Energia Kundalini

(în română, mai jos)

Kundalini energy

It goes without saying that any action requires a necessary energy. To move a straw requires a certain type of energy, and to write a book requires another. But in order to become aware of your identity with the Self, how much and what kind of energy do you have to use?! I recommend you to try all types of energy that are in your person's possibilities until the last drop!

I would very much like in what follows to help you understand what Self-awareness means and what unparalleled opportunities for power and fulfillment it can provide. But when at our fingertips is the most powerful source of energy that can be used by the human being, what prevents us from using it?! Here is the answer: misinformation, fear, cowardice and religious interpretations.

Kundalini energy has been extremely maliciously exposed by both religious dogma and science. A great pity, I dare say, because without receiving correct information man has lost a great chance to get rid of his weaknesses by becoming his own master.

Monks confused it with "satan", an illusion with which they "blessed" humanity, scientists could not pass it through their machines, move their needles, psychiatrists considered it a danger to the mind because those who attest they tended to leave the herd of lost sheep and become their own master.

Those in power did not like the idea at all! How would it have been a society made up only of conscious people, masters of their powers and their future?! In it every man should work honestly for the necessities of life. Each should consume only as much as he produces by his labor, and not by cheating his neighbor.

Such a world would of course have been fair to good and honest people, but unacceptable to charlatans! And what did these latter think?... Everything that could please people by itself, without intermediaries and related taxes, should be declared to come from "satan" and only what passes before the altar (sorry, in front of the little table to collect taxes) to be declared as coming from God.

Not long ago at an American university ☆☆☆ an extremely strange experiment was done, designed to help researchers explain what exactly causes people to behave like brutes when they have total power over their neighbors. The exact reason for the experiment was the reports in the American media about the inhuman behavior of the guards on the convicts produced by the war in Iraq.

Thus the teachers and project coordinators chose two teams made up of the most serious and educated students, dividing them into two camps; one was to play the part of the convicts and the other of the guards. All were suggested to play their part according to their real nature and not to shrink from any instinctual manifestation. A suitable location for the project was sought, a former prison if I'm not mistaken, and the two teams were cut off from the rest of the world for an indefinite period of time. The researchers and project managers moved away, deciding to follow the behavior of the two teams through the Big Brother method. They armed themselves with plenty of writing paper and plenty of hard drive space, expecting a long summer. But to their amazement, after a few days they had to stop the "film",

Watching the recorded material, the researchers were forced, first of all, to ask themselves what led those quite educated and serious young people, raised in a healthy environment, in families without trauma and material problems, to reach that almost animal behavior. Until then, the behavior of the torturous guards was explained by the "bad apple theory", that is, it was considered that a person trained in an environment devoid of compassion and full of violence becomes a role model for his colleagues. But this time the researchers were in a position to reject the theory, taking into account the environment from which the young people came and especially their excess of zeal that did not seem at all borrowed from others.

After long deliberations it was concluded that a disposition far stronger than recent education prompted those young people to behave in this way, and they realized that the subconscious mind was responsible for all these mental deviations.

Interpreting this event for myself, I think it would have been wonderful if the initiators of the project, after having presented the recorded material to those who played the role of guards, had urged them to participate in another project, in which isolated from the rest of the people, to reveal that subconscious to be burned into Consciousness. What a surprise both students and teachers would have had!

Here's what I mean:

That subconsciousness that the students manifested is in all the atoms of the human body, but especially at the base of the spine, the place where, in my terminology, "man's storehouse of animality" is located. I admit that this localization is a bit forced, but I find it satisfactory because it explains what yogis and mystics throughout the ages have observed. In what they called the muladhara chakra gather all the basic instincts of life, mostly unconscious and uncontrollable. But the yogis also noticed that in this chakra lies an almost unlimited energy potential, which they called Kundalini. As a further description it has been said to "be the raw and original force of matter," an energy which can create huge forms of matter, even planets, if the Self, the true identity of the living being, is recognized and allowed to act. The formulation has never been done in this way before, to my knowledge, so I take full responsibility for it and tell you that by means of it man can not only build a new planet to live on, but can even recreate the universe as a whole. If you will retort that this can only be a change of perception on the old medium, I will ask you to clarify the beginning or the end of the universe. Can you conceive it if you say that only perception is sovereign?! Who gave birth to the universe and where is this source?! so that I take full responsibility for it and tell you that through it man can not only build himself a new planet to live on, but can even recreate his universe entirely. 

Although I am aware that this understanding is accessible to a very small number of people I will tell you that the universe is born and kept within the self of the Observer/Reader here in front.

That this process of appearance and disappearance of the universe is unprovable, although it is well known that for living beings only personal perception matters, it is not a secret, but at the same time I want to tell you that all the splendours of the universe are within your reach if you become Self-aware .

Before I reveal to you one of the most powerful Kundalini raising exercises, I want to tell you something about this immense energy.

It's no secret that without the right information Kundalini can wreak havoc or send you to the insane asylum for a short period of time. Accounts of this kind can be found in great numbers, therefore before acquiring these enormous powers it is good to surround yourself with true friends and, if possible, connoisseurs of the phenomenon, able to advise you in delicate moments. I assure you that you cannot indefinitely postpone the raising of the Kundalini energy because every individuality must go through this experience on its cosmic journey.

If you decide to enter the fierce war with inertia and change something in your life, you need to know what the chakras mean, what main features they represent, what colors they have, how they rotate and what are the signs that you are evolving in harmony with the universe.

As I told you before, the main problem caused by the raising of the Kundalini energy is that along with it on its way through the chakras, it opens and energizes them, it takes with it and carries into the conscious, i.e. into the brain, all the messes of the subconscious human. I would say even more than that, that Kundalini carries into the consciousness of the individual not only the human subconscious, but also the subconscious of all life forms on Earth from their creation until today. Understand then why the raising of the Kundalini is such a great challenge, for the instincts of all the beasts that dwell in the universe can come into your consciousness as if they belonged to you. Add to all of this the more recent frustrations deposited in each chakra (very powerful precisely because they are recent) and you have as accurate a view as possible of the potentially explosive baggage you need to burn into Consciousness. This Consciousness, when it becomes freed from the consciousness of death and impotence, takes the name of Self-Consciousness. But until it is yours, as it rightly is, you will have to put your furnace of Consciousness, Discernment and Reason to serious work and burn away galaxies of countless illusions and fears. You will have the feeling at first that the Kundalini is giving you much more material than you can burn and you will be about to snap. Then stand up, clench your fists at your sides and shout on your frequency, loud enough to shake the universe: I am the Self and no illusion will ever pass me by. I am the supreme Power of this universe.

But how can this power be made aware and then gradually activated? Through the love of being and doing! This exercise is an example of such love, and will surely convince some people that it is better to die trying than to live like a weed that unconsciously bakes in the sun and will inevitably wither when autumn comes.

Love is therefore the magical force that can change dark perceptions into light reality. Love will never become dogma because it exists only through the feeling you have in you, here and now.

I assure you that you can do more than you think. Heat the furnace of Consciousness and burn away all illusions, for you are the Self and within you is the supreme force of this universe.

Here is the exercise:

From the most ancient times wise people have noticed the existence in the human body of some centers of force which they called chakras. They saw them as a knot or jam that prevented the energy from rising into the Conscious, transforming the brain. Beyond any representation, more or less symbolic, that goes so far as to place the seat of Consciousness above the body, in reality it is only a matter of transforming the commanding instrument of the human being, called the brain.

After going through your minimum series of physical movements, static positions and breathing exercises, which can vary greatly depending on the time, sensations and inner requirements, the first thing you will do on the first day of the week - Monday, is to visualize within you the first chakra in the human body, by its name muladhara. It is represented by a lotus with four deep red petals. (In parentheses be it said, you must know that all these representations of the chakras are relative and the correspondence between their color and the chromatic spectrum of white light is a newer but very good idea). Muladhara is therefore the elemental seat of the subconscious and survival instincts. Vitality is her primary quality and it will be beneficial for you to associate her shape and color with this trait. The Kundalini energy is right inside her, being represented by a snake coiled three and a half times. Of course, it is not about any snake, but the representation is very successful because this energy, like the entire energy of the universe, being vibration, does not move in a straight line, but in specific synapses and undulations. The idea of ​​the snake is also successful in that when it is not raised properly it can produce as great disadvantages as the bite of a venomous snake.

So on Monday visualize the first chakra and ask it to open and light up. Feeling the Kundalini energy moving in it say to it: shine my chakra with kindness and power, shine and encompass with your light more and more around you, grow and enjoy the celebration of life! Always speak to her with warm and loving words as if she were a lover.

After this prelude, which can last depending on the time you have available, from a few seconds to a few minutes, start the actual exercise. After contemplating the unparalleled beauty and brilliance of the four-petaled lotus flower, create within yourself a clockwise rotational movement in which the four petals become four propellers of a turbine. Spin it faster and faster to the point of making the shaft that supports it tremble, as if in danger of breaking, and then with a short, powerful breath raise the energy and consciousness into the second chakra, called svadhisthana, located in the human body a little above the reproductive organs. Here you will see a wonderful lotus flower with six orange petals. As before, after you have the light and its radiance in your eyes, resume that clockwise rotating movement where the six petals become six propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point, and the orange light becomes blinding, with the same short and powerful inhalation enter with energy and consciousness into the third chakra, called manipura, located in the middle of the abdomen, above the navel. Here you will see a wonderful lotus flower with ten yellow petals. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotation movement where the ten petals become ten propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point and the yellow light becomes blinding, with the same short, powerful inhalation raise the energy and consciousness into the fourth chakra, called anahata, located in the human body in the center of the chest, a little to the right of the physical heart. Here you will see a wonderful lotus flower with twelve light green petals, like the vegetation in spring. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotating movement where the twelve petals become twelve propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point and the green light becomes blinding, with the same short and powerful inspiration enter with energy and consciousness the fifth chakra, called vishuddha, located in the neck area where the thyroid and Adam's apple are located. Here you will see a wonderful lotus flower with sixteen azure petals. As before, after you have seen the light and its brilliance, resume that clockwise rotating movement where the sixteen petals become sixteen propellers of a turbine. When the speed reaches an acceptable maximum point and the azure light becomes blinding, with the same short and powerful inhalation you raise the energy and consciousness in the sixth chakra, called ajna, located between the eyebrows but closely connected to the pineal gland. Here you will see a wonderful lotus flower with two dark blue to indigo petals. As before, once you have the light and its glow in your eyes, resume that clockwise rotation motion, in which the two petals turn into two propellers of a turbine. When the speed reaches a maximum acceptable point, and the dark blue light becomes blinding, with the same short and powerful inspiration enter with energy and consciousness the seventh chakra, called sahasrara, located where the hair of the head normally whirls, but in closely related to the pituitary gland. Here you will see a wonderful lotus flower with a thousand light purple petals. Sahasrara is not strictly speaking a chakra, because here you feel that you have arrived at that quiet place within yourself that you have always been looking for. You simply feel at home in indestructible union with all that exists. It is the pure sensation of divinity in all its glory. You have no more questions to ask and no wishes to fulfill. You become your own light,

After a few seconds of being in this unparalleled place for now, with the same clockwise rotation, but this time gentle and relaxed, move through each chakra from top to bottom invigorating them with this new light. After you reach the first chakra again, begin the upward climb again, but this time without the frenzy of before. Just visualize the energy rising and falling through each chakra, energizing them. There is no need to stick to strict rules, you can now let your consciousness and Kundalini energy predominantly in certain chakras, which you feel you need to energize more. Let the energy go up and down for a few minutes. Let it, as far as you can, flow freely, confident that this freedom will only bring you benefits.

Return to sahasrara during the day as often as possible, feeling above, untouchable by the cares of this world.

You will benefit more from the awakening of the Kundalini energy if after you have raised it in the sahasrara, on the way down you visualize it as a bright light activating especially in the upper chakras. By intuitively mastering consciousness, purifying ability and love (good thought, good word and good feeling) you will feel more and more peaceful and at peace with all beings in the universe.

If you want, in a more scientific approach, Kundalini is the enormous energy potential located in every human being at the base of the spine, called by physicists antimatter, which through certain practices can be raised to the top of the head, to give birth to an individual sun with an unlimited potential of benefits.

This exercise can be performed sitting on a chair or on the edge of a bed, or, if you master these positions well without feeling strain, in lotus or semilotus.

It goes without saying that on the second day of the week - Tuesday, you will begin this exercise by visualizing the second chakra - svadhishtana, asking it to open and illuminate. Visualizing the Kundalini energy moving in it say to it: shine my chakra with kindness and power, shine and encompass with your light more and more around you, grow and enjoy the celebration of life! Speak to her with the same warm and loving words as if she were a lover, because she also has consciousness and will surely appreciate the warmth of your heart. One by one, Wednesday - manipura, Thursday - anahata, Friday - vishuddha, Saturday - ajna and Sunday - sahasrara, before the actual exercise, visualize each chakra separately, treating it as a lover. The union between them will come naturally.

Let us once again recall the main feature of each chakra, as if it were a nickname. All of our aspirations override some of their properties or subproperties. Open and energized muladhara gives us vitality. Physical health and the instinct for survival are subordinate to the life force. Svadhishtana is responsible for our creativity. The value of the object emerging from our mind or hands is directly proportional to the degree of enlightenment of svadhishtana. Man's most precious work of art – the child, is born from the action and force of this chakra. The two poles of creation mainly meet here, which is why it is sometimes called the chakra of sexuality. Manipura is the seat of personal power. Matter without personal power disintegrates. The molecules of a body are held together by the cohesive force obtained from the activity of this energy node. Anahata is the seat of love. Compassion and gentleness are coordinated from here. When anahata is open and energized the world becomes a friendly place. Every human is studded with an unimaginable network of sensors that feel our feelings when we approach them. If the warmth of the heart does not work, a wall of ice will rise between us and him, preventing communication.

Vishuddha is responsible for expressiveness. The power of persuasion starts here. When vishuddha is open and energized, those around us become receptive to our ideas and patient to listen to us. A significant percentage of a person's response to our requirements lies in the way we pose the problem. The job we are looking for will be easily obtained if the vishuddha is full of energy and light. It is also called the chakra of purification because it has the ability to transform a wide range of gross expressions into subtle expressions.

Ajna is responsible for the colossal force of consciousness. When ajna is open and energized it will be easy to see our enemies, especially the ones within. Potentially dangerous primal instincts are seen and controlled like villains with big posters stuck to them in broad daylight. It is precisely for this capacity that ajna is sometimes called the third eye. Ajna imposes the force of mastery and self-control, therefore it is recommended, as much as possible, to awaken and energize it before others.

Sahasrara is the seat of wisdom. The feeling of union with the All and the inevitable disillusionment of the opponent arises naturally when this magical place is reached through the raising of energy and the awakening of consciousness. When the sahasrara is definitively opened the illusion of a God different from us, harsh, judicial, critical or punitive disappears in this life.

Scientists have not yet agreed on the existence of chakras or Kundalini. They admit that they have not yet discovered any unit of measurement that could prove their existence.

What actually happens by raising the Kundalini energy? A colossal power, similar to atomic energy, feeds the central points of the body, a process following which the brain receives an immensity of suggestions and impressions, a fact that brings it closer to the state of genius.

If scientists could not understand the chakras and the Kundalini energy, they could still recognize the correspondence between the chakras and the color spectrum, as well as evidence of a far-seeing brain.

☆☆☆ Source of this experiment: Debbie Ford - The Shadow Effect

A lot of patience and caution is needed in performing this exercise. You will inevitably go through moments when everything will seem fateful. The vagaries of the mind are truly monstrous. Many times you'll think you've gone to port and you'll find you're wrong. It is possible that the universe at your superconscious request is testing you. Everything around you seems to be conspiring to bring you to your knees... The karmic baggage, deeply influenced by the unconsciousness of our ancestors at the root of the animal kingdom, through the raising of the Kundalini, will be forced to the light and become turbulent. Take breaks when you feel overwhelmed and try to always keep the warmth of your heart burning. Breaks are also necessary to allow the energy to stabilize in the open chakras.

As you will see for yourself this exercise is of inestimable value in favor of Self-Consciousness, that is, the permanent, and often unknown, connection between your being and the Absolute Spirit of life.

Even if from the inherent weakness and doubt that comes into the human being through its physical and mental nourishment you will not be able to practice it every morning as it should ideally be, write down somewhere your promise to return to it as soon as you notice that motivation decreases and happiness dependent only on yourself is a dream that you have forgotten.

Confusion and loss of self-confidence are among the first effects of raising Kundalini energy in the brain. Everything you thought about yourself or the world becomes insignificant. Consciousness expands enormously, and both your own concerns and those of the people around you begin to disgust you. The immense energy within you lifts you like a rocket towards the sky, and the surface you see becomes larger and larger. The general shortcomings of humanity initially push you towards a severe criticism and self-criticism. You feel very guilty in those moments because you realize that you have created the people and objects around you through your thoughts. You would greatly want to isolate yourself from all these errors of your past, but this old and unfriendly world opposes it all. You somehow know that if you succeed, in the unparalleled tranquility of solitude, you will put your thoughts in order and then begin to attract (create) only things and people that help you feel good.

Without raising Kundalini energy in the brain, the animal instincts inherited from our ancestors in the mists of time will never disappear from our actions. This energy practically modifies the brain - our creative tool. 

By ascending the Kundalini energy you can see the negative side, which is as necessary as the positive side to stay alive, but which, through this exercise and other spiritual practices such as raja yoga and mindfulness, you can keep inactive. Personally I can vouch for these two practices, the ones that have brought a lot of happiness into my life, except when I combined them with judgement and overthinking. 

The one liberated through awareness then has eternal time and infinite space in which to fulfill their dreams.

PS.

With the evolution of the person in question, this exercise can be simplified to stretching the hands to the side, suggesting detachment from the ground by flight and ascension.

It must become clear to us that there is no other purpose of spiritual practices than union with the higher self through elevation, to establish a stable state of well-being independent of external circumstances.

