-am căutat dintotdeauna este identic cu noi. Eliberarea și gloria finală a omului, și în genere a oricărei ființe vii din univers survine atunci când ea intră în contact cu avatarul ei suprem – Viața în sine. În acel moment, toate experiențele trecute și viitoare ale speciei din care face parte, precum și al celorlalte forme de viață care populează universul survin acum. Orice fapt petrecut sau imaginat se petrece pentru prima dată în istoria universului în momentul când acea ființă îl gândește. Vreți să știți exact când primele amoebe au apărut pe Pământ? Acum când tu le gândești! Iarăși vă spun că dacă nu ar fi așa ar trebui să explicați începutul sau sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, ceea ce este imposibil.

Nu există decât două posibilități. Ori conștiența observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic.
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele!


***

Scopul vieții

Există unele lucruri asupra cărora oamenii nu au căzut niciodată de acord. Şi fiindcă nu au ajuns la nici un consens astăzi evită să mai discute despre ele. Primul şi cel mai important de pe această listă este cel cu privire la scopul vieţii. Însă ce poate fi mai rău decât concluzia filozofilor sceptici că viaţa nu are nici un scop?... Şi totuşi ceva nu poate să fie fără să aibă un scop. De ce ar fi?! Se poate admite că simţurile ne înşeală şi vedem deformat o mulţime de lucruri, dar că nu suntem vii nimeni nu poate admite. Aşadar, suntem vii şi uneori e cazul să ne întrebăm pentru ce?
Întâi să clarificăm ce este viaţa. Este acelaşi lucru cu manifestarea şi numai atât? Sau poate exista atât viaţă manifestată, cât şi viaţă nemanifestată? Iar conştiinţa poate fi doar a vieţii manifestate, sau poate fi şi a vieţii nemanifestate? Pentru mine e amuzant să aud că nicăieri nu există condiţii de viaţă ca pe Pământ, în consecinţă e puţin probabil să mai existe viaţă undeva în univers. Oare nu suntem prea îngâmfaţi?! Când ne glorificăm unicitatea formei şi a civilizaţiei oare nu facem exact ca orice cioară care îşi laudă puiul său?!
Acest segment minuscul al vieţii, cel manifestat, este el singur în măsură să ne ardă creierii prin complexitatea lui, ce să mai vorbim de imensitatea de posibilităţi ale vieţii nemanifestate…
Nu putem fi de acord că plăcerea este scopul vieţii, măcar şi din simplul fapt că ea nu poate fi percepută decât după opusul ei, adică după tristeţe, durere, boală suferinţă.
Atunci să fie scopul vieţii cunoaşterea? Cunoașterea a ce şi pentru ce? Cunoaşterea felului cum să obţii plăcerea? La ce e bună dacă prin prelungirea prea mult în timp a oricărei plăceri ea devine stingheră şi plictisitoare? Atunci binele să fie scopul vieţii? Ca şi plăcerea binele nu poate fi perceput decât după rău.
Astfel am putea enumera la infinit tot ce ne vine în minte, fără să găsim niciun punct fix care să se poată numi scopul vieţii... Şi totuşi, dacă este, viaţa trebuie să aibă un scop!
Vivekananda spunea că libertatea este scopul vieţii. După părerea mea, înţelegerea acestui om este un vârf al cunoașterii omeneşti de până acum, dar în manifestare libertatea fără conştiinţă este o sursă continuă de dezordine şi haos. Libertatea poate fi inofensivă numai când nu e însoţită de putere, adică de manifestare. În viaţa nemanifestată libertatea însă este un nonsens. Iar în viaţa manifestată este imposibilă şi inacceptabilă. Dar libertatea la aceeaşi dimensiune cu gradul de conştiinţă poate fi un lucru acceptabil. Însă această libertate nu poate fi decât direct proporţională cu lipsa necesităţilor. Fără obiecte, fără pasiune, fără cerinţe! Şi atunci de unde să mai vină plăcerea, dacă ea nu este decât un efect?! Şi dacă nu e plăcere ce motivaţie mai poate întreţine acţiunea?... Ce vedem acolo unde nu există nicio acţiune? Delăsare, spirit vegetativ, abrutizare. Libertatea de a nu face nimic este, aşadar, o monstruozitate, dorinţa de a face ceva este o calamitate.
Buddha a spus că dorinţa este cauza suferinţei. Aşadar, dacă doreşti suferi, iar dacă nu dorești degenerezi, iar la un moment dat nu-ți mai poţi întreţine viața sau eşti ucis din cauza conflictelor pe care le naşte lipsa de conştiinţă.
Oricât am scormoni de adânc în filozofia omenească, oricât am face apel la cunoştinţele noastre şi ale altora, oricât am lua experienţele la purificat şi am extrage concluzii din ele vedem că în afară de epuizarea minţii nu am realizat nimic. Şi atunci spunem: „Facă-se voia lui Dumnezeu! Eu nu pot ajunge la nici o soluţie!”
Dar credeţi că e atât de simplu?! Care poate fi voia lui Dumnezeu?... Și uite așa, încetul cu încetul, ajungem la scopul real al vieţii. Voia lui Dumnezeu este să realizăm că noi suntem el.
Dar putem spune că suntem aproape de acest ideal?! Există desigur oameni care înţelegând asta au deja o voinţă de fier, capabili să renunţe la mintea lor, la opiniile lor, la religia lor separatistă pentru a îmbrăţişa natura divină, dar ei sunt puţini, şi atitudinea lor nu se poate transmite.
Se înţelege, aşadar, care e opinia mea cu privire la scopul vieţii: păstrarea ei cât mai mult posibil, ca prin efort constant şi hotărât să se obţină sublimarea ei! Observați că ataşamentul faţă de copii este uneori mai puternic decât faţă de propriul nostru trup? De ce?! Fiindcă este ca şi cum am fi predat ştafeta unui tovarăş mai odihnit şi mai tânăr, spre a o purta spre finiş, spre absolut. Şi o dată cu ştafeta ne-am dat propria noastră viaţă, cu toate aspiraţiile ei. Care la început şi mai ales la gradul de conștiință în care ne aflăm poate să treacă adesea prin eroare, dar e important că se continuă cursa, şi idealul divinităţii nu este niciodată uitat.
Facă-se dar voia lui Dumnezeu!
Fie ca puţin câte puţin, din generaţie în generaţie, să ajungem tot mai buni şi mai puţin ataşaţi de căi eronate!
Chiar dacă nu putem înțelege ce înseamnă Dumnezeu, avem totuşi o părere despre ceea ce înseamnă perfecţiune! Trebuie să existe o cale de a depăşi dualitatea naştere-moarte, bucurie-tristeţe, sănătate-boală, bine-rău, încântare-dezgust! Perfecţiunea în natura lui Dumnezeu nu poate fi plictisitoare! Perechea interes-plictiseală poate exista numai cât există perechea naştere-moarte. Conștiența de Sine arde totul! Nu ne putem opri până ce nu realizăm Fiinţa divină!

