Om înspre înger - cartea
Constantin Luntraru
Om înspre înger
Anul publicării:
Cartea întâi - 2006
A doua carte - 2007
A treia carte - 2010
Revizuite într-o singură carte: 2025
Nota autorului:
Toate carțile mele sunt un amestec de meditație liberă, pasiune și entuziasm. În forma în care au fost publicate inițial nu putea trece de bariera spiritului critic al oamenilor. Am încercat ulterior să le ofer o structură mai omogenă, dar în toate simulările, prin îmbunătățirea formei, mi-am dat seama că își pierd căldura emoțională. Revizuirile ulterioare s-au făcut prin eliminare. Este un compromis pe care l-am acceptat pentru a pastra măcar acele fragmente care împletesc acceptabil exprimarea și emoția.
*
Cuvânt înainte
Binele pornește de la controlul minții.
Începe să o schimbi obișnuidu-te să spui „Mulțumesc” la tot ce te înconjoară. Prin această atitudine circumstanțele exterioare îți vor deveni favorabile. Vei începe să atragi tot ce-ți place și să respingi tot ce nu te interesează. Concepția că trăiești într-un univers alcătuit din bine și rău este falsă. Universul este expresia sinelui tau și se materializează după cum îl gândești. Dacă a fost aspru cu tine este pentru că din cea mai fragedă copilărie, copleșit de proastele obiceiuri ale celor care te-au înconjurat, ți-ai creat un obicei din a gândi negativ despre el. Din fericire puterea de a-l schimba este permanent la îndemâna ta. Cu toată energia pe care o ai opune-te gândurilor negative și adoptă-le pe cele pozitive. Fă-ți din această preocupare cauza vieții. Efectele bune o vor urma.
******
Nu există niciun spectator, nu există niciun contestatar. Eu sunt singur în Univers, și eu sunt înfăptuitorul, fapta și lucrul făcut. Stelele și corpurile sunt gândurile mele, eu le dau ființă și ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug și eu mă trag pe roată. Durerea există să nu uit că exist. Eu sunt totul și din mine izvorăște totul, chiar și gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane decât în aparență, sunt doar două picioare, două mâini și doi ochi ale aceleiași realități. Totul este absorbit în mine, și când mor mă duc în mine, și când mă nasc mă nasc din mine, existența mea este dincolo de orice cunoaștere finită.
*
Trăiești într-un mediu potrivnic, încărcat cu prea multe gânduri și energii negative, de aceea crede cu tărie că moartea și suferința nu sunt așa cum ai fost educat. Nu te lăsa niciodată înrobit de gânduri și simțăminte inferioare, și află că moartea este dezrobirea de o formă veche și perimată, pentru șansa de a trăi într-o formă nouă și îmbunătățită. Teama este doar o deviație mentală.
*
Un om conștient nu epuizează niciodată roadele adevărului. Pe fiecare milimetru de pământ există miliarde de posibilități, de lumi care pot fi descoperite; nimic nu se sfârșește, nimic nu poate să-ți scape, pentru că pe fiecare vârf de ac, pe cea mai mică unitate existentă este tot adevărul. E important să înțelegi asta, pentru a nu materializa frica că ar putea să-ți scape ceva, ceva foarte important, și să te temi că dacă n-ai intrat la timp pe o ușă nu vei mai putea intra niciodată.
*
În universul exterior nu veți putea folosi decât maximum viteza luminii. La o viteză mai mare niciun vehicul nu va rezista, inclusiv corpul vostru, care este tot un vehicul. În universul interior însă veți putea folosi viteza cuantică, aproape instantanee. De aceea vă îndemn să căutați ce vă lipsește în interiorul vostru, nu în afară. Observați: toate monstruozitățile istoriei s-au consumat în locuri aglomerate, unde exploatarea și-a găsit cu ușurință obiect și subiect. Universul subtil se exprimă prin cuante de lumină și devine inteligibil în lumea fizică prin senzații-săgeți, care se îmbracă apoi în gânduri, cuvinte, obiecte. Din acest univers subtil provine toată creația, iar lumea pe care vă sprijiniți se sprijină pe el. Când te concentrezi asupra respirației îl simți pe cel care o susține și te simți de fapt respirat.
Ce ar fi putut face orice binefăcător sau tiran fără această forță tăcută care l-a susținut, nejudecând dacă face bine sau rău? Ea este imparțială, răbdătoare, tăcută.
Oricărei ființe i se oferă o infinitate de șanse să intre în armonie cu viața și să fie fericită. Admiră viața, observă și nu judeca!
*
Nu căutați bogăția, căci bogăția nu este o binecuvântare. Tu poți avea ceva mai bun, ca, de exemplu, libertatea, detașarea. Bogăția poate fi pricina multor rele, o împovărare grea și apăsătoare. Cei bogați, cel mai adesea, atât merită și atât pot. Nu-i invidia! Cel care nu deține bogății și nu le duce dorul este în realitate cel fericit. Din lucrurile elementare și simple vin stările supreme ale existenței. Din cele complexe nu se poate extrage nimic înainte de a fi disociate în elemente primordiale, operație prin care se consumă energie și se eliberează reziduri. Prețul este mult prea mare pentru satisfacții atât de mici.
*
Dumnezeu este în tine, dar tu nu ești Dumnezeu. Tu ești un amalgam de informații, concepții și prejudecăți schimbătoare și instabile. Ești ceea ce lumea te-a făcut să devii, doar atât.
Când renunți la orice părere exterioară despre tine și te unifici cu întreg Universul prin dragoste, atunci cel care este în tine devine tu, și astfel creația se desăvârșește. Treptat, treptat este îndumnezeită.
*
Întotdeauna există ceva mai măreț decât un lucru măreț, iar mai măreț decât cel mai măreț lucru este niciun lucru – ceea ce nu poate fi reprezentat, gândit sau exprimat și care nu participă la dansul minții și ideilor. Purificarea de falsul ego, de materialitatea metalică și grea, face parte din sensul vieții, și nu va exista niciodată fericire reală atât timp cât iluzia te poartă și vezi doar manifestări temporale ale minții transformate în corpuri și obiecte.
*
Trebuie să înțelegi că eu sunt în tot ce-i mai frumos la un om, și el este în tot ce-i mai frumos la mine. Când ceva te răscolește până la extaz înseamnă că ești martor operei lui Dumnezeu, să se bucure în gloria sa din toate ființele. Căci, orice formă de viață este multiplicarea Divinului, care nu se poate simți decât pe sine - tot Universul. Nu există nicio diferență. Doar nume și forme pentru o singură realitate.
*
Nu este nimic de spus sau de făcut. Există numai ceva de dăruit și de închinat. Fericirea constă în renunțare și este procesul constant de a refuza tot ce mintea te ademenește să ai în proprietate. A avea ceva te limitează la câteva fire de praf dintr-un Univers incomensurabil, a nu avea nimic te eliberează de iluzii și te pregătește pentru a-ți trai viața în sentimentul cald de uniune cu Divinitatea.
*
Nu trebuie să mănânci carne, pentru că odată cu nutrienții vei prelua și impulsivitatea animalului ucis. Viața din animal s-a scurs o dată cu clipa tăioasă și brutală a uciderii sale, tot ce a rămas este un complex fizico-mental întunecat, o sumă de energii inferioare și telurice care îți vor complica dramatic viața. Mare atenție, oameni, la acest aspect!
*
Nu există om care să nu se îngrozească la gândul că o entitate străină ar putea să-l posede și să se manifeste în locul său. Acest fapt pare mai rău decât moartea. Când mori nu poți să te mai bucuri de timp și de spațiu, dar cât trăiești te satisface oarecum gândul că ce ai făcut până atunci va rămâne în memoria urmașilor și ei îți vor cinsti numele. Dar dacă în ultimii ani ai vieții altcineva se manifestă în locul tău, te poți aștepta la tot ce e mai rău. Toată munca vieții tale, în care ai pus enormă pasiune și încredere, poate fi compromisă.
Porți numele unei proprietăți - trupul, mintea și sentimentele tale, și ți se pare firesc să fii unicul ei reprezentant. Dar ce sunt trupul, mintea și sentimentele cuiva, lucruri eterne, care există prin sine, sau lucruri dobândite și schimbătoare? Nu cumva suntem esența în jurul căreia se strâng toate aceste proprietăți și când ne referim la noi de fapt ne gândim la ea? Iar dacă această esență este originală, perfectă și divină, de ce nu se exprimă ca atare, cine o compromite? De ce oamenii comit atâtea abuzuri ? Oare esența lui Dumnezeu, unică în toate formele de viață, a fost înlocuită cu iluzia, iar trupul, mintea și sentimentele noastre sunt acum corpul ei?
Poate lucrul cel mai îngrozitor care se putea petrece, acela ca o entitate străină să ne posede, s-a petrecut. Dumnezeu din noi a fost înlocuit cu Iluzia, și noi credem acum că suntem această iluzie.
*
A existat o teamă dureroasă în mine până acum. Teama de a nu reuși în această scurtă viață să realizez ceea ce uneori se relevă omului ca o străfulgerare, înțelegând prin asta că acela este scopul existenței lui. Dar când am simțit că Dumnezeu se multiplică în orice formă de viață, și tot ce este viață este Dumnezeu, am înțeles că tot ce este important și esențial, fiind scopul vieții mele, se va realiza. Căci, dacă nu voi putea face în întregime și pe înțelesul tuturor ceea ce știu că trebuie făcut, Dumnezeu din mine va face asta, prin altă multiplicare a sa, care nu va fi cu nimic diferită de a mea. Pentru că ea nu suportă nicio calitate, nu este și nu a fost la nimeni mai mare sau mai mică.
Astfel, suferința mea încetează, tot ce timpul nu-mi va permite să fac pentru a mă desăvârși și realiza prin mine cu acest nume și această formă, va fi realizat tot de mine, prin alt nume și altă formă.
*
Mai puternică decât toate cuvintele este emoția interioară a omului.
Aflat într-o astfel de stare de fluiditate interioară, omul nici nu ascultă cuvintele tale sau, dacă le aude, le tratează ca pe niște insecte care nu-l lasă în pace și le respinge. Nu vrea să fie deranjat din starea sublimă pe care numai el o poate explica și înțelege.
O puteți numi naivitate sau prostie, dar ea va fi mult mai aproape de inima lui decât toate cuvintele tale.
*
Sinele este un continuum netemporal, o prezență fără cantitate și proprietăți, astfel încât, din perspectiva lui, ce este acum este dintotdeauna, și ce este aici este peste tot. El nu concepe nicio diferență, pentru că el este unic, și în afara lui nu este nimeni să poată emite ceva, și în afara lui nu e nimeni să poată recepta ceva.
