vineri, 21 octombrie 2011

Pericolul inimii îngeţate

Este extrem de greu să ai permanent o inimă bună. Cum ar zice românul hâtru atunci când greşeşte: ce să-i faci dacă materialul din care sunt făcut este prost! Şi totuşi nici unul dintre noi nu se poate împăca cu prostia. Dorinţa de îmbunătăţire este un impuls natural al oricărei fiinţe vii, şi, dacă vreţi, nu numai la nivel spiritual, dar şi la nivel fizic. Vedem însă lucrurile prin ochii noştri pământeşti, credem că îmbunătăţirea fizică stă doar în armonia formelor şi mărimea muşchilor, fără să mai conştientizăm faptul că frumuseţea corpului omenesc este mai degrabă un instinct al speciei decât o realitate în sine.
Haideţi însă să ne ocupăm nu numai de frumuseţea conturului, lucrul pe care cu folos îl face arta, haideţi să conştientizăm şi realitatea că materia noastră interioară ne determină întreaga paletă de gânduri şi acţiuni, că frumuseţea interioară este poate infinit mai importantă decât frumuseţea marginilor. Se spune că de la ultima bucată de minereu, de la ultimul vierme şi până la divinitate, nimic nu este lipsit de materialitate, şi în consecinţă nimic nu este lipsit de proprietăţi, că tot ceea ce diferă este gradul de subtilitate a materiei şi atât. 
Aşadar ce este o inimă bună dacă nu o proprietate a materiei interioare?! O putem menţine sub control prin voinţă, o putem face să înflorească ca o floare de primăvară prin rugăciune, putem folosi o paletă foarte largă de procese mentale pentru a o impulsiona, dar dacă nu o avem în noi prin compoziţia materiei interioare nu putem face nimic. De ce unii o au, iar alţii nu?! Nu cred că e potrivită această întrebare! Mai corect ar fi să spunem: de ce unii o mai au, iar alţii nu?!
Aş vrea să am o soluţie care să aducă tuturor înapoi inima bună, dar cum aş putea când eu însumi o pierd uneori?… E atât de natural să oscilezi între polarităţile materiei cât te afli pe acest pământ încât este practic imposibil să ai permanent o inimă bună...Şi totuşi nu mă pot împăca cu această situaţie! Fiindcă atunci când nu o mai am viaţa mea nu mai are nici un sens!
Este probabil adevărat că ea este o proprietate a materiei subtile, dar de unde putem lua această materie? O putem obţine prin hrană, prin aer, prin lumină, prin gânduri?
Cine ar putea să-mi răspundă, dacă nimeni nu are nici un punct fix în acest domeniu, şi chiar toată filozofia şi religia oamenilor este alcătuită mai mult din speculaţii, decât din dovezi implacabile. Putem spune: este posibil să fie aşa sau aşa, dar certitudini nu avem nici unul. Unii pot avea curajul, izvorât dintr-o anumită naivitate sau teribilism, să spună că ştiu totul, dar noi intuim deja că ei încearcă să ne înşele. Să îi cert, nu aş dovedi decât că mi-am pierdut inima bună, iar acum, în acest moment e în mine. Şi având-o  este natural că vreau să ajut, dar cum?
Poate aş putea să le spun celor care îşi simt adesea inima îngheţată că aceasta nu este o trăsătură permanentă a lor, că trecerea prin stadiul de fiinţă omenească poate să-i facă în mod firesc blânzi şi buni. Vreau să le spun un cuvânt de încurajare, pentru că din păcate, cunosc persoane foarte apropiate, rude şi prieteni, care şi-au pierdut aproape cu desăvârşire inima bună. Justificările lor sunt foarte logice pentru mintea instinctuală, dar pentru conştiinţă sunt absurde, căci ce poate fi logic dacă acel lucru te face să suferi tu și pe cei din jur?...Nu contează în sens absolut că lumea nu ţi-a răspuns aşteptărilor, nu contează că oamenii te-a trădat și te-a minţit. Ce ai crezut tu că se poate întâmpla în această lume a acțiunii și reacțiunii?! De ce laşi frustrările să te copleşească?! Eu chiar cred că tu, cel cu inima îngheţată, eşti o persoană sensibilă, poate mult mai inteligentă decât majoritatea, dar ai găsit o soluţie proastă ca să-ţi exprimi nemulţumirea. Dovedeşte că te respecţi şi alungă-ţi supărarea! Fă-ți curăţenie în suflet şi ia seama că în afara gândurilor ce te otrăvesc mai este foarte importantă și alimentația. Vorbesc despre lucruri experimentate chiar de mine şi verificate în ani de observaţii atente. Plăcerea gustului pe calea descoperirii de sine este un lux mult prea scump ca să merite a fi întreținut.
Poate hrana nu determină în întregime calitatea materiei interne, dar sigur ea reprezintă scânteia de la care se aprinde focul vieţii. Carnea este impregnată de instinctele materiei inferioare, căci provine de la animale inferioare, să nu vă amăgiţi că mestecând-o mintea voastră nu va fi afectată! Apoi cantitatea de hrană în exces poate provoca şi ea tendinţe distructive. Devii ca un foc supraalimentat atunci când mănânci prea mult, arzi ca un balaur totul în preajma ta! Nu îţi mai poţi controla reacţiile! 
Vă asigur că în timp vă veți simți mult mai bine dacă veți elimina carnea și vă veți mulțumi cu alimentele curate, vegetale. E o poveste lungă aici, dar mai mult decât orice aliment de pe Pământ, plantele asimilează cel mai bine lumina, cea mai subtilă formă de hrană din univers.
E o soluţie puţin neaşteptată pentru cei care cred că reacţiile şi sentimentele noastre provin numai din procese mentale, din voinţă, din rugăciune, din meditaţie. Sigur, aceste activități sunt foarte importante, dar nu au forță fără a fi susținute de austeritate și calitatea hranei. Din ce aţi vrea voi să stoarceţi sucul dulce la vieţii? Doar din gândurile pe care nu le puteţi păstra şi nici atinge?!
Dragii mei, vă sfătuiesc să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a fi mai buni, să treceți peste toate prejudecățile și reproșurile ce le aveți în minte! O viaţă cu o inimă aspră nici nu merită trăită - este  moarte în cel mai pur înţeles al cuvântului. 
Datoria ta principală, omule, este să transformi materia cu care vii în contact, astfel încât ce ai primit prin naştere ca materie grosieră să dai înapoi vieţii ca substanţă iluminată şi subtilă. Alchimia sau magia divină acționează prin tine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu