Mai presus de toate energia produce plăcere. Termenul de energie a apărut odată cu ştiinţele mai noi, altminteri din cele mai vechi timpuri şi până astăzi el este cunoscut în primul rând sub numele de "putere". Pentru putere oamenii s-au ucis între ei din cele mai vechi timpuri până astăzi şi pentru putere ei au renunțat la orice raţiune. Dar răsplata pentru cei care a obţinut-o, de la primii şefi de trib până la politicienii actuali a fost pe măsură conducând la o plăcere inegalabilă. S-a dovedit însă mai târziu că deși puterea se poate obține într-o multitudine de feluri nu se poate păstra decât prin dragoste și iertare.
Se ştie că pentru a crea ceva este nevoie de putere, dar puţini ştiu că pentru crearea fiinţelor vii este nevoie de cea mai mare.
Astfel cea mai mare putere pe care poate să şi-o procure omul este puterea de a procrea. Este alimentată direct de la cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră, adică de la Soare. Numai el poate oferi suficientă energie unei materii aparent banale să ia viaţă. Prin el se produce cea mai mare plăcere din lumea noastră. O plăcere în faţa căreia nici un om normal nu i-a rezistat dacă a avut posibilitatea să găsească celălalt pol prin care să şi-o însuşească. Energia raţiunii, prin legile universului, a fost întotdeauna mai mică decât energia creaţiei.
Dacă nu ar fi fost instinctul sexual omul nu ar fi putut face niciodată o analogie între plăcerea maximă pe care poate să o obţină şi existenţa Soarelui.
După fluxul solar următoarea materie care produce plăcere fiinţelor vii este aerul. Oamenii cunosc aerul mai ales ca un element primordial de menţinere a vieţii, dar el are şi un rol extraordinar de eliberare a endorfinelor. Respiraţia, ca şi tendinţa de a procrea, sunt instincte ce se cunosc cel mai bine atunci când lipsesc condiţiile de realizare. Lipsa aerului poate produce cea mai rapidă şi mai dureroasă metodă de distrugere a vieţii, iar cei care au simţit vreodată senzaţia de sufocare v-o pot confirma. Este ciudat, dar energia şi plăcerea pe care o produce aerul se poate verifica numai prin scădere.
Mai departe, următoarea sursă de energie/ plăcere pe scara elementelor esenţiale ale vieţii este furnizată de apă. Nu e cazul să aduc prea multe explicaţii acestui fenomen, oricine a simţit măcar odată ce înseamnă un pahar de apă rece după o sete istovitoare.
După apă urmează hrana. Varietatea de satisfacţii pe care ea o oferă a intrat deja în cunoaşterea curentă, e deja folclor. E un domeniu în care orice ignorant poate fi expert.
Ei bine, dacă ne-am convins deja că energia creează plăcerea consider că ar fi şi mai de folos dacă am şti să o canalizăm spre creaţii conştiente.
Înţelegem că cele mai plăceri sunt instincte, şi dacă sunt instincte înseamnă că nu le putem controla deloc. Dar cum ar fi dacă colosală energie a instinctului sexual ar fi pusă la treabă după voinţa noastră? Dacă rezultatul eliberării de energie nu ar mai fi o fiinţă incontrolabilă şi imprevizibilă deţinând doar o sumă de instincte, şi ar fi o fiinţă în care deja a fost sădită cunoaşterea, ce s-ar întâmpla? - Lumea s-ar schimba şi binele ar putea să guverneze această lume!
Dacă obţinând atenţia şi cunoaşterea omul va putea să coordoneze această imensă sursă de energie ce vine direct de la Soare şi să creeze, atunci răul nu ar mai exista în lume. Practic s-ar putea depăşi dualitatea şi diviziunea materiei ar putea înceta. Existenţa în spirite pure nu ar mai fi doar o închipuire aşa cum este acum!
Subiectul înfrânării creaţiei inconştiente prin intermediul sexului este un subiect pe care ştiinţele esoterice l-au dezbătut asiduu de-a lungul vremii. Minţile iluminate au înţeles că dacă se reuşeşte strângerea acestei inegalabile surse de energie în interior se poate crea tot ce vrei, prin ea orice gând poate deveni realitate, sau, ce este mai important, prin ea se poate crea direct starea de orgasm maxim, fără sprijinul materiei.
Vedeţi, noi trebuie să urmăm o cale foarte lungă şi anevoioasă pentru a putea să punem un gând în practică şi să-i creăm o materialitate. În mod normal avem o energie foarte redusă şi ca să reuşim chiar şi în cele mai mici acţiuni avem nevoie şi de un mare ajutor din partea întâmplării. Dar o fiinţă care a strâns în el energia Soarelui şi nu şi-o mai risipeşte pentru zămislirea unei fiinţe printr-un act sexual poate să creeze ce vrea pentru a se bucura de beatitudine. Tot ce voi doar vă închipuiţi, într-un om care a realizat cunoaşterea, detaşarea şi iubirea, se poate realiza instantaneu. El are la îndemână cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră şi poate realiza fisiunea atomică în el însuşi. Ce se produce în Soare se poate produce şi în corpul său! Fără ceea ce ne transmite Soarele nici o fiinţă vie nu ar putea exista pe Pământ. El ne transmite codul de existenţă. Un om care a învăţat secretul Soarelui o poate face la fel de bine, dar cel mai important este că el se poate recrea pe sine.