Viața în grupuri este necesară doar atât timp cât nu există Conștiență de Sine, doar pentru supraviețuirea fizică, dar păzindu-ți permanent corpul ajungi negreșit să pierzi din vedere adevăratul scop al vieții.
*
Când omul ia pentru prima dată contact cu fiorul marelui mister al creației începe să devină conștient. Căci ce înseamnă toată zarva grijilor cotidiene când te întrebi înfiorat pentru prima dată cum ai apărut în Univers, care este scopul vieții și încotro te îndrepți? Cât de mic și dezumflat devii atunci când nu îți poți explica apariția lucrurilor din nimic?! Iar dacă accepți opinia că totul provine din Dumnezeu, cum a putut apărea Acesta din nimic și, dacă El există dintotdeauna, nu se naște și nu moare, cum e posibil așa ceva?!
În fața acestui mister înțelegi că orice ai face nu faci nimic, că adevărul nu te cunoaște și nu te vrea, așa cum arăți acum, iar datoria ta este să crești prin spirit până la înțelegerea supremă.
*
Nu există oameni proști, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacționezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenționată și conștientă.
Oricine în locul tău ar fi suferit același tip de tratament, capacitățile lui în interacțiune cu ale tale nu ar fi putut da altfel de rezultate.
Cel conștient nu are niciun resentiment asupra naturii inferioare și o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea și inteligența aparțin structurii atomice. Controversele sunt copilărești. Dacă misticul afirmă că materia unei ființe vii provine din minte, materialistul consideră că mintea este un produs al materiei. Dar care este problema? Tot ce contează este că manifestăm cu toții acordul că una provine din alta, și ambele ne reprezintă.
Prostul din fața ta ești chiar tu, de fapt interacționezi cu una din amintirile tale. Timpul este înșelător. Între o amintire și ceea ce-ți imaginezi în viitor nu există practic nicio diferență; ambele există în minte, și chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ți-ai pipăit-o în vis.
*
Viitorul este creat de prezent, trecutul a fost cândva prezent, peste tot prezentul este suveran. Lasă orice preocupare imaginară și fii mereu axat pe prezent. Înțelege că clipa pe care o trăiești este singura din toată veșnicia. Și, dacă orice lucru măreț nu este perceput de tine acum, el nu există. Pentru că o singură ființă este multiplicată într-un număr amețitor de forme, tu ești aceea și nu trăiești decât acum și aici, în singura clipă existentă.
Nu se poate spune despre nimeni altcineva că a fost măreț, pentru că dacă tu ești multiplicat în nenumărate forme, niciun altul nu mai există în afară de tine.
Intuiesc că fiind mereu axat pe clipa prezentă puterile omului ajung enorme. De exemplu, oboseala există întâi ca o senzație, gândind la ea devine acută, crezând că este normală, devine cronică. Cu durerea și neputința este la fel.
În clipa prezentă nu poate fi nimic rău, pentru că tot răul este mental, iar mintea se referă numai la trecut și la viitor. Când trăiești nu o faci mental. Mintea, fie rămâne în urmă, fie o ia înainte. Pe când clipa prezentă este mereu înaintea gândului și grijile nu o ajung din urmă.
*
Măcar din când în când oprește-te din agitația ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viață, respiră liniștit și spune-ți: sunt fericit cu desăvârșire.
Nu căuta niciun motiv pentru această fericire, pentru că ea nu ar mai fi decât dependență și s-ar sfârși odată cu sursa ei.
Dar fericirea care este una cu viața tuturor formelor de viață nu se va sfârși niciodată, pentru că atunci când s-ar sfârși viața în Univers, de fapt s-ar sfârși și timpul, și n-ar putea exista nicio secundă fără viață.
De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieții din Univers, ea nu va dura deloc, și mereu va fi viață, și mereu va fi Dumnezeu, și mereu tu vei fi una cu el.
*
Toate cuvintele din lume nu ajung să-ți expun situația mea.
Dacă s-ar putea pătrunde în Universul energetic, cel care creează și susține Universul fizic, și s-ar folosi viteza lui fenomenală, în câteva fracțiuni de secundă mi-ai trăi întreaga mea viață, iar atunci ne-am înțelege, observând că suntem la fel.
Trăind realitatea crudă a proiectării prin naștere într-un loc presărat cu conflicte, încercând să-mi împac conștiința cu nevoile fizice necesare susținerii corpului fizic, este firească greșeala pe care ai observat-o.
Ce pot spune este prea puțin să te convingă pe deplin, dar să știi că nu sunt supărat pe tine. Posibilitățile noastre de fericire sunt nelimitate, dar dacă acceptăm în sarcina noastră, și așa destul de grea și voluminoasă, pietrele supărărilor ocazionale, nu mai suntem capabili de nimic.
Cădem jos istoviți, în mizerie și rătăcire.
*
În Univers nimic nu poate evolua fără meditație, și nimic nu poate degenera fără întunericul și nesimțirea care provine din uitarea de sine. Meditația este evoluția unicei substanțe universale dintr-o individualitate cu ajutorul simțurilor pe care le are la dispoziție. Dacă pentru om ea înseamnă observare atentă la care participă toate simțurile pe care le deține, pentru o vietate inferioară meditația și dreptul ei la evoluție se poate reduce doar la unul, singurul pe care îl are, sau chiar la altul inferior și divizat din acesta.
*
Mișcarea dă formă și contur Universului, și fără ființele vii el nu ar avea nicio formă. Tot ce-mi relevă meditația prin observare directă este de neprețuit, și dacă scriu o fac pentru mine, pentru că sunt om și chiar prin substanța mea de acum sunt amenințat de întuneric.
Pentru ceilalți oameni cuvintele mele sunt doar orientative, și nu reprezintă niciodată exact ce vreau eu să spun, măcar și pentru faptul că nu ocupăm același loc pe Pământ în acel moment, fiind născuți în ani diferiți și culturi diferite.
Am mai observat că, pe lângă celelalte simțuri cunoscute, își mai face apariția încă unul care s-ar putea numi intuiție.
Apoi am cunoscut faptul că conștiința vieții poate exista și singură în Univers, prin ea însăși, apoi la un grad inferior poate exista in individualități divizate care au și corp mental, iar, mai încolo, în individualități care au și corp fizic, așa cum este omul, apoi am observat potențialul substanței universale de a deveni tot mai subtilă, fără niciun scop, doar de dragul vieții, doar pentru ea însăși, fără nicio măreție și fără nicio laudă.
Mintea și materia fizică nu sunt eterne, pentru că nu sunt esențiale, și am constatat că nu toți ochii pot vedea lucrurile din fața lor, pentru că ei sunt lumina unei anumite combinații de elemente, și am mai observat că elementele fie se multiplică, fie se întorc în unul și, dezarmat, am lăsat pixul jos și am tăcut.
*
Poveștile copilăriei vorbesc adesea despre tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, lucru fascinant care a vrăjit generații numeroase de oameni.
Noile descoperiri științifice asupra energiei și materiei demonstrează că acest fapt va fi posibil, dar s-ar putea ca nimeni să nu și-l mai dorească în viitorul apropiat. Experiențele simțurilor, prin repetiție, devin plictisitoare, așa cum ne dovedesc cei care se îmbogățesc rapid și se avântă în tumultul lor.
Îndeplinirea dorințelor, când nu e însoțită de conștiință, conduce la ruină mai mult decât sărăcia.
Aveți grijă ce vă doriți!
*
Cea mai mare răsplată pe care o poți primi este viața însăși. Niciun concept sau obiect fizico-mental nu poate fi comparat cu ea.
Dacă s-ar înmulți cu factori astronomici cel mai scump ideal al tău acesta tot nu s-ar putea compara cu viața.
Întotdeauna să ai în vedere că viața din tine este totul în Univers, și este singurul lucru care contează.
Lasă orice grijă imaginară și trăiește de dragul vieții, pentru că poți pierde orice, dar într-un mod subtil viața este Dumnezeu, iar ea nu se poate pierde niciodată.
Ceea ce pierzi în fiecare zi, și uneori o dată la 70-80 de ani nu sunt decât câteva din multele tale iluzii.
*
Când ieși în lume și te simți mic și neajutorat, de vină nu este lumea, ci doar tu. Vei justifica în fel și chip atitudinea ta negativă și neîncrederea ce te stăpânește, dând frâu liber obiceiului de a judeca, de a clasifica lucrurile pe categorii, de a fi de o parte sau de alta a celor două tabere, dar să știi că pentru viermele ce te roade în interior numai tu ești răspunzător.
De fapt, starea ta provine din substanța care este predominantă pe Pământ astăzi, din atomii care circulă dintr-o formă în alta, din tendința generală de individualism exagerat, din egoism și din împotrivire.
Dar dacă crezi în Viață, poți crește până la nori, poți merge printre oameni și simți că ești mare și puternic cât tot Pământul și tot Universul.
Când inima se deschide spre iubire omul începe să crească, până acolo unde să nu mai fie om, ci viața însăși, până acolo unde devine una cu Universul, iar iluziile pământești, oricât de multe și rapide ar fi, nu-l mai ating niciodată.
*
Mereu să aveți în vedere că știți prea puțin. Înainte de a lua piatra să o aruncați în ceilalți aduceți-vă aminte de asta.
A ști însă nu înseamnă a îngrămădi informații de-a valma în minte, ci mai degrabă înseamnă a ști cum să treci din grosier în subtil, cum să nu te lași transformat în multe elemente pentru a fi doar unul, esențial.
A ști înseamnă a ști cum să uiți totul - actualele condiționări temporare pentru a fi numai viața - impecabilă, dumnezeiască, așa cum a pornit la drum.
A ști mai înseamnă a putea privi pe oricine în ochi și în față, cu desăvârșire convins că nu va trebui să-ți pleci privirea în pământ din cauza judecății și a criticii care se naște din minte.
Pentru că atunci vei ști că tu ești viața, unică și indivizibilă, iar cel din fața ta ești tot tu, numai că într-o altă secvență temporală și, așa cum nu ești rușinat când ești singur în intimitatea ta, așa vei fi mereu, ori și cu cine te-ai întâlni și oriunde te-ai duce.
*
Nu trebuie să ții minte ceva, pentru că mintea este un derivat, care negreșit se va pierde, trebuie doar să-ți percepi esența ta originală, care conține în sine totul. Și nu contează cum ești perceput, ci contează doar să percepi, să observi. Pentru că prin observare și numai prin observare se realizează înțelegerea și fericirea vieții, care se transferă din formă în formă, și nu se sfârșește niciodată.