*

Energia Kundalini

Este de la sine știut că orice acțiune presupune o energie necesară. Ca să miști un pai e nevoie de un anumit tip de energie, iar ca să scrii o carte e nevoie de alta. Dar ca să devii conștient de identitatea ta cu Sinele oare câtă și ce fel de energie trebuie să folosești?! Eu îți recomand să încerci toate tipurile de energie care sunt în posibilitățile persoanei tale până la ultima picătură!
Aș vrea foarte mult în cele ce urmează să vă ajut să înțelegeți ce înseamnă conștiința de Sine și ce oportunități inegalabile de putere și împlinire poate ea să ofere. Dar când la îndemâna noastră este cea mai puternică sursă de energie ce poate fi folosită de ființa omenească oare ce ne împiedică să o folosim?! Iată răspunsul: informarea greșită, frica, lașitatea și interpretările religioase.
Energia Kundalini a fost extrem de răuvoitor expusă atât de dogmatica religioasă, cât și de știință. Mare păcat, îndrăznesc să spun, căci neprimind o informare corectă omul a pierdut o mare șansă de a se debarasa de slăbiciunile lui devenind propriul său stăpân.
Monahii au confundat-o cu „satana”, iluzie cu care ei au „binecuvântat” umanitatea, oamenii de știință nu au putut să o treacă prin aparatele lor, să le miște acele, psihiatrii au considerat-o un pericol pentru minte deoarece cei care o atestau aveau tendința să iasă din turma oilor rătăcite, devenind propriul lor stăpân.
Celor care dețineau puterea nu le-a surâs deloc ideea! Cum ar fi fost o societate alcătuită numai din oameni conștienți, stăpâni pe puterile și pe viitorul lor?! În ea fiecare om ar trebui să muncească cinstit pentru necesitățile vieții. Fiecare ar trebui să consume doar atât cât produce prin muncă sa, și nu prin înșelarea aproapelui.
O astfel de lume ar fi fost desigur corectă pentru oamenii buni și cinstiți, dar inacceptabilă pentru șarlatani! Și ce s-au gândit aceștia din urmă?... Tot ce ar putea să-i mulțumească pe oameni reieșind din sine, fără intermediari și taxe aferente, să fie declarat că vine de la „satana” și numai ce trece prin fața altarului (pardon, prin fața măsuței de colectat taxe de fraieri) să fie declarat că vine de la Dumnezeu.

Nu de mult la o universitate americană ☆☆☆ s-a făcut un experiment extrem de ciudat, menit să-i ajute pe cercetători să-și explice ce anume îi determină pe oameni să se comporte ca niște brute atunci când au putere totală asupra aproapelui. Motivul exact al experimentului au fost relatările din media americană cu privire la comportamentul inuman al gardienilor asupra condamnaților produși de războiul din Irak.
Astfel profesorii și coordonatorii proiectului au ales două echipe alcătuite din cei mai serioși și mai educați studenți, împărțindu-i în două tabere; una trebuia să joace rolul condamnaților, iar cealaltă a gardienilor. Tuturor li s-a sugerat să-și joace rolul conform naturii lor reale și să nu facă rabat de la nicio manifestare instinctuală. A fost căutată o locație cât mai potrivită proiectului, dacă nu mă înșel o fostă închisoare, și cele două echipe au fost izolate de tot restul lumii, pentru o perioadă nedeterminată de timp. Cercetătorii și responsabilii proiectului s-au îndepărtat, hotărând să urmărească comportamentul celor două echipe prin metoda Big Brother. S-au înarmat cu multe foi de scris și cu mult spațiu în hard-discuri, așteptându-se la o vară lungă. Dar, spre stupefacția lor, după câteva zile au trebuit să oprească „filmul”, fiindcă cei care fuseseră desemnați să fie gardieni își intraseră atât de bine în rol, încât acțiunea lor asupra celor desemnați să fie prizonieri devenise de-a dreptul inumană.
Vizionând materialul înregistrat, cercetătorii s-au văzut obligați, mai înainte de toate, să se întrebe ce i-a determinat pe acei tineri destul de educați și serioși, crescuți într-un mediu sănătos, în familii fără traume și probleme materiale, să ajungă la acel comportament aproape animalic. Până atunci comportamentul gardienilor torționari se explicase prin „teoria merelor rele”, adică se considerase că o persoană formată într-un mediu lipsit de compasiune și încărcat de violență devine model de urmat pentru colegii săi. Dar de această dată cercetătorii s-au pus în situația de a respinge teoria, luându-se în considerație mediul din care proveneau tinerii și mai ales excesul lor de zel ce nu părea deloc împrumutat de la ceilalți.
După lungi deliberări s-a ajuns la concluzia că o dispoziție mult mai puternică decât educația recentă i-a îndemnat pe acei tineri să se comporte astfel, și au realizat că vinovat de toate aceste deviații mentale este subconștientul.
Interpretând la rândul meu acest eveniment, consider că ar fi fost minunat dacă inițiatorii proiectului, după ce le-ar fi pus în față celor care au jucat rolul gardienilor materialul înregistrat, i-ar fi îndemnat să participe la un alt proiect, în care izolați de restul oamenilor, să se scoată la iveală acel subconștient spre a fi ars în Conștiință. Ce surpriză ar fi avut atât studenții, cât și profesorii!
Iată ce vreau să spun:
Acel subconștient pe care l-au manifestat studenții se află în toți atomii corpului omenesc, dar mai cu seamă la baza coloanei vertebrale, loc unde se află în terminologia mea „depozitul de animalitate al omului.” Admit că această localizare este un pic forțată, dar o consider mulțumitoare, fiindcă astfel se explică ceea ce au observat yoghinii și misticii din toate timpurile. În ceea ce ei au numit chakra muladhara se strâng toate instinctele de bază ale vieții, în cea mai mare parte inconștiente și incontrolabile. Dar tot yoghinii au observat că în această chakră stă un potențial energetic aproape nelimitat, pe care ei l-au numit Kundalini. Ca o descriere suplimentară s-a spus despre ea că „este forța nestrunită și originală a materiei”, o energie care poate crea forme de materie uriașă, chiar și planete, dacă Sinele, adevărata identitate a ființei vii, este recunoscută și lăsată să acționeze. Formularea nu a mai fost niciodată făcută în acest fel, după știința mea, așa încât îmi asum toată răspunderea asupra ei și vă comunic că prin intermediul ei omul nu numai că își poate construi o planetă nouă în care să trăiască, dar își poate chiar recrea universul în totalitate. Dacă veți replica că acest lucru nu poate fi decât o schimbare a percepție pe vechiul suport, vă voi cere să mă lămuriți cu privire la începutul sau sfârșitul universului. Îl puteți concepe dacă afirmați că suverană este numai percepția?! Cine să fi născut universul și unde este această sursă?!
Deși sunt conștient că această înțelegere este accesibilă unui număr foarte mic de oameni vă voi spune că universul se naște și se păstrează în sinele Observatorului/ Cititorului aici de față.
Că acest proces de apariție și dispariție a universului este nedemonstrabil, deși se știe foarte bine că pentru ființele vii doar percepția personală contează, nu e un secret, dar totodată vreau să vă spun că toate splendorile universului sunt la îndemâna voastră dacă deveniți conștienți de Sine.
Înainte de a vă dezvălui unul din cele mai puternice exerciții de ridicare al lui Kundalini, vreau să vă mai spun câte ceva despre această imensă energie.
Nu e niciun secret că în lipsa unei informări corecte Kundalini poate să devasteze sau să vă trimită pentru o scurtă perioadă la spitalul de nebuni. Relatări de acest gen pot fi găsite în număr foarte mare, de aceea înainte de a dobândi aceste puteri enorme este bine să vă înconjurați de prieteni adevărați și, dacă e posibil, de cunoscători ai fenomenului, capabili să vă sfătuiască în momentele delicate. Vă asigur că nu puteți amâna la infinit ridicarea energiei Kundalini deoarece orice individualitate trebuie să treacă în periplul său cosmic prin experiența aceasta.
Dacă veți decide să intrați în asprul război cu inerția și să schimbați ceva în viața voastră, trebuie să știți ce înseamnă chakrele, ce trăsături principale reprezintă, ce culori au, cum se rotesc și care sunt semnele că evoluați în armonie cu universul.
Așa cum v-am mai spus problema principală pe care o provoacă ridicarea energiei Kundalini este că odată cu ea în drumul său în care străbate chakrele, le deschide și le dinamizează, ia cu sine și duce în conștient, adică în creier, toate mizeriile subconștientului omenesc. Eu aș afirma chiar mai mult decât atât, anume că Kundalini duce în conștientul individului nu doar subconștientul omenesc, dar și subconștientul tuturor formelor de viață de pe Pământ de la crearea lor și până astăzi. Înțelegeți așadar de ce ridicarea lui Kundalini este o provocare atât de mare, căci instinctele tuturor fiarelor care locuiesc în univers pot ajunge în conștientul vostru ca și cum v-ar aparține. Adăugați la toate acestea frustrările mai recente depuse în fiecare chakră (foarte puternice tocmai pentru că sunt recente) și veți avea o viziune cât se poate de corectă a bagajului potențial exploziv pe care trebuie să-l ardeți în Conștiință. Această Conștiință, când devine eliberată de conștiința morții și a neputinței, ia numele de Conștiință de Sine. Dar până ce va fi a voastră, așa cum e în drept să fie, va trebui să vă puneți furnalul Conștienței, al Discernământului și al Rațiunii serios la treabă și să ardeți galaxii de iluzii și frici nenumărate. Veți avea senzația la început că Kundalini vă dă mult mai mult material decât puteți voi să ardeți și veți fi pe punctul de a claca. Atunci să vă ridicați în picioare, să strângeți pumnii pe lângă corp și să strigați pe frecvența voastră, tare, încât să se cutremure universul: Eu sunt Sinele și nicio iluzie nu va mai trece vreodată de mine! Eu sunt Puterea supremă a acestui univers! Eu sunt!
Iubirea este răspunsul meu la toate întrebările. Ea este forța magică care poate schimba percepțiile întunecate în realitatea luminoasă. Iubirea nu va deveni niciodată dogmă deoarece ea există doar prin simțământul pe care îl ai în tine, aici și acum.
Vă asigur că puteți mai mult decât credeți. Încingeți furnalul Conștienței și ardeți toate iluziile, fiindcă voi sunteți Sinele și în voi este forța supremă a acestui univers.
Iată în continuare exercițiul:

Din cele mai străvechi timpuri oamenii înțelepți au observat existența în corpul uman a unor centre de forță pe care ei le-au numit chakre. Ei le-au văzut asemenea unui nod sau zăgaz care împiedica energia să urce în Conștient, transformând creierul. Dincolo de orice reprezentare, mai mult sau mai puțin simbolică, care merge până acolo încât să plaseze sediul Conștienței deasupra corpului, în realitate nu e vorba decât de transformarea instrumentului de comandă al ființei omenești, numit creier.
După ce v-ați parcurs seria minimă de mișcări fizice, poziții statice și exerciții de respirație, care pot să varieze foarte mult în funcție de timp, senzații și cerințe interioare, primul lucru pe care îl veți face în prima zi a săptămânii – luni, este să vizualizați în voi prima chakră din corpul uman, pe numele ei muladhara. Este reprezentată de un lotus cu patru petale de culoare roșu intens. Este sediul elementar al subconștientului și al instinctelor de supraviețuire. Vitalitatea este calitatea ei primordială și va fi benefic pentru voi să-i asociați forma și culoarea acestei trăsături. Energia Kundalini se află chiar în interiorul ei, fiind reprezentată de un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate. Desigur nu e vorba de niciun șarpe, dar reprezentarea este foarte reușită fiindcă această energie, ca de altfel întreaga energie a universului, fiind vibrație, nu se mișcă în linie dreaptă, ci în sinapse și ondulații specifice. Ideea de șarpe este reușită și prin faptul că atunci când nu e ridicată corespunzător ea poate produce neajunsuri cel puțin echivalente cu mușcătura unui șarpe veninos.

Așadar luni vizualizați prima chakră și rugați-o să se deschidă și să lumineze. Simțind energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i întotdeauna prin cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită.

După acest preludiu, care poate să dureze în funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție, de la câteva secunde până la câteva minute, începeți exercițiul propriu-zis. După ce ați trecut în vedere frumusețea și strălucirea neasemuită a florii de lotus cu patru petale, creați din sine o mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele patru petale să devină patru elice ale unei turbine. Rotiți-o mai repede și mai repede până spre punctul de a face să tremure axul care o susține, ca și cum ar fi în pericol să se rupă, și atunci cu o respirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în a doua chakră, numită svadhisthana, localizată în corpul uman un pic deasupra organelor de reproducere. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șase petale de culoare portocalie. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șase petale să se transforme în șase elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina portocalie devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a treia, numită manipura, așezată în mijlocul abdomenului, deasupra ombilicului. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu zece petale de culoare galbenă. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele zece petale să se transforme în zece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina galbenă devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a patra, numită anahata, aflată în corpul uman în centrul pieptului, un pic la dreapta inimii fizice. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu doisprezece petale de culoare verde deschis, asemeni vegetației primăvara. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele douăsprezece petale să se transforme în douăsprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina verde devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a cincea, numită vishuddha, situată în zona gâtului unde e localizată tiroida și mărul lui Adam. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șaisprezece petale de culoare albastru celest. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șaisprezece petale să se transforme în șaisprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina albastru celest devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a șasea, numită ajna, situată între sprâncene, dar în strânsă legătură cu glanda pineală. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu două petale de culoare albastru închis, spre indigo. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele două petale să se transforme în două elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina de culoare albastru închis devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a șaptea, numită sahasrara, așezată acolo unde de regulă părul capului face un vârtej, dar în strânsă legătură cu glanda pituitară. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu o mie de petale de culoare violet deschis. Sahasrara nu este în sens strict o chakră, fiindcă aici ai senzația că ai ajuns în acel loc liniștit din tine însuți, pe care l-ai căutat întotdeauna. Te simți pur și simplu acasă în uniune indestructibilă cu tot ce există. Este senzația pură a divinității în toată gloria ei. Nu mai ai nicio întrebare de pus și nicio dorință de îndeplinit. Devii propria ta lumină, cunoscând că tot ce există a pornit din conștiința ta și doar de tine depinde armonia și ordinea întregului univers.
După câteva secunde cât veți sta deocamdată în acest loc inegalabil, cu aceeași mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, dar de această dată blând și relaxat, treceți prin fiecare chakră de sus în jos înviorându-le cu această nouă lumină. După ce veți ajunge iarăși în prima chakră, reîncepeți urcarea în sus, dar de această dată fără frenezia de mai înainte. Vizualizați doar cum energia urcă și coboară prin fiecare chakră, dinamizându-le. Nu e nevoie să vă mai țineți de reguli stricte, puteți de acum să vă lăsați conștiența și energia Kundalini cu preponderență în anumite chakre, pe care voi simțiți că trebuie să le energizați mai cu seamă. Determinați energia să urce și să coboare timp de câteva minute. Lăsați-o, pe cât vă stă în putere, să circule liber, încrezători că această libertate vă va aduce numai beneficii. Senzația de căldură plăcută în creștet și voiciunea aripioarelor energetice din josul omoplaților sunt semne foarte bune.
Reveniți în timpul zilei cât mai des în sahasrara, simțindu-vă deasupra, de neatins de grijile lumii acesteia.
Veți beneficia mai mult de trezirea energiei Kundalini dacă după ce v-ați ridicat-o în sahasrara, în coborâre o veți vizualiza ca o lumină puternică activând în special în chakrele superioare. Stăpânind intuitiv conștiința, capacitatea de purificare și dragostea (gândul bun, cuvântul bun și sentimentul bun) vă veți simți din ce în ce mai liniștiți și împăcați cu toate ființele universului.
Dacă vreți, într-o abordare mai științifică, Kundalini este potențialul energetic enorm localizat în orice ființă umană la baza coloanei vertebrale, denumit de fizicieni antimaterie, care prin anumite practici poate fi ridicat până în creștetul capului, pentru a da naștere unui soare individual cu un potențial nelimitat de beneficii.
Acest exercițiu se poate efectua așezat pe un scaun sau pe marginea unui pat, ori, dacă stăpâniți bine aceste poziții fără să resimțiți încordare, în lotus sau semilotus.

Este de la sine înțeles că în a doua zi a săptămânii – marți, veți începe acest exercițiu cu vizualizarea celei de-a doua chakre - svadhishtana, rugând-o să se deschidă și să lumineze. Vizualizând energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i și ei cu aceleași cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită, deoarece ea are, de asemenea, conștiență și va aprecia cu siguranță căldura inimii voastre. Rând pe rând, miercuri - manipura, joi - anahata, vineri - vishuddha, sâmbătă - ajna și duminică - sahasrara, înaintea exercițiului propriu-zis, vizualizați fiecare chakră în parte, tratând-o ca pe o iubită. Uniunea dintre ele va veni de la sine.

Să ne mai reamintim încă o dată trăsătura principală a fiecărei chakre, ca și cum ar fi un supranume. Toate aspirațiile noastre se substituie unor proprietăți sau subproprietăți ale lor. Deschisă și dinamizată muladhara ne oferă vitalitatea. Sănătatea fizică și instinctul de supraviețuire se supun forței vitale. Svadhishtana este responsabilă de creativitatea noastră. Valoarea obiectului reieșit din mintea sau mâinile noastre este direct proporțională cu gradul de iluminare a lui svadhishtana. Cea mai prețioasă operă de artă a omului – copilul, este născut din acțiunea și forța acestei chakre. Cei doi poli ai creație se întâlnesc cu precădere aici, fapt pentru care uneori este numită chakra sexualității. Manipura este sediul puterii personale. O materie fără putere personală se dezintegrează. Moleculele unui corp sunt ținute împreună de forța de coeziune obținută din activitatea acestui nod energetic. Anahata este sediul iubirii. Compasiunea și blândețea sunt coordonate de aici. Atunci când anahata este deschisă și dinamizată lumea devine un loc prietenos. Fiecare om este împânzit de o rețea inimaginabilă de senzori care ne pipăie sentimentele atunci când ne apropiem de el. Dacă căldura inimii nu lucrează, între noi și el se va ridica un perete de gheață care va împiedica comunicarea.
Vishuddha este responsabilă de expresivitate. Puterea de convingere pornește de aici. Când vishuddha este deschisă și dinamizată, cei din jur devin receptivi la ideile noastre și au răbdare să ne asculte. Un procent semnificativ din răspunsul unei persoane la cerințele noastre constă în felul cum punem problema. Jobul pe care îl căutăm va fi obținut cu ușurință dacă vishuddha este plină de energie și lumină. Mai este denumită și chakra purificării deoarece ea are capacitatea de a transforma o paletă largă de exprimări grosolane în exprimări subtile.
Ajna este responsabilă de forța colosală a conștienței. Când ajna este deschisă și dinamizată va fi ușor să ne vedem dușmanii, mai ales pe cei interiori. Instinctele primordiale potențial periculoase sunt văzute și puse sub control ca niște răufăcători cu afișe mari lipite de ei, ziua în amiaza mare. Tocmai pentru această capacitate ajna uneori mai este denumită al treilea ochi. Ajna impune forța stăpânirii și autocontrolului, de aceea se recomandă, pe cât posibil, trezirea și dinamizarea ei înaintea celorlalte.
Sahasrara este sediul înțelepciunii. Sentimentul uniunii cu Totul și inevitabil eliminarea iluziei oponentului apare de la sine atunci când acest loc feeric este atins prin ridicarea energiei și trezirea conștienței. Când sahasrara este deschisă definitiv iluzia unui Dumnezeu diferit de noi, aspru, justițiar, critic sau punitiv dispare în viața aceasta.
Oamenii de știință nu au căzut încă de acord cu privire la existența chakrelor sau al lui Kundalini. Ei recunosc că nu au descoperit deocamdată nici o unitate de măsură ce ar putea demonstra existența lor.
Ce se întâmplă în fapt prin ridicarea energiei Kundalini? O putere colosală, asemănătoare energiei atomice, alimentează punctele centrale ale organismului, proces în urma căruia creierului primește o imensitate de sugestii și impresii, fapt ce îl apropie de starea de geniu.
Dacă oamenii de știință nu au putut înțelege chakrele și energia Kundalini, ar putea totuși să recunoască corespondența între chakre și spectrul cromatic, precum și dovezile existenței unui creier care vede foarte departe.

☆☆☆ Sursa acestui experiment: Debbie Ford - Efectul umbrei


Este nevoie de foarte multă răbdare și precauție în efectuarea acestui exercițiu. Negreșit veți trece prin momente când totul vi se va părea fatidic. Hățișurile minții sunt cu adevărat monstruoase. De multe ori veți crede că ați ieșit la liman și veți vedea că v-ați înșelat. Este posibil ca universul la cererea voastră supraconștientă să vă pună la încercare. Totul în jurul vostru parcă va complota să vă pună în genunchi... Bagajul karmic, profund influențat de inconștiența strămoșilor noștri de la rădăcina regnului animal, prin ridicarea lui kundalini, va fi forțat să iasă la lumină și va deveni turbulent. Faceți pauze când vă simțiți covârșiți și încercați să țineți mereu aprinsă căldura inimii. Pauzele sunt necesare şi pentru a permite energiei să se stabilizeze în chakrele deschise. Veți reveni negreșit la efectuarea lui până la transformarea definitivă al lui kundalini, pentru că altminteri vă veți simți ca și cum nu ați avea coloană vertebrală.

După cum veți vedea și singuri acest exercițiu este de o valoare inestimabilă în favoarea Conștiinței de Sine, adică a conexiunii permanente dintre ființa ta și Spiritul Absolut al vieții.
Chiar dacă din slăbiciunea și îndoiala inerentă care vine în ființă omenească prin hrana sa fizică și mentală nu îl veți putea practica în fiecare dimineață, așa cum ar fi ideal să fie, notați-vă undeva promisiunea să reveniți la el de îndată ce veți observa că motivația scade iar fericirea dependentă doar de voi înșivă este un vis pe care l-ați dat uitării.

Derută și pierderea încrederii în sine sunt printre primele efecte ale ridicării energiei Kundalini în creier. Tot ce credeai despre tine sau despre lume devine insignifiant. Conștiința se extinde enorm și atât preocupările tale de până atunci cât și ale oamenilor din jur încep să te scârbească. Imensa energie din tine te ridică ca o rachetă spre cer iar suprafața pe care o vezi devine tot mai mare. Neajunsurile generale ale umanității te împing la început spre o critică și o autocritică cumplită. Te simți foarte vinovat în acele momente deoarece realizezi că tu ai creat oamenii și obiectele din jur prin intermediul gândurile tale. Ai vrea enorm de mult acum să te izolezi de toate aceste erori ale trecutului dar toată această lume veche și neprietenoasă se opune. Știi cumva că dacă vei reuși, în liniștea neasemuită a singurătății, îți vei pune gândurile în ordine și vei începe să atragi apoi înspre tine (să creezi) doar lucruri și persoane care te ajută să te simți bine.

Fără a ridica energia Kundalini în creier instinctele animalice moștenite de la strămoșii noștri din negura timpului nu vor dispare niciodată din faptele noastre. Această energie practic modifică creierul - instrumentul nostru creator. 

Prin ascensiunea energiei Kundalini vă puteți vedea partea negativă, cea care e necesară la fel de mult că și partea pozitivă pentru a rămâne în viață, dar pe care, prin acest exercițiu și prin alte practici spirituale precum raja yoga și mindfulness, o puteți menține inactivă. Personal pot garanta pentru aceste două practici, cele care au adus foarte multă fericire în viața mea, cu excepția cazurilor când le-am combinat cu judecata și gândirea excesivă. 

Cel eliberat prin cunoaștere are apoi la dispoziție un timp etern și un spatiu infinit în care să-si îndeplinească visele.

PS.

Odată cu evoluția persoanei în cauză acest exercițiu poate fi simplificat la întinderea mâinilor în lateral sugerând desprinderea de pământ prin zbor și înălțarea.   

Trebuie să ne devină clar că nu există alt scop al practicilor spirituale decât uniunea cu eul superior prin elevare, pentru a consfinți o stare de bine stabilă și independentă de circumstanțele exterioare.

Minunile divinității

Recunoscând prin Dumnezeu Ființa Supremă a universului, oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la puterile lui supranaturale și la felul cum ele acționează. Imaginația omului arhaic a atribuit Ființei Supreme abilitățile unui super vrăjitor care poate face din lut o ființă vie, bunăoară, sau poate despărți apele unei mări în două, sau poate face să curgă pâine din cer precum stropii de ploaie, sau poate face apele să crească până acoperă cel mai înalt munte, sau poate arde cu foc și pucioasă o cetate într-o clipită, sau poate înmulți câțiva pești și câteva pâini încât să hrănească cinci mii de oamenii, sau poate să ajute armata unui vestit arcaș să distrugă oastea rivală, sau poate bea un ocean de otravă fără să pățească nimic, sau… Aceste puncte, puncte înlocuiesc un șir colosal de minuni atribuite Ființei divine în peregrinările sale pe Pământ, care de care mai năzdrăvane.

Dar cea mai uzuală minune a divinității din vechile scripturi este aceea de a-i ajuta pe ai noștri, cei buni, împotriva celorlalți, cei răi, fără nicio îndoială!

Cum vi se par aceste lucruri din perspectiva unui om cu oarecare înțelepciune? Ei bine, eu nu le voi numi degradante pentru omul acelor vremuri, căruia i se pot oferi numeroase circumstanțe atenuante, dar pentru omul de lângă mine, care crede în veridicitatea lor, îmi fac griji serioase. Admițând aceste viziuni deformate el nu va întârzia să creadă în continuare în utilitatea războiului, în distrugerea dușmanilor, în justețea ideilor xenofobe, misogine, rasiste, fundamentaliste etc. Înțelegeți pericolul?! Un virus mic poate pricinui neajunsuri foarte mari, de aceea, după părerea mea, aceste „adevăruri” trebuie prezentate deschis. Mea culpa pentru maniera mea, poate un pic prea caustică, dar vreau să vă repet încă o dată că ea are în vedere ideile și nu oamenii.

Ce sunt puterile supranaturale? Care e maniera lor de acțiune? Cine le poate folosi și care este scopul lor? Iată doar câteva întrebări care ne pun încă de la început în dificultate. Vrăjitorul, care aparent din nimic, poate face un obiect să apară sau să dispară, e cea mai uzuală reprezentare a supranaturalului, conform paradigmei în care am crescut. La cel mai înalt nivel de putere închipuit Dumnezeu ne gândește sau ne visează, și noi apărem din neant, fără măcar să fie nevoie să spună hocus-pocus. Să ne plămădească din lut este deja parcă un pic mai ușor. Dar oare aceste „ vrăji” pot fi socotite minuni?! Ei bine, răspunsul meu este negativ, fiindcă adevăratele minuni ale Ființei Supreme, inegalabile prin inteligență, farmec și utilitate pot fi observate cu ușurință de un om conștient de sine și explicate precum urmează.

Ființa divină, Sinele din om, pentru a crea un mediu în care să poată trăi etern, fără să se plictisească, cel dintâi a conceput minunea autocompletării. S-a despărțit într-un principiu masculin și unul feminin, hotărând ca reunirea să fie cea mai plăcută experiență a simțurilor, apoteoza celor mai frumoase cântece și poezii ale universului, o experiență fără seamăn prin surpriza și diversitatea situațiilor create, pe care el a numit-o dragoste. Deși acest moment pare așezat undeva la începutul timpului, el este hotărât acum și totodată explicat chiar acum, pentru prima dată în istoria universului, în clipa aceasta când tu îl gândești.

Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!

A doua minune a lui Dumnezeu, Sinele din om, este aceea de a se autogenera prin exprimarea dragostei dintre bărbat și femeie, transferându-se într-o ființă nouă, gingașă și inocentă. Ființa Divină și-a asigurat eternitatea prin încărcarea materiei, de la cel mai mic fragment  până la cel mai imens, cu un pol negativ și unul pozitiv. Astfel el și-a asigurat nemurirea în cazul în care specia în care se află ar fi distrusă din cauza unui accident. Felul cum s-au format ființele vii pe Pământ, din combinarea materiilor anorganice, răscolite de forțele naturii, determinând cei doi poli ai mineralelor să se împreuneze, așa cum ne explică oamenii de știință, este cât se poate de adevărat.

De asemenea, Dumnezeu, Sinele din om, nu numai că a creat o ființă nouă - copilul, aparent doar un obiect creat din întâlnirea a două forțe încărcate diferit, dar a oferit acestui „obiect” puterea de se autogenera.

Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!

Apoi Dumnezeu, Sinele din om, devenind mai mulți, având astfel posibilitatea de a trăi etern, fără să se plictisească, a decis să lase o metodă de se elibera de acel  virus numit iluzie, inevitabil la începutul experimentării unei noi lumi, amintindu-și de natura lui divină și atotputernică. A hotărât astfel să-și consemneze cunoașterea pe care a obținut-o, oricât de neînsemnată ar părea, în simboluri, mituri, legende și scrieri, pe care să și le poată transmite de la o generație la alta. Din confruntarea lor el a decis să aibă posibilitatea de a realiza înțelepciunea și astfel să-și amintească de identitatea lui reală. Și a numit acest lucru Conștiență de Sine.

Ați vrut să știți ce e o minune sau supranaturalul?! Voi sunteți minunea și supranaturalul acestui univers, voi cei care până acum v-ați prețuit atât de puțin, voi, Sinele, pe lângă care vrăjile celui mai iscusit magician sunt un fleac. În fața lui și a tuturor iluziilor posibile puteți să răspundeți: nu reprezentați nimic și nu mă puteți impresiona deloc, fiindcă eu sunt Viața și puterea supremă a acestui univers! 

Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!

Avatarul

Noi, oamenii, prin experiențele și greșelile noastre inerente, am ajuns foarte departe, suntem doar la un pas să vedem în ansamblu, ca specie, că acel Dumnezeu pe care l-am căutat mereu este identic cu noi. Eliberarea și gloria finală a omului, și în general a oricărei ființe vii din univers, survine atunci când se realizează contactul cu avatarul ei suprem – Viața în sine. În acel moment, toate experiențele trecute și viitoare ale speciei din care face parte, precum și al celorlalte forme de viață care populează universul survin acum. Orice fapt petrecut sau imaginat se desfășoară pentru prima dată în istoria universului în momentul când acea ființă îl gândește. Vreți să știți exact când primele ființe (amoebe) au apărut pe Pământ? Acum când tu le gândești! Iarăși vă spun că, dacă nu ar fi așa, ar trebui să explicați începutul sau sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, ceea ce este imposibil.
Nu există decât două posibilități. Ori Conștiența Observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic.
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele!
Mai demult îmi doream să zbor, visam că am aripi și mă bucuram să privesc de sus Pământul în strigătele de uimire ale unei mulțimi entuziasmate. Îmi doream tot felul de puteri supranaturale și consideram că doar ele pot fi măsura măreției și marca divinității. Astăzi însă nu-mi mai doresc nimic din toate acestea, vreau doar să mă bucur de fiecare respirație, îmbrățișare sau rază de soare pe care o pot cuprinde. M-am împăcat cu realitatea aceasta minunată pe care o trăiesc, admițând că ceea ce am hotărât în momentul înțelepciunii mele supreme, anume că totul trebuie să se schimbe și să se regenereze, inclusiv trupul meu, este cea mai bună soluție. Mă voi regăsi cu bucurie și fericire în copiii mei, în copiii copiilor mei și în toți fiii speciei umane atât cât ea va mai exista. Pentru unii dintre ei eu le voi fi avatar și voi trăi încă o dată împreună cu ei.
Atunci însă când această specie plecată de pe Pământ își va încheia periplul ei prin univers mă voi regăsi în alte specii, fiindcă eu sunt Sinele Vieții.
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum este exprimată acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda.
Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine.

Om înspre înger (cartea revizuită)

Om înspre înger - Cartea întâi, A doua carte și A treia carte

             (fragmente)

***

      

CARTEA ÎNTÂI

*

Nu există nici o tragedie în univers. Dincolo de Dumnezeu nimeni nu se poate duce. Suferinţa se materializează prin minte, dar mintea poate fi stăpânită. Reușind asta îţi poţi stăpâni natura fizică şi poţi Fi, pentru că A Fi este realitatea originală a lui Dumnezeu iar toate problemele fiinţelor vii, în ultimă instanţă, nu au mai multă relevanţă decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis. Timpul şi spaţiul sunt doar instrumente ale vieţii neîntrerupte care trece prin tine iar toată suferinţa, mai mare sau mai mică, a tuturor vieţilor pământeşti se va sfârşi ca atunci când te trezeşti dintr-un vis oribil şi vezi cu mare uşurare că toate acele lucruri înspăimântătoare nu s-au petrecut în realitate.

*

Înţelept este cel care ştie că orice ar face nu face nimic şi că oriunde s-ar duce nu pleacă nicăieri. Căci modificările spaţio-temporale sunt mentale, iar spiritul din care provine mentalul este unic, neschimbător, imobil, indivizibil şi nu participă la nici o competiţie. 

*

Trăieşti într-un mediu potrivnic, încărcat cu prea multe gânduri şi energii negative, de aceea crede cu tărie că moartea şi suferinţa nu sunt aşa cum ai fost educat. Nu te lăsa niciodată înrobit de gânduri şi simţăminte inferioare şi află că moartea este dezrobirea de o formă veche şi perimată pentru şansa de a trăi într-o formă nouă şi îmbunătăţită.

*

Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar.
Eu sunt singur în univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut. Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane, decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită,
plictiseala sau păcatul sunt clipiri din genele unor copii, eu sunt etern şi suficient prin mine însumi.

*

Un om conştient nu epuizează niciodată roadele adevărului. Pe fiecare milimetru de pământ există miliarde de posibilităţi, de lumi care pot fi descoperite; nimic nu se sfârşeşte, nimic nu poate să-ţi scape, pentru că pe fiecare vârf de ac, pe cea mai mică unitate existentă este tot adevărul. E important să înţelegi asta pentru a nu materializa frica că ar putea să-ţi scape 

ceva, ceva foarte important, şi să te temi că dacă n-ai intrat la timp pe o uşă nu vei mai putea intra niciodată. 

*

Meditaţia în cuante de sunet şi lumină... O săgetă, un vector, o senzaţie porneşte o călătorie spre începutul numelor şi formelor. Nu e nici un gând şi nici un cuvânt încă.

Am intuit asta de mult. Este ca diferenţa dintre cineva care împinge un car încărcat cu pietre (gândurile, cuvintele) şi cineva care zboară pe aripi de vânt (cuantele de lumină).

Ajuns la acest stadiu  nu urmăresc gândul şi nu depun niciodată efort să-l exprim prin cuvinte. Meditez în cuante de sunet şi lumină asupra originii lucrurilor, simţindu-mă pe mine, doar atât.

*

Nu căutaţi bogăţia, căci bogăţia nu este o binecuvântare. Tu poţi avea ceva mai bun, ca, de exemplu, libertatea, detaşarea.

Bogăţia poate fi pricina multor rele, o împovărare grea şi apăsătoare. Cei bogaţi, cel mai adesea, prin bogăţie sunt pedepsiţi. Cel care nu deţine bogăţii şi nici nu le doreşte are deschisă calea spre fericire. Din lucrurile elementare şi simple vin stările supreme ale existenţei. Din cele complexe nu se poate extrage nimic înainte de a fi disociate în elemente primordiale, operaţie prin care se consumă energie şi se eliberează reziduri. Preţul este mult prea mare pentru satisfacţii atât de mici.

*

Dumnezeu este în tine, dar tu nu eşti Dumnezeu!

Tu eşti un concept mental plin de limitări, produs de o sumă de factori care provin din negura vremurilor, un amalgam de informaţii celulare, concepţii şi prejudecăţi false şi instabile.

Eşti pe de-a-ntregul şi cu desăvârşire ceea ce lumea te-a făcut să devii, doar atât.

Când te sacrifici şi renunţi la falsul ego, la ataşamentul faţă de mintea şi corpul acesta, atunci cel care este în tine devine tu şi astfel creaţia se desăvârşeşte.

Treptat, treptat este îndumnezeită.

*

Nu înseamnă ceva să fii puternic, bogat sau măreț, este o zonă a existenţei ca oricare alta, un punct care prin repetiţie devine oribil şi plictisitor.

Trebuie să treci dincolo de măreţie, prestigiu sau onoare, să le consideri pe toate care vin că după ce se consumă pleacă, că asta-i roata lor şi asta-i mintea noastră. La fel se întâmplă şi cu nemernicia şi, oricât ar părea de straniu, nu o putem înţelege decât dacă am trăit-o, iar dacă nu am trăit-o o vom trăi, ca s-o înţelegem şi, prin urmare, să nu ne placă, ceea ce fac chiar acum majoritatea oamenilor.

De aceea continuă să mergi, căutările tale sunt departe de a se fi sfârşit, atâta vreme cât n-ai experimentat prin interacţiune directă întreaga creaţie, faptic sau cuantic. Dar nu omite nici perioadele de odihnă şi nici nemişcarea.

Într-un plan mai extins viaţa înseamnă mișcare, iar moartea înseamnă o perioadă de odihnă. Dar este cu desăvârşire nevoie să înveţi din toate ca să afli prin tine şi numai prin tine că nu aveai nevoie de nimic.

Altă cale nu există, nu există!

*

Întotdeauna există ceva mai măreţ decât un lucru măreţ, iar mai măreţ decât toate lucrurile este nici un lucru - ceea ce nu poate fi reprezentat, gândit sau exprimat, deoarece nu participă la dansul minţii și ideilor. Acest lucru nu poate fi cunoscut de cineva cu nume şi formă, legat de materie, ci doar de cel înțelept care a devenit conştient de sine.

Eliberarea de falsul ego face parte din sensul vieţii şi nu va exista niciodată fericire atâta vreme cât iluzia te poartă și vezi doar manifestări ale minţii transformată în corpuri şi obiecte.

*

Nu este nimic de spus sau de făcut, există numai ceva de dăruit şi de închinat. Fericirea constă în renunțare, și este refuzul constant de a te atașa de ceea ce mintea te ademeneşte să ai în proprietate. A avea ceva te limitează doar la ce ai şi te subjugă la câteva fire de praf dintr-un univers incomensurabil, a nu avea nimic te eliberează de iluzii şi te pregăteşte pentru absorţia în divinitate.

