Mintea înmărmurită

Când mintea purificată vede pentru prima dată măreţia şi frumuseţea Sinelui ea rămâne fără cuvinte. Încetând cuvintele ea rămâne fără gânduri. Fără gânduri dispare voinţa separării de Sine. Dezgolită de negura care îi acoperea ochii ea se dizolvă de bunăvoie în Sinele veşnic încetând să se mai simtă vreodată ameninţată de moarte.
Una cu graţia şi bucuria infinită a Sinelui ea nu va mai vedea decât Sinele indiferent dacă Acela va fi în unitatea nemanifestată ori în multitudinea manifestată.

Energia

Mai presus de toate energia produce plăcere. Termenul de energie a apărut odată cu ştiinţele mai noi, altminteri din cele mai vechi timpuri şi până astăzi el este cunoscut în primul rând sub numele de "putere". Pentru putere oamenii s-au ucis între ei din cele mai vechi timpuri până astăzi şi pentru putere ei au renunțat la orice raţiune. Dar răsplata pentru cei care a obţinut-o, de la primii şefi de trib până la politicienii actuali a fost pe măsură conducând la o plăcere inegalabilă. S-a dovedit însă mai târziu că deși puterea se poate obține într-o multitudine de feluri nu se poate păstra decât prin dragoste și iertare.
Se ştie că pentru a crea ceva este nevoie de putere, dar puţini ştiu că pentru crearea fiinţelor vii este nevoie de cea mai mare.
Astfel cea mai mare putere pe care poate să şi-o procure omul este puterea de a procrea. Este alimentată direct de la cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră, adică de la Soare. Numai el poate oferi suficientă energie unei materii aparent banale să ia viaţă. Prin el se produce cea mai mare plăcere din lumea noastră. O plăcere în faţa căreia nici un om normal nu i-a rezistat dacă a avut posibilitatea să găsească celălalt pol prin care să şi-o însuşească. Energia raţiunii, prin legile universului, a fost întotdeauna mai mică decât energia creaţiei.
Dacă nu ar fi fost instinctul sexual omul nu ar fi putut face niciodată o analogie între plăcerea maximă pe care poate să o obţină şi existenţa Soarelui.
După fluxul solar următoarea materie care produce plăcere fiinţelor vii este aerul. Oamenii cunosc aerul mai ales ca un element primordial de menţinere a vieţii, dar el are şi un rol extraordinar de eliberare a endorfinelor. Respiraţia, ca şi tendinţa de a procrea, sunt instincte ce se cunosc cel mai bine atunci când lipsesc condiţiile de realizare. Lipsa aerului poate produce cea mai rapidă şi mai dureroasă metodă de distrugere a vieţii, iar cei care au simţit vreodată senzaţia de sufocare v-o pot confirma. Este ciudat, dar energia şi plăcerea pe care o produce aerul se poate verifica numai prin scădere.
Mai departe, următoarea sursă de energie/ plăcere pe scara elementelor esenţiale ale vieţii este furnizată de apă. Nu e cazul să aduc prea multe explicaţii acestui fenomen, oricine a simţit măcar odată ce înseamnă un pahar de apă rece după o sete istovitoare.
După apă urmează hrana. Varietatea de satisfacţii pe care ea o oferă a intrat deja în cunoaşterea curentă, e deja folclor. E un domeniu în care orice ignorant poate fi expert.
Ei bine, dacă ne-am convins deja că energia creează plăcerea consider că ar fi şi mai de folos dacă am şti să o canalizăm spre creaţii conştiente.
Înţelegem că cele mai plăceri sunt instincte, şi dacă sunt instincte înseamnă că nu le putem controla deloc. Dar cum ar fi dacă colosală energie a instinctului sexual ar fi pusă la treabă după voinţa noastră? Dacă rezultatul eliberării de energie nu ar mai fi o fiinţă incontrolabilă şi imprevizibilă deţinând doar o sumă de instincte, şi ar fi o fiinţă în care deja a fost sădită cunoaşterea, ce s-ar întâmpla? - Lumea s-ar schimba şi binele ar putea să guverneze această lume!
Dacă obţinând atenţia şi cunoaşterea omul va putea să coordoneze această imensă sursă de energie ce vine direct de la Soare şi să creeze, atunci răul nu ar mai exista în lume. Practic s-ar putea depăşi dualitatea şi diviziunea materiei ar putea înceta. Existenţa în spirite pure nu ar mai fi doar o închipuire aşa cum este acum!
Subiectul înfrânării creaţiei inconştiente prin intermediul sexului este un subiect pe care ştiinţele esoterice l-au dezbătut asiduu de-a lungul vremii. Minţile iluminate au înţeles că dacă se reuşeşte strângerea acestei inegalabile surse de energie în interior se poate crea tot ce vrei, prin ea orice gând poate deveni realitate, sau, ce este mai important, prin ea se poate crea direct starea de orgasm maxim, fără sprijinul materiei.
Vedeţi, noi trebuie să urmăm o cale foarte lungă şi anevoioasă pentru a putea să punem un gând în practică şi să-i creăm o materialitate. În mod normal avem o energie foarte redusă şi ca să reuşim chiar şi în cele mai mici acţiuni avem nevoie şi de un mare ajutor din partea întâmplării. Dar o fiinţă care a strâns în el energia Soarelui şi nu şi-o mai risipeşte pentru zămislirea unei fiinţe printr-un act sexual poate să creeze ce vrea pentru a se bucura de beatitudine. Tot ce voi doar vă închipuiţi, într-un om care a realizat cunoaşterea, detaşarea şi iubirea, se poate realiza instantaneu. El are la îndemână cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră şi poate realiza fisiunea atomică în el însuşi. Ce se produce în Soare se poate produce şi în corpul său! Fără ceea ce ne transmite Soarele nici o fiinţă vie nu ar putea exista pe Pământ. El ne transmite codul de existenţă. Un om care a învăţat secretul Soarelui o poate face la fel de bine, dar cel mai important este că el se poate recrea pe sine.
Tabelul hidrogenilor al lui Gurdjieff-Uspenski( deşi acesta nu e cel mai potrivit nume), consemnat pentru prima dată în şcoala numită „ A patra cale” - care începe cu H1- simbolul absolutului şi sfârşeşte cu H12288- simbolul celor mai întunecate şi sfâşietoare stări ale materie - dă energiei ce provine din Soare şi întreţine instinctul sexual numele de H12. Aerul este H192, apa este H386, iar hrana obişnuită este H768.
Spre diversitate trebuie să ştiţi că ne mai hrănim cu H24, H48 şi în cazuri excepţionale chiar cu H6, care împreună cu H12 reprezintă ceea ce se numeşte hrana impresiilor, cea mai puternică sursă de energie ce întreţine fiinţele vii.
În continuare vă voi oferi viziunea mea cu privire la toate aceste lucruri. H48 este obţinut prin privirea, ascultarea, pipăirea, mirosirea sau degustarea unei materii. H24 este totuna cu concentrarea şi poate să apară odată cu obţinerea unei atenţii neîntrerupte cu privire la un obiect, un sentiment, o stare. Revelaţia, care e acelaşi lucru cu creaţia sau descoperirea, produce H12. Este o distanţă enormă între H24 şi H12. Revelaţia este un dar care nu se supune dorinţei, de fapt este invers proporţională cu numărul de pasiuni. Un om poate primi starea de recreare pe principiile adevărului numai dacă a murit pentru această lume, iar şuvoiul dorinţelor a încetat. Niciodată nu se poate trece de la H24 la H12 cât concentrarea are o dorinţă materială şi individuală. Îndeplinirea unei dorinţe poate produce cel mult o emoţie pozitivă care se regăseşte sub forma lui H24. Doar emoţiile negative, tocmai pentru că sunt imprevizibile şi brutale pot produce H12, dar această energie arde şi consumă, rareori contribuind la transformarea unei fiinţei adormite într-una conştientă. Totuși, după o pierdere sfâşietoare unii oameni s-au transformat radical.
Cum vă spuneam H12 mai este furnizat de Soare, ca obiect principal ce descoperă lumea în fiecare dimineaţă, smulgând-o din ghearele întunericului, trezind-o la viaţă. Simbolistica umană a folosit adesea această metaforă. H12 este de asemenea energia sexuală, cea prin care se creează cele mai complexe obiecte de pe pământ - fiinţele vii. Fără enorma energie subtilă a lui H12 nici o fiinţă vie nu ar putea fi creată. Cât priveşte şuvoiul dorinţelor, una singură se poate ridica de la H24 la H12. Este dorinţa de realizare a superiorului, de unire cu divinitate, de dăruire necondiţionată voinţei lui Dumnezeu, lăsând-l pe el să acţioneze şi să gândească în locul tău. Nu este o abandonare a raţiunii cum s-ar crede, ci este o detaşare totală de rezultatele inferioare pe care le furnizează materia grosieră. Este o culme a înţelepciunii omeneşti, de neînţeles din păcate pentru cei care nu au putut să-şi controleze niciodată energia provenită din H12. La acest nivel nu mai există nici un fel de pasiune, iar dacă eu am dat greş, de exemplu, să mă stabilesc în această minunată stare a lui H12 este pentru că lumea care m-a creat a turnat în mine foarte multă pasiune. Acesta este obstacolul meu, aceasta este tristeţea mea. Ştiu că până ce nu voi depăşi orice interes faţă de rezultatele acţiunilor şi gândurilor mele nu voi putea să depăşesc starea lui H24 decât sporadic şi efemer. Prin 2010 cineva mi-a spus: „ Ok, e minunat ce ai scris, dar ce nevoie era de cărţi?” Nu prea l-am înţeles! Acum, meditând la cele spuse, cred că dacă aş fi păstrat totul pentru mine aveam şanse mult mai mari să mă transform. Aş fi putut evita multe confuzii şi interpretări greşite!
Revenind la tabelul hidrogenilor, dacă H12 este energia furnizată de revelaţie, atunci H6, maximul energie care poate fi procurată pe pământ, este furnizată de beatitudine. Yoghinii autentici o ating prin starea de samadhi, unele persoane, foarte puţine pe acest pământ, o obţin spontan şi inexplicabil. Este ca o explozie de înţelegere orbitoare, este răspunsul la toate întrebările şi soluţia tuturor dilemelor. O fiinţă stabilită în H6 poate rămâne neatinsă chiar dacă întreg Pământul arde iar Soarele curge de pe cer. O astfel de fiinţă s-ar putea recrea singură cu tot cu lumea ce o înconjoară până la atingerea stării superioare.
Despre H3 şi H1 putem spune deocamdată că sunt energii inaccesibile cunoașterii exprimabile.

