Drumul spre înțelepciune

Este extrem de greu să ai permanent o inimă bună. Cum ar zice românul hâtru atunci când greşeşte: ce să-i faci dacă materialul din care sunt făcut este prost! Şi totuşi nici unul dintre noi nu se poate împăca cu prostia. Dorinţa de îmbunătăţire este un impuls natural al oricărei fiinţe vii, şi, dacă vreţi, nu numai la nivel spiritual, dar şi la nivel fizic. Vedem însă lucrurile prin ochii noştri pământeşti, credem că îmbunătăţirea fizică stă doar în armonia formelor şi mărimea muşchilor, fără să mai conştientizăm faptul că frumuseţea corpului omenesc este mai degrabă un instinct al speciei decât o realitate în sine. Haideţi însă să ne ocupăm nu numai de frumuseţea conturului, lucrul pe care cu folos îl face arta, haideţi să conştientizăm şi realitatea că materia noastră interioară ne determină întreaga paletă de gânduri şi acţiuni, că frumuseţea interioară este poate infinit mai importantă decât frumuseţea marginilor. Se spune că de la ultima bucată de minereu, de la ultimul vierme ş...

Lucrurile ce le voi expune în articolul de faţă vor întrece pe alocuri puterea de toleranţă a oamenilor. Vă veţi mira profund de concluziile pe care le voi trage povestind o situaţie care s-a petrecut de curând. S-a întâmplat că o fiinţă foarte dragă mie a contactat o viroză destul de aspră şi încăpăţânată. Nu e relevant sa dau prea multe amănunte asupra cazului, dar trebuie să recunosc că au fost momente când am crezut că viaţa acelei persoane este pusă serios în pericol. Am făcut uz de toate cunoştinţele mele transcendentale, am căutat în mine cele mai puternice forţe ale raţiunii, m-am închinat divinităţii cu o ardoare nemaiîntâlnită până atunci, dar parcă totul se prăbuşea în jurul meu vertiginos şi implacabil. Au fost momente groaznice, nu am crezut că se poate suferi atât! Fusesem destul de sigur până atunci că sensibilitatea mea îmi dăduse destule de îndurat şi în această competiţie eram deja un campion. Dar mi-am dat seama că mă înşelasem groaznic. Se putea mult mai mult!. S-a ...

Dumnezeu este idealul în compania căruia am vrea să trăim. El nu este în niciun caz acea ființă pedantă și plicticoasă pe care o prezintă unele religii. El nu este în primul rând o persoană. Oamenii l-au personificat. În filozofia care a descris cea mai profundă cale a evoluției, yoga, se spune că materia este minte în formă şi substanţă. Iisus, ființa divină care a creat creştinismul, ne-a transmis că puterea credinţei poate ridica un munte și să-l arunce în mare. Astfel dacă mintea creează realitatea, preocuparea permanenta faţă de calităţile lui Dumnezeu nu numai că poate crea momente de o emoţie şi de o frumuseţe interioară inegalabilă, dar în timp poate transforma materia umană în cea mai subtilă stare de existenţă, ființa divină. Cel care renunţă la preocuparea faţă de idividualitatea egoistă, îndreptându-şi toată atenţia spre Divinitate, în timp, din experienţă în experienţă, ajunge la realitatea supremă. Acest articol nu este o înşiruire de cuvinte necugetate, el este produs...

Se întâmplă un fenomen foarte ciudat cu mine în ultima vreme. Orice fiinţă pe care o întâlnesc îmi pare cunoscută...Nu m-am mai întâlnit niciodată cu ea fizic, dar parcă ne-am mai vorbit şi ne-am mai atins… Să fie vorba de conştiinţa identităţii mele cu toate formele de viaţă? Dacă ar fi aşa m-aş bucura enorm. Aş putea iubi pe oricine ca pe mine însumi şi tot ce aş vrea pentru mine aş vrea pentru orice fiinţă.

Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora. Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie. Filozofia este rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi nici un pic de căldură sufletească. Completând acest citat personal, foarte drag mie, voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre. După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu-Viața ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el(ea) numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor. Pornind de la aceste consideraţii destinul unui om este n...

Toată lumea vorbeşte de 2012 ce de un iminent sfârşit al lumii. Poate sunt semne că omenirea a ajuns la un punct de cotitură şi această ordine a lucrurilor nu mai poate continua aşa. Practic divagaţiile în legătură cu 2012 nu fac decât să amplifice nişte temeri mai vechi ale omului social în legătură cu echilibrul extrem de şubred al lumii sale. Nu cred că cei care propagă ideea de sfârşit al lumii se gândesc neapărat la spulberarea Pământului de pe axul său cosmic, ci mai degrabă se tem de distrugerea vechilor valori care susţin civilizaţia umană. Cum văd eu lucrurile?... Este adevărat că în curând va veni sfârşitul lumii în care am crescut şi pe care am cunoscut-o . O lume bazată pe competiţie, pe luptă, pe forţă şi autoritate. Simţurile mele îmi spun că vechea lume va pieri curând şi o lume nouă îşi va arăta forma. Este posibil să fiu contestat cu o mulţime de argumente, la prima impresie, foarte obiective, să se spună că decadenţa a intrat în toate straturile societăţii, că omul ...