*

Nu te avânta să-l cuprinzi pe Dumnezeu cu mintea, căci mintea ta este o gheară de vultur, şi ce cuprinde devorează, şi ce devorează elimină şi apoi priveşte cu greaţă.

Dumnezeu nu este nici aşa nici aşa!

Când oamenii spun că s-au săturat de viaţă de fapt vor să spună  că s-au saturat de mintea lor. S-au saturat de un Dumnezeu teoretic, dar de Dumnezeul viu care este în inima lor, aidoma cu ceea ce ar fi vrut ei să fie nu s-au săturat deloc. De fapt murind ei vor să se întâlnească cu acel Dumnezeu, pentru că pe cel fals creat de mintea lumii nu-l mai pot suporta deloc.

*

Mişcarea este creată de dorinţă, dorinţa nu este scutită niciodată de eşecuri. Suferinţa este în spiritul vieţii, orice câştig este plătit cu o pierdere, satisfacerea dorinţelor este plătită cu pierderea liniştii originale. Nematerializarea lui Dumnezeu în faţa oamenilor confirmă acest fapt, căci orice poate cuprinde mintea este aruncat în sfera dualităţii şi este pângărit. Orice se poate spune despre calităţile lui Dumnezeu provine din iluzie şi creează discordie. Despre Dumnezeu tot ce putem spune cu certitudine este că: nu e nici așa, nici așa.

*

Nu poate exista ieşire din acest joc oribil al lui da şi al lui nu, al binelui şi al răului, fără o iertare deplină a tuturor forţelor şi persoanelor care te-au necăjit. Şi dacă nu-ţi ierţi aproapele pentru greşelile lui, fie ele şi nenumărate, eşti pierdut într-o manifestare căreia îi rămâi mereu dator. Iar dacă îl ierţi la nesfârşit şi stai în prejma lui, îl încurajezi să facă răul şi, în consecinţă, contribui la pierzania lui în manifestare. De aceea, singurul lucru şi ultimul care se poate face este să nu te mai arăţi lui, să-l laşi să-şi trăiască viaţa aşa cum a hotărât-o el, să-l laşi să se lovească, să simtă durerea şi neajunsurile până se va vindeca singur de păcatele lui.

Înţeleptul se retrage ca o adiere şi-l lasă pe ignorant să experimenteze, până la ultima picătură, otrava pe care a vărsat-o în afară. Pe cel încăpăţânat în rătăcirea sa trebuie să-l laşi în pace, să nu mai foloseşti nici cuvintele, nici faptele. Până ce nu intervine propria lui experimentare dureroasă el practic nici nu te vede, nici nu te aude. Şi dacă hotărăşti să trăieşti cu el şi nu poţi să-l ierţi la infinit, atunci devii otrăvit ca el.

De aceea, retrage-te şi renunţă! La urma urmei oamenii nu sunt decât tentative de exprimare a lui Dumnezeu, Unicul, și nu pot fi distruși. Iar dacă unii oameni se depărtează în loc să se apropie, nu este nici o pagubă pentru viaţă. Ei oricum sunt absorbiţi în fluxul etern al vieţii şi sunt turnaţi din nou în forme, cu răbdare. 

*

Nu trebuie să mănânci carne pentru că într-un fel sau altul cel care face asta preia înclinaţiile, instinctele şi slăbiciunile animalului ucis, preia natura lui. Viaţa din animal s-a scurs odată cu clipa tăioasă şi brutală a uciderii lui, tot ce a rămas este un complex fizico-mental întunecat, o sumă de energii inferioare şi telurice, deloc bune de mestecat şi de luat cu tine.

*

Nu există om care să nu se îngrozească la gândul că o entitate străină ar putea să-l posede şi să se manifeste în locul său. Dacă o altă voință decât a ta se manifestă în tine te poţi aştepta la tot ce e mai rău. Toată valoarea propriei vieţi poate fi compromisă.

Porţi numele unei proprietăţi - trupul, mintea şi sentimentele tale, şi ţi se pare firesc să fii unicul ei reprezentant. Dar ce sunt trupul, mintea şi sentimentele cuiva - lucruri eterne care există prin sine sau lucruri dobândite şi schimbătoare? Nu cumva suntem esenţa în jurul căreia se strâng toate aceste proprietăţi şi când spunem noi de fapt ne gândim la ea? Iar dacă această esenţă este perfectă şi divină de ce nu se exprimă ca atare, ce o compromite? De ce suferim și în același timp producem atâta suferință altora?! Oare esenţa lui Dumnezeu, aceeaşi şi unică în toate ființele, nu a fost înlocuită cu iluzia, iar trupul, mintea şi sentimentele noastre sunt acum corpul ei?! 

*

A existat o teamă dureroasă în mine până acum. Teama de a nu reuşi în această scurtă viaţă să realizez ceea ce oamenilor li se arată a fi sarcina lor. Dar când am realizat că Dumnezeu se multiplică în orice formă de viaţă am înţeles că scopul vieţii mele se va realiza negreșit. Căci dacă nu voi putea face eu ceea ce ştiu că trebuie făcut, Dumnezeu din mine  va face prin altă multiplicare a sa, care nu va fi cu nimic diferită de a mea. Pentru că ea nu suportă nici o calitate, nu este la nimeni mai mare sau mai mică, mai importantă sau mai neînsemnată. Astfel, suferinţa mea încetează, tot ceea ce timpul nu îmi va permite să fac pentru a mă desăvârşi şi realiza prin mine însumi, cu acest nume şi această formă, va fi realizat tot de mine, cu alt nume şi altă formă.

*

Mai puternică decât toate cuvintele este emoţia interioară a omului. Aflat într-o astfel de stare de fluiditate interioară omul nici nu poate asculta cuvintele tale sau dacă le aude le tratează ca pe nişte insecte care nu-l lasă în pace şi le respinge. Nu vrea să fie deranjat din înălţarea cuantică pe care numai el o poate explica şi înţelege. O puteţi numi naivitate sau prostie, dar ea va fi mult mai aproape de inima lui decât toate cuvintele tale.

*

Sinele este un continuum netemporal, o prezenţă fără cantitate şi proprietăţi, astfel încât, din perspectiva lui, ce este acum este dintotdeauna şi ce este aici este peste tot. El nu concepe nici o diferenţă pentru că el este unic, şi în afara lui nu este nimeni să mai poată emite ceva, şi în afara lui nu mai e nimeni să poată recepta ceva!

*

Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.

Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal considerând-o intenţionată şi conştientă. Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale nu ar fi putut da altfel de rezultate. Supărarea face parte din natura inconştientă a unuia sau a altuia, nu e nici o noutate în univers şi nici o nedreptate.

Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.

Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice iar controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia provine din spirit, materialistul spune că ceea ce numim spirit provine din materiei. Dar care este diferenţa?! Oare nu este evident că existenţa este un tot unitar şi nu este vorba decât de calitatea temporară a unicei substanţe din univers?!

Prostul şi inconştientul din faţa ta eşti tot tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este o iluzie și între o amintire şi ceva ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte, şi chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.

*

În univers nimic nu poate evolua fără meditaţie şi nimic nu poate degenera fără întunericul şi nesimţirea care provine din uitarea de sine. Meditaţia este evoluţia unicei substanțe din univers cu ajutorul simţurilor pe care o ființă le are.

Dacă pentru om ea înseamnă observare atentă cu toate simţurile sale complexe, pentru o vietate inferioară meditaţia şi dreptul ei la evoluţie se poate reduce doar la unul din simţuri, singurul pe care îl are sau chiar la altul inferior şi divizat din acesta.

*

Mişcarea dă formă şi contur universului şi fără fiinţele vii universul nu ar avea nici o formă. Tot ce-mi relevă meditaţia prin observare directă este de nepreţuit, şi dacă scriu o fac pentru mine, pentru că sunt om şi chiar prin substanţa mea de acum sunt ameninţat de întuneric.

Pentru ceilalţi oameni cuvintele mele sunt orientative şi e posibil ca pentru ei ele să nu reprezinte exact ce vreau să spun eu măcar şi pentru simplul fapt că nu ocupăm acelaşi loc în univers. Am observat că pe lângă simţurile cunoscute îşi mai face apariţia încă unul care s-ar putea numi intuiţie. Apoi am cunoscut faptul că conştiinţa vieţii poate exista şi singură în univers, prin ea însăşi, apoi la un grad inferior  poate exista in individualităţi divizate  care au şi corp mental iar, mai încolo, în individualităţi care au şi corp fizic, precum este omul, apoi am observat potenţialul substanţei universale de a deveni tot mai subtilă, fără nici un scop, doar de dragul vieţii, doar de dragul ei înșiși.

Mintea şi materia fizică nu sunt eterne, pentru că nu sunt esenţiale, şi am mai constatat că nu toţi ochii pot vedea toate lucrurile, pentru că ei sunt lumina unei anumite combinaţii de elemente, şi am mai observat că elementele fizice fie se multiplică, fie se întorc în unul, şi dezarmat de orice logică pentru intelect am lăsat pixul jos şi am tăcut.

*

Cea mai mare răsplată pe care o poţi primi este viaţa însăşi. Niciun concept şi niciun obiect fizico-mental nu poate fi comparat cu viaţa, nici o realizare şi nici un scop nu este ca ea. Întotdeauna să ai în vedere că viaţa din tine este totul în univers şi ea este singurul lucru care contează. Lasă orice grijă imaginară şi trăieşte de dragul vieţii, pentru că poţi pierde orice, dar pe Dumnezeu – Viaţa, nu-l poţi pierde niciodată. Ceea ce pierzi în fiecare zi şi uneori o dată la 70-80 de ani, nu sunt decât câteva din multele tale iluzii, dar Viaţa nu poate pierdută niciodată. Căci tot ce se poate, chiar simpla idee că se poate ceva, face parte din viaţă şi nimic nu ar putea să fie sau să nu fie dacă n-ar exista viaţa din tine, unica şi aceeaşi în tot universul.

*

Măcar din când în când opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire!

Nu căuta nici un motiv pentru această fericire, pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată, pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze lipsă a vieţii din univers, ea nu va dura deloc, şi mereu va fi viaţă, şi mereu va fi Dumnezeu, şi mereu tu vei fi una cu el.

*

Când ieşi în lume şi te simţi mic şi neajutorat, de vină nu este lumea, ci doar tu. Vei justifica în fel şi chip atitudinea  şi neîncrederea ce te stăpâneşte, dând frâu liber obiceiului de a judeca, de a clasifica lucrurile pe categorii, de a fi de o parte sau de alta, dar să ştii că pentru viermele ce te roade în interior numai tu eşti răspunzător. De fapt, starea ta provine din substanţa care este predominantă pe Pământ acum, din atomii care circulă dintr-o formă în alta, din tendinţa generală de egoism şi  împotrivire.

Dar dacă crezi în Viaţă, poţi creşte până la nori, poţi merge printre oameni şi să simţi că eşti mare şi puternic cât tot Pământul, ba chiar cât tot Universul, căci dacă simţi asta, înseamnă că ai renunţat la obiceiul de a judeca şi ai devenit tot atât de mare pe cât iubirea ta este.

Când inima se deschide spre iubire omul începe să crească, să se extindă şi să creadă până acolo încât să nu mai fie om, ci doar Viaţă, până acolo încât devine universul în întregime, iar iluziile pământeşti, oricât de multe şi de iuţi ar fi, nu-l mai ajung niciodată.

*

Viaţa se exprimă prin mine şi tot ce percep este viaţă. Deasupra numelor şi formelor, ea este unică şi indivizibilă.

Cuvintele, faptele şi toate realizările oricât de mari ar fi se derulează într-un anumit timp şi într-un anumit spaţiu dar viaţa este eternă şi infinită şi chiar miliarde de ani sunt practic zero pe lângă eternitatea vieţii. Căci viaţa nu este cercul strâmt al tău şi al progeniturilor tale, nici lumea animalelor, a plantelor și a lucrurilor. Ea este mişcarea electronilor în jurul nucleului atomic, care nu poate fi oprită niciodată, şi chiar dacă ea s-ar opri, viaţa tot nu s-ar sfârşi, ci se va întoarce în sine după care se va manifesta din nou, începând un nou ciclu al timpului şi al spaţiului. De aceea, cuvintele şi faptele eu le tratez ca pe o joacă, fiind mereu orientat asupra prezentului, înţelegând că mintea este amintirea şi imaginaţia, trecutul şi viitorul care nu-mi permit să trăiesc în pace. Observându-mă acum şi aici ca viaţă unică şi indivizibilă, nu resimt nici un rău şi tot ce spun sau fac are importanţă numai în clipa de faţă. Sunt fericit că joc această joacă şi când nu mă joc mă odihnesc ca să am din nou chef de joacă. Tovarăşii de joacă sau castelele de nisip în momentul acela nu-mi produc nici o suferinţă dacă pleacă, pentru că n-au fost decât mintea mea temporară, iar eu am fost mereu singur şi am fost Viața, tovarăşii şi locurile de joacă izvorând din mine mereu.

*

Mereu să aveţi în vedere că ştiţi prea puţin. Înainte de a lua piatra şi a o arunca în ceilalţi aduceţi-vă aminte de asta.

A şti nu înseamnă a îngrămădi informaţii de-a valma în minte, ci mai degrabă înseamnă a şti cum să treci din grosier în subtil, cum să nu te laşi transformat în multe elemente pentru a fi doar unul esenţial.

A şti înseamnă a şti cum să uiţi totul – actualele condiţionări temporare, pentru a fi numai viaţa, impecabilă, dumnezeiască, aşa cum a pornit la drum.

A şti mai înseamnă a putea privi pe oricine în ochi şi în faţă, cu desăvârşire convins că nu va mai trebui să-ţi pleci privirea în pământ din cauza judecăţii şi a criticii care se naşte din minte.

Pentru că atunci vei şti că tu eşti viaţa, unică şi indivizibilă, iar cel din faţa ta eşti tot tu, numai că într-o altă secvenţă temporală şi, aşa cum nu eşti ruşinat când eşti singur în intimitatea ta, aşa vei fi mereu ori şi cu cine te-ai întâlni şi oriunde te-ai duce.

*

Nu trebuie să ţii minte ceva, pentru că mintea este un derivat care se va pierde, trebuie doar să-ţi percepi esenţa ta  originală care conţine în sine totul. Şi nu contează cum eşti perceput, ci contează doar să te percepi și să te observi. Pentru că prin observare şi numai prin observare se realizează înţelegerea şi fericirea vieţii, cea care se transferă din formă în formă şi nu se sfârşeşte niciodată.

*

Când nu mai rememorezi nimic şi când nu-ţi mai imaginezi nimic revii la viaţa în sine. Este cel mai dificil lucru, pentru că celule tale, din a căror substanţă subtilă provine mintea, fiind forme create, tind să se perpetueze. Prin rememorare şi imaginaţie mintea creează forme şi face posibilă manifestarea. Dar în cele din urmă, viaţa transcede repetiţia, naşterea şi moartea şi revine în sine, în cea mai perfectă stare de existenţă. Toate fiinţele vii urmează această cale; din viaţă provin şi în viaţă se vor întoarce. Independentă de tot, neatinsă de naştere sau moarte. Deşi manifestarea pare veşnică, viaţa în sine va fi mereu, este aici şi acum, iar universul este plin prin ea, căci dacă nu există timp fără manifestare, nu există nici manifestare fără viaţă şi tot ce contează este starea pe care o resimţi, treptat, treptat până la uniunea cu totul şi până la capacitatea de a crea prin minte universul fizic şi de a-l retrage în sinele tău la propria voinţă.

*

Nu-ţi pierde timpul cu mierea, nu pregăti pentru masă nici fierea, trăieşte după felul naturii tale actuale, liniştit, convins fiind că poţi fi din ce în ce mai bun până la perfecţiune, până la divinizare. Vii din Dumnezeu, ai fost Dumnezeu, te vei întoarce în Dumnezeu, vei fi iarăşi Dumnezeu... Perfect prin a sa nonacţiune şi nemişcare...

Acum eşti ceea ce eşti, să nu-ţi fie ruşine de tine!

Toate ororile se petrec în minte, nimic nu va rămâne, trăieşte liniştit!

*

Niciodată să nu credeţi că lucrurile puteau fi altfel pentru voi.

Că aţi fi putut alege un drum sau altul la un moment al vieţii şi acum aţi fi fost altcineva. Întotdeauna să ştiţi că în această lume lucrurile sunt exact cum trebuie să fie. Sunteţi aşa cum trebuie să fiţi!

Nu puteaţi să vă încadraţi într-o altă traiectorie spaţio-temporală pentru că substanţa din care eraţi făcuţi atunci nu putea deschide alte coordonate. O mişcare fizică la stânga sau la dreapta, provenind din şansă sau educaţie este un nonsens care nu are nimic de-a face cu adevărul.

Pentru a deschide alte traiectorii spaţio-temporale, superioare acesteia, e nevoie să-ți trezeşti conştiinţa şi să luminezi substanţa din care eşti făcut, acum şi aici, pentru ca prin asemănare substanţa ta să poată fuziona cu alta, mai subtilă.

Atunci te vei încadra pe o altă traiectorie spaţio-temporală, vei înţelege mai bine de ce scopul vieţii este uniunea cu Dumnezeu, şi în sfârşit îţi vei găsi liniştea.

*

Pare prea şocant, dar dintotdeauna a fost Nimicul. El nu are nici naştere, nici moarte. Căci în nimic totul este nimic ca manifestare, dar este totul ca posibilitate.

Dacă universul este real sau este un vis în care te vezi pe tine în formă şi materialitate, la această întrebare nu putem răspunde, pentru că în timpul visului nu știi niciodată dacă visezi.

*

Una din cele mai minunate taine ale unei vieţi în profundă mulţumire de sine este aceea de a nu încuraja gândurile despre viitor să se dezvolte, fiindcă ele te transportă departe de locul şi timpul în care te afli. De locul zero, de timpul zero. Este vital să fii atent doar la viaţa din tine, acum şi aici, şi să o recunoşti ca pe unica cale de a readuce înapoi în tine energia pe care ai pierdut-o.

*

Eu sunt cel pe care tu îl numeşti Dumnezeu, dar nu mă pot arăta ţie, pentru că în realitate eu nu am nici o formă. A existat o primă formă pe care eu am însufleţit-o în această manifestare, o formă de lumină arzătoare, dar eu nu am fost acea formă, pentru că eu sunt mereu viu, pe când ea a murit.