A patra cale - fragmente dintr-un sistem psihologic de evoluție

O viaţă este un fruct şi vine un moment când omul simte că e timpul pentru unele concluzii. Mă exprim în acest moment cu preponderență prin centrul emoțional, și este posibil ca în legătură cu acest sistem să fac unele completari nerecomandate. Din fericire aveți un reper, despre care veți afla la sfârșitul articolului, să vă corectați dacă veți socoti că aceste completari nu vă sunt folositoare. Eu, cel de astăzi, sunt rezultatul unui timp nedeterminat de frământări şi arderi interioare. Nu am decât amintirea acestei vieţi, şi aceea sporadică, la care să mă raportez, dar totodată simt că ce s-a acumulat în mine este rezultatul unui timp foarte îndelungat de experiențe și încercări. În principiu noi stăm acum faţă în faţă. Putem avea o discuţie foarte lungă, cu multe generalităţi convenabile minţii, dar există o parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele care nu mai vrea să facă asta. Ea a înţeles ce înseamnă să fii om pe Pământ şi cât de greu e, ca să nu-i fie ruşine să vă mai spună minciuni. Din această cauză ca să ne înţelegem mai bine voi nota de acum înainte identitatea mea reală, acea parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele cu numele de Eu ,iar identitatea mea relativă, cea care se poate reconstitui din aparenţe, cu numele de „eu”. Veţi spune că e minunat că cineva vrea să nu vă mai spună minciuni, dar în acelaşi timp că este şi extrem de dificil. Fiindcă, completez Eu, omul rareori minte cu bună ştiinţă, el minte fiindcă este o maşină programată ce nu poate performa decât ceea ce are în memorie. Şi ce poate avea omul în memorie altceva decât automatismele şi rateurile speciei sale?!

Desigur aţi mai auzit asta şi multe altele, dar nimic nu v-a scos din impas. Pe de altă parte încercarea de a vorbi despre ceea ce nu are precedent în mintea umană rupe firul înţelegerii. Cum să procedăm?!

Eu cred că cel mai util lucru este să fim sinceri şi să vedem ce ne poate ajuta practic. Ca să putem să ne ascultăm trebuie să apelăm la ceea ce mai e pur în noi, să ne punem inimă lângă inimă şi să ne simţim, pe cât se poate, aceeaşi fiinţă. Aș vrea să vă vorbesc dacă se poate chiar din inima voastră, să vă exprim acele sentimentele pe care nici măcar voi nu le-aţi putut spune. Sunt cuvinte ce au sens fiindcă Eu am ajuns să înţeleg ce este Sinele şi felul cum el ca esenţă divină ne locuieşte pe toţi deopotrivă. Prin înţelegerea de sine Eu aproape vă pot vedea din interior, aşa cum vă vedeţi voi şi, în anumite situaţii, chiar mai bine. Nu am să vă cer să aveţi încredere necondiţionată în mine, ba din contră, vă voi cere să verificaţi cu atenţie ce vă voi spune şi să vedeţi dacă aceste lucruri pot să vă ajute practic.

Deşi în noi se află aceeaşi esenţă divină, care ne susţine suflul şi viaţa, la nivelul înţelegerii există numeroase diferenţe. Am fi absoluţi şi pe deplin unificaţi dacă această esenţă divină, acest soare etern şi infinit nu ar fi acoperit de cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Sinele este nenăscut, indivizibil, indestructibil şi absolut perfect din toate punctele de vedere. Dacă cineva îl judecă o face pentru că nu îl vede şi nu îl înţelege! De aceea despre el se mai spune că este martorul tăcut al tuturor modificărilor minţii şi ale trupului, dezinteresat de orice fel de intervenţie, de vreme ce el este Totalitatea, iar pentru el timpul nu mai este liniar, ci simultan.

Dar să ne oprim din această expunere abstractă şi să revenim la abordarea practică pe care v-am promis-o. De multe ori aţi criticat de-a lungul vieţii voastre atitudinea celor din jur. Mereu, într-un fel sau altul aţi afirmat că dacă ceilalți v-ar pune în practică opiniile totul ar fi minunat. Oriune, pe stradă, la biserică sau la televizor oamenii spun mereu asta. Toţi îşi dau cu părerea şi în cele din urmă toţi se supără că nu sunt ascultaţi. Apoi încep injuriile, criticile, bătăile şi chiar războaiele.

Dar puţini oameni înţeleg că aşa cum sunt, ca nişte maşini ce se identifică cu mintea şi trupul, înţelegerea dintre ei deocamdată este imposibilă. De ce? Fiindcă niciodată esenţa divină şi originală a unui om, Eul lui real nu se întâlneşte cu a altuia. În fiecare om ea este înconjurată de o sumă de cercuri concentrice de iluzie care fac imposibilă ajungerea ei până la instrumentele de percepţiei. Așa că oamenii pot vorbi la infinit şi în felul acesta să nu se înţeleagă niciodată! Fiindcă pe lângă faptul că oamenii încă nu sunt, adică nu sunt conştienţi de sine, nu ei vorbesc atunci când se vorbeşte, ci mintea iluzorie, ce le acoperă sinele. Aceasta fiind situaţia, nedepărtându-ne de abordarea practică pe care v-am promis-o, trebuie să spunem că deocamdată materia este împărţită în douăsprezece nivele de înţelegere, fiecare corespunzând unui anume tip de om.

Foarte succint vă voi da câteva referiri asupra fiecărui tip ca să aveţi o idee generală şi orientativă asupra situaţiei şi categoriei în care vă aflaţi. Nu am pretenţii de adevăr absolut, fiindcă nici un om care vorbeşte nu e în stare de aşa ceva, dar ca o vedere de ansamblu această împărţire, veţi vedea, vă va ajuta să înţelegeţi mai corect situaţia actuală a omului şi a universului. Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul de vedea Realitatea în ansamblul ei, dar în privinţa detaliilor nu mi-a dat prea multe puteri, astfel încât dacă vreţi veţi putea contesta aproape tot din ceea ce vă spun, dar veţi vedea că acest lucru nu vă va face nici mai puternici, nici mai fericiţi. A lua în seamă însă această privire panoramică asupra Vieţii, veţi vedea, că mai devreme sau mai târziu ea va da sens existenţei voastre. Mai înainte de toate vreau să vă spun că toţi oamenii se nasc numărul 1, 2 sau 3 şi nu pot urca mai departe fără eforturi din ce în ce mai conştiente.

Să începem cu omul numărul 1. El este condus în principal de instincte, sau mai precis de acele părţi ale fiinţei umane numite aparat instinctiv şi motor. Este interesat în special de corpul fizic, funcţiile instinctului şi ale mişcării fiind mai importante pentru el decât cele ale gândirii şi ale sentimentelor. Este tipul de om impulsiv care nu întârzie să aplice violenţa dacă este deranjat. Omul numărul 2 este condus în primul rând de emoţii, sau de ceea ce se numeşte aparatul emoţional. Plânge permanent din cauza sentimentelor sale neîmpărtăşite. Este un personaj de telenovelă. Omul numărul 3 este condus mai cu seamă de intelect, sau de ceea ce se numeşte aparatul intelectual. Este tipul de om cult şi erudit care are o părere despre orice lucru. Poate fi un simplu şoarece de bibliotecă sau cel mai eminent om de ştiinţă. Nu mişcă nici un pai fără o logică şi un raţionament. Dispreţuieşte mişcarea şi sentimentele care nu oferă satisfacţii mentale.

