Drumul spre înțelepciune

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Aș mai adăuga: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de dragoste și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi măreția Divinității ce locuiește în tine! Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la titluri, la diplome sau la recunoașterea oamenilor! Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de evoluție. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă, îndreaptă-ți coloana vertebrală și privește cu hotărâre spre cer! Rudele ți-au oferit mereu lecții de comportament la care tu păreai permanent corigent, șefii au fost mereu poruncitori și te-au amenințat mai mult sau mai puțin voalat, psihologii ți-au dat indicații care de care mai prețioase, dar puțini s-au apropiat de adevărul inimii tale. Iar acest adevăr este următorul: toate cuvintele sunt literă ...

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri.  R ăvășit de neputința de a-mi crea un corp de lumină, iar prin munca cu energia Kundalini, pe fondul nemulțumirii, hăituit de un sentiment monstruos de distrugere și autodistrugere,  această rugăciune a izbucnit din mine ca un vulcan de energie vindecătoare. Am notat-o așa cum mi-a venit în minte chiar în acea clipă și așa am lăsat-o. Am realizat atunci că fără a înlocui instinctele animale, provenind de la strămoșii mei din negura timpului, cu dragostea și căldura conștientă a inimii, nu voi scăpa niciodată de amenințarea animalității, ceea ce pentru conștiință este identic cu haosul sau cu iadul creștin. Ilustrarea făcută în religia creștină este cât se poate de corectă, pentru că așa cum o pot mărturisi cei căzuți în cea mai cruntă depresie, ei simt că își trăiesc viața în iad. Iată rugăciunea: Doamne, vreau să iubesc! Vreau să iubesc şi să vindec, vreau să trăiesc în dragoste! Atât timp am trăit fără iubire, atât timp am tremurat...

(în română, mai jos) What is the Self? When we speak of the Self we need not think of religion or mythology at all, for the Self is exactly what the word says - the wellspring from which everything is born when it manifests and at the same time its shelter when it no longer manifests. No doubt it is quite difficult for our minds accustomed to dimensions to conceive of anything dimensionless and to understand the true nature of the Self. I will now refer to the most truthful theory about the creation of the universe conceived by humans, namely the Big Bang theory. It tells us that many billions of years ago, the universe was born from a practically volumeless fragment but with enormous mass through an explosion. Many of you, if you accept this theory, imagine this fragment floating somewhere in an empty and dark space. You are inclined to see things as if space had already been created, not understanding that the Big Bang not only gave birth to matter, but also to the space-time tha...

Constantin Luntraru  Deryzor  fragmente  * Tatăl şi fiul — Ce te roade fiul meu? rosti Dumnezeu, clătinând din cap în sens cât se poate de metaforic, deoarece, vă dați seama, el nu putea să aibă cap ca toate capetele, în pericol uneori să se spargă. El a fost destul de precaut dintotdeauna și nu s-a afișat niciodată în vreun fel, mai cu seamă cu această ordinară podoabă.  - Iar te văd întunecat de parcă ți-ar face plăcere să suferi. La fel de mult ca soarta fratelui tău mă preocupă soarta ta și dacă aș putea să-ți șterg măcar și pentru o clipă întunecimea din privire aș face orice, numai să nu pun în pericol echilibrul vieții și al universului. Știu că vrei să mă convingi de dreptatea acțiunilor tale... După cum văd iarăși vrei să discutăm pe marginea acestui subiect... Nu vreau să adaug tristețe mai multă inimii tale sfâșiate, suferința ta e cea mai mare pedeapsă pe care ai dăruit-o lumii și cu ea te hrănești zilnic cu nesaț. Spune-mi dar ce te roade, căci văd, după...

Ce știm despre noi cu certitudine? Că existăm, nu-i așa? Deși avem trăsături individuale și fiecare evoluăm în ritmul nostru niciodată nu încetăm a fi. Se pot spune multe despre defectele noastre, dar nimeni, niciodată, nu ne poate contesta calitatea de a fi. Mai mult decât atât, depășind timpul destinat vieții pământești, admitem despre orice tip de entitate, organică sau anorganică, că s-a transformat, spunem că s-a făcut pământ sau pulbere, dar niciodată nu ne trece prin minte să spunem că ea s-a șters definitiv dintre cele care există. Viața ne arată că nimic nu dispare, ci doar se transformă, în consecință cel care era continuă să existe în altă formă, stare sau expresie. Mergând mai departe cu cercetarea, după ce am înțeles cele de mai sus, ne dăm seama că deși în universul acesta totul poate fi măsurat, cântărit și divizat, nu același lucru se poate spune și despre A Fi – Spiritul Suprem. El, Sinele și esența universului este ceea ce înțelepții dintotdeauna au spus că este nenă...

În mod obișnuit oamenii cred că satana este o persoană individuală, având un corp ca toate persoanele, a cărei principală preocupare este să producă suferință oamenilor. Dar oare Isus, folosind acest cuvânt s-a referit cu adevărat la o persoană?! Eu cred că nu, ci mai degrabă la acele instincte ucigașe și animalice transmise prin subconștient de strămoșii noștri din negurile timpului. Acest adversar (diavol, în ebraică) este un dușman cu adevărat perfid, deoarece se află în mintea și în simțurile noastre încă de la naștere, în consecință știe unde să ne atace și cum să ne facă să suferim. Când omul își dă seama că tocmai instinctele lui naturale, atât de importante pentru asigurarea supraviețuirii fizice, îi sunt și cei mai perfizi adversari, conștiința lui trece printr-un moment de ruptură și îndoială, pe care vechii creștini au numit-o pe bună dreptate „noaptea neagră a sufletului”. Este o perioadă plină de ispite și încercări prin care trebuie să trecem cu toții. Aceste încercări po...