***

Destinul unui om

Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora.
Se poate spune că Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie.
Filozofia este uneori rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi aproape nici un pic de căldură sufletească.
Aşadar, completând acest citat personal, foarte drag mie, voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru, oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre.
După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor.
Pornind de la aceste consideraţii, destinul este numai şi numai în mâna omului, el decide dacă vrea să fie bun sau rău, el decide dacă pentru binele său are voie să calce peste orice sau, din contră, trebuie să fie atent la orice făptură şi la orice fir de iarbă.
Aria posibilităţilor omului, pornind de la un mediul strâmt în care s-a născut, poate ajunge până la spaţiul infinit şi timpul flexibil. El îşi poate crea nu numai viitorul, dar îşi poate crea şi trecutul. Trecutul care a fost cândva, activându-se o altă serie de posibilităţi, se poate înlocui cu altul, în care să nu se mai regăsească erorile de altădată.
În principiu aceasta este una dintre primele decizii ale formelor de viaţă - o persoană care nu şi-a realizat fericirea să dispară, pentru a face loc altei forme care să-i îndeplinească aspiraţiile.
În condiţiile cosmice actuale, fericirea care îl hrănește pe om nu poate să dureze mai mult de 70-80 de ani. Excludem aici accidentele, marea forță regenerativă, care răscolește energiile creație, posibilitate pe care ființele vii și-au activat-o încă de la începuturile lor.
În încheiere, ca să nu obosesc prea mult mintea cititorului cu o diversitatea confuză de informaţii, voi spune parafrazând: toate lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie!


***

Ce este Sinele?

Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă.

Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului concepută de om, anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu multe miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment practic fără volum, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Sunteţi înclinaţi a vedea lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat, neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi a înţelepciunii și liniştii interioare, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri.

Nu există piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea care să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflăm este ca un game over, trebuind să o luăm iarăși și iarăși de la început.

Iată ce ar trebui să mai știe oamenii în plus faţă de teoria Big Bangului ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt așa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și acela este singurul adevărat.

Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici, în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.

Cunoscând acest fapt și crezându-l mai presus de orice îndoială nimic nu te va împiedica să generezi din Sinele tău țesuturi organice, obiecte, oceane, planete, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.

Deși pare paradoxal toate religiile ne îndeamnă spre credința în Sine, dar pe o cale ocolitoare, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție este neserioasă, pentru că în timpul infinit și în spațiul flexibil ea își arată până la urmă deșertăciunea.