Ar fi trebuit să vă mai spun că omul aşa cum se naşte nu este o fiinţă capabilă de autodeterminare, ci este mai degrabă o maşină cu funcţii precise şi absolut mecanice. El este alcătuit din patru centri, fiecare cu funcţii exacte. Aceştia sunt centrul instinctual, centrul motor, centrul emoţional şi centrul intelectul. Prin evoluţie, aşa cum vă voi explica mai departe, el mai devine conştient de doi centri: centrul emoţional superior şi centrul intelectual superior.

În linii mari aceşti primi trei oameni nu sunt prea diferiţi unul de altul. Nici unul dintre ei nu are conştiinţa propriei lui identităţi şi nici nu ştie încotro se îndreaptă.

Omul numărul 4 este primul în care frământarea este continuă şi primul care înţelege că nu va putea trece niciodată mai departe dacă cunoaşterea şi experimentarea nu se unesc între ele pentru a crea o scară din care să rezulte înţelegerea. Frământarea îl dizolvă şi suferinţa îl macină. Înţelege că toată viaţa lui de până acum a fost trăită în automatisme, în somn şi în ignoranţă. Astfel el se trezeşte la realitate şi trezindu-se toată lumea din el începe să moară. Simte nonvaloarea tuturor lucrurilor pe care le-a ştiut până acum şi din desperare în desperare efectiv el ajunge să moară. Este o moarte a încrederii în tot ceea ce a fost el până acum. Cade jos şi muşcă ţărână! „Doamne Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?!” Nu mai înţelege nimic şi nu mai găseşte nici un sprijin nicăieri.

Atunci se întâmplă minunea şi începe omul numărul 5. Acesta este omul care se naşte ca Suflet, locul de unde începe un drum lung şi anevoios în conştiinţă de sine către scopul suprem al vieţii - realizarea Absolutului.

Aici voi face o paranteză ca să vă spun că nu există nici un om care să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu. Pentru cei mai săraci Dumnezeu începe atunci când cele mai elementare necesităţi le sunt acoperite, pentru cei care s-au născut într-o situaţie materială confortabilă Dumnezeu începe când le sunt împlinite cererile minţii şi ale sentimentelor. Pe de altă parte pentru fiinţele sentimentale şi melancolice Dumnezeu există de dinaintea naşterii lor, pe când pentru oamenii activi şi practici Dumnezeu ia înfăţişarea perfecţiunii şi ei simt că Dumnezeu nu există până ce nu este realizat chiar în cadrul proprie lor fiinţe prin efort şi luptă neobosită.

În realitate Dumnezeu este totul, este punctul de la care porneşte fiinţa noastră şi în acelaşi timp punctul la care trebuie să ajungă fiinţa noastră. Nu e nevoie să părăsim domeniul practic şi să ne afundăm în speculaţii neproductive. Cert este că Dumnezeu nu poate exista în afara Vieţii, că mai presus de toate el este Viaţa, iar percepţia lui se poate face doar în interiorul Vieţii. Ce îi foloseşte unui ţesut mort întrebarea despre existenţa sau nonexistenţa lui Dumnezeu?! Dar unei fiinţe vii această întrebare şi felul cum răspunde la ea îi poate determina nemurirea şi fericirea pe care ea o caută prin toate acțiunile sale. Nici un om nu vrea să moară sau să fie nefericit! Doar când nu mai are nici o soluţie el acceptă „fatalitatea”. Dar atât cât va mai avea chiar şi cea mai mică speranţă nu va încetă să lupte pentru Viaţă.

Omul numărul 5 este aşadar primul care realizează starea de Stăpân, adică primul care aduce sub o singură conducere Inima, Intelectul şi Mintea. Atunci pentru prima dată se recunoaşte existenţa esenţei divine, sămânţa soarelui interior, şi pentru prima dată, după ce s-au dat la o parte cele mai grosiere straturi ale iluziei, ea începe să emită lumină şi iubire spre exterior. Este începutul unui soare în cel mai pur înţeles al cuvântului. Sufletul abia născut având deja conştiinţă de Sine recunoaşte existenţă lui Dumnezeu, şi stabilitatea se instituie în toate acţiunile sale. El începe să nu mai acţioneze ca o maşină şi să fie în stare să facă ceva conştient şi conform cu propria sa voinţă. Începe să se închine lui Dumnezeu nu atât ca la un lucru deja existent, ci ca la ceva care trebuie realizat prin propriul său efort. Înţelege că nu e nevoie să lucreze la crearea lui Dumnezeu, lucru care nu ar fi decât o aberaţie, fiindcă astfel Dumnezeu ar fi ca orice alt lucru, ce începând trebuie să se sfârşească, ci înţelege că trebuie să lucreze asupra îndepărtării tuturor iluziilor care acoperă sinele - Eu sunt. Stăpânul sau Sufletul abia născut este tot un instrument al sinelui, precum sunt mintea şi corpul, dar din fericire mult mai puţin periculos decât acestea. Identificarea cu el –Sufletul, pe care o face omul numărul 5 nu este Realitatea, dar până la a înţelege lucrurile pas cu pas, această stare este absolut necesară.

Unora le poate pieri pofta de a mă urmări, fiindcă lucrurile tind să devină din ce în ce mai complicate, deşi eu m-am străduit să le punctez cât mai simplu posibil, pentru a oferi o sămânţă de înţelegere tuturor, indiferent de educație şi inteligenţă.

Omul numărul 5 preia controlul asupra trupului şi a simţurilor, dar va urma o perioadă destul de grea, fiindcă legile mecanice nu-l mai ajută deloc. Totul este în sarcina conştiinţei lui şi el este ca un copil abia născut. Ajutorul oamenilor superiori, a adevăraţilor maeştri este de o importanţă crucială, acţiunea altruistă şi iubirea necondiţionată pentru toate fiinţele vii îl întăresc şi îi dau curaj. Dar mai presus de toate recunoaşterea conştientă a lui Dumnezeu îi dă putere să treacă peste aceste momente de copil fără părinţi, lipsit de dragostea şi protecţia acestora. Pe Tatăl ceresc încă nu poate să-l atingă şi nici nu poate să-l vadă. Îl simte numai şi îl intuieşte. Fericirea şi tristeţea se bat în el pentru fiecare clipă. Dar încetul cu încetul lumina şi iubirea radiind din sine îi întăreşte Sufletul, şi frica începe să dispară. În omul fizic sinele, esenţa divină, se află, după cele mai autorizate surse, la nivelul pieptului, în inima spirituală. Omul numărul 5 simte că de acolo porneşte lumina soarelui interior. Trăncăneala din minte prezentă foarte pregnant la oamenii numărul 3 şi 4 încetează în mare parte la omul numărul 5. El se vede cum iubeşte şi luminează, iar contemplarea acestei stări conştiente de sine îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Omul numărul 5 se simte tot mai mult capabil să protejeze de moarte şi întristare. Simte o nevoie acută să iubească orice fiinţă vie, chiar şi pe cei care îl urăsc. Sau mai precis simte că pe aceştia trebuie să-i iubească cel mai mult, fiindcă aceasta este prima iubire conştientă,înţelegând că şi în fiinţa care îl urăşte există acelaşi sine ce se află în el. S-ar putea spune că el iubeşte numai esenţa din acel om – sinele, dar nu este întru totul adevărat, fiindcă el ştie că fără menţinerea corpului în care se află sinele, acesta nu va fi niciodată revelat. În acest caz el va face tot ce îi stă în putere să menţină vie acea fiinţă, să o ajute şi să-i răspundă cu iubire la toate acţiunile sale, oricât ar fi ele de potrivnice. Se poate sacrifica pentru ea până la limita maximă a supravieţuirii propriului său corp,dar să-l uite pe Dumnezeu de dragul ei nu va accepta niciodată! Uneori se poate izola departe de oameni. Dar, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce!

Oamenii următori sunt şi mai greu de înţeles pentru omul obişnuit, de aceea voi spune doar câteva lucruri despre ei şi acelea doar aproximative. Astfel omul numărul 6 este deja stabil în conştiinţa de Sine, dobândeşte centrul emoţional superior şi radiază din ce în ce mai multă lumină. Omul numărul 7 dobândeşte conştiinţa obiectivă şi centrul intelectual superior.

Eu cred că avem timp pentru toate! În funcţie de proprietăţile noastre interioare el se poate comprima sau extinde cât vrem noi. Putem repeta ceea ce ne-a creat plăcere şi fericire şi putem anula ceea ce ne-a creat suferinţă. Conştiinţa de sine care începe cu naşterea din omul numărul 5 este de fapt cunoaşterea faptului că în inima noastră spirituală există o esenţă divină calitativ identică cu Absolutul. Sporadic orice om trăieşte starea de absolut, dar fiindcă nu are suficientă cunoaştere şi experiență el o pierde chiar de la prima mişcare a minţii.