Tu nu poţi vedea decât forma minţii tale, dar eu nu sunt mintea ta şi oricât te vei ruga nu mă voi arăta ţie decât în forma pe care tu o ai şi o poţi înţelege, alta şi alta, folosindu-ţi latura subtilă, nu simţurile grosiere, pentru că prin ele nu vei face decât să cauţi acul în carul cu fân, iar timpul şi abilităţile tale nu vor fi suficiente niciodată. A mă intui însă aşa cum sunt presupune detaşarea de orice cunoaştere mentală sau comparativă. A căuta să mă explici nu este decât un joc perfid, pe care îl joci cu patimă şi cu interes, drept pentru care îl vei pierde întotdeauna.

Nu mă vei cunoaşte niciodată atâta vreme cât mă vei vedea ca o entitate diferită de tine şi niciodată atâta vreme cât vei mai vedea o altă entitate în afară de tine. Doar când vei simţi că viaţa este un tot unitar, iar formele, numele şi faptele nu contează decât pentru minte, mă vei vedea şi vei scăpa de această cumplită înstrăinare. Şi precum cel care moare se întoarce în pământul din care s-a născut şi l-a hrănit, nici tu nu ai unde să te duci după ce ai experimentat toate posibilităţile, decât în mine. Lasă jos mâinile, ochii şi mintea cu care vrei să mă prinzi, căci nu faci decât să te încătuşezi pe tine.

*

Lumea nu este nici bună, nici rea, lumea este în mintea ta.

Şi aşa cum este mintea ta aşa este şi lumea.

Viaţa este una, identică în toate formele, mintea este mişcare şi implicit rătăcire, comparaţie şi asociere, deosebită de la formă la formă. O minte este hrană pentru altă minte, un corp este hrană pentru alt corp; învăţătura şi mâncarea creează numele şi formele.

Tu, aşa cum te vezi în oglindă sau ca personalitate, e un străin venit din afară, mereu te trădează, mereu te înşeală. A fi tu însuţi este un lucru foarte dificil.

A fi încăpăţânat şi rigid în principiile tale nu înseamnă decât stagnare într-o formă oarecare.

A fi tu însuţi înseamnă a fi Viaţa care nu are nimic de-a face cu formele prin care trece. Pur şi simplu nimic, pur şi simplu totul.

*

Trebuie să înţelegeţi că viaţa este o unitate indivizibilă.

Cel care o resimte în el însuşi se află în contact cu ea oriunde s-ar afla: în om, în animal, în plante, în minereu, în praf cosmic. Orice diferenţă sau conflict este resimţit ca durere profundă în cel care iubeşte viaţa. Fie că învinge, fie că pierde. El resimte durerea când este înfrânt de adversar, el suportă durerea când îşi zdrobeşte adversarul. Viaţa este aceea care se exprimă şi în unul şi în altul, dar numai cel subtil o poate simţi. Orice dispută întăreşte mintea individuală, iluzie ce-l ascunde pe Dumnezeu, care aşa cum se poate observa, de om nu mai este recunoscut.

*

Întotdeauna vei face numai ce vei putea şi, mereu, dacă eşti lucid şi deştept, orice vei face va fi puţin şi lipsit de valoare. Mereu o durere te va purta, deoarece îţi vei înţelege neputinţa în goana timpului şi a spaţiului, simţind că în sinele tău există toate posibilităţile dar în manifestare capacităţile tale sunt limitate.

Cel care face ceva şi aşteaptă ca răsplată gloria şi onoarea trădează o fiinţă egocentrică, plină de rătăcire şi ignoranţă.

Mai grav este faptul că aceste persoane sunt repere în tendinţa omului spre evoluţie, spre regăsirea de sine. Prin ei calea devine tot mai întortocheată şi mai grea. Aceste repere, nu sunt făcute să te ajute, ci doar să te încurce şi să te menţină în sfera de influenţă a unui pământ aflat destul de departe de o sursă pură de lumină. Pentru că Dumnezeu este zero. Nemanifestat a existat mereu şi va fi întotdeauna. Se asociază tuturor numerelor, adică numelor şi formelor, dar nu este niciodată unul din acestea. 

La începutul manifestării din zero, din spirit, a apărut lumina, din lumină au apărut stelele, din stele în timp şi spaţiu au apărut planetele, din solul şi substanţa planetelor au apărut unităţile organice -  plantele, animalele şi omul.

Toate sunt forme degenerate, dar tuturor li se asociază zero, spiritul, Dumnezeu, şi cine înţelege asta devine spirit şi nu mai este purtat de această lume din formă în formă cu durere.

Se depărtează de forma lui ocazională, se manifestă mai puţin şi, treptat, treptat, se reîntoarce în sine.

*

Evoluează! Învaţă încetul cu încetul să trăieşti altfel, în armonie cu universul. Nu te mai opinti când faci ceva! Simte esenţa obiectului identică cu a ta şi transferă noile coordonate spaţio-temporale fără nici un pic de patimă, fără nici cel mai mic gând de câştig personal.

Nu prin tragere sau împingere, ci doar prin simţire. Căci muşchii şi tendoanele sunt materializarea dorinţelor şi a patimilor tale ce vor intra neapărat în conflict cu a celorlalte fiinţe.

Dacă vei putea să te transformi mental până la anularea acestor iluzii egoiste şi individuale, forma întregului univers va fi în armonie cu tine, şi toate vor fi aşa cum trebuie să fie.

Vei schimba lucrurile, fuzionând cu esenţa lor subtilă, doar în măsura în care toate contribuie la realizarea fericirii tuturor, la transferarea lor în unu şi apoi în absolut.

*

După ce ai fost obligat să cunoşti plăcerea de a mânca, cunoaşte acum plăcerea de a nu mânca. Oferă-ți din când în când răsfățul unui post negru. Obţine starea de ordine interioară, eliminând reacţiile violente care se produc în organismul tău odată cu descompunerea hranei şi transformarea ei în energie. Dacă înveţi calea subtilă prin care îţi poţi extrage energia din lumină poţi fi mobil în continuare, rezistând în această lume fizică plină de forţe potrivnice ce se ciocnesc una cu alta, una fiind bună pentru tine, alta fiind rea, dar în timp, odată cu mişcarea minţii, răul devine bun şi binele devine rău, fiind evident că ai nevoie de amândouă în această lume fizică, iar tu nu rămâi decât o minge lovită încolo şi încoace, din formă în formă cu durere.

A depăşi plăcerea de a mânca, a depăşi plăcerea de a face sex - iată orizontul vieţii nemuritoare. Nu a-ţi interzice plăcerile pământeşti, nu a te chinui prin porunci stupide, nu, aceasta nu e o soluţie, ci trebuie să descoperi, trăind, ceva superior lor. Şi atunci toate câte te-au murdărit şi te-au tăvălit prin praf e ca şi cum nici nu ar fi trecut prin tine şi tu nu ai fost deloc acela pe care mintea l-a creat, slab şi nătâng, pe care oricât te-ai străduit nu l-ai putut iubi. Şi atunci oboseala şi sila de viaţă se vor sfârşi odată cu toate prostiile acestea mentale.

*

Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu, iar tot ce este viu este Dumnezeu, în consecinţă, Dumnezeu, fiind viaţă, este şi a fost dintotdeauna în mine şi tot ce este viu acum aşa va fi întotdeauna.

Formele sunt trecătoare, ce le însufleţeşte este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieţii este fix şi suficient prin el însuşi.

*

Este imposibil să-l convingi pe om că este îmbâcsit de fals şi minciună prin cuvinte, pentru că el nu are la ce raporta ceea ce-i spui. Este imposibil să-l convingi, ocărându-l, că obişnuinţele lui sunt anacronice, că sunt împotriva vieţii şi continuităţii ei. Este imposibil să-l convingi că ceea ce el numeşte caracter, personalitate sau poziţie în societate este ceva dobândit de la alţi oameni prin interacţiune, că nu are valoare şi nu-i aparţine.

La ce bun să-i spui că folosindu-şi propria voinţă poate acţiona asupra atomilor săi transformându-i din grosieri în subtili, din pământ în lumină, ca să se bucure viaţa în el, la ce bun să foloseşti cuvinte pe care el nu le poate înţelege?!

*

Când te concentrezi asupra vieţii din tine, când te simţi cu atenţie, nu ai cum să mai fii atras de acţiune, de satisfacţie, de plăcere. Greşeli precum mânia, lăcomia, egoismul, violenţa, intriga, răzbunarea, pe care majoritatea oamenilor nu le mai disting ca atare, nu apar şi la oamenii atenţi la viaţa din ei, pentru că ei ştiu şi simt că viaţa este ceva imaterial care nu are nevoie de nimic şi este cu atât mai împlinită cu cât este mai liberă de orice ar putea veni din afară.

Toate fiarele cad de pe tine şi eşti pregătit să zbori. Când simţi pentru prima dată momentul desprinderii de acest pământ negru şi pietros şi te ridici puţin, foarte puţin, ca un pui de pasăre care dă să zboare, atunci simţi ceva de nedescris. Stadiul următor al evoluţiei, cel de înger, dă primele semne că există cu adevărat. Şi majoritatea mizeriilor omeneşti se estompează, odată cu mintea inferioară care le-a purtat şi o lumină nouă ți-arată calea-n univers.
Merită să trăiești pentru asta. Dar pentru altceva, nu...

*****

A DOUA CARTE

*

Precum lumina ajunge diluată pe Pământ şi numai în forma aceasta coruptă este benefică pentru fiinţele vii, tot aşa cunoaşterea şi învăţătura autentică nu este bună pentru ele, deocamdată. Dacă ea ar veni în toată splendoarea ei mişcarea electronilor s-ar opri, pentru că însăşi orice motivaţie a exprimării este un efect al ignoranţei din forme şi substanţe. Motivaţia oricărei fapte poate fi îmbrăcată în cuvinte frumoase, dar motivaţia aparţine persoanei, iar persoana aparţine minţii şi când mintea dă şi ridică este pentru a avea ce să ia şi să trântească la pământ; dacă nu şi-ar lua darurile înapoi i s-ar consuma toată substanţa, ajungând goală şi secătuită… Numai în cel care depăşeşte deşertăciunea oricărui obiectiv şi trăieşte fără vreo aşteptare, când lasă viaţa din el să zburde, e pace şi soare, nu în cel care caută un răspuns. De ce, pentru ce, de când, cum, unde, care – creează monumente de beton, dar fericire interioară niciodată. De aceea, toată manifestarea poate fi un prilej de joacă şi de veselie dacă nu te amesteci în evoluţia celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor şi a legii, încurajând conştiinţa, dacă nu te ataşezi de nimic şi înţelegi că ce se naşte apare din ceea ce moare, că cei dragi – prietenii şi tovarăşii de joacă – izvorăsc din tine mereu…  

* 

Creaţia este joaca eternului, din care a rezultat frumosul, binele şi lumina, dar şi urâtul, răul şi întunericul. De aceea existenţa în creaţie este umbra eternului, de unde izvorăşte moartea şi uitarea. Lumina fără întuneric şi frumosul fără urât nu există pentru că tot ce există trebuie să fie muritor, altfel viaţa temporală ar fi o plictiseală şi universul întreg o inconştienţă eternă. Conştiinţa se realizează numai prin dualitate, de aceea există manifestare. Absolutul există în sine, creaţia – numai în minte, sunt planuri diferite –, nu există nici un antagonism între ele…  

* 

Adevărata meditaţie, indispensabilă evoluţiei, se realizează prin nemişcarea trupului şi a minţii, simţindu- te pe tine ca o stare energetică subtilă, cea mai subtilă pe care o poţi percepe, doar prezenţă, atent la sunetul care pare că vine din exterior în chiar clipa producerii lui, precum cântecul unei păsări, ticăitul unui ceas, glasul unor oameni sau zbârnâitul fin al celulelor cerebrale, ca într-un transformator electric, mereu producându-se printr-o notă dintr-o octavă, înainte ca să devină mesaj prin succesiune şi procesare mentală, pentru că astfel apare conştiinţa timpului şi a spaţiului, a morţii şi a limitării, şi adevărata meditaţie încetează!

* 

Mereu va exista oboseala. Pentru că ea este ataşată mişcării precum frunzele de ramuri şi petalele de flori. Oboseala există ca să temporizeze mişcarea, această rătăcire care tinde să dezechilibreze viaţa şi să complice prea mult universul.  

* 

Nu există frumos, altul, decât cel care trece prin minte şi simţuri. Dar tu unde eşti înainte de a trece prin ele? Nicăieri dacă ai fi, nicăieri ai rămâne. Ar trebui să fii măcar în posibilităţile cuiva. Dar acela în care se află toate posibilităţile oare există în cadrul spaţiu- -timp? Dacă da, el ar trebui să moară şi atunci viaţa ar trebui să se sfârşească pentru totdeauna odată şi-odată… Dacă nu, el se naşte din sine şi moare în sine… Astfel ajungem la concluzia că nu poate exista moarte din care nu se poate renaşte vreodată, identică cu anularea eternă. Moartea e doar o transformare. Nu te mai teme de ea! Respinge timpul care nu este identic cu fericirea şi libertatea pentru că acel timp nu face parte din viaţă. Când eşti mort în trup de ce numeşti tu asta viaţă?!  

* 

A renunţa la hrana fizică, măcar și pentru o zi, nu e o acţiune care se referă numai la procurarea şi mestecarea ei, ci înseamnă a câştiga timp real pentru descoperirea marelui mister al vieţii. Pentru că hrana nu-ţi ocupă numai timpul cât munceşti pentru a ţi-o procura, nici timpul cât trebuie să fii ocupat cu fărâmiţarea ei în dinţi şi înghiţirea ei, dar îţi ocupă tot timpul vieţii prin reacţiile pe care le produce la nivelul fiecărei celule, fapt ce-ţi consumă toată atenţia şi concentrarea spre o activitate inconştientă şi ciclică. A renunţa la hrana fizică, compensând-o cu lumina, îţi deschide coordonate pe care nici nu ai putut să ţi le imaginezi până acum pentru realizarea vieţii în toată splendoarea ei. 

*  

Ce este esenţial şi adevărat este întotdeauna perceput cuantic, într-o străfulgerare, când eşti conştient de tine, cel viu, pe când a gândi intens nu înseamnă decât a te frământa intens, a te îngrijora şi a te ocupa de lucruri care nu sunt treaba ta. Există un proverb foarte înţelept care spune aşa: calul moare de fugă iar prostul de grija altuia. Calul semnifică munca fizică, iar prostul munca mentală. Încearcă să nu fii nici cal şi nici prost.  

*  

Eu sunt cel mai mic cadru din toată manifestarea, nemăsurabil în timp şi spaţiu, care poate fi perceput numai prin intuiţie, eu sunt clipa în sine, adică viaţa în sine şi din mine porneşte totul, aşa fiind realitatea materială, identică cu imaginaţia. Închipuie-ţi cum dintr-un punct ipotetic şi nemanifestat izbucnesc miliarde şi miliarde, care par să aibă masă şi greutate proprie datorită simţurilor identică cu imaginaţia; lumea este o vrajă care dispare la momentul cuvenit… Despre mine, cel viu, nu am decât o singură certitudine să vă comunic: sunt aici şi acum, sunt doar prezenţă şi orice altceva credeţi despre mine nu sunt eu.  

*  

Secretul vieţii desăvârşite pe acest pământ este neidentificarea. În permanenţă simte că tu nu eşti acela care are forma şi numele cu care eşti strigat, iar problemele lui nu sunt ale tale. Tu nu ai nici un fel de probleme şi înţelegând asta tu rămâi mereu deoparte, animând totul nefăcând nimic, fiind imparţial şi egal atât în privinţa nevoii de supravieţuire a celui numit cu numele tău cât şi a celui numit cu numele altuia. Pentru că ambele forme sunt animate de acelaşi spirit al vieţii şi când ai înţeles asta ai devenit asta – viaţă, pur şi simplu. Parcurgând şi depăşind lungul drum al iluziei, timpul şi Pământul rămân în urmă, te simţi şi eşti ceea ce evoluţia subtilă va face din om peste mii şi milioane de ani. Nimic din cultul trecutului cu toate relicvele şi toţi morţii lui, nimic din cultul viitorului cu toate plăsmuirile lui infernale. Doar tu, permanent aici şi acum, trăind clipa în sine, care este viaţa în sine, cu desăvârşire fericit şi egal cu tine însuţi.  

*  

Viaţa este singurul lucru pe care îl ai fără să-l fi vrut. Nimeni nu te-a întrebat dacă o vrei sau nu, de aceea ea este deasupra oricărei conceptualizări sau competiţii. Pornind de la această observaţie, a putea fără să vrei înseamnă a fi şi este, de departe, cel mai preţios lucru din acest univers fizico-mental. Pentru că celebra voinţă, pe care mulţi o invocă referitor la reuşitele lor, nu este decât o biată dorinţă individuală şi egoistă, provenind din sânul materiei şi generalizată într-un subconştient adunat pic cu pic de-a lungul generaţiilor. Este un domeniu al minţii care asemeni tuturor celorlalte este dual şi odată născut implacabil va trebui să moară, iar ataşamentul faţă de el însumează toată suferinţa formelor de viaţă din întreaga lor manifestare.  

*  

Atent simţindu-mă pe mine, cel viu, cu desăvârşire mulţumit de ceea ce sunt. Iar dovada că mă simt pe mine, cel viu şi nu dorm, în sens mistic, este aceea că nu sunt supus unei stări modificate – fizică, mentală sau emoţională. Nu mă simt pe mine pentru că vreau asta cu ardoare, pentru că dacă aş dormi nu ar avea cine să vrea, ci mă simt pe mine deoarece la orice moment de introspecţie mă simt acelaşi, viu şi mulţumit de ceea ce sunt, neatins şi neinfluenţat de vreun gând, de indispoziţie, de mânie, de griji, de frică, de ură, de simpatie şi chiar de iubire, fapt care în cele din urmă se poate extinde asupra creşterii şi descreşterii, asupra oboselii şi chiar asupra morţii. Deci mă simt pe mine, cel viu, numai dacă nu mă mai modific, pentru că modificarea înseamnă naştere şi apoi putrezire şi nu e nici o măreţie în toate acestea. Orice formulare însă, oricât de subtilă ar părea, are capcanele ei, deci pentru a nu cădea în plasa în care au căzut credincioşii marilor religii care dorm copios pe versetele cărţilor lor sfinte, orice exprimare în sprijinul tău trebuie să se constituie într-un vector cuantic, doar o săgeată, fără cuvânt, obiect sau subiect. Trebuie să fii în afara creaţiei ca să fii în tine însuţi.  

