Translate

marți, 22 iunie 2021

Esența tuturor învățăturilor spirituale


Scopul suprem al oricărei ființe vii este realizarea formei personale a Ființei absolute.

Prin această realizare diferența între ființa individuală și Ființa absolută se anulează.

Precum s-a mai spus, în univers totul tinde să se compenseze; orice creștere este urmată de o descreștere, orice extremă o revigorează pe cealaltă, o direcție este anulată cu opusul ei, totul și orice tinde să se reașeze în echilibru. Factorul fizic tinde să se compenzeze cu factorul psihic. Când materia fizică abundă psihicul suferă, iar când psihicul exultă materia fizică se diminuează.

Ființa care muncește pentru a-și spori posesiunile materiale ajunge la suferință emoțională, ființa care își slujește interesele spirituale ajunge să dețină din ce în ce mai puțină materie. Încercarea de a le obține pe amândouă în aceeași măsură este absurdă - una o anulează pe cealaltă. Doar stăpânirea factorului psihic poate ține în echilibru ființa. În materia fizică nu se poate avea încredere deoarece aceasta este similară cu dezordinea și haosul.

Omul înțelept nu-și slujește haina ci se slujește pe sine - sufletul. De bună voie el adoptă o viață ascetică. Nu urmărește să-și fericească haina ci să se fericească pe sine.

El renunță conștient la interesul pentru materie și implicit pentru tehnologie, lux și confort de îndată ce observă ca acestea îi adâncesc nefericirea.

Abundența materială și fericirea sunt imposibile împreună. Ființa ascetică tinde spre realizarea formei personale a Ființei absolute unitare, pe când ființa lacomă și dezordonată tinde spre realizarea ființei demonice divizate.

Ființa ascetică întelege că abundența materiala și cuceririle tehnico-științifice o limiteaza, pe când lipsa posesiunilor și simplitatea îi deschid calea spre puteri noi și neobișnuite.

Cele mai importante și primele pe care ea le obține, odată cu realizarea Ființei absolute în formă personală, sunt următoarele:

1.Capacitatea de a se hrăni cu energie cosmică,

2.Capacitatea de a se deplasa cu viteză din ce în ce mai mare, până la instantanee,

3. Capacitatea de a vedea punctele de compensație ale fenomenelor, adică locul în care direcția lor se inversează, pentru a se opri dezechilibrarea universului. Prin această viziune ea poate acționa la momentul oportun pentru a obține diverse avantaje, de la cele mai mărunte până la libertatea și pacea fără întoarcere.

Pentru realizarea unei ființe cu un psihic foarte puternic, demn de Ființa divină, este nevoie de foarte multă opoziție și fricțiune. Această opoziție poate să vină din exterior, în cazul ființelor sociale, și din interior, în cazul asceților retrași. Primii, din păcate, rememorând și creând imagini mentale interminabile, cu care încearcă să se delecteze, își consumă toată energia psihică, devenind inerți, cei de-ai doilea, impunându-și restricții și austerități, își sporesc energia subtilă, creând din ei Ființa divină cu formă personală. Apoi, pe merit și pe dreptate, această ființă își poate alege, necondiționată de nimic, timpul, locurile și persoanele înconjurătoare.