Sufletul, abia născut, din omul numărul 5, vede primul cum din acesta radiază lumina şi iubirea. Şi vede nu pentru că sinele nu ar fi fost dintotdeauna sursa tuturor proprietăţilor, incluzând aici iubirea, fericirea, bucuria, nemurirea sau stabilitatea, ci pentru că până atunci mintea omului în care se afla sinele a creat necontenit cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Dar omul numărul 5 a reuşit cumva să facă o breşă, la început destul de mică, prin noianul de iluzii, şi să vadă lumina sinelui. Este începutul practic al recunoaşterii lui Dumnezeu!

„A fi” înseamnă a nu lăsa nici o clipă să treacă fără a te bucura de viață. În această privinţă religia creştină are o abordare mult mai folositoare decât cele orientale. Ea nu recunoaşte reîncarnarea din simplul motiv că cel care crede că are o infinitate de vieţi pentru a-l realiza pe Dumnezeu poate să nu facă nimic spre a se îmbunătăţi în această viaţă, amânând pentru altele sarcina eforturilor conştiente. Nimic nu este mai rău pentru om decât să lase pe mâine ceea ce poate să facă astăzi. Reîncarnarea poate să fie predată numai oamenilor care s-au născut, adică de la numărul 5 în sus. Ei deja trăiesc din razele sinelui şi gustă picături din fericirea absolută a acestuia. Astfel ei vor face tot mai mult ca să dea la o parte cercurile de iluzii care îi despart de starea de absolut - nediferenţierea între dorinţă şi realitate. Avem din păcate aici un exemplu foarte practic. Când cu mii de ani în urmă în India teoria reîncarnării era predată doar oamenilor conştienţi de sine era folositoare, astăzi când a ajuns laică ea încurajează mai degrabă delăsarea, explicaţiile cu privire la lipsa educaţiei şi prezenţa sărăciei fiind doar o scuză jalnică. Dar nu de critica minţii avem nevoie, ci de iubirea ce Sufletul o primeşte odată cu lumina din sine. Doar ea ne poate ajuta şi ne poate uni! Iubiţi-l pe Dumnezeu - esenţa voastră divină, şi pe aproapele vostru, nu cu gândul că veţi primi vreo răsplată pentru asta! Ceea ce degajă chimia iubirii în trupul şi în mintea voastră vă va fi suficient să vă simţiţi răsplătiţi mai bine decât cei mai bogaţi oameni.

Omul nu este o fiinţă muritoare! Am să vă explic de ce şi ce anume este parte a destinului cosmic care asigură esenţei divine, identităţii reale a omului, nemurirea. Esenţa divină ca sursă a existenţei este prezentă în toţi oamenii. Ce le asigură oamenilor inferiori, mai cu seamă cei numărul 1, 2, 3 şi 4 nemurirea? Iubirea şi numai iubirea! E adevărat că iubirea lor este numai mecanică, fiind în sarcina naturii să le-o furnizeze. Ei nu sunt capabile de fapte conştiente şi nu pot să controleze nimic. Totul se întâmplă şi ei sunt doar nişte pioni a unor legi naturale. Când sunt fericiţi este că o conjunctură favorabilă şi complet independentă de ei i-a prins în vârtejul său, când sunt nefericiţi este pentru că acţionează o conjunctură nefavorabilă. Oamenii numărul 1, 2 şi 3 nu pot face nimic să se opună deoarece nu au Voinţă şi nici Stăpân interior. Dar natura, condusă conştient de destinul cosmic, şi-a asumat sarcină să-i protejeze şi să-i ţină în viaţă pe toţi oamenii până ce vor putea să se autodetermine. Iubirea dintre bărbat şi femeie a permis ca Iubitorul să se regăsească în Fructul Iubirii şi astfel el să-şi continue viaţă până ce va realiza Absolutul. Copilul va prelua sarcinile tatălui şi ale mamei, în primul rând, şi în acelaşi timp sarcina speciei sale. Iar dacă va păşi în nivelul de fiinţă şi înţelegere a omului numărul 7, părinţii, fraţii şi toţi cei pe care i-a cunoscut în trupurile anterioare vor fi atraşi după el, ca şi cum dintotdeauna ei ar fi fost o singură fiinţă. Amintirea de sine şi conştiinţa obiectivă îi va oferi posibilitatea ca el să întrunească condiţiile de a fi focul asupra căruia nu mai bate vântul întâmplării, iar scânteile care altădată zburau afară să rămână domoale înăuntru. Dacă pe Pământ vor trăi 15 miliarde de oameni numărul 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 el îi va vedea ca fiind reali numai pe cei câteva sute de numărul 7.

Vă puteţi arăta contrariaţi de această concluzie, dar odată şi odată veţi înţelege că nu sunteţi atâta vreme cât vă lipseşte conştiinţa. Iar conştiinţa are şi ea mai multe trepte. Apare absolut întâmplător în oamenii numărul 1, 2 şi 3, şi prin propria cunoaştere şi voinţă începând cu omul numărul 5. Pe de altă parte înţelegerea faptului că oamenii inferiori nu există poate fi înţeleasă de oricine dacă se recurge la acel dram de înţelepciune a fiinţei omeneşti care recunoaşte că tot ce se manifestă este Viaţa, şi în definitiv tot ce există este Dumnezeu.

N., prietenul meu de odinioară, cel care mi-a oferit primele informații despre această cale, fapt pentru țin să-i mulțumesc în mod deosebit, mi-a spus: fii atent la omul numărul 4! El deja este un om foarte mare ce nu trebuie amestecat cu oamenii numărul 1, 2 sau 3! Şi mi-am dat seama că aşa este! Un om numărul 4 are deja un centru magnetic alcătuit din preocuparea permanentă de Dumnezeu, primeşte conştiinţa de sine tot mai des, doar că nu o poate păstra deoarece în el încă nu s-a născut Stăpânul care să facă ordine şi să-şi impună autoritatea. Omul numărul 4 este primul care fiindcă caută întâlneşte o şcoală.

Veţi înţelege că tot ce trebuie să faceţi este să activaţi posibilităţile pe care Absolutul, în jocul său divin, le-a lăsat, ca să puteţi îndepărta iluzia care vă ascunde sinele interior. Şi veţi vedea, de asemenea, când veţi deveni conştienţi, că nu a existat niciodată pericolul să muriţi, să dispară Dumnezeu.

Dacă iubirea susţinută de legi mecanice îl susţine pe om până la nivelul numărul 4, începând cu omul numărul 5 ea devine conştientă. Datorită acestui fapt individualitatea relativă a omului nu va mai fi păstrată de acum înainte de Corpul fizic, ci de Corpul astral. Astfel Sufletul conştient, cel care unifică Inima, Intelectul şi Mintea, îşi asigură o viaţă mult mai lungă decât aceşti 70-80 de ani tereştri la care poate să spere corpul fizic. În spirala cosmică a evoluţie, la timpul cuvenit, în oamenii cei mai de sus se va naşte Corpul Inteligenţei – cel de-a treilea corp, şi în cele din urmă – al patrulea, Corpul Cauzal.

V-am promis sinceritatea maximă de care sunt în stare, v-am rugat să mă lăsaţi să vorbesc chiar din inima voastră, asigurându-vă că tot ceea ce mă îndeamnă să scriu este iubirea de voi, iubirea de mine, prin identitatea sinelui ce ne locuieşte! Nu am să vă spun că jocul divin a fost făcut de o fiinţă limitată ca să-l puteţi prinde cu mintea de acum! Iar jocul propus de Dumnezeu - Unicul, cel care s-a divizat în mai mulţi, nu am să vă spun că este complicat, ci cel mai complicat posibil, şi în acelaşi timp nu am să vă spun că este simplu, ci cel mai simplu posibil! Cine va prinde ideea aceasta nu se va speria niciodată de nenumăratele aspecte posibile ale lui Dumnezeu.

Odată cu sporirea înţelegerii singura carte pe care o mai scriu oamenii cu adevărat iluminaţi este Cartea Albă, cartea fără nici un cuvânt.

Nu trebuie să ne amăgim: toate cărţile din lume sunt expunerea ignoranţei în toate aspectele sale! Insist să accentuez: nu rezolvarea ignoranţei, ci expunerea ei! Fiindcă rezolvarea ei se va putea face doar de fiecare om în parte prin propria ardere interioară! Şi, dacă vreţi, acesta este şi motivul pentru care cei mai iluminaţi oameni aleg până la urmă nu numai să renunţe la scris, dar chiar şi muţenia (legământul tăcerii), convinşi că înţelegerea nu este iniţiată de vorbire, iar prin vorbire nici nu poate fi transmisibilă. Vă spun că toate cărţile care îl ajută pe un om numărul 7 să ajungă la centrul intelectual superior – cea mai înaltă treaptă a cunoaşterii, nu au fost scrise de alţii, ci de el însuşi. Amintiţi-vă când v-am spus că un om numărul 7 unifică în el pe toţi cei care i-a cunoscut. El îi scoate pe toţi din ignoranţă şi întristare.