*  

Tot ce fac este îndreptat asupra mea, de aceea nu există nici păcat şi nici pedeapsă, există numai suferinţa pe care mi-o fac singur. Gândind tot mai mult creez tot mai mult, dar din ce creez? De unde am luat cărămizile când la început a fost numai Dumnezeu, ca viaţă şi în viaţă sunt eu?! Oare nu pe mine mă prind cu ciment în orice zid şi cu cât creez mai mult cu atât sunt mai nefericit şi mai puţin liber?…  

*  

Am spus: când îmi voi recunoaşte propria valoare şi nu voi mai avea nevoie de recunoaşterea oamenilor atunci toate vor intra în armonie, nu va mai exista niciun conflict şi nicio suferinţă. Dezordinea nu există niciodată în afara minţii individuale şi nenorocirile se produc numai atunci când ea se proiectează în exterior. Dar atunci când te percepi ca spirit, dincolo de vreo proprietate, vorbind nevorbind şi făcând fără să faci, atunci viaţa devine de o frumuseţe cutremurătoare şi o singură clipă de acest fel e suficientă pentru a realiza eternitatea prin nemişcarea ta, deşi universul întreg se poate mişca necontenit.  

*  

A fi permanent conştient de sine este adevărata închinare. Sinele din om este Dumnezeu şi înainte de toate el înseamnă viaţă. A fi în permanenţă conştient de sine înseamnă a te închina în permanenţă lui, aceasta este adevărata dovadă de respect faţă de Dumnezeu. Se vor ridica unii şi vor spune despre mine cuvinte urâte, că sunt ateu şi păgân, dar voi să ştiţi că nu există nimeni mai credincios decât cel care îşi simte viaţa din el în permanenţă, pentru că atunci el se închină lui Dumnezeu şi nu atunci când vine ora de rugăciune sau când se duce la biserică pentru fală şi fanfaronadă.  

*

În ultimă instanţă, pentru a realiza viaţa din tine trebuie să renunţi la orice formă de creaţie. O creaţie este piatra care te apasă şi te ţine într-o formă precară şi imperfectă. Ea se termină într-un capăt de coardă de care mereu poţi fi prins, este funia cu care poţi fi legat de pari şi de garduri. Libertatea ta este posibilă numai atunci când nu mai laşi urme în praf, pentru că nici un ochi şi nici un fel de simţuri nu-l distinge pe cel viu, ci numai praful în mişcare este văzut când ia diverse forme prin acţiunea minţii neliniştite.  

*  

Ascultarea atentă e o poartă. În chiar clipa producerii sunetului dacă pătrunzi prin ea pătrunzi în absolut. Judecata încetează, mintea se topeşte; vezi şi devii una cu ce este dincolo de ce vezi, auzi şi devii una cu ce este dincolo de ce auzi, perfect prin ceea ce eşti, dezinteresat de vreun obiectiv, depăşind iluzia corpurilor şi faptelor care intră în repetiţie şi reciclare… Prin sunet începe creaţia şi viaţa se manifestă. Sunetul este pentru mine un drum, prin el ajung la sursă, la viaţa în sine din interiorul oricărei forme. Ascultarea este cea mai puternică formă de meditaţie – clipa, înainte de a concepe o poziţie viitoare…  

*
 

Pe dificila cale a cunoaşterii de sine, am înţeles că atunci când câştigi de fapt pierzi şi când pierzi de fapt câştigi. Am înţeles că a fi fericit prin ceea ce-ţi furnizează formele fizice, mentale şi emoţionale, nu înseamnă decât pregătirea pentru marea nefericire care va să vină când le vei pierde, fiindcă nici un lucru nu-ţi aparţine. Totul se transcrie unei experienţe şi unei lecţii în care tu ca fiinţă fizică şi mentală trebuie să fii sfâşiat. Iar după ce este consumat totul rămâne nimicul în care a ajuns totul.  

*  

Pe mine mă supăr când mă supăr pe cineva, mie îmi fac rău când fac rău cuiva, toţi oamenii şi toate vietăţile sunt formele şi mentalităţile mele posibile de-a lungul timpului şi al spaţiului. Diferenţa stă numai în factorii de mediu şi de educaţie aparţinând unei minţi anterioare şi mai mari. Sub presiunea acestor factori se creează toate formele şi mentalităţile individuale. Cum poţi să judeci pe cineva care nu este vinovat de nimic?!  

*

Viaţa nu se poate pierde niciodată indiferent dacă în universul vizibil formele apar şi dispar. Naşterea şi moartea tratează numai acest aspect minor şi doar magnetismul emoţional specific condiţiilor de pe Pământ dă amploare acestor pure întâmplări. Dacă eşti conştient că eşti viu chiar şi când habar nu mai ai de posesia trupului este dovada existenţei lui Dumnezeu şi o alta este superfluă. Dacă există existenţă înseamnă că există Dumnezeu. Posibilitatea lui de a fi personal sau impersonal face parte din dualitate şi este un simplu amănunt.  

*

Cine-şi mai doreşte ceva nu e treaz, căci dorinţele toate se-ndeplinesc numai în vis. Dar cine se simte pe sine acum nici nu s-a născut ca să poată fi distrus, nici de lume n-a fost creat, nici pe lume nu a creat. Nu numai că nu-şi mai doreşte ceva, dar nici nu a fost pe unde dorinţa a fost vreodată…  

*

Ce este în tine şi ai te va salva, ce este în tine şi nu ai te va omorî. Ce înseamnă asta? În fiecare om există viaţa, sinele, ca esenţă din care porneşte totul, ca sursă a întregii manifestări. A avea însă această viaţă înseamnă a o avea mereu în atenţie, a o simţi şi a o recunoaşte. Viaţa se dăruie tuturor necondiţionat, fără plăcere sau neplăcere, ea nu alege şi nu face comparaţii, ea nu ştie de dualitate. Ea nu vrea să plece de la tine, ea este lipsită de iniţiativă şi intenţie, pentru că toate aceste proprietăţi sunt ale minţii; ea nu reţine asemenea fleacuri. În realitate tu, cel care te identifici cu mintea, o alungi. Rob al proprietăţilor specifice substanţei ce te compune acum, modificându-te mereu, pierzi din vedere viaţa, esenţa ta nemuritoare şi o acoperi cu tot felul de mizerii grosiere şi inutile. Viaţa care pătrunde total în univers va rămâne aceeaşi chiar şi când o pierzi din atenţie, dar cel care o pierde din atenţie sigur va muri.  

*

Pentru a atinge acelaşi scop intrinsec al vieţii, despre care unii au habar iar alţii nu, există două căi: una a acumulării, iar cealaltă a renunţării. 

Cvasimajoritatea oamenilor ştiu doar despre cea a acumulării. Ei tind să acumuleze totul şi consideră că pentru fericirea absolută trebuie să ai totul. Dar a avea totul sau a nu avea nimic sunt capetele funiei care se înnoadă între ele ca să facă un cerc. Pentru a avea cât mai mult, tinzând înspre totul, există prea multe fricţiuni, prea multe conflicte şi prea multe cadavre, calea este extrem de dificilă şi de grea, pe când calea renunţării, pentru aceleaşi rezultate, stă în firea spiritului tău şi este mult mai uşoară. Calea renunţării este, într-adevăr, cea mai mare binecuvântare pentru om şi toată evoluţia spre inteligenţa superioară nu are alt rost decât observarea acestui fapt. Este singurul lucru prin care putem fi deosebiţi de animale – prin inteligenţă şi înţelegere noi putem renunţa, animalele însă nu. În ultimă instanţă a renunţa la teritoriile tale înseamnă a renunţa la grijile şi durerile tale şi întoarcerea în conştiinţa pură.  

*
 

Nimeni nu se îmbolnăveşte dintr-o dată. Dacă ai ajuns bolnav este pentru că nu ai luat în seamă semnalele transmise în corp. Ai fi putut să o faci dar nu ai ştiut, şi dacă nu ai ştiut nu ai putut. Orice boală începe la nivel energetic şi există senzaţii şi simţuri care te vestesc din timp. De aceea învaţă să simţi energia şi să o asculţi.  

*

Nimic din ce este manifestat nu este bun sau rău. Tot ce este manifestat este şi bun şi rău. De aceea nu te supăra, căci te superi pe tine şi nu există chin mai mare decât acela de a te supăra pe tine însuţi. Pentru că ce este în tine este sinele viu şi fără el nu ai fi trăit niciodată. De ce să fii mai nefericit pentru ce nu ai decât fericit pentru ce ai?…  

*  

Ţi-ai îndeplinit scopul vieţii spaţio-temporale dacă ce ai primit prin naştere ca materie grosieră dai înapoi Vieţii ca substanţă iluminată şi subtilă. Tu trebuia să fii supremul alchimist al lui Dumnezeu.  

*  

Eu nu sunt nici aşa, nici aşa. Eu nu sunt corpul acesta, eu nu sunt numele acesta. Nu eu mi-am dat corpul, nu eu mi-am dat numele. Corpul şi numele mi-au fost date de Pământ prin intermediul strămoşilor şi al părinţilor… Eu sunt doar ceea ce sunt. Nici aşa, nici aşa. Înţelegând asta eu strâng laolaltă manifestatul cu nemanifestatul. Când mă manifest este ca şi cum nu m-aş manifesta, când nu mă manifest este ca şi cum m-aş manifesta. În acelaşi loc mă aflu în ambele situaţii. În consecinţă efectele nu există decât în mintea celor care mă văd aşa sau aşa.  

*  

Imaginarea lucrurilor plăcute şi frumoase te predispune la somn. Consumarea alimentelor suculente şi gustoase, de asemenea. Coordonatele pe care imaginaţia şi hrana le activează, odată ce produc mişcare în interiorul tău fizic, sunt ciclice, astfel încât toate corpurile din univers nu fac nimic la voia lor, ci doar se pot deplasa pe orbita unui supermagnet, ce le reţine – tocmai pentru că substanţa lor poate fi atrasă de acesta –, ce îşi cheamă particulele înapoi… Avantajul omului este că el, prin conştiinţă, îşi poate alege substanţa cu care să se hrănească şi în consecinţă să-i decreeze corpul până acolo încât să devină liber de orice influenţă.  

*

"A vrea" este un subaltern al minţii, de aceea cel care vrea este întotdeauna un sclav împovărat de robie care nu-şi poate depăşi limitele pământului din trup. "A fi" există abia după ce nu mai vrei. "A fi", acum şi aici, fără conştiinţa altui lucru înseamnă a fi nemuritor. Dar din păcate conştiinţa celorlalte lucruri se află, ca o dâră de otravă, în toate celulele tale.

*  

O stea a fost cândva o particulă. A evoluat şi a strâns laolaltă o mulţime. Asemenea întregii materii ea se află pe axa de lumină a vieţii, iar materia ei, devenind conştientă, este furnizoarea vieţii în nume şi formă pe o suprafaţă foarte mare. Orice particulă poate deveni o stea. Un om strânge laolaltă o mulţime de particule care prin evoluţie se pot transforma într-o stea. Unele stele mor, altele se nasc. Spaţiul este infinit şi când se naşte o stea se naşte şi spaţiul pe care ea îl luminează. Toate planetele din jurul ei şi toate organismele de pe ele sunt particulele sale. Se dăruie ca mintea atât cât va exista să nu fie cuprinsă numai de întuneric. Viaţa se manifestă numai prin lumină. Când stelele se sting se sfârşeşte o anumită manifestare cosmică care se absoarbe în sine, dar nimic mai mult. Chiar şi stelele se întorc la viaţa în sine! 

*

Tot ce scriu este pentru mine, tot ce public este, de asemeni, pentru mine. Toate exemplarele cărţilor mele, prin identitatea sinelui din orice manifestare, îmi sunt destinate; eu am tot atâtea perechi de ochi câte exemplare sunt. Eu nu vreau să conving pe nimeni de realitatea scrierilor mele, deoarece convingerea este mentală, iar ceea ce vezi sau auzi nu e real. Exprimarea mea în percepţia altora poate părea contradictorie, dar pentru mine ea va fi întotdeauna limpede şi clară, pentru că numai eu voi şti când vorbesc despre mine, cel absolut şi când vorbesc despre mine, cel relativ. Cel care însă va înţelege această carte, aşa cum o înţeleg eu, este din aceeaşi substanţă cu mine în acest moment al evoluţiei lui şi chiar dacă în această lume iluzorie purtăm nume diferite, în realitate suntem unul singur. Astfel prin conştiinţa identităţii sinelui din orice formă de viaţă, se va dovedi clar că ce am scris am scris pentru mine, ca un ajutor relativ într-o lume relativă… dar când nu-mi va mai fi necesară pământul o va recicla şi eu nu voi avea nici un regret pentru asta…  

*  

De ce îmi cereţi sfatul în legătură cu ce aveţi de făcut? Dacă vă aflaţi într-o dilemă voi aţi creat-o, dacă aţi dat de necazuri voi le-aţi căutat. Dar să ştiţi că nu se putea altfel. Greşeala este indivizibilă mişcării. Şi pentru că nu vă puteţi opri din mişcare nu vă puteţi opri din greşeală. Astfel încât este neimportant ceea ce faceţi. Mă întrebaţi ce trebuie să faceţi pentru a fi fericiţi? Aflaţi că fericirea este urcare şi cu cât o obţineţi mai tare, ridicându-vă mai sus, cu atât mai mare va fi nefericirea când veţi cădea şi cu cât veţi obţine mai multe lucruri cu atât va fi mai mare nefericirea pe care o veţi simţi când le veţi pierde şi dacă nu le veţi pierde în timpul vieţii temporale le veţi pierde când viaţa minţii se va pierde. Prin mişcare pe cât bine faci unei cantităţi fizico-mentale constituite într-un grup de oameni, de animale sau de ţărână tot pe atât de rău vei face unei alte cantităţi căreia nu-i oferi serviciile tale. Şi pe cât faci bine unui grup astăzi, prin transformarea minţii şi substanţelor, mâine le vei face rău şi cu cât îi vei hrăni mai mult astăzi cu atât te vor urî mai mult mâine când vor trebui să muncească, pierzându-şi libertatea, ca să strângă masa şi să facă curăţenie după ce s-au înfruptat din darurile tale. De aceea, nu căutaţi să urcaţi, pentru că orice ţel este o iluzie, mulţumiţi-vă să fiţi atenţi la viaţa din voi şi tot ce e necesar se va revela în existenţa voastră.  

*  

Eu nu sunt aşa cum mă vedeţi voi cu ochii aceştia de ape pământeşti, când tulburi, când agitate. Dacă sunteţi încântaţi de ceea ce spun, uneori, este pentru că eu sunt viu şi mă aflu în voi, tot aşa cum voi vă aflaţi în mine. Ce vă mişcă nu vine de la mine, ci este doar realitatea sinelui vostru care îşi exprimă posibilităţile. La început ca o stare, apoi în nume şi formă. În realitate eu nu sunt în afara voastră şi spusele mele sunt spusele voastre. Dacă voi nu aţi fi vii nu ar fi nici o percepere şi nici un iluminat. Nici un Iisus, nici un Mohamed şi nici un Buddha nu s-ar fi ridicat din nefiinţă dacă voi n-aţi fi ei înşişi şi nici chiar Dumnezeu n-ar avea nici o noimă în lipsa celui care receptează. Căci cui ar putea să-i fie dedicată o rază de lumină dacă n-ar fi viaţa din tine să o recepteze, ce justificare ar mai avea un Dumnezeu dacă el nu ar fi un tot unitar ce l-ar include atât pe cel care emite cât şi pe cel care receptează? Şi dacă toţi recunosc într-un fel sau altul că acela care emite viaţa este Dumnezeu, cel care o receptează, în ultimă instanţă, cine poate fi, dacă nu tot el? Marele hop pe care voi încă nu sunteţi în stare să-l depăşiţi este iluzia timpului şi a spaţiului liniar. Dar când ele se vor fi consumat îndeajuns de mult, chiar acceptând contorizarea bicisnică a minţii, care poate fi rezultatul evoluţiei inevitabile? Tot ce a pornit din Dumnezeu, ca origine a întregii creaţii, după ce a rătăcit prin tot felul de forme, unde îşi va găsi sfârşitul şi odihna?… Chiar iadul, care a apărut pe raza creaţiei numai atunci când a avut cine-l locui, îşi va consuma substanţa odată cu exprimarea divinului până la absolut: iertare totală, mângâiere totală, odihnă totală. Iar toate tragediile nu vor fi fost decât apă de ploaie, apa ochilor voştri crescuţi din minte, care firesc n-au putut să vadă dincolo de capacităţile ei…  

*

O mare parte din doza ta de nefericire vine din planificare. Ori de câte ori porneşti la drum cu un obiectiv, cu cât se întâmplă mai des să-l îndeplineşti, tocmai pentru că te-ai identificat cu el şi i-ai cedat din energia ta, cu atât devii mai pustiu şi nefericit. Pasiunea te-a împins la tot felul de compromisuri, de la înşelăciune până la violenţă, de la lacrimi până la blesteme… ce nu ai făcut ca să-ţi vezi mintea în formă şi substanţă… Ai crezut că va ieşi o mândreţe de lucru ce va învinge timpul şi va speria moartea şi când colo vezi că nu ai fost decât unealta Pământului ce îşi răstoarnă brazdele; tu în nume şi formă fiind materie reciclabilă angajată pentru o zi, plătită cu iluzii şi speranţe deşarte. Ce îţi creează deziluzia şi nefericirea este diferenţa dintre imaginea mentală şi imaginea materială. Ce frumos era în minte, ce searbăd a devenit în substanţă… Acum încearcă să intuieşti cum ar fi fost dacă ai fi lăsat totul în spirit, în acel spirit original şi superior imaginii mentale, cel puţin tot pe atât de superior pe cât este aceasta faţă de substanţa materială… Imperfecţiunea lucrului realizat prin planificare distruge frumuseţea în sine; rămâi parcă epuizat, cu o floare veştedă în mână, întrebându-te unde ai greşit, frământându-te pentru ce va urma, considerându-te principalul vinovat… acoperit de neguri ce par să nu se mai sfârşească vreodată. Pe când obişnuinţa de a trăi conştient, fără planificare şi obiective, te transpune în permanenţă şi spontaneitate, în starea de a fi, pentru că a fi înseamnă a trăi; niciodată închipuită cu mintea, niciodată materializată în corpuri şi obiecte. Întotdeauna spun: nu, nu vreau asta! Pentru că dacă o să vreau asta nu voi reuşi asta. Se prea poate să reuşesc ceva, dar nu ce am vrut eu, nu, niciodată. 

*

Se spune că atunci când închizi ochii, aşezat într-o anume postură, poţi să îţi vezi sufletul. Dar mai întâi atunci când închizi ochii şi execuţi o anumită presiune cu degetele asupra lor vezi firişoare roşii de lumină. Acestea sunt micile vase de sânge din ochi. Deci sângele este lumină lichidă, impregnat cu toate substanţele de pe Pământ. De aceea sângele este esenţa organismelor vii – lumina care le susţine în această lume fizică, transformată după condiţiile existente pe aceasta planetă. Dar precum nimic nu poate supravieţui fără sânge, tot aşa nimic nu poate supravieţui fără lumină. Asta nu înseamnă că nu pot exista fiinţe care pot supravieţui fără lumină lichidă. În mod generic aceste fiinţe pot fi numite îngeri. Evoluţia subtilă, opusul degenerării materiale, poate face asta. Când sângele se va curăţi de impurităţile pe care le absorb fiinţele vii din alimente şi din aerul de pe Pământ, realizându-se intrinsec dezrobirea faţă de dorinţă şi pasiune şi prin acestea de păcat, prin evoluţie lentă şi răbdătoare omul va fi o altfel de fiinţă, splendidă şi iluminată. Sângele lui va fi lumină pură.  