Tabelul hidrogenilor al lui Gurdjieff-Uspenski( deşi acesta nu e cel mai potrivit nume), consemnat pentru prima dată în şcoala numită „ A patra cale” - care începe cu H1- simbolul absolutului şi sfârşeşte cu H12288- simbolul celor mai întunecate şi sfâşietoare stări ale materie - dă energiei ce provine din Soare şi întreţine instinctul sexual numele de H12. Aerul este H192, apa este H386, iar hrana obişnuită este H768.
Spre diversitate trebuie să ştiţi că ne mai hrănim cu H24, H48 şi în cazuri excepţionale chiar cu H6, care împreună cu H12 reprezintă ceea ce se numeşte hrana impresiilor, cea mai puternică sursă de energie ce întreţine fiinţele vii.
În continuare vă voi oferi viziunea mea cu privire la toate aceste lucruri. H48 este obţinut prin privirea, ascultarea, pipăirea, mirosirea sau degustarea unei materii. H24 este totuna cu concentrarea şi poate să apară odată cu obţinerea unei atenţii neîntrerupte cu privire la un obiect, un sentiment, o stare. Revelaţia, care e acelaşi lucru cu creaţia sau descoperirea, produce H12. Este o distanţă enormă între H24 şi H12. Revelaţia este un dar care nu se supune dorinţei, de fapt este invers proporţională cu numărul de pasiuni. Un om poate primi starea de recreare pe principiile adevărului numai dacă a murit pentru această lume, iar şuvoiul dorinţelor a încetat. Niciodată nu se poate trece de la H24 la H12 cât concentrarea are o dorinţă materială şi individuală. Îndeplinirea unei dorinţe poate produce cel mult o emoţie pozitivă care se regăseşte sub forma lui H24. Doar emoţiile negative, tocmai pentru că sunt imprevizibile şi brutale pot produce H12, dar această energie arde şi consumă, rareori contribuind la transformarea unei fiinţei adormite într-una conştientă. Totuși, după o pierdere sfâşietoare unii oameni s-au transformat radical.
Cum vă spuneam H12 mai este furnizat de Soare, ca obiect principal ce descoperă lumea în fiecare dimineaţă, smulgând-o din ghearele întunericului, trezind-o la viaţă. Simbolistica umană a folosit adesea această metaforă. H12 este de asemenea energia sexuală, cea prin care se creează cele mai complexe obiecte de pe pământ - fiinţele vii. Fără enorma energie subtilă a lui H12 nici o fiinţă vie nu ar putea fi creată. Cât priveşte şuvoiul dorinţelor, una singură se poate ridica de la H24 la H12. Este dorinţa de realizare a superiorului, de unire cu divinitate, de dăruire necondiţionată voinţei lui Dumnezeu, lăsând-l pe el să acţioneze şi să gândească în locul tău. Nu este o abandonare a raţiunii cum s-ar crede, ci este o detaşare totală de rezultatele inferioare pe care le furnizează materia grosieră. Este o culme a înţelepciunii omeneşti, de neînţeles din păcate pentru cei care nu au putut să-şi controleze niciodată energia provenită din H12. La acest nivel nu mai există nici un fel de pasiune, iar dacă eu am dat greş, de exemplu, să mă stabilesc în această minunată stare a lui H12 este pentru că lumea care m-a creat a turnat în mine foarte multă pasiune. Acesta este obstacolul meu, aceasta este tristeţea mea. Ştiu că până ce nu voi depăşi orice interes faţă de rezultatele acţiunilor şi gândurilor mele nu voi putea să depăşesc starea lui H24 decât sporadic şi efemer. Prin 2010 cineva mi-a spus: „ Ok, e minunat ce ai scris, dar ce nevoie era de cărţi?” Nu prea l-am înţeles! Acum, meditând la cele spuse, cred că dacă aş fi păstrat totul pentru mine aveam şanse mult mai mari să mă transform. Aş fi putut evita multe confuzii şi interpretări greşite!
Revenind la tabelul hidrogenilor, dacă H12 este energia furnizată de revelaţie, atunci H6, maximul energie care poate fi procurată pe pământ, este furnizată de beatitudine. Yoghinii autentici o ating prin starea de samadhi, unele persoane, foarte puţine pe acest pământ, o obţin spontan şi inexplicabil. Este ca o explozie de înţelegere orbitoare, este răspunsul la toate întrebările şi soluţia tuturor dilemelor. O fiinţă stabilită în H6 poate rămâne neatinsă chiar dacă întreg Pământul arde iar Soarele curge de pe cer. O astfel de fiinţă s-ar putea recrea singură cu tot cu lumea ce o înconjoară până la atingerea stării superioare.
Despre H3 şi H1 putem spune deocamdată că sunt energii inaccesibile cunoașterii exprimabile.