Eu nu am cunoaşterea pe care v-am expus-o până acum din altă parte decât din sânul omenirii, o am din revelaţiile sinelui ce au putut fi captate de anumite fiinţe de la alte ființe în momentele de conştiinţă de sine. Pin această carte unii dintre voi vor înţelege că eu – acest Suflet de pe calea evolutivă, sunt ceea ce se cheamă un Recapitulator, unul dintre aceia pe care jocul divin i-a lăsat, ca la răstimpuri să se încerce o recapitulare a celor mai importante cunoştinţe omeneşti, necesare revelării sinelui.

Dragii mei, Viaţa nu este o competiţie, şi noi ca esenţă divină nu suntem niciodată unul mai mare decât altul. Dacă simţiţi vreo frustrare sau nemulţumire relativă la situaţia voastră prin comparaţie cu oamenii superiori este pentru că iluzia vă acoperă sinele şi voi nu vedeţi Realitatea. Pentru că, ia fiţi atenţi, ce sunt oamenii numărul 5, 6 și 7?! Sunt Realitatea intrinsecă ce va rămâne întru veşnicie aşa?! Sau şi aceşti oameni sunt forme ale lumii trecătoare din cadrul jocului divin? Faţă de sine ei nu sunt mai reali decât voi, singura deosebire este că ei trăiesc tot mai cuprinzător iubirea şi fericirea. Ele nu vă sunt interzise nici vouă, şi aşa cum v-am explicat din întâmplare le dobândiţi şi voi câteodată. Dar ca să nu le mai pierdeţi la prima adiere de vânt trebuie să fiţi conştienţi de sine şi să vă hrăniţi cu lumina soarelui interior!

Se spune că omul care începe să-şi dobândească corpul astral este ispitit de demoni, adică de acele fiinţe care au obţinut corpul inteligenţei fără să fi obţinut mai întâi corpul astral – corpul iubirii. Neevoluând legic cea mai mare bucurie a lor este să conceapă planuri inteligente de creare a suferinţei şi durerii. Viziunea lor faţă de existenţa lui Dumnezeu este extrem de deformată; ei nu recunosc esenţa divină interioară, sinele, din inima spirituală. În cel mai bun caz ei confundă sinele cu ego-ul, avid de putere. Altruismul, postul, rugăciunea, mişcarea fizică în inima naturii, oprirea temporară a gândurilor, învăţăturile scripturilor şi ale maeştrilor, iubirea de aproape şi mai ales de Sine, ca adevărat Dumnezeu, sunt cele mai mari puteri de protecţie ale omului împotriva răului. Dacă demonii din mitologia religioasă există numai în falsa personalitate şi dispar după experienţele terifiante ale trezirii lui kundalini, demonii dintre noi care tind să-şi realizeze corpul inteligenţei fără să-şi fi dobândit mai întâi corpul astral sunt un pericol cu adevărat vrednic de luat în seamă.

Oricât ar părea de incredibil există în fiinţele vii o inteligenţă conştientă şi una mecanică. Aceasta din urmă, din păcate, este inteligenţa celor care socotesc că numai prin ştiinţă se poate ajunge la o viaţă mai bună. Această cale tehnologică ucide până la urmă iubirea faţă de fiinţele vii şi trezesc un ataşament morbid faţă de maşinile care, pare-se, fac viaţa mai uşoară. Fiinţele vii devin „necredincioase, imprevizibile, trădătoare” şi de aici până la ură cea mai neagră sau chiar până la dorinţa de exterminare nu mai este mult. Aşadar obţinerea puterii prin tehnologie fără ca mai înainte de asta să se fi obţinut iubirea şi compasiunea faţă de fiinţele vii poate duce la crearea diavolilor şi, chiar mai rău decât atât, la crearea iadului. Acest pericol este mai actual astăzi ca niciodată. Fără sprijinul şcolilor esoterice şi al religiilor omul poate cădea foarte uşor în acest joc ameţitor al bogăţiei şi al puterii distrugătoare de suflet.

Acest amestec de credibil şi incredibil din lucrarea de faţă poate fi pricină de nemulţumire pentru mulţi, chiar şi pentru unii iluminaţi. Vor spune că nu e necesar să oferi o învăţătură care nu poate fi procesată deocamdată. Dar eu cred că prin acest sfârşit de lume a lui 2012, a unei lumi barbare de fapt, prin alinierea centrului galactic cu a sistemului nostru solar s-a eliberat o rază de lumină ce-i conferă omului şanse mult mai mari de a dobândi cea de-a patra dimensiune - cea a conştiinţei. Până acum omul avea doar trei dimensiuni: a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Mai are încă trei de dobândit. Cea a Conştiinţei, care este foarte aproape, cea a Eternităţii care îi va oferi nemurire şi cea a Destinului divin, care va desăvârşi jocul, demonstrând în momentul acela, că omul, prin esenţa divină care îl reprezintă nu a fost niciodată în pericol să moară sau să fie nefericit la infinit. Dumnezeu - conştiinţa absolută, conştiinţa ta absolută - a hotărât aşa înainte de a începe jocul experimentării!

Iubirea se află peste tot! Este între femeie şi bărbat, între mamă şi copil, între om şi câine, între pescar şi peştele său, între secerător şi spicele sale, chiar şi între judecător şi cel pe care îl condamnă la închisoare! N. spunea că totul este din dragoste, tot ce contează, spune el, este modul cum îţi administrezi această dragoste. Atunci când este egoistă, posesivă şi pătimaşă este creatoare de suferinţă, atunci când este altruistă şi necondiţionată este creatoare de fericire. Glumind, noi mai spuneam că atunci când este altruistă şi necondiţionată se numeşte dragoste, iar când este egoistă, posesivă şi pătimaşă se numeşte dracoste.

Despre răul pe care Dumnezeu l-a lăsat posibil peste lume vă pot spune ca asta a fost alegerea noastră. Înţelepciunea maximă a acestei învăţături ne spune că răul este urmare a ceea ce este făcut mecanic, iar binele urmare a ceea ce este făcut conştient!

Omul are trei tipuri de „eu” în posibilităţile sale. Primul este cel cu care se naşte, masca lui de toate zilele, cea care îi poartă numele şi cu care se identifică în general pe toată perioada viaţii lui. Acesta este Constantinescu, Popescu, Ionescu şi aşa mai departe. Al doilea este Eu – Sufletul, cel care se naşte odată cu conştiinţa. Ajungând Stăpânul el reuşeşte să preia controlul asupra primului eu şi să-l determine să lucreze sub conducerea acestuia. Al treilea este „Eu sunt”, Dumnezeu, Absolutul, singurul în măsură să beneficieze de nediferenţierea dintre dorinţă şi realitate, întrucât El are conştiinţa absolută care îi permite ca această putere să nu mai dăuneze nimănui şi mai ales lui însuşi.

Uneori e necesar să fim mai fermi şi să spunem lucruri mai dure. Spuneţi că viaţa a fost nedreaptă cu voi?! Dar dacă aţi primit numai ce aţi dat?! De ce nu recunoaşteţi că v-aţi născut oameni numărul 1, 2 şi 3, adică nişte maşini cărora totul li se întâmplă, care nu pot face nimic!? De ce nu vă daţi seama că nimic nu se poate schimba de la sine şi mâine va fi exact ca azi pentru că azi este la fel ca ieri! Nimic nu poate împiedica ca trecutul să nu devină viitor fără un sistem, fără o şcoală! Fără învăţătura oamenilor evoluaţi, începând de la numărul 7 în sus, un om născut numărul 1, 2 sau 3 nu se poate schimba niciodată! Sigur mai există religiile, dar din păcate ele de mult nu mai sunt o şcoală completă.

În trecut erau mai multe şcoli autentice, cel puţin câte una în orice mediu geografic, dar învăţăturile lor, dintr-un motiv sau altul, s-au pierdut, sau ceea ce s-a mai păstrat din ele nu mai pot dezvălui întregul.

Ce a mai rămas este aceasta, şi e o adevărată minune că „A patra cale” a mai rămas întreagă. Firesc, ca orice şcoală esoterică, la început ea pare fără sens, dar cine o urmează vede cum fiecare element al ei este bucată dintr-un puzzle cu adevărat miraculos! Dacă ordinile de legi care acţionează asupra Pământului nu ar fi fost atât de complicate şi potrivnice evoluţiei mulţi ar dori să o înţeleagă, dar fiindcă nu e aşa va fi o minune dacă vor fi măcar câţiva care citind aceste rânduri se vor interesa despre ce e vorba. De ce e mereu aşa nimeni nu ştie! Pământul este o Siberie rece şi neprietenoasă a Universului şi aproape nicăieri nu e mai greu ca aici. De ce nu se pot schimba lucrurile uşor în acest colţ al universului? Fiindcă ca să poţi face ceva, acest sistem ne spune că mai întâi trebuie să recunoşti că nu ştii şi nu poţi face nimic.