*  

În fine nu mai am decât un mesaj să vă transmit: nu există moarte. Există numai viaţă, când manifestată, când nemanifestată, dar viaţă în permanenţă. Viaţa e lucrul pe lângă care nu mai există un al doilea, moartea nu există decât în creaţie, adică numai în minte. Viaţa şi moartea nu sunt două lucruri opuse şi comparabile. Viaţa este existenţa neinfluenţabilă şi indestructibilă, moartea există numai în minte. Există un singur lucru sau principiu în univers şi acela este veşnic, dar în manifestare există numai ceea ce simţi. Din fericire totul evoluează deoarece cineva care să nu simtă nimic în interiorul său nu a existat niciodată.  

*****

A TREIA CARTE

*

Când un om este sub influenţa alcoolului ceilalţi ştiu că nu se pot încrede în el, deoarece toate faptele lui sunt lipsite atunci de orice concentrare şi raţiune. Dar trebuie să ştiţi că nici cel care se află sub influenţa hranei nu este mai presus.

Toate elementele care se infiltrează în om, în scară ierarhică, de la droguri, alcool, hrană, apă şi aer, îl influenţează implacabil.

A fi sub influenţa alcoolului sau a hranei nu schimbă lucrurile prea mult.

Aproape la fel de haotice sunt faptele omului în ambele situaţii.

*

Când şarpele a îmbiat-o pe Eva să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi al răului a ştiut că dacă ea va mânca trupul ei va lucra pentru el. Nu era vorba de un fruct, ci de complexul de reacţii pe care îl implică acţiunea de a mânca. Mitul acesta a fost interpretat greşit, deoarece până la povestitorul biblic, el trecuse din gură în gură şi din minte în minte.

Şarpele, forţa negativă şi întunericul, care creează prin contrapunere natura materială, a dorit să îi determine pe Adam şi pe Eva să mănânce, doar atât. Până atunci Edenul, fiind o grădină a cerului, era populat doar de roadele vieţii, iar activitatea de a mânca era pur simbolică.

*

Viaţa mea, iubita mea, nu te mai am decât pe tine! Nu mai am cui să cer ajutor decât ţie, nu mai am cui să mă închin decât ţie! Deşi nu te pot reprezenta ştiu că tu eşti singurul Dumnezeu, precum în mine, aşa în toate fiinţele.

În această clipă poate sunt purtat de o euforie mistică, dar nu există nimic mai sigur decât tine, nu mai am nici un sprijin şi nu mai cred că există vreun Dumnezeu personal cu care să vorbesc, căruia să-i cer sfat şi ajutor. Doar tu, viaţă din mine, mă mai asculţi, doar tu încă nu m-ai dezamăgit, doar ţie mai pot simţi că nu greşesc dacă mă închin.

Deşi nu-mi răspunzi şi nu îmi dai sfaturi ştiu că tu eşti permanent cu mine! Dumnezeu din minte poate fi cu omul din când în când, dar Dumnezeu cel viu din inimă este cu omul mereu.

Viaţa mea, iubita mea, tot ce mi-i drag îmi e drag pentru că te văd în toate lucrurile. Fără tine trupul şi mintea mi-ar fi o povară, de care m-aş grăbi să scap, murind.

*

Mă simt viu şi în această clipă mi-ajunge.

Dar mintea mi-e nemulţumită aspru de această concluzie. Se tulbură în mine ca un val printre fiorduri lovind neîncetat continentul.

Bată-te norocul, îi strig, de ce mă tragi la înec?! Îmi promiţi palate în adâncuri, dar voi mai fi viu printre perlele reci?!

Trage la mal căci ai să te îneci în groapa săpată de marea flămândă. Te va înghite oceanul şi apoi fierbintele pământ te va spulbera în iluzia din care va coborî ploaia.

Eu sunt aripă de spirit, nu mă amăgi cu mătrăguna ofrandelor otrăvite...

Le-au mâncat oamenii şi au murit, le-au ascuns codrii şi s-au vestejit la lăsatul soarelui în iarna timpurie…

Sunt prea tânăr să nu mai încerc, nu-mi spune că totul este deşertăciune, nu-mi spune!

*

 

M-am întrebat pentru ce trăiesc.

 - Ca să fii fericit, a venit răspunsul.

 -  Stai, am zis străinului care mi-a vorbit, cine eşti tu?

- Eu sunt Cel Fericit cu care te compari. Dar sunt Cel Fericit atât timp cât stau departe de tine, iar tu mă identifici cu altul din preajma ta, pe care îl vezi pe stradă sau la televizor şi care ţi se pare mai bogat, mai frumos sau mai deştept decât tine.

Aha, am zis, atunci Cel Fericit este pur  şi simplu o altă persoană! Atunci cum trebuie să fiu eu? Cel Puternic?! Dar oare Cel Puternic nu este un altul, asemeni Celui Fericit?!

Tot aşa trebuie să fie şi cu Cel Bogat, Cel Iubit, Cel Deştept. Fiecare din ei este o altă persoană care nu poate fi identică cu fiinţa mea. Atunci cum trebuie să fiu eu?  Dar chiar dacă aş şti, oare este suficient să cunoşti şi să înţelegi? Până şi Cel Care Cunoaşte şi Cel Care Înţelege sunt alte persoane...

M-am târât şi m-am chinuit să-i văd de aproape pe Cel Fericit, Cel Bogat, Cel Puternic dar am fost foarte dezamăgit. În afară de faptul că erau persoane existente doar în minte, nici măcar nu erau fericite, bogate sau puternice cu adevărat.

Dacă o să fiu Cel Puternic, Cel Fericit, Cel Bogat o să fiu o  persoană, dar eu însumi în nici un caz. Pentru că numai persoana poate fi bună, puternică, bogată etc. pe când Fiinţa nu are nici o proprietate. Şi persoana nu este fericită, bogată sau puternică prin sine, ci numai dacă alte persoane din jur o sprijină şi îi confirmă asta. Iar Cel Bogat nu este el însuşi bogat, ci străinul din el este bogat. Şi străinul este bogat pentru că străinul din el a fost sărac, şi în el există conştiinţa sărăciei. 

Pentru ce trăiesc?!

Nici nu mă mai chinui să răspund la această întrebare! Orice răspuns aş da ar aparţine Celui Care Știe, un străin venit din afară...        

*

Câte n-am făcut uitându-mă la oameni!...

Am învăţat ce este de la ei, dar am uitat ce este de la mine...

Oamenii sunt mintea, ce este de la mine este Sinele.

Cât sinele a fost suveran n-am avut nimic şi totuşi nimic nu mi-a lipsit, cât mintea a fost suverană am avut multe şi tot ce-am avut nu mi-a ajutat la nimic.

Am fost iluzionat să cred că mintea poate găsi soluţii, şi fapta - sabia ei, poate reface armonia universului care tinde să se dezintegreze.

Am intrat printre spini şi cu ardoare imensă am vrut să-i pun la pământ. Am uitat, săracul de mine, că secerându-i îi seamăn şi eu sunt instrumentul prin care sămânţa lor ajunge iar în pământ.  Nu am văzut că prin fapta mea lucrez pământul şi cultiv spinii, an de an şi viaţă după viaţă…

Când mi s-a revelat adevărul, la început am crezut, dar apoi mintea mi-a zis că sunt nebun şi am început să mă îndoiesc.

Dar acum este timpul să pun punct. Să gândeşti şi să faci m-am lămurit pentru totdeauna că nu este soluţia prin care fiinţele vii pot scăpa de povară. Atât cât voi înghiţi această hrană care proiectează minciuna de jur împrejur, viaţa nu-mi va fi decât haotică şi amară.

În faţa tăvălugului social nu mă pot pune… Dacă omul asta vrea, să muncească până ce-şi frânge spatele, să-şi ardă creierii în analize sofisticate şi adânci,  treaba lui... Dar eu ascultând ce este în mine ascult de Sinele viu.

Atât cât hrana va fi formată din materie reciclabilă, omul va fi o fărâmă de praf pe circumferinţa unui cerc în centrul căruia se află mintea. Mintea este centrul universului şi ea este punctul de referinţă al oricărei motivaţii.

Sfârşitul robiei va fi posibil numai atunci când nu voi mai fi influenţat de mâncarea asta dată dracului, dulce şi-amară.

Eu ştiu că nu vor fi soluţii pentru om atât cât va mai şti de nevoia de a se alimenta fizic. Îmi e clar! Dacă voi mânca voi gândi, şi dacă voi gândi mă voi depărta de mine însumi.

Creaţia şi realizarea sunt două lucruri diametral opuse.

Sunt sigur că există viaţă în condiţii incomparabil mai bune în lipsa acestui instrument slab şi reciclabil numit mintea umană. Acum ştiu că intuiţia, revelaţia şi harul sunt simţuri subtile care menţin existenţa în condiţii superioare gândirii.

Totuşi posibilităţile existenţei trebuie să fie ierarhizate.

În Sinele viu însă trebuie să se oprească totul, altă posibilitate nu există!

*

Când viaţa te încearcă cu greutăţi ea lucrează în favoarea ta mai mult decât atunci când te încarcă de bunăstare. Când îţi dă motive să suferi ea îţi dă şi focul interior pentru evoluţie.

Numai atunci când suferi apăsarea morţii celui drag, când inima îţi sparge pieptul de spaimă sau când sângele arde ca fierul topit, viaţa îţi oferă şansa să te îmbunătăţeşti căutându-l pe Dumnezeu…

*

Mi-a trebuit o grozăvie de timp să mă recunosc în toţi oamenii.

Iată-l pe cel care trece prin faţa mea, cu chipul său, cu iluziile sale cum este unul şi acelaşi cu mine!…

Ar trebui să-l văd aşa cum îl vede lumea, dar eu îl văd aşa cum este.

Îmi recunosc privirea, gândurile şi sentimentele.

Când mi-am dorit să trăiesc cât mai mult în acest corp, oare cum de nu am văzut că eu însumi nu mă puteam naşte într-o formă nouă din cauza celei vechi pe care o sprijineam cu ardoare?! Iar acum cât de minunat este! Pot să mor în orice clipă şi să rămân viu. Soarta mea este soarta celui care a realizat totul.

Mă văd cu claritate în orice om care trece prin faţa mea, în orice vietate şi în orice buruiană.

Sunt totul, ce aş putea să-mi mai doresc!

*

Exprimarea este o reacţie.

O fiinţă integrată în divinitate nu poate exprima nimic.

Dar persoanele care încă mai au legături cu lumea, interacţionând cu oameni aflaţi la diferite grade de conştienţă, pot reacţiona.

În acel moment eu pot exprima ceva, altminteri în starea de luciditate şi clarviziune a fiinţei mele originale, eu nu am nici o capacitate de a scrie ceva.

Dar când exprim ceva sunt conştient că mi-am oprit evoluţia pentru a surprinde un moment neplăcut al Fiinţei care s-a tulburat, transferându-se pentru scurtă vreme în materia grosieră a lumii fizice.

*

Plăcerea sexuală este născută din ignoranţă.

Fără ignoranţă însă, nu ar fi posibilă divizarea formelor şi apariţia fiinţelor manifestate. Creaţia, cu toate neajunsurile şi conflictele ei, poate exista doar în lipsa conştiinţei.

Când conştiinţa supremă e realizată, creaţia este anulată.  

Catastrofele schimbă condiţiile, dar sfârşitul lumii este ceva cu mult peste puterile lor…

*

Un om care caută adevărul nu trebuie să urască nimic!

Un om care caută adevărul trebuie să iubească, să accepte şi să lase totul în viaţă, de la cea mai nesemnificativă bucată de pământ sau insectă până la soarele de pe cer şi stelele nenumărate… Trebuie să primească totul în inimă şi în ochi, trecând materia prin conştiinţa sa, făcând-o tot mai subtilă.

Conştient că este indivizibil de tot ce este viaţă şi în consecinţă sigura forţă care poate modifica proprietăţile materiei, singurul alchimist de pe Pământ, el trebuie să facă din ce în ce mai subtil tot ce atinge până ce materia devine spirit pur.

Atunci el va simţi că şi-a încheiat misiunea, iar Dumnezeu a devenit Dumnezeu prin el însuşi. 

*

Când mă simt pe mine apare ce este pozitiv, când nu mă simt apare ce este negativ. Dar duhul vieţii care vine asupra mea când mă simt pe mine nu este pozitiv sau negativ, el este pur şi simplu deasupra dualităţii. Duhul vieţii vine din altă dimensiune, din Spiritul care pe scara materialităţii este echivalent cu nimicul.

În manifestare viaţa nu ar fi posibilă fără alternanţa dintre simţirea de sine – apariţia stărilor pozitive şi nesimţirea de sine – apariţia stărilor negative.

Despre meditaţie se poate spune doar atât: este tehnica prin care se dizolvă manifestarea şi dualitatea.

Persoana care meditează nu mai este persoană, ci existenţă completă prin sine.

*

Oricât am căutat printre lucrurile de pe Pământ nu am găsit nici un motiv mai serios de nefericire ca memoria. Conştiinţa trecutului şi a viitorului este piatra de căpătâi a civilizaţiei, pe de o parte, dar şi otrava care ne ucide, încetul cu încetul. Pe de o parte este indispensabilă supravieţuirii în formă fizică, pe de altă parte ne macină continuu şi implacabil.

Prin memorie scapă omul de gura leului, prin memorie el intră pe mâna dracului.

Suspendarea minţii nu înseamnă altceva decât suspendarea memoriei. Ea se poate realiza doar în nemişcare şi solitudine, când te ştii protejat, dar niciodată într-o pădure plină de fiare. Pădurea este oraşul animalelor, oraşul este pădurea oamenilor. Aici ei se mănâncă între ei, dar într-un fel mai perfid decât în pădure; aici nu eşti mâncat de tot, aici ai dreptul să munceşti şi să te regenerezi ca să-ţi mai fie tăiată o felie când conducătorilor le e foame.

Cum învăţătura există doar prin trecut şi viitor, iar existenţa numai prin prezent, împăcarea acestor două lucruri este la fel de greu de realizat precum împăcarea vieţii cu moartea.

*

Eminescu a scris atât de frumos pentru că el a trăit greu, chiriaş în case modeste, în tovărăşia lipsurilor şi a foamei.

Bogaţii vremii, primindu-l la uşa lor, după ce l-au măsurat din cap până în picioare şi i-au observat hainele ponosite l-au privit cu dispreţ, şi atunci sufletul acestui mare om a urlat de durere. Eminescu este unul din exemplele cele mai clare că frumosul apare din urât şi binele apare din rău.

Nimeni nu a scris ceva frumos vreodată atâta vreme cât a fost sătul, iar reacţiile provenind din descompunerea hranei inferioare l-au influenţat inevitabil.

Eminescu a scris atât de frumos pentru că în fiinţa sa specială urâtul s-a transformat în frumos prin lipsă şi foame, iar ciulinii alimentelor care otrăvesc mintea nu au putut să se dezvolte la el în lanuri plictisitoare.

Eminescu este un exemplu elocvent de alchimie interioară, dar ochii aparţinând corpurilor fizice nu pot vedea astfel de lucruri. Doar după moartea lor se poate vedea dâra lăsată de cuvintele acestor oameni încărcaţi de har.

*

Omul trebuie să ştie cel puţin două lucruri elementare în procesul de evoluţie spre forma de existenţă superioară. În primul rând trebuie să se simtă pe sine cât mai mult timp, să-şi simtă substanţa cu atenţie maximă, furnizând celulelor sale un impuls permanent, inovator şi revigorant. Acest lucru este asemeni acelor aparate care tonifică masa musculara şi materia întregului organism, de care se folosesc unii sportivi, obţinând rezultate foarte bune.

Dar cel care nu depinde de nici un aparat are rezultate mult mai bune, mai ales la nivelul puterii de înţelegere.

Un al doilea lucru pe care trebuie să-l ştie omul în care a început frământarea este ascultarea sunetului în clipa prezentă, lucru care oferă nu numai concentrarea, dar chiar şi un soi de energie reală, forţă, clarviziune şi luciditate.

Ce se întâmplă în omul care execută cu conştiinciozitate aceste două lucruri, fără să le mai uite, nu se poate găsi în nici o hrană şi în nici o satisfacţie.

Cu adevărat omul acesta se deplasează continuu spre existenţa de înger.

*

Libertatea adevărată este curajul de a face orice fără să-ţi pese de urmări. Dar fiindcă nici Dumnezeu închipuit ca persoană, nu este lipsit de sarcini şi responsabilităţi, înseamnă că în întreaga existenţă nu există nici o persoană liberă.

Atunci libertatea care ne-a mai rămas este să facem ce vrem noi în cadrul a ce vor alţii. Dar cum odată cu timpul sarcinile şi responsabilităţile omului sporesc din cauza conştiinţei, libertatea se restrânge automat. Şi atunci prin cunoaşterea dualităţii, a binelui şi a răului, mişcarea va fi percepută ca posibilitate de a face rău şi în consecinţă blamată până acolo încât fiinţa materializată îşi va restrânge libertatea de mişcare până ce corpul va ajunge într-un singur punct. Dar când nu va mai suporta presiunea conştiinţei el va exploda într-un Big-bang, după care iarăşi universul se va manifesta până se va naşte iarăşi conştiinţa care va duce totul într-un punct.

Eternitatea este asemenea unei inimi care pulsează de la un punct spre infinit şi înapoi.

Ideea de libertate există numai de la Big-bang până la naşterea conştiinţei.

Din acel moment totul devine un dor care te macină întreaga viaţă.

De aceea nu-ţi mai rămâne decât soluţia de a contempla creaţia, bucurându-te 

de spiritul vieţii, fără nici o reprezentare.

*

Mă întrebi ce părere am despre lucrul acesta sau acela?!

Să-ţi spun sincer, nu mă pot ocupa deloc de soarta lui!

Tot ce pot să-ţi spun este că el este o manifestare naturală a materiei. Şi dacă există o cauză întotdeauna urmează să apară un efect. Iar efectul se constituie în cauză şi această succesiune se repetă la nesfârşit.

Dar care este cauza tuturor cauzelor, mă întrebi?...

Acest lucru sinele meu nu-l ştie. Pentru că numai materia gânditoare ştie că ştie. Tot ce pot să-ţi spun este că ce ştii te ajută cu privire la ce ai de făcut, dar ca să fii tu însuţi ce ştii nu te ajută cu nimic.

