A fi una cu Sinele
Ce știm despre noi cu certitudine? Că existăm, nu-i așa? Deși avem trăsături individuale și fiecare evoluăm în ritmul nostru niciodată nu încetăm a fi. Se pot spune multe despre defectele noastre, dar nimeni, niciodată, nu ne poate contesta calitatea de a fi. Mai mult decât atât, depășind timpul destinat vieții pământești, admitem despre orice tip de entitate, organică sau anorganică, că s-a transformat, spunem că s-a făcut pământ sau pulbere, dar niciodată nu ne trece prin minte să spunem că ea s-a șters definitiv dintre cele care există. Viața ne arată că nimic nu dispare, ci doar se transformă, în consecință cel care era continuă să existe în altă formă, stare sau expresie. Mergând mai departe cu cercetarea, după ce am înțeles cele de mai sus, ne dăm seama că deși în universul acesta totul poate fi măsurat, cântărit și divizat, nu același lucru se poate spune și despre A Fi – Spiritul Suprem. El, Sinele și esența universului este ceea ce înțelepții dintotdeauna au spus că este nenă...