Actualmente aveţi trei dimensiuni: cea a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Ca să puteţi face ceva ar trebui să mai aveţi încă una, cea a conştiinţei, dar aşa cum am spus ea este posibilă numai începând cu omul numărul 5. Dar mai înainte de asta trebuie să vă aprindeţi şi să ardeţi în focul omului numărul 4! Va trebui să recunoaşteţi că realmente aţi trăit prin somn ca să vă puteţi trezi, iar murind în cele din urmă vă puteţi naşte!

Trebuie să vă recunoaşteţi subiectivitatea şi să vedeţi că niciodată nu aţi fost nedreptăţiţi, ci aţi primit întotdeauna ce aţi dat. Nu voi intra pe meleagul nebulos al karmei anterioare, fiindcă astfel am părăsi domeniul real şi palpabil pe care vi l-am promis, ci mă voi raporta numai la viaţa acesta, conştient de faptul că ea cuprinde tot ce vă trebuie. Dacă există o karmă ea se regăseşte în comportamentul din copilărie şi adolescenţă, precum şi în condiţiile generale de trai ale individului, dar ele nu sunt o piedică pentru realizarea conştiinţei, acum şi aici. Iar conştiinţa, obţinerea celei de-a patra dimensiuni, e capabilă să ardă tot ceea ce s-a întâmplat până atunci, ca o făclie adusă într-o cameră întunecoasă. Ce a fost în trupul şi în mintea unui om înainte de a obţine Conştiinţa începe rând pe rând să dispară, şi pe drept cuvânt se va putea spune că orice faptă a comis el nu i se poate imputa lui, ci unei alte persoane numită Inconştienţă.

Dar cum să ajungă o maşină, aşa cum este un om numărul 1, 2, şi 3 capabilă de o schimbare în programul său spre a ajunge conştientă de sine, adică capabilă de autodeterminare? Maeştrii din toate timpurile, adică oamenii de la numărul 5 în sus au oferit tot felul de sugestii potrivite pentru fiecare tip de maşină în parte. Cea mai eficientă, aşa cum am mai spus, este iubirea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de aproape. Va fi greu la început să spui te iubesc sau fii binecuvântat! Dar ce frumuseţe vei percepe în sufletul tău atunci când vei putea vedea latura frumoasă a omului cu care stai de vorbă, spunând-i în gând te iubesc omule! Sau ce pace interioară vei trăi atunci când oricărei fiinţe care îţi vine în minte îi vei putea spune fii binecuvântată!

Un om numărul 5 poate iubi pentru că aşa vrea el, pentru că iubirea îi face bine şi pentru că, contrar tuturor aşteptărilor, ea oferă condiţii de trezire tuturor. Omul numărul 5 poate spune te iubesc şi fii binecuvântat fiindcă ceea ce îl călăuzeşte nu mai este a treia dimensiune – cea a cauzalităţii, adică „ce mi-a dat acel om ca să-l iubesc?”, ci cea de-a patra – a conştiinţei.

Ce vreau să vă mai spun?! Iubirea este acelaşi lucru cu lumina, şi radiază dintotdeauna din sinele aflat în inima spirituală a omului! Ea are multe proprietăţi ce pot fi măsurate precum sunt intensitatea, frecvenţa, constanţa şi multe altele, necunoscute de ştiinţa noastră, iar dacă acestea pot fi notate cu un alt număr decât infinitul este pentru că acele aparate sunt aşezate după acele cercuri concentrice de iluzie de care v-am vorbit.

Omul a suferit foarte mult să ajungă aici şi dintr-un anumit punct de vedere orice fiinţă care are formă umană, fie el şi doar un om numărul 1 este un mare învingător. Cu atât mai mult este un învingător un om care dobândeşte conştiinţa de sine! Cu adevărat vă spun că dacă un om nu ar avea esenţa sa divină – sinele, din inima sa, înconjurată de cele mai ferecate vrăji ale universului, numite iluzie, el ar putea intra şi în iad şi să nu fie atins de nimic.

Cei care se răzbună nu fac nimic bun. Justiţiarii pe care îi vedeţi în filme nu fac decât să perpetueze un nesfârşit ciclu de cauze şi efecte. Dacă armele lor nu ar mai fi cuţitele, săbiile, pistoalele şi bombele, ci lumina radiind din sine, duşmanii lor ar fi dezarmaţi într-o clipită şi în locul armelor, dacă îmi permiteţi poezia, aceştia ar avea în mână o floare cu petale moi şi înmiresmate. Iar lovitura lor cea mai aprigă cu pumnul sau cu piciorul ar fi doar o adiere de vânt. Aduceţi-vă aminte că nu ei au comis mişeliile de care sunt acuzaţi, ci Inconştienţa. Prin renaşterea celui ucis în luptă, a duşmanului care reapare mereu, Dumnezeu-Viaţa a vrut să ne facă să înţelegem ineficienţa războiului şi a mâniei.

Atunci când vă simţiţi plini de pace şi împăcare în prezenţa unui om este pentru că acela se află într-un moment de deschidere a sinelui, a eliberării luminii din inima sa.

N. îşi exprima adesea nemulţumirea că biserica îi încurajează pe oameni să devină cerşetori. Dacă oamenii nu vor fi niciodată capabili să facă ceva conștient, spunea el, cum vor ajunge vrednici de Dumnezeu?! Sunt de acord! Credeţi că Dumnezeu vrea ca voi numai să cereţi şi să plângeţi? Ori e suficient să ţipi mai tare şi să spui mai multe rugăciuni?! Dacă ar fi aşa atunci împărăţia lui Dumnezeu ar fi ca un bazar unde cei mai diformi cerşetori, primesc mai mulţi bani pentru că strigă mai tare!

Desigur rugăciunile față de oamenii superiori sunt necesare, dar ele nu trebuie să mai fie în primul rând rugăciuni de cerere, ci rugăciuni de recunoştinţă şi recapitulare. Dar mai mult ca niciodată de acum înainte trebuie să căutaţi a fi vrednici de a sta în realitatea lui Dumnezeu, dând la o parte voi înşivă iluzia care vă acoperă sinele - adevărata voastră identitate.

Mulţi cred că omul este sortit să fie mereu o fiinţă neghioabă şi neputincioasă, fiind doar la mila unui Dumnezeu exterior ca să se conducă şi să-şi administreze puterile. Dar vreau să înţelegeţi că începând cu omul numărul 5 nu se mai poate face răul. Am stabilit deja că nu poate exista rău conştient. Răul este întotdeauna o urmare a lipsei de conştiinţă de sine!

Ce este o rugăciune de recapitulare?! Aceast articol este un exemplu de rugaciune de recapitulare!

Eu cred că într-o religie organizată aşa cum este cea creştină se pot aduna mulţi oameni superiori. Când încăperea în care vor intră oamenii ca să se închine nu va mai fi de piatră, ci de viaţă, ea va deveni cu adevărat folositoare. Un sistem care îşi are sorgintea într-un om superior, precum Iisus, nu poate fi considerat depăşit decât la sfârşitul timpului. Omul care avansează pe el va înţelege că frica de Dumnezeu a fost necesară numai până ce a obţinut conştiinţa de sine. Apoi rămâne numai dragostea, singura care poate transforma Pământul şi chiar întreg Universul.

Nivelul unui om este nivelul lui de înţelegere! Mulţi oameni vor să facă fără să facă şi să fie fără să fie! Ei vor să-şi schimbe viaţa fără eforturi, dacă se poate printr-un pocnet al degetelor, printr-un hocus-pocus. Dar trebuie să înţelegeţi că aceste gesturi mecanice nu ajută decât imaginaţiei. Nu are nici o valoare ceea ce spune Poonja prin „doar fii tăcut”, Maharshi prin „ tu eşti sinele”, Osho prin „ fii permanent centrat în sine” dacă nu ai urmat pas cu pas nivele de evoluţie. Dacă nu aţi înţeles că oamenii aceştia au obţinut ceva numai după ce au urcat cu perseverenţă o scară neştiută chiar de ei înşişi în care au împletit cunoaşterea cu experimentarea atunci v-aţi rătăcit! O cale legică, chiar dacă nu vă poate scoate brusc din suferinţă, vă poate oferi totuşi un suport şi o speranţă. Eşti întotdeauna în măsură să vezi unde ai ajuns şi să verifici calităţile pe care le-ai dobândit. Ce se obţine începând cu omul numărul 4 nu se mai poate pierde definitiv niciodată! Dar nu uitaţi să întreţineţi dragostea, fiindcă atât cât veţi mai fi influenţaţi doar de cauze şi efecte aveţi mare nevoie de ea ca să nu înnebuniţi de suferinţă!