*
Ființele vii sunt minunea acestui Univers, un sistem mobil și autoperfecționabil până la limite de neînchipuit. De aceea eu nu mai cred în om, cu mintea sa, ci cred doar în viață, și tot ce fac dedic ei.
Pentru că mai demult am fost suporterul satului meu, în competiția cu alte sate, apoi am fost suporterul regiunii, țării și al limbii mele, și m-am opus, cu toate mijloacele pe care le-am avut, altor oameni, altor limbi și altor popoare, iar departe de a realiza ceva, mi-am dat seama că m-am înglodat în ignoranță, competiție și împotrivire.
Acum tind să nu mai fiu decât suporterul vieții, și nu al satului meu, al poporului sau al limbii mele, nici măcar al omului prin comparație cu alte vietăți. Dacă ar fi o competiție dintre pământeni și ființe de origine extraterestră, aș vrea să fiu tot suporterul vieții, al armoniei și al înțelegerii universale.
Știu că voi înfăptui asta, chiar dacă, se prea poate, voi purta alt nume și voi avea altă formă.
*
Cu cât îți închipui mai mult că te apropii de adevăr, cu atât te înșeli mai tare. Pentru că adevărul nu este în ceea ce vezi, și nu-l vei găsi niciodată în elementele și formele materiale, fie ele și nenumărate.
Datele problemei se schimbă mereu, iar rezultatul obținut este întotdeauna fals la timpul prezent. Este fals pentru că implică o atitudine mentală, are un nume și are o formă și, mai ales, pentru că vrei să faci din el un titlu de glorie.
Fericirea și adevărul nu sunt în ceea ce vezi, ci sunt doar în cel care vede, și încă din prima clipă când mintea s-a mișcat ele au început să dispară.
*
Nu există nimic altceva în afară de clipa prezentă. În ea este cuprins totul. Clipa trecută nu mai e, clipa viitoare nu a venit încă.
Concluzia se referă întotdeauna la clipa trecută, speranța, la clipa viitoare. Ele constituie mintea, dar nu se poate spune că sunt reale. Pentru că orice simț ai lua drept reper, în clipa prezentă lucrurile nu mai sunt aceleași cu cele din clipa trecută.
Chiar dacă imperceptibil pentru simțurile tale, forma lucrurilor, sunetul pe care îl fac, mirosul pe care îl degajă, gustul pe care îl au, nu mai sunt aceleași cu cele din clipa trecută, în consecință, datele pe care le-ai introdus în ecuația vieții dau un rezultat nevalabil la momentul prezent.
Nici măcar nu poți descoperi un raport mereu valabil în această ecuație, pentru că viața nu este liniară, iar factorul necunoscut, unul singur, este imperceptibil și constituie tot farmecul vieții.
Așadar trăiește în același ritm cu viața, în singura clipă prezentă! Orice concluzie este rătăcire și înstrăinare. Tot ce știi și tot ce ai sunt lucruri care creează dependență și te împiedică să fii liber. Când crezi că ești fericit nu ești chiar fericit, ci doar ești hrănit cu proprietățile ce definesc un lucru sau o ființă. Iar când acestea mor începi să mori și tu. Dar mintea, încăpățânată, o ia din nou de la început, și, de cele mai multe ori, se agață de alt lucru.
Cel care moare însă odată cu lucrul pe care l-a iubit și din care s-a hrănit, și a înțeles deșertăciunea lui, se naște pentru Viață, pentru Viața în Sine, și nu mai duce lipsă de nimic.
*
Tot ce crezi că e important, tot ce te ridică în picioare, te atrage sau te împinge spre un anumit scop, toată lumea materială este fum iluzoriu ce te înăbușă, te otrăvește și în cele din urmă te omoară.
Iar preocuparea pentru ele este grija pentru formele de fum, cu ce te ajută să le ai, cu ce te ajută să le faci?
În tine este viața și aerul proaspăt, în afară este doar mintea, fumul și iluzia.
*
Trupurile umane sunt forme în bătaia vânturilor cosmice. Viața din ele este viața din mine. O cunosc și o recunosc. Ce nevoie mai am să le rețin numele și forma?!
Prin ele mi-a sporit mintea și greutatea și am ajuns să am iluzia că sunt material. Prin minte am resimțit suferința și am ajuns să cunosc și să mă atașez de ce este trecător.
De o parte și de cealaltă a celor două forțe care susțin creația, am fost de numeroase ori înșelat să cred că una este bună și una este rea, creând adversari imaginari care mi-au gonit dramatic liniștea.
*
Când nu mai rememorezi nimic și când nu-ți mai imaginezi nimic revii la viața în sine. Este cel mai dificil lucru, pentru că celulele tale, din a căror substanță subtilă provine mintea, fiind forme create, tind să se perpetueze.
Prin rememorare și imaginație mintea creează forme și face posibilă manifestarea. Dar în cele din urmă, viața transcende repetiția, nașterea și moartea, și revine în sine, în cea mai perfectă stare de existență. Toate ființele vii urmează această cale, din viață provin și în viață se vor întoarce. Independentă de tot, neatinsă de naștere și moarte.
Deși manifestarea pare veșnică, viața în sine va fi mereu, este aici și acum, iar Universul este plin prin ea, căci dacă nu există timp fără manifestare, nu există nici manifestare fără viață, iar tot ce contează este starea pe care o resimți acum, până la uniunea cu totul, până la capacitatea de a crea prin minte universul fizic și de a-l retrage în sinele tău, la propria voință.
*
Nu-ți pierde timpul cu mierea, nu pregăti pentru masă nici fierea, trăiește după felul naturii tale actuale, liniștit, convins fiind că în mod potențial poți fi din ce în ce mai bun, până la perfecțiune, până la divinizare. Vii din Dumnezeu, ai fost Dumnezeu, te vei întoarce în Dumnezeu, vei fi iarăși Dumnezeu. Perfect prin a sa nonacțiune și nemișcare. Acum ești ceea ce ești, să nu-ți fie rușine de tine. Toate ororile se petrec în minte, trăiește liniștit!
*
Niciodată să nu credeți că lucrurile puteau fi altfel pentru voi. Că ați fi putut alege un drum sau altul la un moment al vieții voastre, iar acum ați fi fost altcineva. Întotdeauna să știți că în această lume toate lucrurile sunt așa cum pot să fie. Sunteți așa cum trebuie să fiți.
Nu puteați să vă încadrați într-o altă traiectorie spațio-temporală, pentru că substanța din care erați materializați atunci nu putea deschide alte coordonate. O mișcare în stânga sau în dreapta, provenind din șansă, din noroc, din învățătura sau influența cuiva din jur este un nonsens, care nu are nimic de a face cu adevărul. Sunteți ceea ce ați putut, deocamdată. Să nu vă pară rău de asta.
Tot ce se poate face cu adevărat, pentru a deschide alte traiectorii spațio-temporale, superioare acesteia, e să te simți pe tine, să luminezi substanța din care ești făcut, acum și aici, în singura clipă existentă.
Atunci te vei încadra pe o altă traiectorie spațio-temporală, dar vei fi mereu singur, fără dușmani și fără prieteni, doar cu Sinele, și magic este că, atunci când te vei ilumina, asta îți va fi complet de ajuns.
*
Pare șocant dar, dintotdeauna, a fost numai nimicul. El nu are nici naștere, nici moarte. Căci în nimic totul este nimic ca manifestare, dar este totul ca posibilitate.
Dacă Universul este real sau un vis, în care te închipui pe tine cu formă si materialitate, aceasta e o altă problemă, la care nu contează ce răspunzi, pentru că va reprezenta doar o simplă opinie subiectivă.
*
Tot ce fac este îndreptat asupra mea, de aceea nu există nici păcat și nici pedeapsă, există numai suferința pe care mi-o fac singur.
Gândind tot mai mult creez tot mai mult, dar din ce creez?
De unde am luat cărămizile când la început a fost numai Dumnezeu, ca viață, și în viață sunt eu?
Oare nu pe mine mă prind cu ciment în orice zid, și cu cât creez mai mult, cu atât sunt mai nefericit și mai puțin liber?!
*
Am spus: când îmi voi recunoaște propria valoare și nu voi mai avea nevoie de recunoașterea oamenilor, atunci toate vor intra în armonie, nu va mai exista niciun conflict și nicio suferință.
Dezordinea nu există niciodată în afara minții individuale, iar nenorocirile se produc numai atunci când ea se proiectează în exterior.
Dar atunci când te percepi ca spirit, dincolo de vreo proprietate, vorbind nevorbind și făcând fără să faci, atunci viața devine de o frumusețe cutremurătoare, și o singură clipă de acest fel e suficientă pentru a realiza eternitatea, prin nemișcarea ta, deși Universul întreg se poate mișca necontenit.
*
Lumea nu este nici bună, nici rea.
Lumea este în mintea ta. Și așa cum este mintea ta așa este și lumea.
Viața este una, identică în toate formele, mintea este mișcare și, implicit, rătăcire, comparație și asociere, deosebită de la formă la formă. O minte este hrană pentru altă minte, un corp este hrană pentru alt corp; învățătura și mâncarea creează numele și formele.
Tu, așa cum te vezi în oglindă, sau ca personalitate, e un străin venit din afară, mereu te trădează, mereu te înșală.
A fi tu însuți este un lucru extrem de rar și de dificil.
A fi încăpățânat și rigid în principiile tale nu e decât stagnare într-o formă oarecare.
A fi tu însuți înseamnă a fi Viața, care nu are nimic de-a face cu formele prin care trece. Pur și simplu, nimic. Pur și simplu, totul.
*
Întotdeauna vei face numai ce vei putea și, mereu, dacă ești lucid și deștept, orice vei face va fi prea puțin și lipsit de valoare. Mereu o durere te va purta, deoarece îți vei înțelege neputința în goana timpului și a spațiului, simțind că în sinele tău există toate posibilitățile, dar în manifestare capacitățile tale sunt limitate. Îngâmfarea celui care își face un titlu de glorie din măreția lui relativă, fără să mulțumească lui Dumnezeu este condamnabilă.
Mai grav este faptul că aceste persoane devin repere în efortul omului de a descoperi adevărul vieții. Prin ei calea devine tot mai întortocheată și mai grea. Împreună cu toți oamenii din jur, ei nu există să te ajute, ci doar să te mențină în sfera de influență a unui pământ îndepărtat de magia stelelor.
*
Evoluează! Învață încetul cu încetul să trăiești altfel, în armonie cu Universul.
Nu te mai opinti când faci ceva. Simte esența obiectului identică cu a ta, și transferă noile coordonate spațio-temporale fără niciun pic de patimă, fără nici cel mai mic gând de câștig personal. Nu prin tragere sau împingere, ci doar prin simțire.