Sinele nu poate fi localizat în corp sau undeva în univers. Deși se află pretutindeni el nu se află nicăieri.C

Conștiința corporală nu este același lucru cu conștiința de Sine. De fapt vizualizarea unui punct sau a unui organ al corpul fizic trebuie evitată pentru că afectează funcțiile centrului instinctiv. Dacă vrei să te vezi vizualizează totalitatea! Cuprinde tot universul într-o singura privire! Treci de la punctul cu care te-ai asemănat la totalitatea care ești!


***

Energia Kundalini

Este de la sine știut că orice acțiune presupune o energie necesară. Ca să miști un pai e nevoie de un anumit tip de energie, iar ca să scrii o carte e nevoie de alta. Dar ca să devii conștient de identitatea ta cu Sinele oare câtă și ce fel de energie trebuie să folosești?! Eu îți recomand să încerci toate tipurile de energie care sunt în posibilitățile persoanei tale până la ultima picătură!
Aș vrea foarte mult în cele ce urmează să vă ajut să înțelegeți ce înseamnă conștiința de Sine și ce oportunități inegalabile de putere și împlinire poate ea să ofere. Dar când la îndemâna noastră este cea mai puternică sursă de energie ce poate fi folosită de ființa omenească oare ce ne împiedică să o folosim?! Iată răspunsul: informarea greșită, frica, lașitatea și interpretările religioase.
Energia Kundalini a fost extrem de răuvoitor expusă atât de dogmatica religioasă, cât și de știință. Mare păcat, îndrăznesc să spun, căci neprimind o informare corectă omul a pierdut o mare șansă de a se debarasa de slăbiciunile lui devenind propriul său stăpân.
Monahii au confundat-o cu „satana”, iluzie cu care ei au „binecuvântat” umanitatea, oamenii de știință nu au putut să o treacă prin aparatele lor, să le miște acele, psihiatrii au considerat-o un pericol pentru minte deoarece cei care o atestau aveau tendința să iasă din turma oilor rătăcite, devenind propriul lor stăpân.
Celor care dețineau puterea nu le-a surâs deloc ideea! Cum ar fi fost o societate alcătuită numai din oameni conștienți, stăpâni pe puterile și pe viitorul lor?! În ea fiecare om ar trebui să muncească cinstit pentru necesitățile vieții. Fiecare ar trebui să consume doar atât cât produce prin muncă sa, și nu prin înșelarea aproapelui.
O astfel de lume ar fi fost desigur corectă pentru oamenii buni și cinstiți, dar inacceptabilă pentru șarlatani! Și ce s-au gândit aceștia din urmă?... Tot ce ar putea să-i mulțumească pe oameni reieșind din sine, fără intermediari și taxe aferente, să fie declarat că vine de la „satana” și numai ce trece prin fața altarului (pardon, prin fața măsuței de colectat taxe de fraieri) să fie declarat că vine de la Dumnezeu.