În timp multe din lucrurile expuse în aceast articol vor dispare. Eu, cel care gândeşte şi scrie, nu sunt Fiinţa absolută, ci sunt o fiinţa relativă aruncată în timpul liniar. Dar am posibilitatea de a înţelege mai mult şi mai mult, şi astfel să elimin ceea ce este nenecesar sau prost interpretat. Este o cauză a suferinţei acute să te ataşezi de ceva ce înţelepciunea divină a dat încă de la bun început să fie trecător: gândurile, cărţile, copii, iubita, propriul trup, propriul suflet, stelele, arhanghelii şi chiar mântuitorii. Toate trebuie să dispară rând pe rând! Nu dorinţa propriu-zisă este cauza suferinţei omeneşti, ci timpul care se interpune între ea şi realitate. Fără dorinţă n-ar fi existat nici măcar jocul divin. Nici noi şi nici Dumnezeu nu suntem pietre! Suferim pentru că între dorinţă şi realizare există timp. Dumnezeu – Absolutul prin simpla afirmare a lui „Eu sunt” este singurul care asigură identitatea dintre dorinţă şi realitate.

Sistemul acesta şi întreaga cunoaştere din aceast articol nu sunt de la mine, ci de la oamenii superiori. Recunosc că alături de experimentare cititul şi scrisul m-au ajutat foarte mult să ajung până aici dar au şi ele limitele lor.

Putem ajunge precum Soarele pentru că în inima noastră se află sinele, ca potențialitate, cea mai mare lumină dintre toate care pot exista. Corpul astral se naşte atunci când cea mai mare parte a iluziilor sunt date la o parte şi din lumina sinelui se creează un corp nou. Cu această lumină el se va hrăni şi această lumină va fi putere de vindecare pentru el şi pentru orice trup pe care Stăpânul aceluia va simţi că e pentru scopurile Vieţii să îl vindece.

Esoteric înseamnă ascuns, adică acea parte a unei învăţături care nu se poate aprofunda fără un maestru. Această ştiinţă a fost până în secolului XX o învăţătură destinată numai oamenilor selectaţi după rigori foarte drastice. Dar fiindcă voinţa divină a permis să apară în lume două cărţi care să-i explice în mare parte substanţa, această învăţătură nu mai este astăzi o ştiinţă atât de ascunsă şi inabordabilă. Aceste cărţi sunt meritul a doi adevăraţi maeştri, în primul rând a lui G.I. Gourdjieff pentru talentul său nemaipomenit de a-i aduna elementele risipite în toate zările şi al lui P.D. Uspenski, elev al primului, un om remarcabil mai ales prin capacitatea lui de a-l exprima în două cărţi de o profunzime fenomenală. Cu „Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută” şi „A patra cale” un om normal poate substitui un maestru în formă fizică, dacă este suficient de hotărât să sfârșească cu iluzia.

Să nu vă îngrijorați ori să blamați sistemul dacă creând o astfel de școală împreună cu alte persoane (la mine au fost doar patru), după un anumit timp relațiile dintre voi se vor răci, iar școala se va desființa. Este o lege a acestui sistem să se întâmple așa deoarece odată cu evoluția fiecare conștiință personală se particularizează. Unitar rămâne doar Sinele, liber mereu de orice constrângere.

Scopul vieţii

Există unele lucruri asupra cărora oamenii nu au căzut niciodată de acord. Şi fiindcă nu au ajuns la nici un consens astăzi evită să mai discute despre ele. Primul şi cel mai important de pe această listă este cel cu privire la scopul vieţii. Însă ce poate fi mai rău decât concluzia filozofilor sceptici că viaţa nu are nici un scop?... Şi totuşi ceva nu poate să fie fără să aibă un scop. De ce ar fi? Se poate admite că simţurile ne înşeală şi vedem deformat o mulţime de lucruri, dar că nu suntem vii nimeni nu poate admite. Aşadar suntem vii şi uneori e cazul să ne întrebăm: pentru ce? Întâi să clarificăm ce este viaţa. Este acelaşi lucru cu manifestarea şi numai atât? Sau poate exista atât viaţă manifestată cât şi viaţă nemanifestată? Iar conştiinţa poate fi doar a vieţii manifestate sau poate fi şi a vieţii nemnifestate? Pentru mine e amuzant să aud că nicăieri nu există condiţii de viaţă ca pe Pământ, în consecinţă e puţin probabil să mai existe viaţă undeva în univers. Oare nu suntem prea îngâmfaţi?! Când ne glorificăm unicitatea formei şi a civilizaţiei oare nu facem exact ca orice cioară care îşi laudă puiul său?!
Acest segment minuscul al vieţii, cel manifestat, este el singur în măsură să ne ardă creierii prin complexitatea sa, ce să mai vorbim despre imensitatea de posibilităţi ale vieţii nemanifestate?…
Nu putem fi de acord că plăcerea este scopul vieţii măcar şi din simplul fapt că ea nu poate fi percepută decât după opusul ei, adică după tristeţe, durere, boală suferinţă.
Atunci să fie scopul vieţii cunoaşterea?! Cunoaşterea a ce şi pentru ce?! Cunoaşterea felului cum să obţii plăcerea?! La ce e bună dacă prin prelungirea prea mult în timp a oricărei plăceri ea devine stingheră şi plictisitoare?! Atunci binele să fie scopul vieţii?... Ca şi plăcerea binele nu poate fi perceput decât după rău…
Putem să enumerăm astfel la infinit toate părerile noastre și să nu ajungem la nici un punct fix care să se poată numi scopul vieţii. Şi totuşi dacă este viaţa trebuie să aibă un scop.
Vivekananda spunea că libertatea este scopul vieţii. După părerea mea înţelegerea acestui om reprezintă un vârf al înțelepciunii omeneşti de până acum, dar în manifestare libertatea fără conştiinţă este o sursă continuă de dezordine şi haos. Libertatea este inofensivă numai când nu e însoţită de putere, în speță de manifestare. În viaţa nemanifestată libertatea însă este un nonsens. Iar în viaţa manifestată este imposibilă şi inacceptabilă. Dar libertatea la același nivel cu gradul de conştiinţă poate fi acceptabilă. Însă această libertate nu poate fi decât proporţională cu lipsa necesităţilor... Fără obiecte, fără pasiune, fără cerinţe… Şi atunci de unde să mai vină plăcerea dacă ea nu este decât un efect?! Şi dacă nu e plăcere ce motivaţie mai poate întreţine acţiunea?... Ce vedem acolo unde nu există nici o acţiune? Delăsare, spirit vegetativ, abrutizare… Libertatea de a nu face nimic este aşadar o monstruozitate, dorinţa de a face ceva este o calamitate.
Buddha a spus că dorinţa este cauza suferinţei omenești. Aşadar dacă doreşti suferi, iar dacă nu doreşti te abrutrizezi, şi în cele din urmă nu-ți mai poţi întreţine viața sau eşti ucis din cauza conflictelor pe care le naște lipsa de conştiinţă.
Oricât am scormoni de adânc în filozofia omenească, oricât am face apel la cunoştinţele noastre şi ale altora, oricât am lua experienţele la purificat şi am extrage concluzii din ele vedem că în afară de epuizarea minţii nu am realizat nimic. Şi atunci spunem: Facă-se voia lui Dumnezeu! Eu nu pot ajunge la nici o soluţie!
Dar credeţi că e atât de simplu?! Care poate fi voia lui Dumnezeu?... Și uite așa, încetul cu încetul, ajungem la scopul real al vieţii: Voia lui Dumnezeu este să ne recunoaștem ca origine a tot ce există, uniți cu el însuși, și să rescriem universul.
Dar oare suntem aproape de acest ideal?! Există desigur oameni care în virtutea înțelegerii au deja o voinţă de fier, capabili să renunţe la mintea lor, la opiniile lor, la religia lor separtistă pentru a îmbrăţişa natura divină, dar aceștia sunt puţini, iar atitudinea lor nu se poate transmite ca un parfum într-o încăpere.
Se înţelege aşadar care e opinia mea cu privire la scopul vieţii: păstrarea ei cât mai mult posibil ca prin efort constant şi hotărât să se obţină sublimizarea ei!
Observați că ataşamentul faţă de copii este uneori mai puternic decât faţă de propriul nostru trup? De ce?! Fiindcă este ca şi cum am fi predat ştafeta unui tovarăş mai odihnit şi mai tânăr spre a o purta spre finiş, spre absolut. Şi odată cu ştafeta ne-am dat propria noastră viaţă cu toate aspiraţiile ei. Care la început şi mai ales la gradul de conștiință în care ne aflăm poate să treacă adesea prin eroare, dar e important că se continuă cursa şi idealul divinităţii nu este niciodată uitat.
Facă-se dar voia lui Dumnezeu!
Fie ca puţin câte puţin, din generaţie în generaţie, să ajungem tot mai buni şi mai puţin ataşaţi de căi eronate!
Trebuie să existe o cale de a depăşi dualitatea naştere-moarte, bucurie-tristeţe, sănătate-boală, bine-rău, încântare-dezgust. Viața în realitatea Spiritului nu poate fi plictisitoare! Perechea interes-plictiseală poate exista numai cât există perechea naştere-moarte.
Oricât de aspră ar fi lumea în această iluzie, precum umbrele nopții se va trece, și nimic, absolut nimic nu ne va opri să realizăm Fiinţa divină!