Căci mușchii și tendoanele tale sunt materializarea dorințelor și patimilor proprii, care neapărat vor intra în conflict cu ale celorlalți.
Dacă vei putea să te transformi mental, până la anularea acestor iluzii egoiste și individuale, forma întregului Univers va fi în armonie cu tine, și toate vor fi așa cum trebuie să fie.
Vei schimba lucrurile, fuzionând cu esența lor subtilă, doar în măsura în care toate contribuie la realizarea fericirii tuturor, la transferarea lor în Unu și apoi în Absolut.
*
După ce ai fost obligat să cunoști plăcerea de a mânca, cunoaște acum plăcerea de a nu mânca. Obține starea de ordine interioară, eliminând reacțiile violente care se produc în organismul tău odată cu descompunerea hranei și transformarea ei în energie. Dacă înveți calea subtilă prin care îți poți extrage energia din lumina dragostei, poți fi mobil în continuare, rezistând în această lume fizică și plină de forțe potrivnice, în perechi, ce se ciocnesc una cu alta, una fiind bună pentru tine, alta fiind rea, dar în timp, odată cu mișcarea minții, răul devine bun și binele devine rău, fiind evident că ai nevoie de amândouă în această lume fizică, iar tu nu rămâi decât o minge lovită încolo și încoace, din formă în formă.
A depăși plăcerile fizicului – iată orizontul vieții nemuritoare. Nu a-ți interzice plăcerile pământești, nu a te chinui prin porunci stupide, nu, aceasta nu e o soluție, ci trebuie să descoperi, trăind, ceva superior lor. Și atunci toate câte te-au murdărit și te-au tăvălit prin praf e ca și cum nici nu ar fi trecut prin tine, iar tu nu ai fost deloc acela pe care mintea l-a creat, slab și nătâng, pe care oricât te-ai străduit nu l-ai putut iubi. Și oboseala și sila de viață se vor sfârși atunci, odată cu toate prostiile acestea mentale.
*
Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu, iar tot ce este viu este Dumnezeu, în consecință, Dumnezeu, fiind viață, este și a fost dintotdeauna în mine, iar tot ce este viu acum, așa va fi întotdeauna.
Formele sunt trecătoare, ce le însuflețește este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieții rămâne fix și suficient prin el însuși.
*
Te afli în meditație dacă, în nemișcare, auzi sunetul prezentului chiar în tine, nu cu urechile ciulite înspre un anumit obiect, ci în stare brută, apropiată de original, de sunetul creator, neprocesându-l cu ajutorul creierului și nesimțind în corp nicio încordare, ci doar o stare de blândețe și absolută beatitudine, pentru că dacă vei simți o cât de mică încordare, înseamnă că nu meditezi și nu te decreezi, întorcându-te în unul, ci ești preocupat în continuare de obiective condiționate de reguli false și străvechi.
Te afli în meditația decreării și întoarcerii în Dumnezeu, atunci când nici nu știi că știi sau nu știi ceva despre un obiect, un subiect sau despre relația dintre ele.
*
Precum lumina ajunge diluată pe Pământ și numai în forma aceasta coruptă este benefică pentru ființele vii, tot așa cunoașterea și învățătura autentică nu este bună pentru ele, deocamdată. Dacă ea ar veni în toată splendoarea ei mișcarea electronilor s-ar opri, pentru că însăși orice motivație a exprimării este un efect al ignoranței din forme și substanțe.
Motivația oricărei fapte poate fi îmbrăcată în cuvinte frumoase, dar motivația aparține persoanei, iar persoana aparține minții, iar când mintea dă și ridică este pentru a avea ce să ia înapoi și să trântească la pământ; dacă nu și-ar lua darurile înapoi i s-ar consuma toată substanța, ajungând goală și secătuită.
Numai în cel care depășește deșertăciunea oricărui obiectiv și trăiește fără vreo așteptare, când lasă viața din el să zburde, e pace și soare, nu în cel care caută un răspuns.
De ce, pentru ce, de când, cum, unde, care – creează monumente de beton, dar fericire interioară niciodată.
De aceea, toată manifestarea poate fi un prilej de joacă și de veselie dacă nu te amesteci în evoluția celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor și a legii, încurajând conștiința, dacă nu te atașezi de nimic și înțelegi că ce se naște apare din ceea ce moare, că cei dragi – prietenii și tovarășii de joacă – izvorăsc din tine mereu.
*
Creația este joaca eternului, din care a rezultat frumosul, binele și lumina, dar și urâtul, răul și întunericul.
De aceea existența în creație este umbra eternului, de unde izvorăște moartea și uitarea.
Lumina fără întuneric și frumosul fără urât nu există, pentru că tot ce există trebuie să fie muritor, altfel viața temporală ar fi o plictiseală, iar Universul întreg, o inconștiență eternă. Conștiința se realizează numai prin dualitate, de aceea există manifestare.
Absolutul există în sine, creația – numai în minte, nu există niciun antagonism între ele.
*
Adevărata meditație, indispensabilă evoluției, se realizează prin nemișcarea trupului și a minții, simțindu-te pe tine ca o stare energetică subtilă, cea mai subtilă pe care o poți percepe, doar prezență, atent la sunetul care pare că vine din exterior, în chiar clipa producerii lui, precum cântecul unei păsări, ticăitul unui ceas, glasul unor oameni sau zbârnâitul fin al celulelor cerebrale, ca într-un transformator electric, mereu producându-se printr-o notă din octavă, înainte să devină mesaj prin succesiune și procesare mentală, pentru că astfel apare conștiința timpului și a spațiului, a morții și a limitării, iar adevărata meditație încetează.
*
Mereu va exista oboseala. Pentru că ea este atașată mișcării precum frunzele de ramuri și petalele de flori.
Oboseala există ca să temporizeze mișcarea, această rătăcire care tinde să dezechilibreze viața și să complice prea mult Universul.
*
Nu există frumos, altul, decât cel care trece prin minte și simțuri.
Dar tu unde ești înainte de a trece prin ele?
Nicăieri dacă ai fi, nicăieri ai rămâne. Ar trebui să fii măcar în posibilitățile cuiva. Dar acela în care se află toate posibilitățile oare există în cadrul spațiu-timp? Dacă da, el ar trebui să moară, și atunci viața ar trebui să se sfârșească pentru totdeauna odată și odată. Dacă nu, el se naște din sine și moare în sine. Ajungem astfel la concluzia că nu poate exista moarte din care nu se poate renaște vreodată, identică cu anularea eternă.
*
Secretul vieții desăvârșite pe acest Pământ este neidentificarea. În permanență simte că tu nu ești acela care are forma și numele cu care ești strigat, iar problemele lui nu sunt ale tale. Tu nu ai niciun fel de probleme, și înțelegând asta tu rămâi mereu deoparte, animând totul nefăcând nimic, fiind imparțial și egal atât în privința nevoii de supraviețuire a celui numit cu numele tău, cât și a celui numit cu numele altuia. Pentru că ambele forme sunt animate de același spirit al vieții, și când ai înțeles asta ai devenit asta – viață, pur și simplu.
Parcurgând și depășind lungul drum al iluziei, timpul și Pământul rămân în urmă, te simți și devii ceea ce evoluția subtilă va face din om peste mii și milioane de ani. Nimic din cultul trecutului cu toate relicvele și toți morții lui, nimic din cultul viitorului cu toate plăsmuirile lui infernale. Doar tu, permanent aici și acum, trăind clipa în sine, care este viața în sine, cu desăvârșire fericit și egal cu tine însuți.
*
Nu mă mai uit la chipul omului, ca să nu fiu iluzionat de trăsăturile accidentale ale transformării lui, de umbrele bolii și ale slăbiciunii, izvorând prin ochi din sufletul său – amestec de minte cosmică și magnetism terestru, știind că în realitate el nu este așa, mulțumit să-l ascult și să-l simt ca prezență vie în interiorul meu, fără nicio modificare. Fiindcă în realitate el nu este suflet individual, ci este spirit. Ce bine aș putea să-i fac dacă îl conturez cu privirea și îl scot afară din mine?
Înțelegând ce vreau să spun, în generațiile viitoare va dispare iluzia individuală, oamenii nu se vor mai privi insistent și critic unii pe alții, ci vor începe să se preocupe tot mai mult de energia spirituală pe care o degajă, și nu de felul cum arată forma lor.
*
Eu sunt în contact cu viața când sunt atent la momentul când imperceptibilul devine perceptibil, când nimicul devine ceva, pentru că atunci, chiar în clipa producerii sunetului, pot trece înaintea lui, pot trece înaintea creației și pot pătrunde în viața în sine, absolută și fără nicio proprietate, doar vie, doar prezență, nenăscută, deci nemuritoare, fără cunoștința binelui și a răului, fără rușinea care se naște din minte odată cu judecata, fără mândria realizării lucrurilor efemere, doar viu – stare din starea lui Dumnezeu – suficient și fericit până la absolut prin mine însumi.
*
Când ești trist, indispus sau stresat să nu crezi că tu ești acela.
Sinele nu este deloc implicat, cea care suferă este mintea sau personalitatea, un străin venit din afară, de care, din păcate, te-ai atașat și cu care te identifici.
Când te simți pe tine asemenea prostii nu există.
De fapt, când simți tristețea, indispoziția sau nervozitatea să știi sigur că atunci nu te simți pe tine, ci pe un animal inconștient care rătăcește prin lume și întuneric. Acesta e un semn.
Tot la fel, când simți bucuria, entuziasmul și buna dispoziție, iarăși, să fii sigur că nu te simți pe tine.
E un moment foarte bun de introspecție.
Nu cumva aceste stări pozitive au ca sursă un obiect exterior și erodabil? Ce vei face când el își va consuma substanța energetică ce-l păstrează într-o unitate individuală? Amintește-ți în orice situație de Sine! El este sprijinul tău absolut și Sursa Vieții, așa cum vei afla mai târziu.
*
Viața este singurul lucru pe care îl ai fără să-l fi vrut. Nimeni nu te-a întrebat dacă o vrei sau nu, de aceea ea este deasupra oricărei conceptualizări sau competiții. Pornind de la această observație, a putea fără să vrei înseamnă a fi, iar această realitate magică este, de departe, cel mai prețios lucru din acest Univers fizico-mental.
Pentru că celebra voință, pe care mulți o invocă, referitor la reușitele lor, nu este decât o biată dorință individuală și egoistă, provenind din sânul materiei și generalizată într-un subconștient adunat pic cu pic de-a lungul generațiilor.