*

Sunt două categorii de fiinţe: simple şi învăţate. Cele învăţate ştiu, cele simple sunt fericite.

Dar noi, oamenii, suntem condamnaţi să cunoaştem. Nu mai putem da înapoi pentru că reminiscenţele cunoaşterii s-ar transforma în coşmaruri şi nu ne-am mai găsi liniştea oriunde ne-am ascunde.

Dar prin cunoaştere vom evolua, şi când vom putea cunoaşte esenţa de unde vin toate lucrurile, identică cu nimic, atunci orice altă cunoaştere se va arde în sine şi vom ajunge iarăşi să nu mai cunoaştem nimic. Suntem nefericiţi pentru că cunoaştem ceva, vom fi fericiţi când nu vom mai cunoaşte nimic. Nimicul are o reputaţie proastă printre oameni pentru că este confundat cu puţinul. Dar Nimicul este sursa de unde provine şi se întoarce Totul...

Singurul sens al existenţei, cu care acum desigur nu putem fi de acord, este să muncim ca prin trudă şi cunoaştere să ajungem să obţinem Nimicul, sursa de unde vine duhul vieţii.

Orice stare de fericire pentru noi fiinţele în formă şi substanţă umană nu este decât o clipă de odihnă când mintea s-a oprit, dar după aceea, când mintea se porneşte din nou, trebuie să ne continuăm drumul pentru că altfel urâtul şi hidosul ne-ar pătrunde în suflet şi existenţa manifestată ar deveni un iad insuportabil.

*

Timpul şi spaţiul sunt efemere, pentru că pot fi măsurate, dar sinele meu este permanent, pentru că el nu are unitate de măsură.

Când pornesc la drum eu creez drumul.

Ziua şi noaptea sunt la fel pentru mine, pentru că le ţin în aceeaşi inimă şi în aceiaşi ochi.

Dacă ziua este născută din Soare, noaptea există de asemeni prin el. Eu ştiu că manifestarea mea pe Pământ este dictată de Soare şi lumina lui mă susţine ca individualitate. Noaptea este lumina Soarelui care mă odihneşte, nu este lipsa lui.

În lipsa Soarelui nu ar fi doar noapte veşnică, în lipsa Soarelui nu ar fi nimic.

*

Când sunt atent la viaţa din mine şi ascult sunetul din clipa prezentă mă contactez la sursa de energie primordială. Câte nu aş putea să fac cu această supremă energie!? Aş putea rescrie universul şi aş putea să-i dau alte coordonate! Dar, din fericire, acea clipă îmi e suficientă prin ea însăşi şi mintea nu se poate mișca atunci ca să vrea ceva. Abia când părăsesc clipa în sine mintea revine la goană ei şi încearcă să analizeze această experienţă încântătoare.

*

Scopul meditaţiei este unificarea cu totul. Dacă ai meditat corect, dacă te-ai liniştit, menţinându-te într-un singur cadru cât mai mult timp, fără mişcarea minţii şi a trupului, în cele din urmă nu poţi decât să simţi realitatea supremă: eşti una cu totul. Relativa depărtare a formelor una de alta este un efect al conflictului interior, nemulţumit de eul său mental.

Când ai meditat corect eşti identic cu unica energie vitală care menţine viaţa în univers.

Apariţia şi dispariţia formelor este o eroare inevitabilă la trecerea ei în cadrul spaţiu-timp.

Ca să fii în a doua trebuie să fi trecut prin prima, ca să fii în a treia trebuie să fi trecut prin a doua. Ordinea formelor sunt punctele care formează linia. O linie privită din faţă sau din spate este doar un punct. O gaură neagră în ecuaţia corpurilor cosmice nu duce de la o formaţiune materială la alta, de la o galaxie la alta, ci doar de la materie la spirit.

Găurile negre, probabil, fac legătura dintre universul, pe care noi îl putem înţelege, şi cel superior, pe care în această formă, niciodată nu îl vom putea înţelege...

*

Calitatea substanţei este extrem de importantă.

Alchimia internă creează lucrurile din particula originală, prin fisiune atomică. Într-o clipă se poate schimba lumea în ce vrei. Acelaşi lucru poate fi iadul şi raiul în clipe succesive. Substanţa internă s-a modificat pentru că a intrat în contact cu un catalizator extern: un cuvânt, o emoţie, un gând. O femeie sau un copil pot fi dulci să te ridice la cer sau pot fi amari să te bage în mormânt. Tu le creezi proprietăţile cu mintea ta. Din substanţa ta poţi face orice, aşa cum ai auzit că fac vrăjitorii.

*

Din lucrurile mici apar lucrurile mari, din fiinţele nesemnificative, prin evoluţie, apar fiinţele care coordonează şi păstrează în echilibru universul. Precum omul a evoluat de la un animal insensibil şi sălbatic, tot aşa celelalte forme de viaţă  evoluează, cu viteza lor, spre acelaşi scop unic al vieţii.

Dacă omul a evoluat şi celelalte fiinţe pot evolua! Omul este un exemplu viu al evoluţiei. Individualitatea umană  porneşte cu un trup nou din locul unde a fost lăsată spre scopul suprem, care de fapt nu contează, pentru că durează doar o clipă.

De aceea s-a spus că importantă este calea şi nu scopul. Pe cale te afli permanent, în scop nu poţi sta nici măcar o secundă. Viaţa este doar cale, iar scopul este doar un motiv ca să existe calea.

Bucură-te de fiecare clipă ce o trăieşti, căci în realitatea ea este scopul, dar nu uita nici de scopul suprem din minte, numit Dumnezeu, fiindcă el susţine calea.

*

Trebuie să faci tot ce poţi ca să salvezi viaţa unui om sau animal.

Dar dacă ucizi un  altul pentru asta, totul este zadarnic. Poţi cheltui toţi banii din lume, poţi da cu onoarea de pământ, căci pentru a salva o viaţă nimic nu este prea ruşinos.

Căci nu salvezi pe cineva anume, ci ne salvezi pe toţi, mai acordându-i Vieţii decăzută în formă o şansă să se caute şi să se regăsească pe sine.

Şi reuşita oricăruia este reuşita noastră, salvând o viaţă, Una singură.

*

Exprimarea este reactivă.

Ca să exprimi ceva trebuie să reacţionezi. Substanţa ta trebuie să se întâlnească cu altă substanţă, şi din această întâlnire trebuie să apară un efect.

Hrana şi gândurile sunt cele mai uzuale substanţe. Dar cum prin asimilarea lor efectul este  imprevizibil, eu am descoperit o altfel de reacţie care să susţină exprimarea. Este vorba de respingere, o reacţie mai puternică decât toate, căci combinarea a două lucruri care se resping produce o forţă mult mai mare decât combinarea a două lucruri care se atrag.

Atunci când asimilez exprimarea mea este plictisitoare, dar când resping hrana şi gândurile, forţa exprimării din mine este copleşitoare. 

*

Natura nu mi-a dat în primii ani ai vieţii calităţile pe care şi le doreşte un om obişnuit.

Când vorbesc despre acest lucru aţi putea crede că mă refer la unele trăsături fizice şi de caracter ale persoanei, dar nu este vorba de asta, în realitate tot ce posedăm nu ne aparţine nouă, ci substanţei care s-a depus pe scheletul originar al singurei fiinţe care există în univers.

Martori sunt atâţia care mi-au cunoscut numele; au văzut o persoană încărcată de contradicţii şi complexe, mai degrabă de evitat decât de iubit.

Multă vreme, purtat de ignoranţa substanţei care s-a proliferat în locurile mele natale( vă voi explica mai târziu de ce spun asta) am crezut că natura nu a fost cinstită cu mine, dăruind-mi mai multe asperităţi decât lucruri line, mai multe defecte decât calităţi, punându-mă în situaţia să simt adesea durerea conflictului cu lumea înconjurătoare.

Poate nu sunt singurul care şi-a urât tatăl, sigur mai sunt o mulţime de oameni care au găsit ceva de criticat la adresa comportamentului părinţilor faţă de persoana lor, cert este că tot ce vedeam la tatăl meu mă nemulţumea profund, parcă principalul său scop faţă de mine era să-mi distrugă orice încercare de a-mi găsi respectul şi mulţumirea de sine.

Dar astăzi, deşi a fost atât de aspru cu mine, când mă gândesc la el îmi vine mereu să rostesc cuvintele bunul meu tată.

De ce această schimbare de atitudine care se accentuează tot mai mult odată cu vârsta? Poate pe alţii situaţia îi depăşeşte, dar mie îmi e clară ca lumina zilei. Tatăl meu pământesc nu a făcut nimic de la sine, ci prin el a lucrat natura universală ca eu să pot scăpa de ignoranţa. Dacă m-ar fi ţinut în puf m-ar fi pregătit ca pe un animal de tăiere, dar cu mine viaţa a avut alt scop, mi-a dat suferinţă ca să am motive să caut, mi-a dat foc ca să înţeleg că materia pe Pământ mai poate foarte mult să se îmbunătăţească.

Aşadar sursa mea de viaţă nu m-a alintat, şi nu mă refer aici la tatăl pământesc, care este numai o aparenţă, mă refer la natura subtilă, adevăratul tată, adevărată mamă. Părinţii pământeşti sunt animaţi de ea, faptele lor sunt faptele ei, uneori pare nemiloasă şi rea, dar atâta vreme cât ea ne pregăteşte spre a scăpa de moartea ce survine din ignoranţa nimic nu i se poate imputa, toate metodele ei sunt ireproşabile pentru că sunt singurele care ne pot trezi din letargie, din mulţumirea în păcat  pe care o trăiesc toate fiinţele de pe Pământ încă din ziua în care s-au născut.

Pentru părintele absolut, care îşi iubeşte nemărginit copilul, moartea nu este un lucru normal, aşa cum consideră părinţii pământeşti prin mintea lor neputincioasă.

*

Orice căutare spirituală este bună. Dacă trece prin eroare este şi mai bună, căci atunci ea este experimentată direct. Ce vine din ascultare, fără experimentare directă, mai lasă loc câtorva îndoieli.

Calea creştină, calea hindusă, calea budistă, calea zen, calea musulmană, toate au ceva în comun - idealul exprimat printr-o divinitate care umple după nevoia fiecăruia golul interior ce doare în inimă.

*

Ca să ai rezultate bune în domeniul de activitate ales trebuie să te poziţionezi în centrul spaţiului şi al timpului.

Centrul spaţiului este centrul corpului tău la nivelul ombilicului, iar centrul timpului este clipa prezentă.

*

Din clipa prezentă te naşti numai tu, nou, pur şi maleabil, din trecut sau viitor se nasc numai creaturi rigide şi încăpăţânate care se opun constant viziunii tale despre adevăr.

*

Dacă faci lucrurile bine în prezent, în curând prezentul va fi trecut, iar despre viitor nu ai de ce să-ţi faci nici un fel de griji, deoarece prezentul bine făcut este garanţia unui viitor ireproşabil.

*

Există viaţă şi dincolo de mobilitate şi energie, dar viaţa aşa cum este ea unanim acceptată pe Pământ, nu poate exista fără energie.

Vreau să vă vorbesc foarte pe scurt despre ascultarea sunetului în clipa prezentă, acţiune care, după practica şi revelaţiile mele, este una din cele mai puternice forme de captare a energiei.

Toţi oamenii ar trebui să ştie că închipuirea, gândirea şi visarea le consumă energia, iar ascultarea sunetului în clipa prezentă le-o produce.

Oamenii din zilele noastre sunt bolnăvicioşi, în primul rând, pentru că gândesc, proiectează şi îşi închipuie mai mult decât ascultă vibraţia originală a universului din clipa prezentă, astfel încât ei nu mai aud sunetul în sine ca o formă de energie materială şi consistentă, ci aud doar distorsiuni ale lui apărute din cauza lungului drum străbătut de el de la începuturi până astăzi.

*

Fără energie nu poţi fi mobil, iar fără mobilitate fiinţa individuală moare, de aceea nu există decât o singură cale de a trăi şi anume aceea de a te alimenta.

Dar alimentarea, aşa cum o cunoaştem noi, nu este suficientă şi mai ales nu este sănătoasă.

Există o metodă mult mai subtilă şi mai eficientă de hrănire, şi anume aceea de a asimila o formă de energie specială, o combinaţie de apă, aer şi lumina solară, elemente care la rândul lor provin din spiritului imaterial.

Dar pentru că spiritul este un numen prea abstract şi inutilizabil în procesul de vizualizare, a folosi energia necesară vieţii sub formă de lumină este cea mai bună soluţie. Cu această energie te poţi păstra în mobilitate cât vrei şi te poţi vindeca de orice boală.

Acest exerciţiu simplu trebuie să devină instinct, asemeni respiraţiei.

Cu cât îl foloseşti mai des cu atât calitatea substanţei interne creşte.

Dar această lumină hrănitoare nu trebuie închipuită, ci chiar simţită ca materie, este adevărat foarte subtilă, dar totuşi ca materie reală.

Când ea pătrunde conştient în celulele corpului se naşte o senzaţie de mângâiere şi de forţă pe care niciodată nu o simţi atât cât primeşti lumina în mod inconştient.

*

Duhul sfânt, duhul vieţii este hrana mea! Trăiesc o revelaţie!

Energia vieţii nu vine de aproape sau de departe, ea pur şi simplu vine din altă dimensiune, echivalentă cu nimicul.

Această cunoaştere nu poate fi probată decât simţind-o, trăind cu hrană din duhul vieţii, cel care susţine toate corpurile şi toate exprimările.

Energia vieţii nu are sursă, căci vine din dimensiunea spirituală. Însuşi Soarele, cel mai mare şi mai puternic corp din lumea noastră, este un primitor al duhului vieţii, după care el o trimite mai departe.

Este o revelaţie să simţi că hrana formelor de viaţă porneşte din însăşi duhul vieţii.

Conştientizarea faptului că duhul vieţii este unica sursă de susţinere a corpului fizic, fără să mai cunoşti că mai există altă alternativa, te poate absolvi de nevoia de hrană fizică. Cunoaşterea Unicului te poate hrăni ea singură.

Printr-o practică asiduă acest lucru chiar este posibil.

*

Dacă iluzia nu ar fi, nici oameni nu ar fi. Fără iluzie toţi am fi Unul şi nu ar fi necesară nici un fel de cunoaştere.

Când ne naştem  avem conştiinţa vieţii şi nici un fel de teamă, dar ca să trăim în lume învăţăm  iluzia lumii. Dacă învăţăm iluzia lumii cum am putea să nu uităm conştiinţa vieţii?

Suntem obligaţi să ne învăţăm copii cu ignoranţa lumii, pe care o numim educaţie, dar ei care abia încep să experimenteze mişcarea nu înţeleg decât veşnicia şi nu acceptă să o înlocuiască cu cele două amănunte specifice oamenilor mari, numite naştere şi moarte. Ei se pot accidenta mortal în orice clipă, pentru că încă nu au nimic ce să piardă,

dar noi ne temem cumplit, pentru că am adunat atâtea poveri din mişcarea noastră, încât eludarea posibilităţii de a ne mântui prin copiii noştri este ultima lovitură pe care o mai putem accepta.

*

Această clipă - toată averea mea!

Când o părăsesc las semne să nu uit drumul înapoi.

Am scris cărţi doar pentru acest motiv, ştiind că mintea se umple de o mulţime de mizerii luate de-a lungul drumurilor străbătute.

Filele sunt palme să mă trezesc.

Cuvintele sunt clopote când aţipesc.

Dar mai e nevoie de ceva fără de care nimic nu are valoare: o substanţă receptivă şi trează, care tinde, prin asceză, la ce se află dincolo de Pământ.

Soarele exterior şi soarele interior sunt născuţi de soarele vieţii.

Şi un corp mic poate ajunge cea mai mare stea!

*

Orice formă de putere leagă şi înnoadă, renunţarea la obţinerea oricărei forme de putere eliberează.

Puterea intenţionată este o povară şi e slabă, existenţa în sine este imbatabilă.

Puterea cu care trânteşti la pământ ricoşează şi loveşte înapoi cu intensitate, viaţa este într-un punct şi într-o clipă şi poate fi înţeleasă doar aici şi acum.

Formele există prin intervenţia minţii, dar puterea minţii este o otravă.

Uitarea este binecuvântarea vieţii care se transmite din formă în formă prin moarte, fiind singura metodă de a face curăţenie din când în când peste universul care, prin inerţia minţii, tinde să devină un iad insiduos.

*

A fi există abia după ce nu mai vrei. Liniştea interioară este un lucru atât de greu de obţinut pentru că poate să apară numai când toate dorinţele tac şi ea însăşi nu este un lucru dorit…

*

Nu este nici o tragedie dacă te contrazici! Înseamnă că evoluezi.

Cunoştinţele tale nu puteau să fie decât false sau incomplete în extinderea spaţiului şi a timpului având această minte mereu influenţabilă…

Să te contrazici mereu, respingând rând pe rând tot ce ai definit cu mintea, este preferabil decât să rămâi toată viaţa redus la un amărât de principiu.

*

Tot ce-ţi trece prin minte poate exista şi în realitate, căci mintea creează realitatea.

Dacă un lucru nu ar fi posibil, el nu ţi-ar trece niciodată prin minte!

*

Nu există nici o diferenţă între răul pe care îl gândeşti şi răul pe care îl resimţi.

Nu există nici o diferenţă între răul pe care îl faci şi cel pe care îl gândeşti.

Răul este creaţia minţii şi ca să nu-l mai resimţi este imperios necesar să nu-l mai gândeşti.

*

Omul nu moare când moare, ci atunci când nu mai are cu cine vorbi!

Moartea trupului nu este la fel de dureroasă ca amărăciunea sufletului când înţelege că semenii nu-l pot auzi. Dar cine învaţă să trăiască cu îngerii poate să trăiască tăcând.

*

Un om informat este un om manipulat.

Informaţia cotidiană te obligă la limite care în lipsa ei nu te-ar fi subjugat niciodată.

A crede în normalitatea legilor sociale înseamnă a crede în incapacitatea ta de a merge mai departe.

Poţi accepta asta, însă doar pentru scurtă vreme, ca o experienţă a propriei slăbiciuni.

*

Cea mai bună reprezentare a Divinității este lumina orbitoare. Mintea trebuie să aibă o echivalență chiar și în acest domeniu eminamente pur și spiritual, altfel se va dezorienta ori va cădea în desperare.

Dar lumina orbitoare din Soarele la amiază este o bună reprezentare a Spiritului divin spre care omul evoluat tinde prin practicile sale.

Numai în acest fel mintea poate deveni docilă contribuind la eliberarea omului de silnicia bolilor și a morții, hotărând el singur momentul când trebuie să-și schimbe vechiul trup-vehicul cu altul mai puternic și mai performant. 

   

                      SFÂRȘIT