Sistemul esenian

Oare de ce mintea omului este atât de încâlcită și imprevizibilă?! Este ca şi cum voind să rezolve probleme extraordinar de complicate ea mai întâi le-a inventat ca să aibă motive apoi să se extindă și să conducă lumea. Dar viaţa în realitate nu poate fi aşa! E un fel plastic de a face o observaţie despre viaţă, căci inteligenţa care a proiectat universul nu este nici pe departe așa cum ne-o închipuim noi. Si ca Dumnezeu-Viaţa să fie absolvit de toate vinovăţiile care i se impută universul ca proiecţie mentală este cea mai probabilă realitate. Altfel nu s-ar putea explica de ce pe coordonatele existenţei materiale totul este atât de nedrept. Dacă este adevărat că în această lume nu se poate trăi fără anumite mijloace materiale de ce unii le au în surplus, iar alţii nici măcar cât să trăiască? Este rezultatul acestei distribuiri reflecţia unei inteligenţe cosmice sau pur şi simplu este doar un efect al întâmplării?...
Eu nu cred că există vreo autoritate conştientă şi inteligentă care să conducă lumea, că toate combinaţiile sunt produsul întâmplării, iar această întâmplare a complicat într-atât de mult lucrurile încât nu mai există nici o minte capabilă să găsească soluţii. Practic sistemul psihic a devenit atât de imens şi bolnav încât soluţiile ce le oferă sunt ca boala ce îmbolnăvind vrea să vindece. Este imposibil așa!
Calea luminii este o soluție, dar mai sunt și altele. Sistemul esenian, despre care vreau să vă vorbesc în continuate, este o altă posibilitate. Esenienii au mai fost numiţi și gnostici, un cuvânt ce derivă din cunoaștere, dar nu e vorba despre acea cunoaștere obținută prin intelect, căci adevărurile la care ei au ajuns nu a fost extrase în primul rând din analiza lumii, ci prin intuiția supraconștientă.
Este arhicunoscută butada că Isus nu a fost niciodată creștin. Dar a fost esenian, deși reprezentanții creștinismului nu vor să o recunoască. Religiile deşi s-au născut din dorinţa de găsi leacuri pentru suflet au sfârșit prin a face din om un sclav. Era imposibil pentru creştinism să supraviețuiască prin oameni a căror învățătură este extrasă din sine, asemeni lui Isus, cel din evangheliile necanonice.
Regimul alimentar al esenienilor era alcătuit din produse simple şi vegetale. Tocmai pentru că mâncau puţin trăiau într-o linişte interioară de neînchipuit pentru oamenii de azi. Au înţeles că această lume este o încercare, o luptă cu iluzia, nicidecum un prilej de a pune în ordine un univers mental fără legi precise şi coerente. Nu au încercat să-şi înfigă rădăcinile în iad pentru a-l stăpâni, au trăit în tăcere ca simpli observatori ai haosului, nu s-au implicat în acesta.
Încerc să amintesc şi să explic câteva din învăţăturile lor. În primul rând esenienii au înţeles că frământarea minţii şi gândirea creatoare nu sunt de dorit şi le-au respins prin însăşi provenienţa lor: proteina animală şi cantitatea de hrană. Au ştiut că hrana puţină şi vegetală este cheia prin care se poate opri mintea să creeze şi să distrugă într-o succesiune eternă. Naşterea şi moarte înseamnă tocmai acest lucru – transferarea propriei vieţi într-o altă formă, sperând că aceasta din urmă să găsească soluţia care să oprească distrugerea.
Esenienii au înţeles foarte bine capcanele minţii şi au încercat să-i taie cât mai mult din rădăcini. Continuitatea individualităţii fără un trup fizic, în condiţiile Pământului, au ştiut că nu e posibilă, dar prin reducerea cantităţii de hrană într-o singură masă pe zi şi prin vegetarianism ei au reuşit să schimbe ceva din programul mental al omului - maşină. Cine îi apreciază pe creatori implicit îi apreciază pe ucigași și pe cuceritori; imperiile au crescut prin sânge, civilizaţia prin iluzie. Esenienii şi-au folosit energia pentru descoperirea valorilor spiritului, oamenii de azi şi-o consumă toată pentru crearea obiectelor care să le excite simțurile...
Calea pe care au propus-o esenienii şi pe care eu o susţin este extrem de dificilă pentru oamenii de astăzi. Puțini au hotărârea și rezistența necesară... Pofta este una din cele mai puternice forţe ale minţii, iar mintea cere să fie alimentată cât mai consistent şi mai rafinat. Reţetele culinare sofisticate şi plăcerea gustului sunt cele mai puternice pârghii prin care ea lucrează. Trebuie mai întâi să înţelegi prin fiecare celulă a trupului rostul acestei renunţări, altfel nu poţi merge nici un pas înainte. În sprijinul Căii mai am un argument extrem de solid. Vorbim despre consumul de carne. El oferă cea mai puternică sursă de proteine pentru gândire şi acţiune, dar în acelaşi timp este cauza celei mai cumplite boli a trupului – cancerul. Este ca şi cum mintea ar fi fabricat eşarfe negre pentru oameni ca să nu vadă adevărul, pentru că altfel nu-mi explic cum aceştia nu au înţeles că proteina care intră prin cavitatea bucală sub formă de carne este ca o sămânţă care îşi caută teren unde să-şi înfigă rădăcinile. Cu cât hrana este compusă mai mult din carne cu atât mai mari sunt şansele ca această nouă formă de viaţă, independentă şi autonomă, să paraziteze corpul uman şi să-l distrugă. Cancerul este ca un arbust plin de spini; unde se stabileşte, susţinut de proteina animală proliferează şi înfloreşte. Atâta inconştienţă nu am crezut că poate să existe... Iar dacă a fost câţiva oameni care a observat principiul, cum este cazul lui Rudolf Breus, aceştia au fost alungaţi din lumea „civilizată” deoarece mesajul lor descuraja consumul şi dependenţa.
În concluzie nu cred că e posibil ca omul să se schimbe atât cât se va mai afla în acest trup de materie inferioară. Eforturile mentale vor fi mereu o suferinţă inutilă pentru că hrana este ca un soft ce ne dictează toate mişcările. Singura noastră şansă este să ne trezim şi să ne opunem. Dar cum am putea rămâne în Viață fără această materie inferioară care se eternizează prin hrănire, nu vă pot spune. Numai o minune cosmică ne mai poate ajuta. În această minte plină de instincte animale şi vegetative este prostește să mai avem vreo încredere.

Instrumentul total

Lumina este cel mai puternic instrument pe care putem să-l folosim pentru a repara ceea ce s-a stricat în unitatea noastră fizico-mentală. Dar pentru a reuși ea are nevoie de conștiența minții personale.
În sens larg aceasta este alcătuită din trei părţi. Prima este partea intuitivă exprimată prin credinţă, a doua este partea volitivă exprimată prin voinţă, şi a treia este partea intelectuală exprimată prin analiză. Oricât ar părea de ciudat credinţa este superioară voinţei, iar voinţa este superioară puterii de a face. Cel care are credinţă vrea să facă şi pentru că vrea să facă, poate.

Desigur nu putem păcătui prin hrană şi gânduri greşite fără să fim pedepsiţi într-un fel sau altul. Cel care s-a îmbolnăvit trebuie să-şi recunoască greșelile și să nu le mai repete.
Sublimul acestui moment de trezire este unic, astfel încât bolile nu sunt rele în sine, dacă ajută la trezirea Conştiinţei. Ele îi astâmpără pe cei pătimaşi din nebunia lor, şi după ce îi trece prin calvarul suferinţei îi spală de toate păcatele lor.
Mai demult, lucrurile pe care vi le-am expus în acest articol erau doar crâmpeie de gânduri ce nu se legau pentru că arătau ca un edificiu şubred şi incomplet. În timp însă elementele lipsă s-au completat, iar astăzi el poate rezista îndoielilor. Tot ce mai rămâne de avut în vedere este răbdarea cu care trebuie privită această idee. Dacă se vrea rezultate mari cu muncă și credinţă puţină nu vor exista beneficii.
Lumina este una indiferent dacă este produsă de mintea personală sau este preluată din spațiul cosmic. Ea trebuie vizualizată atât în interiorul corpulului cât și împrejurul lui ca un întreg indivizibil.
Ființa evoluată își creează propria ei sferă de lumină care îi susține buna dispoziție și totodată o protejează de orice atac al întunericului de afară.


P. S. Conducerea conștientă a luminii este un exercitiu elementar ce va înceta de la sine atunci când va putea fi executat supraconștient, odată cu evoluția persoanei în cauză. Adevăratele benefecii ale luminii sunt supraconștiente.