Nu de mult la o universitate americană ☆☆☆ s-a făcut un experiment extrem de ciudat, menit să-i ajute pe cercetători să-și explice ce anume îi determină pe oameni să se comporte ca niște brute atunci când au putere totală asupra aproapelui. Motivul exact al experimentului au fost relatările din media americană cu privire la comportamentul inuman al gardienilor asupra condamnaților produși de războiul din Irak.
Astfel profesorii și coordonatorii proiectului au ales două echipe alcătuite din cei mai serioși și mai educați studenți, împărțindu-i în două tabere; una trebuia să joace rolul condamnaților, iar cealaltă a gardienilor. Tuturor li s-a sugerat să-și joace rolul conform naturii lor reale și să nu facă rabat de la nicio manifestare instinctuală. A fost căutată o locație cât mai potrivită proiectului, dacă nu mă înșel o fostă închisoare, și cele două echipe au fost izolate de tot restul lumii, pentru o perioadă nedeterminată de timp. Cercetătorii și responsabilii proiectului s-au îndepărtat, hotărând să urmărească comportamentul celor două echipe prin metoda Big Brother. S-au înarmat cu multe foi de scris și cu mult spațiu în hard-discuri, așteptându-se la o vară lungă. Dar, spre stupefacția lor, după câteva zile au trebuit să oprească „filmul”, fiindcă cei care fuseseră desemnați să fie gardieni își intraseră atât de bine în rol, încât acțiunea lor asupra celor desemnați să fie prizonieri devenise de-a dreptul inumană.
Vizionând materialul înregistrat, cercetătorii s-au văzut obligați, mai înainte de toate, să se întrebe ce i-a determinat pe acei tineri destul de educați și serioși, crescuți într-un mediu sănătos, în familii fără traume și probleme materiale, să ajungă la acel comportament aproape animalic. Până atunci comportamentul gardienilor torționari se explicase prin „teoria merelor rele”, adică se considerase că o persoană formată într-un mediu lipsit de compasiune și încărcat de violență devine model de urmat pentru colegii săi. Dar de această dată cercetătorii s-au pus în situația de a respinge teoria, luându-se în considerație mediul din care proveneau tinerii și mai ales excesul lor de zel ce nu părea deloc împrumutat de la ceilalți.
După lungi deliberări s-a ajuns la concluzia că o dispoziție mult mai puternică decât educația recentă i-a îndemnat pe acei tineri să se comporte astfel, și au realizat că vinovat de toate aceste deviații mentale este subconștientul.
Interpretând la rândul meu acest eveniment, consider că ar fi fost minunat dacă inițiatorii proiectului, după ce le-ar fi pus în față celor care au jucat rolul gardienilor materialul înregistrat, i-ar fi îndemnat să participe la un alt proiect, în care izolați de restul oamenilor, să se scoată la iveală acel subconștient spre a fi ars în Conștiință. Ce surpriză ar fi avut atât studenții, cât și profesorii!
Iată ce vreau să spun:
Acel subconștient pe care l-au manifestat studenții se află în toți atomii corpului omenesc, dar mai cu seamă la baza coloanei vertebrale, loc unde se află în terminologia mea „depozitul de animalitate al omului.” Admit că această localizare este un pic forțată, dar o consider mulțumitoare, fiindcă astfel se explică ceea ce au observat yoghinii și misticii din toate timpurile. În ceea ce ei au numit chakra muladhara se strâng toate instinctele de bază ale vieții, în cea mai mare parte inconștiente și incontrolabile. Dar tot yoghinii au observat că în această chakră stă un potențial energetic aproape nelimitat, pe care ei l-au numit Kundalini. Ca o descriere suplimentară s-a spus despre ea că „este forța nestrunită și originală a materiei”, o energie care poate crea forme de materie uriașă, chiar și planete, dacă Sinele, adevărata identitate a ființei vii, este recunoscută și lăsată să acționeze. Formularea nu a mai fost niciodată făcută în acest fel, după știința mea, așa încât îmi asum toată răspunderea asupra ei și vă comunic că prin intermediul ei omul nu numai că își poate construi o planetă nouă în care să trăiască, dar își poate chiar recrea universul în totalitate. Dacă veți replica că acest lucru nu poate fi decât o schimbare a percepție pe vechiul suport, vă voi cere să mă lămuriți cu privire la începutul sau sfârșitul universului. Îl puteți concepe dacă afirmați că suverană este numai percepția?! Cine să fi născut universul și unde este această sursă?!
Deși sunt conștient că această înțelegere este accesibilă unui număr foarte mic de oameni vă voi spune că universul se naște și se păstrează în sinele Observatorului/ Cititorului aici de față.
Că acest proces de apariție și dispariție a universului este nedemonstrabil, deși se știe foarte bine că pentru ființele vii doar percepția personală contează, nu e un secret, dar totodată vreau să vă spun că toate splendorile universului sunt la îndemâna voastră dacă deveniți conștienți de Sine.
Înainte de a vă dezvălui unul din cele mai puternice exerciții de ridicare al lui Kundalini, vreau să vă mai spun câte ceva despre această imensă energie.
Nu e niciun secret că în lipsa unei informări corecte Kundalini poate să devasteze sau să vă trimită pentru o scurtă perioadă la spitalul de nebuni. Relatări de acest gen pot fi găsite în număr foarte mare, de aceea înainte de a dobândi aceste puteri enorme este bine să vă înconjurați de prieteni adevărați și, dacă e posibil, de cunoscători ai fenomenului, capabili să vă sfătuiască în momentele delicate. Vă asigur că nu puteți amâna la infinit ridicarea energiei Kundalini deoarece orice individualitate trebuie să treacă în periplul său cosmic prin experiența aceasta.
Dacă veți decide să intrați în asprul război cu inerția și să schimbați ceva în viața voastră, trebuie să știți ce înseamnă chakrele, ce trăsături principale reprezintă, ce culori au, cum se rotesc și care sunt semnele că evoluați în armonie cu universul.
Așa cum v-am mai spus problema principală pe care o provoacă ridicarea energiei Kundalini este că odată cu ea în drumul său în care străbate chakrele, le deschide și le dinamizează, ia cu sine și duce în conștient, adică în creier, toate mizeriile subconștientului omenesc. Eu aș afirma chiar mai mult decât atât, anume că Kundalini duce în conștientul individului nu doar subconștientul omenesc, dar și subconștientul tuturor formelor de viață de pe Pământ de la crearea lor și până astăzi. Înțelegeți așadar de ce ridicarea lui Kundalini este o provocare atât de mare, căci instinctele tuturor fiarelor care locuiesc în univers pot ajunge în conștientul vostru ca și cum v-ar aparține. Adăugați la toate acestea frustrările mai recente depuse în fiecare chakră (foarte puternice tocmai pentru că sunt recente) și veți avea o viziune cât se poate de corectă a bagajului potențial exploziv pe care trebuie să-l ardeți în Conștiință. Această Conștiință, când devine eliberată de conștiința morții și a neputinței, ia numele de Conștiință de Sine. Dar până ce va fi a voastră, așa cum e în drept să fie, va trebui să vă puneți furnalul Conștienței, al Discernământului și al Rațiunii serios la treabă și să ardeți galaxii de iluzii și frici nenumărate. Veți avea senzația la început că Kundalini vă dă mult mai mult material decât puteți voi să ardeți și veți fi pe punctul de a claca. Atunci să vă ridicați în picioare, să strângeți pumnii pe lângă corp și să strigați pe frecvența voastră, tare, încât să se cutremure universul: Eu sunt Sinele și nicio iluzie nu va mai trece vreodată de mine! Eu sunt Puterea supremă a acestui univers! 
Dar cum poate fi conștientizată această putere și apoi încetul cu încetul activată? Prin iubirea de A fi și de A face! Acest exercițiu este un exemplu de astfel de iubire și cu siguranță îi va convinge pe unii oameni că este mai bine să mori încercând decât să trăiești că o buruiană care se coace inconștientă la soare și se va veșteji inevitabil când vine toamna.