Este un domeniu al minții care, asemeni tuturor celorlalte, este dual, și odată născut implacabil va trebui să moară, iar atașamentul față de el însumează toată suferința formelor de viață din această manifestare.
*
A fi tot timpul conștient de sine este adevărata închinare.
Sinele din om este Dumnezeu, și înainte de toate el înseamnă viață.
A fi în permanență conștient de Sine înseamnă a te închina în permanență lui, aceasta este adevărata dovadă de respect față de Dumnezeu.
Unii vor spune despre mine cuvinte urâte, că sunt ateu și păgân, dar voi să știți că nu există nimeni mai credincios decât cel care își simte viața din el în permanență, pentru că atunci el se închină lui Dumnezeu, și nu atunci când vine ora de rugăciune sau când se duce la biserică, pentru fală și fanfaronadă.
*
Ascultarea atentă e o poartă.
În chiar clipa producerii sunetului, dacă pătrunzi prin ea, pătrunzi în absolut.
Judecata încetează, mintea se topește; vezi și devii una cu ce este dincolo de ce vezi, auzi și devii una cu ce este dincolo de ce auzi, perfect prin ceea ce ești, dezinteresat de vreun obiectiv, depășind iluzia corpurilor și faptelor care intră în repetiție și reciclare.
Prin sunet începe creația și viața se manifestă. Sunetul este pentru mine un drum, prin el ajung la Sursă, la Viața în Sine din interiorul oricărei forme.
Ascultarea este cea mai puternică formă de meditație – clipa, înainte de a concepe o poziție viitoare.
*
Pe dificila cale a cunoașterii de sine am înțeles că atunci când câștigi de fapt pierzi, și când pierzi de fapt câștigi.
Am înțeles că a fi fericit prin ceea ce-ți furnizează formele fizice, mentale și emoționale nu înseamnă decât pregătirea pentru marea nefericire, care va să vină, când le vei pierde, fiindcă niciun lucru nu-ți aparține.
Totul se transcrie unei experiențe și unei lecții în care tu, ca ființă fizică și mentală, trebuie să fii sfâșiat.
Iar după ce este consumat totul, rămâne nimicul, în care a ajuns totul.
*
Pe mine mă supăr când mă supăr pe cineva, mie îmi fac rău când fac rău cuiva, toți oamenii și toate vietățile sunt formele și mentalitățile mele posibile de-a lungul timpului și spațiului.
Diferența stă numai în factorii de mediu și de educație, aparținând unei minți anterioare și mai mari.
Sub presiunea acestor factori se creează toate formele și mentalitățile individuale.
Ce drept avem atunci să judecăm o ființă? Credeți că este vinovată de ceva? Ea doar pășește, în ritmul ei, pe drumul care conduce la înțelepciune.
*
Viața nu se poate pierde niciodată indiferent dacă în Universul vizibil formele apar și dispar. Nașterea și moartea tratează numai acest aspect minor, și doar magnetismul emoțional, specific condițiilor de pe Pământ, dă amploare acestor pure întâmplări.
Dacă ești conștient că ești viu chiar și când habar nu mai ai de posesia trupului este dovada existenței lui Dumnezeu, și o alta este superfluă. Dacă există existență înseamnă că există Dumnezeu.
Posibilitatea lui de a fi personal sau impersonal face parte din dualitatea minții, și este un simplu amănunt.
*
Cine-și mai dorește ceva nu e treaz, căci dorințele toate se îndeplinesc numai în vis.
Dar cine se simte pe sine acum nici nu s-a născut ca să poată fi distrus.
Nici de lume nu a fost creat, nici pe lume nu a creat.
Nu numai că nu-și mai dorește ceva, dar nici nu a fost pe unde dorința a fost vreodată.
*
Iubește-i pe oameni pentru ceea ce sunt și nu-i urî pentru ceea ce devin. Iar pe cei care te urăsc trebuie să-i iubești mai mult. Și atunci te vei iubi pe tine. Iar dacă suferi și te urăști este pentru că crezi în păcat și-l vezi în celelalte ființe.
Căci fapta provine din minte, iar mintea este dobândită. Căci binele și răul sunt numai pentru experimentare – același lucru privit din unghiuri diferite.
Oprește rătăcirea, privind și ascultând, simțind esența, și lasă obișnuința de a-ți imagina în urmă, pentru că poți să fii doar ceea ce ești acum, pe când ce-ai fost sau ce vei fi e ca un colorant perfid, ce a creat o pată, acum numită minte.
În esența vie nu există individualitate și diferențe. Iar unde vezi diferența se aprinde cercul devenirii ciclice, reînnoind iluzia pe care o confunzi cu viața.
Conștiința de sine este clipa indivizibilă înainte de a începe timpul.
*
Prezentul nu este o clipă din enorma derulare a timpului. El este izvorul de unde apare totul. El este cauza atât a ce există deja, cât și a ce va exista în viitor.
Aducând prezentul la cea mai mică unitate a sa, la clipa în sine, echivalentă cu înghețarea timpului, ce a existat nu a existat niciodată, iar ce va exista nu va exista niciodată.
Tot ce nu este această clipă este o iluzie a minții. Dumnezeu este nemuritor pentru că rămâne veșnic în această clipă.
*
Pentru a scăpa de iluzie trebuie să înveți că problemele tale nu sunt mai importante decât traiectoria și greutatea unui fir de praf din acest Univers incomensurabil. De aceea trebuie să fii mereu degajat de orice gând de autoimportanță, pentru că din punct de vedere fizic și mental faci parte din materia reciclabilă, care apare și dispare. Din punctul de vedere al vieții în Sine însă ești totul, indiferent de ceea ce spui sau faci.
Toată derularea spațio-temporală, mintea și memoria izvorăsc din tine, cel viu. Căci dacă nu ar fi nimeni viu nu s-ar putea spune că există trecut sau viitor, și, cum viața este indivizibilă, fiind o prezență și nu o cantitate limitată și măsurabilă, atunci tu ești în permanență viu și identic cu ea. Mintea este un cod de combinații numerice ce creează și pune în mișcare un robot biologic, e adevărat, foarte sofisticat, dar să știi că tu nu ești acela.
Nu pot exista probleme pentru tine, fă ce vrei și spune ce vrei, dar ca să te simți și să te cunoști pe tine, în toată splendoarea ta, va trebui să renunți la toate atașamentele.
*
Evoluția subtilă presupune lipsa discriminării, a cunoașterii comparative.
De aceea eu nu mai sunt atent la mintea omului, ci doar la viața din el.
Dintre toate părțile corpului cea care reflectă cel mai grăitor mintea și emoțiile este fața și, în special, ochii.
Eu de mult nu le mai privesc cu atenție, de fapt nici nu le mai rețin.
Dar pentru a realiza acest lucru nu e suficient să-ți propui; dacă în tine magnetismul terestru este încă foarte puternic, iar simțurile grosiere sunt singura realitate în care crezi, acest lucru e imposibil. Substanța care te compune ar fi trebuit să sufere deja câteva transformări.
Viitorul va arăta un altfel de om care nu va mai reține nume și fizionomii, ci doar va ști că cel din preajma sa, cu problemele lui specifice este „Tu”.
Evoluând, omul va înțelege că problemele celui numit „Tu” nu sunt diferențiate de la individ la individ, astfel încât începând discuția cu unul și terminând-o cu altul, datele problemei să nu se fi schimbat practic deloc. De fapt, el va înțelege că toți oamenii au aceleași aspirații, și aceeași sete îi macină pe toți, indiferent dacă unii pot sau alții nu pot exprima acest fapt. Oricine i s-ar adresa, ca într-o revelație, fără să-l privească și fără să-l contureze cu privirea, el va exclama: Aaa, „Tu” erai?!
Iar la un moment dat omul va fi siderat de suprema înțelegere: care „Tu”?, de fapt acest „Tu” erau gândurile mele; nu sunt decât eu în orice formă de viață!
*
Tot ce apreciezi pentru forma și calitățile sale nu are niciun merit ca individualitate separată de restul creației. Așa cum știi că un copac sau o floare nu are niciun merit personal pentru frumusețea sa, fiind opera energiei universale, tot așa, trebuie să știi că niciun om nu are vreo calitate, creată cu mâinile și mintea sa.
Când apreciezi creezi o nedreptate, când doar observi îți recunoști limitele și nu emiți nicio judecată.
Lucrul apreciat este doar un concept temporal, care moare repede pentru că nu are sens și importanță, fiind doar o combinație de substanțe chimice, materializată de gânduri. La fel este și cu cel care apreciază, ca minte sau ca personalitate. Dar ca Viață el nu mai vede nimic altceva decât Viață, și tot ce s-a chinuit mai înainte să obțină din afară, acum găsește înlăuntrul său, simțind că este
Sinele Viu al Universului, punctul de echilibru la care se raportează totul.
*
Multă vreme am crezut că sunt trist și nefericit pentru că nu sunt un învingător. Dar când am înțeles că sunt așa doar pentru faptul că există tristețe și nefericire în lume m-am liniștit. Am știut cu certitudine că indiferent ce voi face tristețea mă va însoți mereu, pentru că o ființă umană oarecum conștientă de natura sa energetică percepe, pe lângă toate celelalte lucruri, și tristețea și durerea din toate formele de viață, prin intervenția minții. Și pentru că mintea mi-a creat corpul numai sfârșitul corpului îmi va putea alunga suferința. Și, curios, ori de câte ori sunt conștient de acest lucru nu mai sunt trist deloc.
*
Nimeni nu se îmbolnăvește dintr-o dată. Dacă ai ajuns bolnav este pentru că nu ai luat în seamă semnele transmise în corp. Ai fi putut să o faci, dar nu ai știut, și dacă nu ai știut, nu ai putut. Orice boală începe la nivel energetic și există senzații și simțuri care te vestesc din timp. De aceea învață să simți energia și să o asculți!
*
Nimic din ce este manifestat nu este bun sau rău. Tot ce este manifestat este și bun și rău.
De aceea nu te supăra, căci te superi pe tine, și nu există chin mai mare decât acela de a te supăra pe tine însuți. Pentru că ce este în tine este Sinele Viu, iar fără el nu ai fi trăit niciodată. De ce să fii mai nefericit pentru ce nu ai, decât fericit pentru ce ai?! Fii fericit cu ceea ce deții și spune permanent „Mulțumesc” Universului. În acest mod el te va percepe existent și îți va oferi toate cele necesare, înainte ca dorințele să se transforme în patimi și să sape șanțuri în minte.
*
Ți-ai îndeplinit scopul vieții spațio-temporale dacă, ce ai primit prin naștere ca materie grosieră, dai înapoi Vieții, ca substanță iluminată și subtilă.
