Nu există decât două posibilități. Ori Conștiența Observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic.
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele!
Mai demult îmi doream să zbor, visam că am aripi și mă bucuram să privesc de sus Pământul în strigătele de uimire ale unei mulțimi entuziasmate. Îmi doream tot felul de puteri supranaturale și consideram că doar ele pot fi măsura măreției și marca divinității. Astăzi însă nu-mi mai doresc nimic din toate acestea, vreau doar să mă bucur de fiecare respirație, îmbrățișare sau rază de soare pe care o pot cuprinde. M-am împăcat cu realitatea aceasta minunată pe care o trăiesc, admițând că ceea ce am hotărât în momentul înțelepciunii mele supreme, anume că totul trebuie să se schimbe și să se regenereze, inclusiv trupul meu, este cea mai bună soluție. Mă voi regăsi cu bucurie și fericire în copiii mei, în copiii copiilor mei și în toți fiii speciei umane atât cât ea va mai exista. Pentru unii dintre ei eu le voi fi avatar și voi trăi încă o dată împreună cu ei.
Atunci însă când această specie plecată de pe Pământ își va încheia periplul ei prin univers mă voi regăsi în alte specii, fiindcă eu sunt Sinele Vieții.
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum este exprimată acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda.
Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine.