Iubirea este așadar forța magică care poate schimba percepțiile întunecate în realitatea luminoasă. Iubirea nu va deveni niciodată dogmă deoarece ea există doar prin simțământul pe care îl ai în tine, aici și acum.
Vă asigur că puteți mai mult decât credeți. Încingeți furnalul Conștienței și ardeți toate iluziile, fiindcă voi sunteți Sinele și în voi este forța supremă a acestui univers.
Iată în continuare exercițiul:

Din cele mai străvechi timpuri oamenii înțelepți au observat existența în corpul uman a unor centre de forță pe care ei le-au numit chakre. Ei le-au văzut asemenea unui nod sau zăgaz care împiedica energia să urce în Conștient, transformând creierul. Dincolo de orice reprezentare, mai mult sau mai puțin simbolică, care merge până acolo încât să plaseze sediul Conștienței deasupra corpului, în realitate nu e vorba decât de transformarea instrumentului de comandă al ființei omenești, numit creier.
După ce v-ați parcurs seria minimă de mișcări fizice, poziții statice și exerciții de respirație, care pot să varieze foarte mult în funcție de timp, senzații și cerințe interioare, primul lucru pe care îl veți face în prima zi a săptămânii – luni, este să vizualizați în voi prima chakră din corpul uman, pe numele ei muladhara. Este reprezentată de un lotus cu patru petale de culoare roșu intens. (În paranteză fie spus, trebuie să știți că toate aceste reprezentări ale chakrelor sunt relative iar corespondența dintre culoarea lor și spectru cromatic al luminii albe este o idee mai nouă dar foarte bună). Muladhara este așadar sediul elementar al subconștientului și al instinctelor de supraviețuire. Vitalitatea este calitatea ei primordială și va fi benefic pentru voi să-i asociați forma și culoarea acestei trăsături. Energia Kundalini se află chiar în interiorul ei, fiind reprezentată de un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate. Desigur nu e vorba de niciun șarpe, dar reprezentarea este foarte reușită fiindcă această energie, ca de altfel întreaga energie a universului, fiind vibrație, nu se mișcă în linie dreaptă, ci în sinapse și ondulații specifice. Ideea de șarpe este reușită și prin faptul că atunci când nu e ridicată corespunzător ea poate produce neajunsuri la fel de mari cu mușcătura unui șarpe veninos.

Așadar luni vizualizați prima chakră și rugați-o să se deschidă și să lumineze. Simțind energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i întotdeauna prin cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită.