Tu trebuia să fii supremul alchimist al lui Dumnezeu.
*
Eu nu sunt corpul acesta, eu nu sunt numele acesta. Nu eu mi-am dat corpul, nu eu mi-am dat numele. Corpul și numele mi-au fost date de Pământ, prin intermediul strămoșilor și al părinților.
Eu sunt doar ceea ce sunt. Nici așa, nici așa. Înțelegând asta eu strâng laolaltă manifestatul cu nemanifestatul. Când mă manifest este ca și cum nu m-aș manifesta, când nu mă manifest este ca și cum m-aș manifesta. În același loc mă aflu în ambele situații.
*
Imaginarea lucrurilor plăcute și frumoase te predispune la somn.
Consumarea alimentelor suculente și gustoase, de asemenea.
Coordonatele pe care imaginația și hrana le activează, odată ce produc mișcare în interiorul tău fizic, sunt ciclice, astfel încât toate corpurile din Univers nu fac nimic la voia lor, ci doar se pot deplasa pe orbita unui supermagnet ce le reține – tocmai pentru că substanța lor poate fi atrasă de acesta –, ce își cheamă particulele înapoi.
Avantajul omului este că el, prin conștiință, își poate alege substanța cu care să se hrănească și în consecință să-i decreeze corpul, până acolo încât să devină liber de orice influență.
*
Imaginarea lucrurilor plăcute și frumoase te predispune la somn.
Consumarea alimentelor suculente și gustoase, de asemenea.
Coordonatele pe care imaginația și hrana le activează, odată ce produc mișcare în interiorul tău fizic, sunt ciclice, astfel încât toate corpurile din Univers nu fac nimic la voia lor, ci doar se pot deplasa pe orbita unui supermagnet ce le reține – tocmai pentru că substanța lor poate fi atrasă de acesta –, ce își cheamă particulele înapoi.
Avantajul omului este că el, prin conștiință, își poate alege substanța cu care să se hrănească și în consecință să-i decreeze corpul, până acolo încât să devină liber de orice influență.
*
A vrea este un subaltern al minții, de aceea cel care vrea este întotdeauna un sclav împovărat de robie, care nu-și poate depăși limitele pământului din trup. A fi există abia după ce nu mai vrei.
A fi acum și aici, fără conștiința altui lucru înseamnă a fi nemuritor.
Dar, din păcate, conștiința celorlalte lucruri se află, ca o dâră de otravă, în toate celulele tale.
*
A vrea este un subaltern al minții, de aceea cel care vrea este întotdeauna un sclav împovărat de robie, care nu-și poate depăși limitele pământului din trup. A fi există abia după ce nu mai vrei.
A fi acum și aici, fără conștiința altui lucru înseamnă a fi nemuritor.
Dar, din păcate, conștiința celorlalte lucruri se află, ca o dâră de otravă, în toate celulele tale.
*
O stea a fost cândva o particulă. A evoluat și a strâns laolaltă o mulțime. Asemenea întregii materii ea se află pe axa de lumină a vieții, iar materia ei, devenind conștientă, este furnizoarea vieții în nume și formă pe o suprafață foarte mare.
Orice particulă poate deveni o stea. Un om strânge laolaltă o mulțime, care prin evoluție se pot transforma într-o stea.
Unele stele mor, altele se nasc. Spațiul este creația conștiinței observatorului, iar când se naște o stea se naște și spațiul pe care ea îl luminează. Toate planetele și formele de viață din jurul ei sunt particulele sale.
Viața se manifestă numai prin lumină. Când stelele se sting se sfârșește o anumită manifestare cosmică, care se absoarbe în sine, dar nimic mai mult.
Chiar și stelele se întorc la viața în sine!
*
De ce îmi cereți sfatul în legătură cu ce aveți de făcut?
Dacă vă aflați într-o dilemă voi ați creat-o, dacă ați dat de necazuri voi le-ați căutat. Dar să știți că nu se putea altfel. Greșeala este indivizibilă mișcării. Și pentru că nu vă puteți opri din mișcare nu vă puteți opri din greșeală.
Prin acțiune, pe cât faci bine unui grup de oameni sau animale, pe atât faci rău altuia, pe care îl ignori. Și pe cât faci bine unui grup astăzi, prin transformarea minții și materiei, mâine le vei face rău, și cu cât îi vei hrăni mai mult astăzi, cu atât te vor urî mai mult mâine când vor trebui să facă curățenie, după ce s-au înfruptat din darurile tale.
De aceea, nu căutați să urcați, pentru că orice țel este o iluzie, mulțumiți-vă să fiți atenți la viața din voi, și tot ce e necesar se va revela în existența voastră.
*
Viața îți oferă o mulțime de învățăminte, e suficient sa fii atent, și odată cu mișcarea minții începe spectacolul, nu e nevoie să mergi la teatru sau la film, e suficient să privești și să asculți. Miști un deget și lumea intră în focul creației, permiți unui gând să se transpună într-o idee și o mulțime de particule intră în efervescență.
Ce minunat este să participi la acest fascinant spectacol al manifestării! Totul poate fi o sărbătoare. Viața în manifestare și viața în sine pot fi trăite concomitent; ființa iluminată nu mai vede nicăieri ceva greșit.
*
Toate discuțiile dintre noi trebuie să înceapă de la faptul că nu există adevăruri absolute în această lume relativă.
Tot ce e pe de-a-ntregul adevărat poate devine fals atunci când mintea începe să se miște. Viața din noi e singura realitate, înainte de a deveni clipă măsurabilă.
Mintea poate crea orice plăsmuire, pentru că mai întâi a creat simțurile și apoi obiectele lor, întâi a creat capacitatea de a auzi și abia după aceea ceva de auzit, întâi a creat capacitatea de a vedea și abia după aceea ceva de văzut. De ce să ne miram atunci că există atâtea deosebiri dintre oameni? Universul creează prin noi. Creatorul nu a fost niciodată la singular. Tot ce trebuie să dobândim este ordinea. Tocmai această diversitate pe care o criticăm adesea constituie întregul farmec al vieții. Cum ar fi ca toți din jur să gândească și să acționeze la fel? Vă puteți imagina?
*
Toate marile înțelegeri ale vieții mi-au venit prin străfulgerări, dar nu din afară, cum s-ar crede, ci din interior, din însăși substanța care mă compune.
Toate formele de viață sunt substanța Universului în mișcare. Provenind din nemanifestare ele se manifestă, apoi se întorc iarăși în nemanifestare. Această substanță, manifestată prin minte, este identică cu cadrul spațiu-timp.
Derularea cu absolută repeziciune a unui film, ca și nederularea lui, produc același efect. E același lucru cu nu a face nimic. Superiorul și inferiorul converg în manifestarea substanțelor, de aceea manifestarea este întotdeauna contradictorie, pendulând între extremitățile creației.
Știi în mod categoric despre tine că nu ești doar o formă, dar despre alții doar îți închipui că e la fel, nu simți asta din interior.
Fiindcă percepția timpului este diferită în funcție de mărime, masă și greutate, ceea ce pentru unii este o întreagă civilizație, cu toată măreția și decăderea ei, pentru alții nu e decât o clipită. Amândouă formele au trăit în același Univers, dar, totuși, au avut percepții diferite.
Orice viață trăită este o manifestare cosmică. Pentru Universul, în întregime, ea durează poate zeci de miliarde de ani, pentru un om 70-80 de ani, iar pentru o gâză doar câteva ore.
*
Nu te mai lăsa păcălit! Privește cum bătrânii și bolnavii se usucă făcând cozi pe la ușile doctorilor. Doctorul are interesul lui, și el nu îți va spune niciodată tot adevărul, dar eu pot să ți-l spun. Înțelegerea ta va fi și înțelegerea lui, iar adevărul, atât cât îl permite această lume, nu-l va face pe niciunul dintre voi să moară de foame.
Plăcerea pe care ți-o furnizează mâncarea făcută din carne este o plăcere blestemată. Este o obișnuință a formelor celulare și degenerate. Fiindcă nu te poți abține de la această plăcere stai pe la ușile doctorilor, dar dacă vei renunța la ea vei putea găsi plăceri mult mai profunde și mai elevate, iar timpul pe care îl petreceai aplecat de durere în anticamera doctorului ți-l vei dedica ție însuți.
Când boala este în trupul tău, mintea ar putea să nu-ți fie afectată?
Într-un om bolnav nu mai există nicio altfel de credință în afară de credința în propria boală.
De aceea deschide-te să intre în tine lumina! Prin ea celulele tale de carne se vor transforma în entități de lumină, iar boala nu va putea locui acolo unde există lumina.
*
Am ajuns să nu mai urăsc nimic. Orice mi-ar veni din afară sau din interior acum privesc cu îngăduință și atenție.
Am ajuns să nu mai urăsc nimic, nici măcar slăbiciunea, acea slăbiciune care de multe ori în trecut îmi paraliza toți mușchii și mă lăsa fără glas. Și cu cât voiam mai mult să nu mi se întâmple, cu atât mi se întâmpla mai des, astfel încât ajunsesem să mă urăsc cu desăvârșire.
Dar Viața mi-a oferit șansa atenție și la un moment dat totul s-a transformat în iubire.
Momentele de slăbiciune care decurg din influențele astrale, din aluatul personalității sau din alte substanțe care fuzionează cu mine, acum le pot transforma în clipe plăcute și în motiv de iubire.
Sunt momente foarte bune pentru introspecție, sunt momente splendide de amuzament.
Tocmai de aceea acum nu mai sunt atât de acide sau răutăcioase, sunt asemeni încercărilor unui copil de a-l păcăli pe un altul, iar atunci când este descoperit recunoaște că a vrut doar să se joace, neînțelegând de ce te-ai supărat.
Mă bucur și de slăbiciune, mă bucur și de urât, mă bucur și de plictiseală, supărarea nu ține decât o fracțiune de secundă – totul se transformă în bucurie.
E așa de frumoasă viața în aceste condiții, e așa de frumoasă!
*
O mare parte din doza ta de nefericire vine din planificare.
Ori de câte ori pornești la drum cu un obiectiv, cu cât se întâmplă mai des să-l îndeplinești, tocmai pentru că te-ai identificat cu el și i-ai cedat din energia ta, cu atât devii mai nefericit.
Pasiunea te-a împins la tot felul de compromisuri, de la înșelăciune până la violență, de la lacrimi până la blesteme; câte nu ai făcut să-ți vezi mintea în formă și substanță?
