luni, 5 septembrie 2011
2012 sfârșitul lumii?
Toată lumea vorbeşte de 2012 ce de un iminent sfârşit al lumii. Poate sunt semne că omenirea a ajuns la un punct de cotitură şi această ordine a lucrurilor nu mai poate continua aşa. Practic divagaţiile în legătură cu 2012 nu fac decât să amplifice nişte temeri mai vechi ale omului social în legătură cu echilibrul extrem de şubred al lumii sale. Nu cred că cei care propagă ideea de sfârşit al lumii se gândesc neapărat la spulberarea Pământului de pe axul său cosmic, ci mai degrabă se tem de distrugerea vechilor valori care susţin civilizaţia umană.
Cum văd eu lucrurile?... Este adevărat că în curând va veni sfârşitul lumii în care am crescut şi pe care am cunoscut-o . O lume bazată pe competiţie, pe luptă, pe forţă şi autoritate. Simţurile mele îmi spun că vechea lume va pieri curând şi o lume nouă îşi va arăta forma.
Este posibil să fiu contestat cu o mulţime de argumente, la prima impresie, foarte obiective, să se spună că decadenţa a intrat în toate straturile societăţii, că omul a uitat de Dumnezeu şi acum ştie doar de idoli şi bani, că valorile morale şi religioase s-au pierdut cu desăvârşire şi pedeapsa lui Dumnezeu va veni firesc cu cele mai mare calamităţi ce s-ar putea închipui, vrednice de Sodoma şi Gomora.
Dar eu vă spun că e momentul să ne schimbăm părerea despre Dumnezeu, chiar şi despre cel personal, pe care cea mai mare parte a omenirii nu-l poate depăşi, deşi, vă asigur, Dumnezeu este cu mult mai mult decât atâta, şi să nu mai credem că Viaţa, inteligenţa şi justiţia absolută se poate comporta ca un tiran care a absolvit doar câteva clase la o şcoală particulară. E timpul să înţelegem că Dumnezeu este primul dispus să ajute şi el o face cu cât fiinţa vie are nevoie mai mult de ajutorul său.
E adevărat că vechile valori sociale bazate pe autoritatea statului sunt din ce în ce mai sleite de puteri, că aparatul represiv nu mai poate fi susţinut cu fermitatea de altădată de vreme ce informaţia circulă liber, că având un pic de suflet se poate găsi scuze chiar şi celui mai rău dintre oameni sau chiar celui mai sângeros regim…
Nu am să pot în condiţiile de faţă să lărgesc discuţia prea mult, căci poate nu e timpul şi nici locul, tot ce pot este să dau oamenilor un semnal pentru o nouă speranţă şi negreşit pentru o lume mai bună.
Poate noi cei din generaţia această nu vom mai apuca să gustăm prea mult din beneficiile ei, dar ne vom bucura negreşit de ea prin Viaţa din noi care va poposi în altă formă, căci chiar dacă e adevărat că materia trupului se dezintegrează sub bătaia forţelor cosmice şi ale timpului, materia subtilă care alcătuieşte sufletul şi Viaţă este nemăsurabil mai lungă, până la a deveni nemuritoare prin esenţa sa cea mai subtilă.
În ciuda decadenţei de care pare a da dovadă societatea eu simt deja un suflu nou, simt ca şi cum divinitatea şi-ar trimite îngerii şi forţele binelui înspre acest Pământ atât de hăituit de durere şi lacrimi. Fiinţele vii din această lume eu simt că şi-au trăit deja purgatoriul şi curăţenia care se va naşte din conştiinţa lor, atât de greu încercată, va aduce în lume o frumuseţe de nedescris.
Nu ştiu cu exactitate de ce natură va fi această sfinţenie şi frumuseţe, e prea posibil să nu se întrevadă de loc în condiţiile de trai clasice, e prea posibil ca statisticile de peste o sută de ani să arate o diminuare a obiectelor de larg consum faţă de timpurile actuale, dar ce va simţi omul în sufletul său va fi infinit mai luminos decât ce a fost până acum.
Fiinţa umană se apropie de ridicare, în ciuda relicvelor pe care ea încă le mai venerează: victoriile în războaie, luptătorii aprigi şi nemiloşi, arsenalul nuclear şi convenţional, puterea armatelor şi a naţiunilor.
Aţi putea să credeţi că şi eu sunt unul dintre aceia care se grăbeşte să dea cu mătura şi foraşul peste toată experienţa omenirii, peste toată istoria sa, trâmbiţând sus şi tare că totul a fost rău şi trebuie neapărat şters din mintea oamenilor, eventual prin tortură sau spălare de creieri. Nu numai că nu este aşa, dar eu chiar mă aşez în genunchi în faţa celor care au suferit atâtea mii de ani şi apreciez din inimă orice efort şi sacrificiu făcut, căci fără lecţiile istorie noi acum am fi goi şi fără de învăţătură. În fapt eu nu recomand nici un fel de revoltă, indiferent de domeniu, căci ce este ucis cu forţa se întoarce înapoi şi loveşte cu intensitate înzecită.
În curând nu vom mai avea nevoie de paznici plătiţi de noi ca să ne pedepsească atunci când greşim sau facem răutăţi. Prin conştiinţa noastră ne vom fi proprii paznici şi orice om, ştiind care e sarcina lui primordială, va înţelege că trebuie să respecte mediul în care se şlefuieşte conştiinţa. Avem acest Pământ, eu spun incredibil de frumos, trebuie să-l păstrăm aşa până ce divinitatea ne va deschide orizonturi spre locuri şi mai frumoase.
Pe calea voastră de acum înainte veţi avea cu voi permanent gândul meu bun, cuvântul meu de înţelepciune şi îmbărbătare, speranţa vie care s-a născut în mine prin voia lui Dumnezeu, speranţă pe care o dăruiesc mai departe.
Nu fiţi trişti indiferent de cât de grea vi s-ar părea viaţa acum, indiferent de cât de bolnavi şi de slabi vă simţiţi, în curând o lume nouă, obiectivă, fondată pe condiţii cosmice favorabile, va lua locul celei vechi în care v-aţi şlefuit personalitatea şi v-aţi definitivat învăţătura.