După acest preludiu, care poate să dureze în funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție, de la câteva secunde până la câteva minute, începeți exercițiul propriu-zis. După ce ați trecut în vedere frumusețea și strălucirea neasemuită a florii de lotus cu patru petale, creați din sine o mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele patru petale să devină patru elice ale unei turbine. Rotiți-o mai repede și mai repede până spre punctul de a face să tremure axul care o susține, ca și cum ar fi în pericol să se rupă, și atunci cu o respirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în a doua chakră, numită svadhisthana, localizată în corpul uman un pic deasupra organelor de reproducere. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șase petale de culoare portocalie. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șase petale să se transforme în șase elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina portocalie devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a treia, numită manipura, așezată în mijlocul abdomenului, deasupra ombilicului. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu zece petale de culoare galbenă. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele zece petale să se transforme în zece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina galbenă devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a patra, numită anahata, aflată în corpul uman în centrul pieptului, un pic la dreapta inimii fizice. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu doisprezece petale de culoare verde deschis, asemeni vegetației primăvara. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele douăsprezece petale să se transforme în douăsprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina verde devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a cincea, numită vishuddha, situată în zona gâtului unde e localizată tiroida și mărul lui Adam. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șaisprezece petale de culoare albastru celest. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șaisprezece petale să se transforme în șaisprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina albastru celest devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a șasea, numită ajna, situată între sprâncene, dar în strânsă legătură cu glanda pineală. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu două petale de culoare albastru închis, spre indigo. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele două petale să se transforme în două elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina de culoare albastru închis devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a șaptea, numită sahasrara, așezată acolo unde de regulă părul capului face un vârtej, dar în strânsă legătură cu glanda pituitară. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu o mie de petale de culoare violet deschis. Sahasrara nu este în sens strict o chakră, fiindcă aici ai senzația că ai ajuns în acel loc liniștit din tine însuți, pe care l-ai căutat întotdeauna. Te simți pur și simplu acasă în uniune indestructibilă cu tot ce există. Este senzația pură a divinității în toată gloria ei. Nu mai ai nicio întrebare de pus și nicio dorință de îndeplinit. Devii propria ta lumină, cunoscând că tot ce există a pornit din conștiința ta și doar de tine depinde armonia și ordinea întregului univers.
După câteva secunde cât veți sta deocamdată în acest loc inegalabil, cu aceeași mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, dar de această dată blând și relaxat, treceți prin fiecare chakră de sus în jos înviorându-le cu această nouă lumină. După ce veți ajunge iarăși în prima chakră, reîncepeți urcarea în sus, dar de această dată fără frenezia de mai înainte. Vizualizați doar cum energia urcă și coboară prin fiecare chakră, dinamizându-le. Nu e nevoie să vă mai țineți de reguli stricte, puteți de acum să vă lăsați conștiența și energia Kundalini cu preponderență în anumite chakre, pe care voi simțiți că trebuie să le energizați mai cu seamă. Determinați energia să urce și să coboare timp de câteva minute. Lăsați-o, pe cât vă stă în putere, să circule liber, încrezători că această libertate vă va aduce numai beneficii. Senzația de căldură plăcută în creștet și voiciunea aripioarelor energetice din josul omoplaților sunt semne foarte bune.
Reveniți în timpul zilei cât mai des în sahasrara, simțindu-vă deasupra, de neatins de grijile lumii acesteia.
Veți beneficia mai mult de trezirea energiei Kundalini dacă după ce v-ați ridicat-o în sahasrara, în coborâre o veți vizualiza ca o lumină puternică activând în special în chakrele superioare. Stăpânind intuitiv conștiința, capacitatea de purificare și dragostea (gândul bun, cuvântul bun și sentimentul bun) vă veți simți din ce în ce mai liniștiți și împăcați cu toate ființele universului.
Dacă vreți, într-o abordare mai științifică, Kundalini este potențialul energetic enorm localizat în orice ființă umană la baza coloanei vertebrale, denumit de fizicieni antimaterie, care prin anumite practici poate fi ridicat până în creștetul capului, pentru a da naștere unui soare individual cu un potențial nelimitat de beneficii.
Acest exercițiu se poate efectua așezat pe un scaun sau pe marginea unui pat, ori, dacă stăpâniți bine aceste poziții fără să resimțiți încordare, în lotus sau semilotus.

Este de la sine înțeles că în a doua zi a săptămânii – marți, veți începe acest exercițiu cu vizualizarea celei de-a doua chakre - svadhishtana, rugând-o să se deschidă și să lumineze. Vizualizând energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i și ei cu aceleași cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită, deoarece ea are, de asemenea, conștiență și va aprecia cu siguranță căldura inimii voastre. Rând pe rând, miercuri - manipura, joi - anahata, vineri - vishuddha, sâmbătă - ajna și duminică - sahasrara, înaintea exercițiului propriu-zis, vizualizați fiecare chakră în parte, tratând-o ca pe o iubită. Uniunea dintre ele va veni de la sine.

