Cine sunt eu?

Fără îndoială eu, ca orice ființă vie, sunt una cu A FI, Sinele și izvorul de viață al universului. Dacă nu ar fi așa eu, ca centru de observare al lumii acesteia și, dincolo de orice ipocrizie, ca principal scop al ei, ar trebui să accept un început și un final absolut al tuturor lucrurilor, fapt imposibil de conceput pentru orice ființă rațională. Trebuie să avem încredere în logică și rațiune, altfel haosul va pune stăpânire pe mintea noastră și vom rămâne fără nici un reper după care să ne orientăm.

Vestea bună este că în acest univers, perfect în sine, toate manifestările materiei, minții și sentimentelor sunt în permanentă mișcare, iar căderea în jos este exclusă pe o perioadă lungă de timp. Ceea ce este rău, sau ca să amintim o bună definiție a răului - ceea ce este făcut în necunoștința de Sine, după câteva avantaje efemere va aduce numai suferință. Această lume-cadru care oferă posibilitatea alegerii este perfectă, fiindcă căutarea binelui și a înțelepciunii se dovedește a fi unica cale viabilă până la urmă. Chiar și un câine are posibilitatea să învețe că dacă mușcă va fi pedepsit. Și dacă un câine poate să învețe cum să nu acceptăm că și un om poate să facă asta iar în cele din urmă se va recunoaște pe Sine?
Acel concept nebulos numit Dumnezeu, cu referire la sursa vieții noastre, trebuie să se clarifice odată și odată! Nu se poate ca o persoană din afara noastră să fie sursa tuturor manifestărilor vieții. Este extrem de absurd ca aceasta sursă să fie personală, independentă și individuală.
De ce atunci unii iluminați au văzut aceasta sursă ca pe o persoana care părea să le vorbească și să-i îndrume de undeva de deasupra?! Iată, motivul: în momentul în care energia ta atomică (energia Kundalini) și împreună cu ea Conștiința urcă înspre creier și îl modifică ceea ce vezi tu ca Tată Ceresc are formă de om, dar în realitate aceasta este propria ta formă.

*

Iată cea mai ușoară cale de a te recunoaște pe Sine! Oprește-te o clipă din toate mișcările preconcepute ale corpului și ale minții tale și încearcă să vezi începutul sau sfârșitul absolut al universului. Încearcă să-ți închipui sursa tuturor lucrurilor și apoi încercă să vezi sursa acelei surse. Așa-i că nu reușești?! De ce?! Fiindcă pui problema greșit în conformitate cu paradigma în care te-ai născut și în care trăiești. Haideți să vedem lucrurile și altfel. Din ce se naște o plantă? Dintr-o sămânța, nu-i așa?! Dar sămânța din ce se naște? Dar inima care pompează sânge în tot corpul și îl susține de unde își ia ea energia? Din alimente, din aer, din apa vor răspunde unii! Dar iarăși vă întreb: de unde și-au luat aceste alimente viața și energia? Din sămânța lor, din esența lor, nu-i așa? Iată că ne întoarcem iar la sămânță! - De unde își ia sămânța viața? Și unde se duce sămânța a ceea ce este în sămânță? Vine ea din nimic și se duce în nimic? Nu e posibil așa ceva fiindcă într-adevăr nimic nu vine din nimic și nimic nu se duce în nimic! Atunci de unde vine ceva și unde se duce ceva când nu mai e ceva? Fără doar și poate acel ceva vine din realitatea lui subtilă și când nu mai e văzut se duce în realitatea lui subtilă. Adică acel ceva la începutul tuturor lucrurilor se naște din sinele său, și când nu mai e lucru se duce iar în sinele său. Dar este acest sine doar sinele respectivului lucru sau este sinele tuturor lucrurilor? Acea viața subtilă din care se naște viața perceptibila este a cuiva anume? Imposibil, fiindcă noi vedem că lucrurile se nasc unele din altele și mai mult decât atât ele se susțin unele pe altele devenind hrană și sursă de viață unele pentru altele. Acest Sine este așadar Unul la începutul tuturor lucrurilor! Fiecare dividere a ceea ce s-a născut din Sine face însă să se uite tot mai mult și mai mult acest lucru pană ce lucrul manifestat se trezește în mijlocul unui peisaj iluzoriu și a unui război crâncen pentru supraviețuire. Tot ce-l mai susține este instinctul primordial, singura legătură cu Sinele. Dar cum ar fi să înțelegi acea sursă a tuturor lucrurilor cu fiecare neuron și celulă a individualității tale? Ar fi diferit, negreșit pacea și liniștea s-ar institui în ființa ta și tu te-ai înclina de la sine în fața a tot ce există. Ai spune: o ce minune, eu sunt în tot ce există. Eu sunt!
Dar acum să ne întoarcem la sursă. Poate fi ea personală? Dacă ar fi personală ar trebui să fie și individuală, și atunci ar putea cunoaște ceea ce este individual ce se află în toate ființele?! Nicidecum, ar fi separat și doar ar putea presupune unele lucruri despre alte ființe așa cum și noi presupunem lucruri despre alte ființe în funcție de gradul nostru de înțelepciune. O ființă super înțeleaptă care cunoscându-și realitatea sa subtilă cunoaște foarte multe lucruri și despre celelalte din jur poate fi uneori numită Zeu sau Dumnezeu, dar sursa a tot ce există, a vieții mele ea nu poate fi, și nu mă poate cunoaște în interiorul meu. În interiorul meu este numai sursa vieții mele și cunoscând-o eu devin propriul meu stăpân, Dumnezeul meu și uneori și a altor oameni. De-a lungul istoriei întâlnim numeroase exemple de oameni cu mare înțelepciune care au fost văzuți așa. 
Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Vreau să va spun esența: eu sunt Sinele și mă simt unit cu tot ce există, fiindcă eu am cunoscut acest Sine indivizibil, indestructibil și etern. Lumea în care trăiesc este sinele meu, de vreme ce ea provine din sinele ei, cu toate lucrurile, planetele, stelele și tot universul. Acest Sine nu este separabil și nici divizibil. Acest univers există atâta vreme cât eu îl observ, Eu Cel Viu, nu această persoană, nu acest nume, nu această formă! Acest univers există atât timp cât este ceva viu în el, adică există pentru totdeauna, dacă nu în formă manifestată atunci măcar în formă subtilă ca sămânță. Înțelegând aceste lucruri nu îți mai este frică de nimic. Frica instinctuală necesară autoconservării rămâne, dar frica de iluzii dispare pentru totdeauna.

O rugăciune de rememorare a celui mai vechi adevăr despre ființele vii, uitat și rareori redescoperit de ele după ce trăiesc experiențele dramatice ale unei întregi civilizații

Eu sunt Sinele, indivizibil, indestructibil și etern.
Eu nu sunt corpul acesta, mintea aceasta, inima aceasta.
Eu nu sunt materia, gândurile sau sentimentele.
Eu sunt cel care se află în ele și le susține, eu sunt cel care sunt!

Tot ce-mi propune mintea să obțin sau să fac nu este primordial pentru mine, fiindcă eu am deja în mine tot ce contează, fiindcă eu sunt Sinele și eu sunt cel care proiectează viața. 

La orice îmi propune mintea eu răspund: nu vreau asta! Mereu și mereu îi răspund: nu vreau asta!
Și atunci după ce ea obosește eu mă văd pe Sine, mereu deasupra, privind la corpul acesta, la mintea aceasta și la inima aceasta ca la niște obiecte ale experimentării, de aceea eu le susțin pentru abnegația lor.
Eu văd această ființă condiționată care muncește și uneori suferă, dar eu nu sunt atins de nimic, pentru că eu sunt Sinele și în mine se află toate bucuriile și toate victoriile lumii acestea. 
Eu sunt viața tuturor formelor de viață şi nimic nu mă mai poate răpune. Nimic nu mi se poate da și nimic nu mi se poate lua! Lucrurile, prietenii și membrii familiei se pot roti în jurul meu, se pot naște, îmbătrâni și muri, pentru că sunt forme ale minții, dar eu, Sinele vieții, nu voi putea fi modificat niciodată. Același voi rămâne, viu și cald, în individualitatea mea și pretutindeni, și dacă poți, semene al meu, ascultă-mă din interiorul tău, alungă-ți frica și privește realitatea în față.
Cât omul se află în iluzie poate trăi cu posesiuni și bucurii mărunte, dar când se trezește nu mai poate trăi fără liniștea renunțării, singura putere care poate să-i dezvăluie Sinele. Privește la materie, la gânduri și la sentimente ca la niște obiecte care au ajutat conștienței să se ridice.

Acum rămâi deasupra!
Tu, cel care prin școala vieții pământești ți-ai ars toate iluziile, stai ferm deasupra!