Ai crezut că va ieși o minune ce va învinge timpul, și când colo vezi că nu ai fost decât unealta Pământului ce își răstoarnă brazdele; tu în nume și formă ești materie reciclabilă, angajată pentru o zi, plătită cu iluzii și speranțe deșarte.
Ce îți creează deziluzia și nefericirea este diferența dintre imaginea mentală și realitatea materială. Ce frumos era în minte, ce searbăd a devenit în substanță!
Acum încearcă să intuiești cum ar fi fost dacă ai fi lăsat totul în spirit, în acel spirit original și superior mentalului, cel puțin tot pe atât pe cât este vederea mentală față de substanța materială.
Imperfecțiunea lucrului realizat prin planificare distruge frumusețea; rămâi parcă epuizat, cu o floare veștedă în mână, întrebându-te unde ai greșit.
Pe când obișnuința de a trăi conștient, fără planificare și obiective, te transpune în permanență și spontaneitate, în starea de „a fi”, pentru că „a fi” înseamnă a trăi; o magie niciodată închipuită cu mintea, niciodată materializată în corpuri și obiecte.
În fața oricărui plan ce mi-l propune mintea eu spun: nu, nu vreau asta!
Pentru că dacă o să vreau asta nu voi reuși asta. Se prea poate să reușesc ceva, dar în niciun caz ce am vrut eu în adâncul Ființei mele.
*
Peste tot există numai viață, când manifestată, când nemanifestată, dar viață în permanență. Viața e lucrul pe lângă care nu mai există un al doilea, pe când moartea nu există decât în creație, adică în minte. Viața și moartea nu sunt două lucruri opuse și comparabile. Viața este existența neinfluențabilă și indestructibilă, moartea există numai în imaginația distructivă. Există un singur lucru sau principiu în Univers, și acela este veșnic, dar în manifestare există numai ceea ce simți.
Din fericire totul evoluează, întrucât cineva care să nu simtă nimic în interiorul său nu a existat niciodată.
*
Eu am tot ce este mai important: posibilitatea de a lucra cu lumina.
Știu cu absolută certitudine că nu există o cale mai bună ca aceasta, că lumina este elementul nostru original și spre ea tindem prin toate acțiunile noastre.
Lumina este sângele corpului nostru energetic. Prin ea păstrăm legătura cu sublimul Sursei care ne-a creat. Dragostea inimii divine a născut lumina și atât timp cât iubim nici un rău nu ne poate atinge.
*
A fi obligat să te înfometezi nu este o soluție. Nici a te înfometa singur, doar pentru a face ceva rar și deosebit, nu este bine. Instinctele refulate așteaptă doar un mic moment de neatenție pentru a exploda cu forță înzecită. Ca în fața instinctului sexual, nu vei rezista dacă se ivesc mijloace de satisfacere.
A renunța la mâncarea fizică nu trebuie să fie o acțiune mecanică. Ea nu trebuie făcută cu brațele care refuză să mai ducă mâncarea la gură, ci mai întâi trebuie făcută cu credința că aceasta este singura cale prin care te poți elibera din ghearele iluziei.
Susținut de această credință, realizarea corpului superior de energie și lumină, care nu se mai supune reciclării, va fi un lucru natural și firesc.
Dar până nu crezi prin majoritatea celulelor tale că poți face asta și este un lucru util, să nu treci dincolo de momentele tatonării și al încercărilor din curiozitate.
Nu va fi sfârșitul lumii și nici al speranțelor dacă îți vei spune: în această viață mă voi opri aici!
*
Natura, în cadrul posibilităților sale, are două variante de realizare a evoluției: prin transformarea continuă a organismului sub presiunea factorilor de mediu, și aici vorbim despre evoluția naturală darwinistă, sau prin voința interioară a ființelor vii de a-și adapta existența conform conștiinței lor, și aici vorbim despre evoluție naturală conștientă.
Când vorbesc de hrana cu lumină mă refer la evoluția naturală conștientă, căci, pe bună dreptate, omul neîncrezător în această posibilitate, poate argumenta că hrana fizică, așa cum o știm noi întră în sânge cu un complex de substanțe la care nu se poate renunța deloc.
Cea mai mică lipsă de vitamine și minerale provoacă tulburări grave, care pot duce la alterarea organismului și chiar la moarte.
Pe de altă parte, cei care reușesc hrănirea cu energia cosmică, pe care oamenii de spiritualitate o numesc pur și simplu lumină, și-au început evoluția cu mult înainte de nașterea în această viață,
Nu trebuie însă să se înțeleagă, prin asta, că eu cred în reîncarnare la modul acela copilăresc, când întreaga individualitate, cu tot cu subconștient, sare dintr-un trup în altul.
Încercarea de a te hrăni în această viață cu lumină nu îți garantează nicidecum reușita, dar poate fi un serviciu de neprețuit adus substanței generale de pe Pământ, în efortul său de a se îmbunătăți.
Serviciul acesta se va întoarce negreșit asupra omului însuși, chiar dacă el nu va ști când și cum și-a făcut darul, dar când va simți această posibilitate aproape, va ști că Viața i-a dat doar posibilitățile, dar tot ce s-a făcut în sprijinul său a făcut el însuși.
Despre acest scenariu vorbesc când mă refer la evoluția naturală conștientă.
Așa cum evoluția naturală darwinistă este un lucru indiscutabil pentru orice om inteligent, tot așa trebuie să se înțeleagă că evoluția naturală conștientă este la fel de posibilă în cadrul unei perioade lungi de timp, prin nebănuitele posibilități pe care omul le are în cadrul substanței sale.
Această adaptabilitate continuă de-a lungul generațiilor va crea ființa luminoasă și supraconștientă, pe care eu, numai ca să am un nume de referință, o numesc înger.
*
Viața mea, iubita mea, nu te mai am decât pe tine! Nu mai am cui să cer ajutor decât ție, nu mai am cui să mă închin decât ție!
Deși nu te pot reprezenta știu că tu ești singurul Dumnezeu, precum în mine, așa în toate ființele.
În această clipă poate sunt purtat de o euforie mistică, dar nu există nimic mai sigur decât tine, nu mai am niciun sprijin și nu mai cred că există vreun Dumnezeu personal, cu care să vorbesc, căruia să-i cer sfat și ajutor. Doar tu, Viață din mine, mă mai asculți, doar tu încă nu m-ai dezamăgit, doar ție mai pot simți că nu greșesc dacă mă închin.
Deși nu-mi răspunzi și nu îmi dai sfaturi știu că tu ești permanent cu mine!
Dumnezeul din minte poate fi cu omul din când în când, dar Dumnezeul viu, impersonal, este cu omul mereu.
Viața mea, iubita mea, tot ce mă emoționează până la lacrimi este din cauză că te văd în toate lucrurile.
Fără tine trupul și mintea mi-ar fi o povară, de care m-aș grăbi să scap, murind.
*
Când viața te încearcă cu greutăți să știi că ea lucrează în favoarea ta mai mult decât atunci când te încarcă cu bunătăți. Când îți dă motive să suferi îți dă și focul interior pentru evoluție.
Deschide-ți inima! Prețuiește suferința ca un dar divin, mulțumind pentru ea, ca pentru o comoară care îți va răscumpăra greșelile făcute.
*
Mi-a trebuit o grozăvie de timp să mă recunosc în toți oamenii.
Iată-l pe cel care trece prin fața mea, cu chipul său, cu iluziile sale, cum este unul și același cu mine! Ar trebui să-l văd așa cum îl vede lumea, dar eu îl văd așa cum este.
Îmi recunosc privirea, gândurile și sentimentele.
Când am fost combativ oare cu cine am luptat?!
Când mi-am dorit să trăiesc cât mai mult în acest corp, oare cum de nu am văzut că eu însumi nu mă puteam naște într-o formă nouă din cauza celei vechi pe care o sprijineam cu ardoare?! Iar acum cât de minunat este!
Pot să mor în orice clipă și să rămân viu.
Soarta mea este soarta celui care a realizat totul.
Mă văd cu claritate în orice om care trece prin fața mea, în orice vietate și în orice buruiană. Acum sunt una cu Totul, ce aș putea să-mi doresc?
*
Exprimarea este o reacție. Dar o ființă eliberată de iluzie nu poate exprima nimic.
Acesta este motivul pentru care, o mulțime de persoane de o calitate indiscutabilă, care s-au perindat pe Pământ, nu au scris și nu au exprimat nimic memorabil.
Dar persoanele care încă mai au legături cu lumea, interacționând cu oameni aflați la diferite grade de conștiență, se umplu uneori de o influență care dă naștere unei reacții.
În acel moment ei pot exprima ceva, altminteri în starea de luciditate și clarviziune a ființei originale, ei nu au nicio motivație și nicio capacitate de a scrie ceva.
Când scriu ceva însă s-au oprit din evoluție, pentru a surprinde un moment neplăcut al Ființei, care a poposit pentru, scurtă vreme, într-o formă a universului material.
*
Un om care caută adevărul nu trebuie să urască nimic.
Dacă urăște o ființă, un obiect sau numai o părticică din ele, greșește enorm, dacă urăște materia își urăște casa sufletului, iar sufletul său va fi extrem de nefericit. Cu această întunecime în inimă nu va putea cunoaște nicio evoluție.
Un om care caută adevărul trebuie să iubească, să accepte și să lase totul în viață, de la cea mai nesemnificativă insectă până la Soarele de pe cer.
Trebuie să primească totul în inimă și în ochi, trecând materia prin conștiința sa, făcând-o tot mai subtilă.
Conștient că este indivizibil de tot ce este viață, și, în consecință, sigura forță care poate modifica proprietățile materiei, singurul alchimist de pe Pământ, el trebuie să facă din ce în ce mai subtil tot ce atinge până ce materia devine spirit pur.
Atunci el va simți că și-a încheiat misiunea pe Pământ, iar Divinul a revenit în propria sa realitate.
*
Când mă simt pe mine apare ce este pozitiv, când nu mă simt pe mine apare ce este negativ. Dar spiritul vieții care vine asupra mea când mă simt pe mine nu este pozitiv sau negativ, el este pur și simplu deasupra oricărei dualități. Spiritul vieții vine din altă dimensiune, din realitatea care pe scara materialității este echivalent cu nimicul.
În manifestare viața nu ar fi posibilă fără alternanța dintre simțirea de sine – apariția stărilor pozitive și ne simțirea de sine – apariția stărilor negative.
Despre meditație se poate spune doar atât: este tehnica prin care se dizolvă manifestarea și dualitatea, chiar dacă pentru scurtă vreme, și numai în conștiința meditatorului.
*
Libertatea adevărată este curajul de a face orice fără să-ți pese de urmări. Dar fiindcă nici Dumnezeu, închipuit ca persoană, nu este lipsit de sarcini și responsabilități, înseamnă că în întreaga existență nu se află nicio persoană liberă.