Să ne mai reamintim încă o dată trăsătura principală a fiecărei chakre, ca și cum ar fi un supranume. Toate aspirațiile noastre se substituie unor proprietăți sau subproprietăți ale lor. Deschisă și dinamizată muladhara ne oferă vitalitatea. Sănătatea fizică și instinctul de supraviețuire se supun forței vitale. Svadhishtana este responsabilă de creativitatea noastră. Valoarea obiectului reieșit din mintea sau mâinile noastre este direct proporțională cu gradul de iluminare a lui svadhishtana. Cea mai prețioasă operă de artă a omului – copilul, este născut din acțiunea și forța acestei chakre. Cei doi poli ai creație se întâlnesc cu precădere aici, fapt pentru care uneori este numită chakra sexualității. Manipura este sediul puterii personale. O materie fără putere personală se dezintegrează. Moleculele unui corp sunt ținute împreună de forța de coeziune obținută din activitatea acestui nod energetic. Anahata este sediul iubirii. Compasiunea și blândețea sunt coordonate de aici. Atunci când anahata este deschisă și dinamizată lumea devine un loc prietenos. Fiecare om este împânzit de o rețea inimaginabilă de senzori care ne pipăie sentimentele atunci când ne apropiem de el. Dacă căldura inimii nu lucrează, între noi și el se va ridica un perete de gheață care va împiedica comunicarea.
Vishuddha este responsabilă de expresivitate. Puterea de convingere pornește de aici. Când vishuddha este deschisă și dinamizată, cei din jur devin receptivi la ideile noastre și au răbdare să ne asculte. Un procent semnificativ din răspunsul unei persoane la cerințele noastre constă în felul cum punem problema. Jobul pe care îl căutăm va fi obținut cu ușurință dacă vishuddha este plină de energie și lumină. Mai este denumită și chakra purificării deoarece ea are capacitatea de a transforma o paletă largă de exprimări grosolane în exprimări subtile.
Ajna este responsabilă de forța colosală a conștienței. Când ajna este deschisă și dinamizată va fi ușor să ne vedem dușmanii, mai ales pe cei interiori. Instinctele primordiale potențial periculoase sunt văzute și puse sub control ca niște răufăcători cu afișe mari lipite de ei, ziua în amiaza mare. Tocmai pentru această capacitate ajna uneori mai este denumită al treilea ochi. Ajna impune forța stăpânirii și autocontrolului, de aceea se recomandă, pe cât posibil, trezirea și dinamizarea ei înaintea celorlalte.
Sahasrara este sediul înțelepciunii. Sentimentul uniunii cu Totul și inevitabil eliminarea iluziei oponentului apare de la sine atunci când acest loc feeric este atins prin ridicarea energiei și trezirea conștienței. Când sahasrara este deschisă definitiv iluzia unui Dumnezeu diferit de noi, aspru, justițiar, critic sau punitiv dispare în viața aceasta.
Oamenii de știință nu au căzut încă de acord cu privire la existența chakrelor sau al lui Kundalini. Ei recunosc că nu au descoperit deocamdată nici o unitate de măsură ce ar putea demonstra existența lor.
Ce se întâmplă în fapt prin ridicarea energiei Kundalini? O putere colosală, asemănătoare energiei atomice, alimentează punctele centrale ale organismului, proces în urma căruia creierului primește o imensitate de sugestii și impresii, fapt ce îl apropie de starea de geniu.
Dacă oamenii de știință nu au putut înțelege chakrele și energia Kundalini, ar putea totuși să recunoască corespondența între chakre și spectrul cromatic, precum și dovezile existenței unui creier care vede foarte departe.

☆☆☆ Sursa acestui experiment: Debbie Ford - Efectul umbrei

Este nevoie de foarte multă răbdare și precauție în efectuarea acestui exercițiu. Negreșit veți trece prin momente când totul vi se va părea fatidic. Hățișurile minții sunt cu adevărat monstruoase. De multe ori veți crede că ați ieșit la liman și veți vedea că v-ați înșelat. Este posibil ca universul la cererea voastră supraconștientă să vă pună la încercare. Totul în jurul vostru parcă va complota să vă pună în genunchi... Bagajul karmic, profund influențat de inconștiența strămoșilor noștri de la rădăcina regnului animal, prin ridicarea lui Kundalini, va fi forțat să iasă la lumină și va deveni turbulent. Faceți pauze când vă simțiți covârșiți și încercați să țineți mereu aprinsă căldura inimii. Pauzele sunt necesare şi pentru a permite energiei să se stabilizeze în chakrele deschise. Veți reveni negreșit la efectuarea lui pentru că altminteri vă veți simți ca și cum nu ați avea coloană vertebrală.


După cum veți vedea și singuri acest exercițiu este de o valoare inestimabilă în favoarea Conștiinței de Sine, adică a conexiunii permanente dintre ființa ta și Spiritul Absolut al vieții.
Chiar dacă din slăbiciunea și îndoiala inerentă care vine în ființă omenească prin hrana sa fizică și mentală nu îl veți putea practica în fiecare dimineață, așa cum ar fi ideal să fie, notați-vă undeva promisiunea să reveniți la el de îndată ce veți observa că motivația scade iar fericirea dependentă doar de voi înșivă este un vis pe care l-ați dat uitării.

