Mintea închinată divinităţii

Dumnezeu este idealul în compania căruia am vrea să trăim. El nu este în niciun caz acea ființă pedantă și plicticoasă pe care o prezintă unele religii. El nu este în primul rând o persoană. Oamenii l-au personificat. În filozofia care a descris cea mai profundă cale a evoluției, yoga, se spune că materia este minte în formă şi substanţă. Iisus, ființa divină care a creat creştinismul, ne-a transmis că puterea credinţei poate ridica un munte și să-l arunce în mare. Astfel dacă mintea creează realitatea, preocuparea permanenta faţă de calităţile lui Dumnezeu nu numai că poate crea momente de o emoţie şi de o frumuseţe interioară inegalabilă, dar în timp poate transforma materia umană în cea mai subtilă stare de existenţă, ființa divină. Cel care renunţă la preocuparea faţă de idividualitatea egoistă, îndreptându-şi toată atenţia spre Divinitate, în timp, din experienţă în experienţă, ajunge la realitatea supremă.
Acest articol nu este o înşiruire de cuvinte necugetate, el este produsul şi concluzia vieţii mele de până acum, dar şi a tuturor cărţilor de înţelepciune spirituală autentică. Credinţa care înlocuieşte această materialitate firavă şi efemeră cu capacităţile atribuite Divinității este calea cea mai de preţ a fiinţelor vii de realizare a păcii și fericirii. Ea nu furnizează obiecte, ci produce pur şi simplu emoția pură. Toate celelalte activități se substituie emoției; având emoția adecvată, în special dragostea, toate lucrurile se transformă sub ochii noștri.
Când mâncăm, dansăm sau cântăm urmărim să obținem o emoție pozitivă. Preocuparea de Divinitate este prin ea însăși o stare de bine, care nu necesită mișcare fizică.
Oricât de terifiante ar fi experienţele unei fiinţe, oricât de mult ar lovi într-un om forţele naturii, dacă el îşi are mintea fixată asupra Divinității, percepând splendoarea ei absolută şi indestructibilă, trece peste orice încercare cu zâmbetul pe buze. El înţelege că totul vine de la Dumnezeu şi  experimentarea suferinţei este calea prin care se obține înțelepciunea. După acest moment omul nu mai are nevoie de legi aspre care să-l împiedice să facă răul.
Bisericile trebuie văzute ca o oază în deşert. Ele sunt un centru de energie pozitivă ce trebuie păstrat în omenire până când fiinţa umană va ajunge de aceeaşi natură cu Divinitatea. Fixarea minţii asupra Divinității aduce în atenţie tot ce emai frumos şi mai cald din toată existența. Euforia, surpriza şi entuziasmul devin parte integrantă a ființei vii și sunt trăite din plin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kundalini energy

Fii o bucurie pentru tine însuți

Deryzor