În lumea materială suntem condiționați, dar uneori, prin meditație putem realiza starea binecuvântată a vieții absolute.
*
Mă întrebi ce părere am despre lucrul acesta sau acela?
Să-ți spun sincer, nu mă pot ocupa deloc de soarta lui.
Tot ce pot să-ți spun este că el exprimă o manifestare naturală a materiei. Și dacă există o cauză întotdeauna urmează să apară și un efect. Iar efectul se constituie în cauză, iar această succesiune se repetă la nesfârșit.
Dar care este cauza tuturor cauzelor, mă întrebi?
Acest lucru sinele meu nu-l știe, pentru că numai materia gânditoare știe că știe.
*
Sunt două categorii de ființe: simple și învățate. Cele învățate știu, cele simple sunt fericite.
Dar noi, oamenii, suntem condamnați să cunoaștem. Nu mai putem da înapoi, pentru că reminiscențele cunoașterii s-ar transforma în coșmaruri și nu ne-am mai găsi liniștea, oriunde ne-am ascunde.
Dar prin cunoaștere vom evolua, și când vom putea cunoaște esența de unde vin toate lucrurile, identică cu nimic, atunci orice altă cunoaștere se va arde în sine și vom ajunge iarăși să nu mai cunoaștem nimic. Suntem nefericiți pentru că cunoaștem ceva, vom fi fericiți când nu vom mai cunoaște nimic.
Nimicul are o reputație proastă printre oameni pentru că este confundat cu puținul.
Dar Nimicul este sursa de unde provine și se întoarce Totul.
Singurul sens al existenței, cu care acum, desigur, nu putem fi de acord, este să muncim, ca prin trudă și cunoaștere să ajungem să obținem Nimicul.
*
Timpul și spațiul sunt efemere pentru că pot fi măsurate, dar Sinele meu este permanent, pentru că el nu are unitate de măsură.
Când pornesc la drum eu creez drumul, când mă opresc nu mai există nicio dovadă că m-am mișcat vreodată. De fiecare dată este cum a mai fost și totuși atât de diferit.
Numele și formele mele sunt nenumărate, pentru că eu creez mereu noi combinații de elemente.
Ziua și noaptea nu sunt diferite în percepția mea. La fel le iubesc pe amândouă și le țin în aceeași inimă și în aceiași ochi.
Dacă ziua este născută din Soare, noaptea există de asemeni prin el. Eu știu că manifestarea mea pe Pământ este dictată de Soare și lumina lui este hrană mea. Noaptea este lumina Soarelui care mă odihnește, nu este lipsa lui.
*
Când sunt atent la viața din mine și ascult sunetul din clipa prezentă, mă conectez la sursa de energie primordială. Câte nu aș putea să fac cu această supremă energie! Aș putea atunci rescrie Universul și aș putea să-i dau alte coordonate. Dar, din fericire, acea clipă mi-e suficientă prin ea însăși, și atunci mintea nu se poate naște să vrea ceva. Abia când părăsesc clipa în sine mintea revine și încearcă să analizeze această experiență încântătoare.
*
Impresia este baza individualității și rădăcina de la care pornește motivația existenței.
Dacă în lume oamenii puternici sunt repere pentru tine, și dacă în această individualitate vrei să te ridici la înălțimea lor, află că puterea pe care ei o au provine de la bogăția de impresii pe care au acumulat-o. De mici copii ei strâng impresii, întărindu-și mintea și corpul. Au privit, au ascultat, au învățat.
Chiar dacă nu sunt un model din toate punctele de vedere, nu se poate omite faptul că ei sunt creatori de impresii, și prin acest lucru, necesari.
Cu toții suntem conștienți de câteva impresii vitale, aproape axiomatice. Practic nici nu le mai gândim, dar simțurile noastre le știu.
Suntem impresionați de lumină. Înotăm în ea, o strângem în ochi, ne circulă prin sânge. Este atât de necesară supraviețuirii noastre încât practic nici nu o mai conștientizăm.
Suntem impresionați de sunet. Cântecul unei păsări, susurul apei, muzica și vibrația pașilor.
Câte impresii nu ne creează sunetul?! Cum ar fi viața în lipsa lui? Cu cât am fi mai goi și mai slabi fără el!
Apoi gustul. Ai mai putea mânca ceva dacă nu ar exista? Cum căutăm permanent gusturile cele mai rafinate?! Priviți diferența dintre oameni. Ce este gustos pentru tine altuia poate să nu-i placă. Gustul care pe tine te impresionează și te hrănește pe altul poate să-l deranjeze. Puteți să spuneți că nu este importantă impresia? Este mai importantă mâncarea în sine sau impresia ce o creează?
Oare lumina, sunetul, formele și mirosul nu sunt alături de hrană, toate creatoare de impresii, fără de care viața noastră în formă fizică ar fi de neconceput?!
Noi considerăm că numai hrana ne susține, dar, ia gândiți-vă un pic, cât ați putea trăi fără celelalte obiecte creatoare de impresii?
Toate aceste senzații care ne susțin provin din vibrația primordială a Universului.
Ajungând să o percepem, putem ajunge chiar independenți de anumite obiecte și surse de energie pentru a trăi.
Dar pe Pământ, atât cât ne vom afla, trebuie să ne hrănim cu impresiile simțurilor. Noi alegem asupra cărora să ne îndreptăm atenția. Predispoziția către unul sau altul este influențată de anumiți factori inexplicabili, dar dacă vrem putem face unele schimbări.
Unde truda este prea mare, iar rezultatele, prea mici, este firesc să se facă schimbări.
După părerea mea, să obținem impresie vitală doar prin hrană este insuficient. Obținerea acesteia restrânge foarte mult libertatea și creează prea multe conflicte. Lumina și sunetul sunt de o calitate mult superioară. Dacă am ști cum să le acumulăm mai bine, în mod sigur nu am mai avea nevoie de hrană fizică.
Este adevărat că hrana creează relații, că în jurul ei ne strângem și comunicăm, dar există posibilități multiple de compensare.
Este evident că oamenii puternici se hrănesc în primul rând din impresia luminii și a sunetului, având acel dar deosebit al concentrării. Dar orice om poate deveni puternic printr-o practică spirituală și îmblânzirea dorințelor pătimașe. Tu, tocmai pentru că citești aceste rânduri și te interesează spiritualitatea ești în pole position.
*
Trebuie să faci tot ce poți ca să salvezi viața unui om sau animal.
Dar dacă ucizi un altul pentru asta, totul este zadarnic. Poți cheltui toți banii din lume, poți da cu onoarea de pământ, căci pentru a salva o viață, doar una, nimic nu este prea rușinos.
Căci nu salvezi pe cineva anume, ci ne salvezi pe toți, mai acordându-i vieții căzută în formă o șansă să se regăsească pe sine.
Și reușita oricui este reușita noastră, a tuturor, salvând o viață, doar una singură.
*
Spiritul sfânt, spiritul vieții este hrana mea! Trăiesc o revelație.
Energia vieții nu vine de aproape sau de departe, pur și simplu vine din altă dimensiune, echivalentă cu nimicul.
Această cunoaștere nu poate fi probată decât simțind-o, trăind din energia spiritului vieții, cel care susține totul.
Energia vieții nu are sursă, vine din dimensiunea spirituală. Însuși Soarele, cel mai mare și mai puternic corp din lumea noastră, este un primitor al spiritului vieții, după care o trimite mai departe.
Este o revelație să simți că hrana formelor de viață pornește din însăși spiritul vieții.
*
Dacă iluzia nu ar fi, nici oameni nu ar fi. Fără iluzie toți am fi unul și nu ar fi necesară niciun fel de cunoaștere.
Când ne naștem avem conștiința vieții, fără teamă, dar ca să trăim în lume trebuie să învățăm iluzia lumii. Dacă învățăm iluzia lumii cum am putea să nu uităm conștiința vieții?!
Ca să ne supraviețuiască în formă fizică, avem toate motivele să învățăm copii cu ignoranța lumii, pe care o numim educație, dar ei, care abia încep să experimenteze mișcarea, nu înțeleg decât veșnicia, și nu acceptă să o înlocuiască cu cele două amănunte specifice oamenilor mari, numite nașterea și moartea.
*
Această clipă - toată averea mea.
Când o părăsesc las semne să nu uit drumul înapoi.
Am scris cărți doar pentru acest motiv, știind că mintea se umple de o mulțime de mizerii luate de-a lungul drumurilor străbătute.
Filele sunt palme să mă trezesc.
Cuvintele sunt clopote când ațipesc.
Dar mai e nevoie de ceva fără de care nimic nu are valoare: o substanță receptivă și trează, care tinde, prin asceză, la ce se află dincolo de Pământ.
Soarele exterior și soarele interior sunt născuți de soarele vieții.
Și un corp mic poate ajunge cea mai mare stea!
*
Orice formă de putere leagă și înnoadă, renunțarea la obținerea puterii eliberează.
Puterea intenționată este o povară și e slabă, existența în sine este imbatabilă.
Puterea cu care trântești la pământ ricoșează și lovește înapoi cu intensitate, viața este într-un punct și într-o clipă, și poate fi înțeleasă doar aici și acum.
*
Nu este nicio tragedie dacă te contrazici! Înseamnă că evoluezi.
Cunoștințele tale nu puteau să fie decât false sau incomplete în extinderea spațiului și a timpului, având această minte mereu influențabilă.
Să te contrazici mereu, respingând rând pe rând tot ce ai definit cu mintea, este preferabil, decât să rămâi toată viața redus la un amărât de principiu.
*
Tot ce-ți trece prin minte poate exista și în realitate, căci mintea creează realitatea.
Dacă un lucru nu ar fi posibil, el nici nu ți-ar trece prin minte.
*
Nu există nicio diferență între răul pe care îl gândești și răul pe care îl resimți.
Nu există nicio diferență între răul pe care îl faci și cel pe care îl gândești.
Răul este creația minții, și ca să nu-l mai resimți este imperios necesar să nu-l mai gândești!
*
Cea mai bună reprezentare a Divinității este lumina orbitoare. Mintea trebuie să aibă o echivalență chiar și în acest domeniu eminamente spiritual, altfel se va dezorienta, căzând în lene sau desperare.
Dar lumina orbitoare din Soarele la amiază este o bună reprezentare a Spiritului divin, spre care omul evoluat tinde prin practicile sale.
Numai în acest fel mintea poate deveni docilă și va contribui la transformarea omului în lumină.
Sfârșit
Comentarii
Trimiteți un comentariu