Derută și pierderea încrederii în sine sunt printre primele efecte ale ridicării energiei Kundalini în creier. Tot ce credeai despre tine sau despre lume devine insignifiant. Conștiința se extinde enorm și atât preocupările tale de până atunci cât și ale oamenilor din jur încep să te dezguste. Imensa energie din tine te ridică ca o rachetă spre cer iar suprafața pe care o vezi devine tot mai mare. Neajunsurile generale ale umanității te împing la început spre o critică și o autocritică cumplită. Te simți foarte vinovat în acele momente deoarece realizezi că tu ai creat oamenii și obiectele din jur prin intermediul gândurile tale. Ai vrea enorm de mult acum să te izolezi de toate aceste erori ale trecutului dar toată această lume veche și neprietenoasă se opune. Știi cumva că dacă vei reuși, în liniștea neasemuită a singurătății, îți vei pune gândurile în ordine și vei începe să atragi apoi înspre tine (să creezi) doar lucruri și persoane care te ajută să te simți bine.

Fără a ridica energia Kundalini în creier instinctele animalice moștenite de la strămoșii noștri din negura timpului prin gene nu vor dispare niciodată din faptele noastre. Această energie practic modifică creierul - instrumentul nostru creator. 

Prin ascensiunea energiei Kundalini vă puteți vedea partea negativă, cea care e necesară la fel de mult că și partea pozitivă pentru a rămâne în viață, dar pe care, prin acest exercițiu și prin alte practici spirituale precum raja yoga și mindfulness, o puteți menține inactivă. Personal pot garanta pentru aceste două practici, cele care au adus foarte multă fericire în viața mea, cu excepția cazurilor când le-am combinat cu judecata și gândirea excesivă. 

Cel eliberat prin cunoaștere are apoi la dispoziție un timp etern și un spatiu infinit în care să-si îndeplinească visele.

***

Fii o bucurie pentru tine însuți

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi măreția Divinității ce te locuiește. Nu te uita la chipul pe care ți-l arată oglinda,  la titluri sau recunoașterea oamenilor! Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, încearcă să-ți îndrepți coloana vertebrală.
Rudele ți-au oferit lecții de comportament la care tu păreai mereu corigent, șefii au fost mai întotdeauna  poruncitori și te-au amenințat mai mult sau mai puțin voalat, psihologii ți-au dat indicații care de care mai prețioase, dar puțini s-au apropiat de adevărul inimii tale. Iar acest adevăr este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia ta este blocată în sferele joase! În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate vedea lacrimile! De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.
Astfel se ajunge la kundalini - arta transformării întunericului în lumină și a slăbiciunii în putere. Ai luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ai crezut doar pe cei care te-au îndemnat spre gândire și cuvinte înflorite, devenind pe nesimțite adeptul acestei monstruoase căi psihologice care zăpăcește cumplit astăzi lumea.
Nu de mult am citit pe un site de socializare o chemare la întâlnirea cu un scriitor care părea să promită foarte multe. Printre cei care făceau comentarii pro și contra mi-a atras atenția cuvintele unui om foarte descurajat care sunau cam așa: „Dar pe mine cine mă învață cum să-mi recapăt încrederea în sine după stricăciunile ce mi le-a făcut un fals maestru?”
I-aș răspunde următoarele: Doar sinele tău te poate învăța! Ai nevoie însă de multă energie ca să te ridici din lumea joasă a fricii. Conectează-te cu Dumnezeu prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt  decât formele materializate ale slăbiciunilor și ignoranței din tine. Căderea la dispoziția simțurilor este la fel de firească ca și gravitația, evoluția spre ființa ta reală presupune însă luptă împotriva curentului.
A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect față de sine este o idee foarte bună. Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mulțumi doar cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și cred că au cunoscut Divinitatea. Energia care te-a trezit trebuie sa rămână mereu activă, să crească și să te conducă neabătut înainte.
Îmi amintesc că la începutul trezirii mele spirituale simțeam energia kundalini prin coloana vertebrală ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că ea urcă spre soarele care se conturează în creierul uman.
Eu nu mă adresez în acest articol celor abia veniți în subregnul uman, ci mă adresez celor deja pregătiți, plini de durere și lacrimi, cei care au cunoscut de nenumărate ori înfrângerea, care au experimentat până la refuz penibilul și stupidul, care au fost dezamăgiți de milioane de ori de falsitatea societății umane, care au fost părăsiți de rude și prieteni, care au meditat și au pătruns în cele mai adânci smârcuri ale firii; doar lor mă adresez și doar pe ei pot să-i ajut. 

Fiți o lumina pentru voi înșivă, în cel mai propriu sens al cuvântului, prin trezirea energie kundalini! Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu le-ați găsit nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.