Drumul spre înțelepciune

Se întâmplă un fenomen foarte ciudat cu mine în ultima vreme. Orice fiinţă pe care o întâlnesc îmi pare cunoscută...Nu m-am mai întâlnit niciodată cu ea fizic, dar parcă ne-am mai vorbit şi ne-am mai atins… Să fie vorba de conştiinţa identităţii mele cu toate formele de viaţă? Dacă ar fi aşa m-aş bucura enorm. Aş putea iubi pe oricine ca pe mine însumi şi tot ce aş vrea pentru mine aş vrea pentru orice fiinţă.

Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora.  Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie. Filozofia este rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi nici un pic de căldură sufletească. Completând acest citat personal, foarte drag mie, voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre. După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu-Viața ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el(ea) numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor. Pornind de la aceste consideraţii destinul unui ...